Se afișează postările cu eticheta egipt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta egipt. Afișați toate postările

miercuri, 9 octombrie 2013

9 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Nu există ceva mai imoral, decât purtarea acelora care caută să apară ca oameni de treabă, tocmai atunci când sunt mai necinstiţi."( Cicero)

Haga aşteaptă raportul MCV din 2014 pentru a lua o decizie privind aderarea României la Schengen.

Ambasada Olandei la Bucureşti a precizat, marţi, la solicitarea MEDIAFAX, că Haga va aştepta raportul MCV din 2014 pentru a lua o decizie privind aderarea României la Schengen, subiect care ar fi trebuit să fie dezbătut la Consiliul JAI din decembrie 2013.
 "Guvernul olandez va aştepta raportul MCV pentru a-şi stabili poziţia, în strânsă cooperare cu alte state membre, în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen", se arată în răspunsul Ambasadei olandeze la Bucureşti.
Aceasta subliniază că este important că România să continue să ia "măsuri ireversibile şi de durată în vederea introducerii şi implementării reformelor în justiţie şi a luptei împotriva corupţiei, aşa cum s-a stabilit între România şi Uniunea Europeană".
Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România va fi publicat la "începutul anului 2014", a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray. Iniţial, Comisia Europeană anunţase că raportul va fi publicat în decembrie 2013.
Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen a fost inclusă pe agenda Consiliului JAI din decembrie 2013.
În condiţiile în care Olanda aşteaptă raportul MCV, care nu va fi publicat până atunci, este puţin probabil ca subiectul să mai figureze pe agenda reuniunii, întrucât pentru luarea unei decizii este nevoie de unanimitate.

Preşedintele Traian Băsescu - Declaraţie de presă -Palatul Cotroceni, 8 octombrie 2013


 Despre vizitele externe ale premierului Victor Ponta :

''În deplasările externe bilaterale, multe de altfel la număr, pe care le-a făcut domnul prim-ministru, şi este foarte bine că le-a făcut, foarte rău este că le-a făcut prost singura deplasare înaintea căreia am stabilit mandat a fost cea în Germania, după care a crezut că, aşa cum are în spate prestigiul unei lovituri de stat, unei încercări de lovitură de stat, cu raniţa încărcată de plagiate, că nu e numai unul, sunt mai multe, a crezut că dacă spui România, prim-ministru, sigur România e greu de refuzat când se cere prim-ministrul Guvernului într-o vizită, dar rezultatele vor fi cele pe care aş vrea să i le amintesc domnului Ponta public, în toate deplasările în care s-a deplasat fără mandat, crezând că a spune în ţară că: 'M-am dus în Azerbaidjan sau în Finlanda' e mare scofală. Ar fi fost, dacă făcea ce trebuia", a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
Avocatul Poporului nu a atacat nicio OUG a Guvernului Ponta :
Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat dezamăgit cu privire la faptul că Avocatul Poporului a anunţat că va reflecta asupra OUG privind Codul de insolvenţă, punctând că acest act normativ are un caracter profund discriminatoriu.

"Sunt 96 de ordonanţe de urgenţă emise de guvernul Ponta, niciuna atacată de Avocatul Poporului, inclusiv cea care încalcă grosier tratamentul egal al persoanelor, principiu consfinţit de Constituţie şi care se referă la Legea insolvenţei - tratamentul aplicat televiziunilor şi radiourilor, care este special, pentru că domnul Ghiţă trebuie să purceadă la a achiziţiona televiziuni şi radiouri, dacă se poate şi Televiziunea Română, să le pună în slujba domnului Victor Ponta. Şi atunci, dăm o ordonanţă de urgenţă cu caracter discriminatoriu pentru ţintele domnului Ghiţă şi ale domnului Ponta. Din păcate, Avocatul Poporului am înţeles că astăzi a anunţat că reflectează, că va discuta. Cum este posibil să nu iei Articolul 16 din Constituţie şi să vezi în ce măsură 80 aliniatul c corespunde acestui articol? Dânsul gândeşte", a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută marţi la Palatul Cotroceni
"Acest acord reflectă o mare îngrijorare a mea: că aceşti oameni nu vor respecta nici Constituţia, nici legile, ceea ce se confirmă în viaţa de zi cu zi, la fel cum nu au respectat Constituţia şi legile când au pus în practică lovitura de stat eşuată din vara anului 2012", a afirmat Traian Băsescu.
Când voi decide ''să-mi ridic'' semnătura de pe Acordul de colaborare instituţională semnat împreună cu premierul Victor Ponta .......

''Când voi decide să-mi ridic semnătura de pe acest Acord o voi face cu toată convingerea şi exprimând acest lucru. M-am ferit să încalc acest acord pentru că-i ştiu valoarea pentru România (...), dar nu voi ezita să-mi retrag semnătura de pe un acord care a rămas gol. (...) Îngrijorarea mea este majoră faţă de nerespectarea acestui Acord. Cancelariile l-au luat foarte în serios. Vă spun cu certitudine că pe punctul de cea mai mare sensibilitate, care este Justiţia şi statul de drept, nu voi face nicio concesie. Înseamnă că împreună am semnat, împreună trecem sub tăcere (...) Aşa ceva nu voi accepta. Ar fi dramatic să facem paşi înapoi (...) acum în 2013. (...) Nu-mi voi menţine semnătura (...) să minţim partenerii noştri''.
"Mi-am câştigat prestigiul că ce spun, fac, că ce spun este realitate, nu pot să stau în remorca unui mitoman cum este Victor Ponta şi să fim amândoi etichetaţi la fel. Omul acesta zâmbeşte, râde, este un Oprescu de mai proastă calitate. Măcar Oprescu are mai mult umor. Nici acela nu face nimic şi tot cu şmecherii de pe malul Dâmboviţei. La fel şi Ponta. Numai că el se pare că nu este chiar de pe malul Dâmboviţei - şi mai neevoluat în modul în care exersează clovneria la nivel de şef de Guvern", a comentat Traian Băsescu.
"El trebuie să ştie că, atunci când voi decide să îmi ridic semnătura de pe acest acord, o voi face cu toată convingerea şi informând public de ce, pentru că un pact care nu se mai respectă este golit de conţinut", a mai spus Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, luni, că justiţia va avea aprecieri pozitive în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), punctând că "rău" va fi la respectarea statului de drept de către Guvern şi Parlament.
"Este foarte clar că justiţia şi-a făcut, în opinia mea, treaba, şi nu va avea, dacă nu se întâmplă nimic până decembrie, observaţii, ci, cred eu, aşa cum am experienţă în aprecierea evoluţiilor, că fie că vorbim de Înalta Curte, de DNĂ, de DIICOT vor fi rezultate pozitive, rău va fi la respectarea statului de drept de către Guvern şi Parlament', a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.
"Guvernul, prin multitudinea de Ordonanţe de Urgenţă nejustificate, adesea prin minciună şi dezinformare, care nu are nimic în comun cu statul de drept, iar Parlamentul, prin poziţiile succesive pe care le are faţă de orice solicitare de ridicare a imunităţii", a spus şeful statului.

Emil Boc: Nu mă înscriu în cursa internă a PDL pentru prezidenţiale.

Fostul premier Emil Boc a anunţat, miercuri, că nu se va înscrie în cursa internă din PDL pentru nominalizarea unui candidat propriu la prezidenţiale şi a spus că soluţia pentru ca formaţiunile de dreapta să câştige alegerile în 2014 este să aibă un singur candidat.
 "Nu mă înscriu în competiţia internă din PDL pentru Preşedinţie, avem treabă aici. Cred, însă, în actualul context, că dreapta are nevoie acum, mai mult ca niciodată, să fie unită sau să se unească cât mai repede, pentru că doar aşa va putea învinge stânga distrugătoare a statului de drept şi a locurilor de muncă din România. Cu cât se va face mai târziu această unificare a dreptei, cu atât se vor diminua şansele victoriei. De aceea, doar o dreaptă unită poate să bată stânga şi la următoarele alegeri, dar mai ales la alegerile prezidenţiale de anul viitor", a afirmat Boc.
Întrebat, în continuare, dacă susţine ideea unui singur candidat al dreptei la prezidenţiale, Boc a spus că "aceasta este soluţia".
"A merge cu mai mulţi candidaţi ar însemna o diminuare substanţială a şanselor de victorie. Dar o dreaptă unită poate câştiga şi România are nevoie de dreapta. Ne place, nu ne place, astea sunt soluţiile care s-au demonstrat în România că asigură supravieţuirea economică, cu efortul românilor, iar pentru consolidarea democraţiei avem nevoie de orientări de centru-dreapta şi nu de stânga, care are apucături de origine stalinisto-comuniste", a subliniat Emil Boc.
Întrebat, cum comentează Codul insolvenţei, Emil Boc a acuzat Guvernul că nici măcar nu a avut curajul să îşi asume răspunderea pe un asemenea proiect în Parlament, care ar fi permis unele amendamente din partea parlamentarilor în vederea îmbunătăţirii lui.

"Este o măgărie ceea ce face Guvernul, pentru că, deşi a promis că va prezenta în Parlament Codul insolvenţei pentru o dezbatere serioasă, l-a promovat pe «şestache», prin OUG. Nici măcar nu a avut curajul să îşi asume răspunderea pe un asemenea proiect în Parlament, care ar fi permis unele amendamente din partea parlamentarilor în vederea îmbunătăţirii lui. Practic, este un cod care are ca ţintă distrugerea mass-media şi compromiterea firmelor care se află în dificultate. Faptul că nu s-a realizat niciun fel de dezbatere publică şi s-a preferat forma unei OUG închisă, fără posibilităţi de completare, demonstrează ce vrea acest regim şi de la presă şi de mediul de afaceri. De la mediul de afaceri, să piardă cât mai multe locuri de muncă, iar dacă la presă pune căluşul în gură, foarte bine. Cam asta este ce doresc ei", a spus Boc.
Potrivit acestuia, odată cu apariţia Codului insolvenţei se văd mai bine atacurile la adresa statului de drept făcute anul trecut de către cei din USL.

Monica Macovei: Antonescu nu a făcut nimic toată viaţa, dar vrea să distrugă ANI şi DNA.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că liderul PNL, Crin Antonescu, "minte" atunci când spune că ea ar influenţa procurorii şi îl acuză, la rândul său, pe acesta că vrea să distrugă ANI şi DNA.

"Crin Antonescu nu a făcut nimic toată viaţa, nu are nicio realizare concretă. Are însă un obiectiv: să distrugă DNA şi ANI, să lase România fără justiţie independentă şi să ne scoată de pe harta democraţiei Antonescu aberează şi minte că aş influenţa procurori. Eu sau USL i-a înlocuit pe Papici şi Mariana Alexandru, cărora guvernele altor state le mulţumesc pentru ce au făcut? Mai bine ne-ar spune domnul Antonescu de ce urăşte atât de tare România şi îi face atâta rău", a declarat Monica Macovei pentru MEDIAFAX, în replică la acuzaţiile liderului PNL.
"Abuzurile şi intervenţiile liderilor USL, Ponta, Antonescu, Voiculescu, în justiţie sunt strigate public şi sunt evidente, încât nu este nevoie să le spună nimeni celor de la Bruxelles ce se întâmplă în România, cum sunt atacate instituţiile statului de drept. Antonescu&co au inventat povestea cu Macovei ca să păcălească oamenii, să abată atenţia de la toate porcăriile pe care politicienii USL le fac şi care aduc sancţionarea României. Sunt şi laşi, nu îşi asumă consecinţele faptelor şi vorbelor lor", a apreciat Monica Macovei.
"Am spus că dosarul Dragnea este un test pentru justiţie, atunci când în presă au apărut, în luna mai, informaţii că rechizitoriul era aproape finalizat. Şi iată că am avut dreptate: dosarul Dragnea este un test pentru justiţie, pentru că procurorul Papici a fost dat afară imediat după ce a semnat rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Liviu Dragnea. Procurorul a plătit cu funcţia pentru că a făcut ancheta şi a finalizat rechizitoriul", a adăugat Macovei.

Mircea Geoană: Băsescu ştie cel mai bine cum s-au fraudat prezidenţialele din 2009.

Preşedintele Traian Băsescu ştie cel mai bine cum s-au fraudat alegerile prezidenţiale din 2009, a afirmat marţi senatorul social-democrat Mircea Geoană.

"Cum persoane decedate au votat, cum la Paris a fost un vot la 13 secunde, cum s-au tipărit buletine de vot în plus, cum s-au modificat procesele verbale. Domnul Băsescu ştie mai bine ca oricine toate aceste lucruri pentru că aşa a câştigat al doilea mandat de preşedinte. Am trimis în 2009 sute de mii de dovezi la CCR, fără a fi măcar analizate. Şi dacă tot ştie atât de bine cum s-au fraudat alegerile prezidenţiale din 2009, de ce nu ne spune şi nouă cum a făcut? Astfel vom şti cum putem preveni astfel de situaţii total nedemocratice şi ilegale pe viitor", a declarat Geoană, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Liviu Dragnea: Se intenţionează ca PSD să nu conteze în 2014, an cu europarlamentare şi prezidenţiale.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, marţi, că "se intenţionează" slăbirea PSD, respectiv că partidul să "nu prea conteze" în 2014, an în care vor exista două scrutinuri - europarlamentare şi prezidenţiale.
 "Anul 2014 este un an foarte greu, atât din punct de vedere guvernamental, cât şi electoral, un an esenţial pentru România, cu alegeri europarlamentare, prezidenţiale. Eu nu-mi permit nici să şubrezesc Guvernul, echipa guvernamentală, şi să-l las singur pe premier în anul viitor, care va fi foarte greu din punct de vedere al acţiunii guvernamentale, dar nici nu-mi permit să slăbesc PSD, pentru că asta se intenţionează, ca în 2014 noi să nu prea contăm în ce priveşte alegerile europarlamentare şi prezidenţiale", a spus Dragnea, comentând astfel afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu, potrivit căruia menţinerea sa în Guvern este o greşeală.
Dragnea s-a întrebat, retoric: "Mie îmi cere demisia domnul Traian Băsescu? Domnului Traian Băsescu i-au cerut demisia 7,4 milioane de oameni. Cam cine credeţi că ar trebuie să plece?".
El a arătat că îi înţelege supărarea şefului statului cauzată de faptul că "nu i-a ieşit" chestiunea legată de demisia sa din Guvern.

CNT : Sindicatele vor reintroducerea contractului colectiv de muncă la nivel naţional; patronatele nu sunt de acord.

Sindicatele au solicitat, în şedinţa de miercuri a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (CNT), reintroducerea contractului colectiv de muncă la nivel naţional, însă patronatele reprezentative nu au fost de acord, motivând că în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană nu există acest tip de document.

"Noi am solicitat, la şedinţa Consiliului Naţional Tripartit, reintroducerea contractului colectiv de muncă la nivel naţional, deoarece acest tip de document poate proteja eficient interesele salariaţilor români. În plus, odată cu dispariţia contractului colectiv de muncă la nivel naţional, a fost eliminată şi grila minimă de salarizare, prin care salariul unui angajat cu studii superioare trebuia să fie cel puţin dublul salariului minim pe economie", a afirmat preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel ALFA", Bogdan Hossu, după şedinţa CNT.
"Confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional nu sunt de acord cu reintroducerea contractului colectiv de muncă la nivel naţional, deoarece acest tip de document nu există în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană. Ca urmare, noi am fi în dezavantaj faţă de celelalte state din jurul nostru", a afirmat Agathon, care a precizat că Belgia este singura ţară din UE unde există contract colectiv de muncă la nivel naţional.
"Alianţa Confederaţiilor Patronale din România sprijină moratoriul propus în şedinţa de astăzi - şi chiar dorim să-l prelungim după alegerile prezidenţiale de anul viitor. De fapt, sperăm chiar să putem semna moratoriul, iar în acest scop am stabilit o întâlnire între reprezentanţii Guvernului şi cei ai patronatelor la sfârşitul lunii octombrie", a spus Agathon.

Sindicaliştii de la Cartel ALFA au încheiat protestul din Piaţa Victoriei.

Cei aproximativ 200 de membri ai CNS 'Cartel Alfa', care au protestat astăzi, de la ora 13.00, în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei, au încheiat acţiunea revendicativă fără să se înregistreze niciun fel de incidente.
Principalele nemulţumiri ale oamenilor au vizat forma actuală a legislaţiei muncii, salariul minim pe economie, precum şi lipsa unui dialog social consistent între sindicate şi autorităţile statului.
Potrivit vicepreşedintelui CNS 'Cartel Alfa', Liviu Apostoiu, protestele din faţa clădirii Executivului vor avea loc săptămânal, miercuri sau joi, în funcţie de ziua în care va fi programată şedinţa de Guvern.

Dan Nica  :  Procesul de conversie a datoriilor Poştei Române în acţiuni trebuie acceptat de Comisia Europeană

Procesul de conversie în acţiuni a datoriilor istorice acumulate de Poşta Română va trebui să primească acceptul din partea Comisiei Europene /CE/, a afirmat, miercuri, în prima zi a evenimentului Internet&Mobile World 2013 de la Romexpo, Dan Nica, ministrul pentru Societatea Informaţională.
"Din câte ştiu, testul investitorului prudent trebuia să fie terminat în aceste zile, după care se merge la Comisia Europeană la DG Competition pentru primirea acceptului de continuare a procesului de conversie a datoriilor la stat în acţiuni', a menţionat Dan Nica.
În data de 11 septembrie a.c., Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care datoriile Poştei Române la bugetul de stat, în valoare de 242,5 milioane de lei, pot fi convertite în acţiuni.
Privatizarea Companiei Naţionale 'Poşta Română' /CNPR/ se realizează prin metoda majorării de capital social prin aport de capital privat, prin dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei în acţiuni a creanţelor statului faţă de companie, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul, în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital prin emisiune de noi acţiuni.
Noile acţiuni emise se oferă spre subscriere investitorului selectat, în vederea dobândirii cotei de 51% din capitalul social, precum şi acţionarului existent Societatea Comercială 'Fondul Proprietatea' - S.A., în vederea menţinerii cotei sale de participaţie la capitalul social al companiei prin exercitarea dreptului de preferinţă în condiţiile legii.
Cheltuielile pentru pregătirea şi realizarea privatizării companiei includ şi cheltuielile legate de realizarea conversiei, cheltuielile cu remunerarea comisiei de evaluare şi selectare a consultantului, a comisiei de pregătire şi monitorizare a procesului de privatizare şi a comisiei de negociere şi selecţie a investitorului pentru întreaga activitate desfăşurată şi vor fi suportate de CNPR.
Executivul a decis, la sfârşitul lunii mai 2013, prelungirea cu 180 de zile a termenului de privatizare a Poştei Române, având în vedere că niciun potenţial investitor nu a achiziţionat caietul de sarcini la privatizarea companiei până la data de 28 mai 2013.

Egipt  : Procesul fostului preşedinte  Mohamed Morsi pentru 'instigare la crimă' va începe pe 4 noiembrie.

Procesul preşedintelui islamist înlăturat de la putere, Mohamed Morsi, pentru 'instigare la crimă' împotriva manifestanţilor de la Cairo în decembrie 2012, va începe pe 4 noiembrie, a informat miercuri agenţia oficială de ştiri Mena, relatează AFP.
Mohamed Morsi va compărea alături de alţi 14 inculpaţi pentru uciderea unor demonstranţi în faţa palatului prezidenţial, cu aproape şapte luni înainte de înlăturarea sa de la putere de către armată la data de 3 iulie.
Cel puţin şapte persoane au fost ucise în confruntările sângeroase de la 5 decembrie dintre susţinătorii lui Mohamed Morsi şi opozanţii săi care l-au acuzat că ar fi dorit islamizarea celei mai populate ţări arabe după publicarea unui decret constituţional.
Mişcarea Fraţii Musulmani, din care provine Mohamed Morsi, a afirmat că cele mai multe dintre victime erau islamişti şi au fost ucişi după dispersarea unor adversari ai fostului preşedinte.
Mai mulţi apropiaţi ai lui Morsi, precum şi responsabili ai Fraţilor Musulmani, se numără printre acuzaţii în acest proces.
Mohamed Morsi se află reţinut într-un loc secret după demiterea sa.

Spania  : Foşti membri ai mişcării indignaţilor au lansat Partidul X.

Partidul X a fost lansat marţi ca mişcare cetăţenească în Spania, din care fac parte şi foşti membri ai mişcării indignaţilor apărute în 2011, care denunţă, la fel ca aceasta, "o clasă politică coruptă şi incapabilă" să iasă din criză.
 "Majoritatea persoanelor din reţeaua cetăţenească Partidul X, dar nu toate, ne simţim 15M", mişcarea indignaţilor lansată pe 15 mai 2011, afirmă partidul pe site.
La fel ca indignaţii, acest partid funcţionează prin persoane care "lucrează" în baza unor sarcini precise şi nu dispune de vreun organ de conducere sau de liste în vederea următoarelor alegeri. "Nu avem liste închise ca celelalte partide", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt, noul partid considerându-se mai degrabă "un grup de presiune". Ca program, "propunem un plan de urgenţă de ieşire din criză. Credem că acesta este momentul unui răspuns cetăţenesc şi că sunt îndeplinite condiţiile", a declarat una dintre persoanele care au luat cuvântul în cursul prezentării noului partid.
"Vrem că vinovaţii crizei să fie judecaţi şi (vrem) un plan de acţiune pentru cetăţeni - un (fel de proces de la) Nuremberg financiar şi un plan Marshall adaptat secolului XXI -", scrie partidul pe site, www.partidox.org.
 "Numai reducerea fraudei fiscale a marilor întreprinderi ar aduce statului 30 de miliarde de euro", afirmă partidul X.
În vederea relansării economiei, el propune, la fel ca Guvernul, ajutorarea IMM-urilor, care reprezintă 99,88% dintre întreprinderile spaniole, printr-o relansare a creditării.
Însă partidul propune, totodată, scăderea presiunii fiscale, reducerea monopolurilor - în mod expres în domeniul energiei - şi redirecţionarea ajutoarelor acordate marilor întreprinderi către IMM-uri.

ŞTIRI METEO

Joi, 10 octombrie 2013, vremea va avea caracteristici normale, specifice acestei perioade din an, în cea mai mare parte a României. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 21 de grade, iar cele minime între 3 și 12 grade.  În nord și centru vor fi înnorări și local va ploua, în timp ce în restul teritoriului cerul va deveni variabil, iar ploi slabe, pe arii restrânse, se vor semnala în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea, îndeosebi în regiunile extracarpatice, va fi ceață.
În București, vremea va fi normală sub aspect termic. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 7…9 gradeCerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. . Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

PERSONALITĂŢI

John  Lennon

John Winston Ono Lennon, numele la naștere John Winston Lennon, MBE, (n. 9 octombrie 1940, Liverpool - d. 8 decembrie 1980, New York City) a fost un muzician, cântăreț, textier și compozitor englez, unul din fondatorii trupei The Beatles.
Împreună cu prietenul său Paul McCartney, el a format unul din cele mai de titrate parteneriate compoziționale ale secolului 20. După destrămarea trupei care i-a adus consacrarea, Lennon a urmat o carieră muzicală individuală, fără însă a mai atinge vreodată nivelul de frenezie cvasi-universală perioadei primei Invazii britanice. Născut și crescut în Liverpool, Lennon a fost implicat în mânia skiffle, un stil de muzică cu influențe de jazz, blues, folk și country.
Prima lui trupă, numită The Quarrymen, a evoluat în The Beatles în 1960. Pe măsură ce trupa ce dezintegra spre sfârșitul deceniului, Lennon s-a implicat într-o carieră solo, în care a produs legendarele sale albume: "John Lennon/Plastic Ono band” și Imagine, și de asemenea cântece renumite precum "Give Peace a Chance” și "Imagine”. John Lennon s-a retras din domeniul muzical în 1975, pentru a fi aproape de familia sa, dar s-a relansat în 1980, cu un album numit Double Fantasy. El a fost ucis la trei săptămâni după lansarea acestuia.
Lennon era o natură rebelă și avea un spirit acerb în muzică sa, în compozițiile sale, în desenele, în filmele și în interviurile sale, devenind de asemenea controversat din cauza părerilor sale politice. S-a mutat în New York în 1971, unde critica sa asupra războiului din Vietnam l-a determinat pe Richard Nixon la lungi încercări să îl deporteze, în timp ce cântecele sale au fost preluate ca imnuri în mișcarea anti-război.



Adrian Pintea

Adrian Virgil Pintea (n. 9 octombrie 1954, Beiuș – d. 8 iunie 2007, București) a fost un renumit actor român de teatru, film și televiziune care a adus o contribuție deosebită scenei și cinematografiei românești. Și-a petrecut copilăria la Beiuș și Oradea. În 1979 a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din București la clasa profesorului Petre Vasilescu. În 1990 a început să predea actorie la același institut, devenit între timp Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale". În 2002 a obținut titlul de doctor în domeniul teatru, cu lucrarea Hamlet sau actorul lucid, lucrare care avea să fie tipărită la editura ALL. În 2004 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale", la secția regie film, clasa Elisabeta Bostan De la "băiatul cu pasărea " din filmul de debut " Mania"/ 1977, la George din " Intre oglinzi paralele" realizat de Mircea Veroiu, de la interpretarea din " Falansterul " realizat de Savel Schiopu la Zeno din " Lumini şi umbre ", de la Reparatorul de piane din " Adela" la Iancu de Hunedoara din " Vlad" / 2003 etc el a rămas în memoria cinefililor ca unicul şi inegalabilul interpret al lui IANCU JIANU.
Tăcerile, sensibilitatea şi realismul interpretărilor sale în roluri de teatru sau de film îl făceau adulat de public, pentru că ochii şi puterea privirii lui au avut puterea să transmită mai multă emoţie decât orice cuvânt rostit.


La vremea debutului sau, în 1980, Adrian Pintea a trăit o frumoasă poveste de dragoste, cu multe "ingrediente neplăcute" apărute în presa vremii, cu actriţa Irina Petrescu o celebra actriţa dar mult mai în vârstă. După separarea de aceasta, a urmat o perioadă zbuciumată pentru actor, dar în viaţa sa a apărut o femeie care, dintr-o mare dragoste pentru el, a renunţat la familia sa - era căsătorită cu directorul de imagine din TVR, Mihai Mârtu, şi avea o fetiţă, Ana. Silvia Mihaela, de profesie arhitect, a fost fiinţa care, cu discreţie şi cu o răbdare ieşită din comun, l-a ajutat pe marele actor să depăşească momentele mai grele din viaţa sa. Cei doi s-au căsătorit în anul 1984.
Spre sfârşitul anilor `80, Adrian Pintea a devenit asistent universitar la Institutul de Arta Teatrală şi cinematografica „I.L.Caragiale", la clasa Olgai Tudorache şi, după ieşirea acesteia la pensie, a devenit titular pe postul de profesor universitar. A fost adorat de studenţii săi, cărora le era, deopotrivă, pedagog şi prieten, critic şi admirator... În 1990 începe să predea actorie la acelaşi institut, devenit între timp Universitatea Naţională de Arta Teatrală şi Cinematografica "I.L. Caragiale".
Adrian Pintea a încetat din viaţă în dupã-amiaza zilei de vineri 8 iunie 2007, la Spitalul Clinic Fundeni, unde a fost internat în stare gravã cu cirozã hepatică foarte avansatã. Actorul s-a prezentat de urgentã la spitalul Fundeni, unde medicii au descoperit cã starea lui de sănătate era grav afectata pe fondul unei ciroze foarte avansate, provocatã de virusul B.(complications from cirrhosis, pulmonary and kidney hypertension)
Soţia sa, bioenergeticianul Lavinia Tatomir Pintea a stat alături de marele actor Adrian Pintea la spital până în ultimele momente. Ceremonia de înmormântare a avut loc la Cimitirul Bellu din Bucureşti pe 10 iunie 2007. Actorul de religie romano-catolic, practicant şi mergând frecvent la Catedrala "Sf. Iosif", cavaler al Ordinul Templierilor a fost însoţit pe ultimul drum de familie, colegi şi calul său Duran.


S -A ÎNTÂMPLAT..........

Evenimente

      1003: Exploratorul viking Leif Erikson sosește în L'Anse aux Meadows, Canada și devine primul european cunoscut care ajunge în America de Nord.
      1582: Datorită implementării calendarului gregorian, această zi din acest an nu există în Italia, Polonia, Portugalia și Spania.
     1799: Scufundarea HMS Lutine, cu pierderea a 240 de bărbați și a unei încărcături în valoare de 1.200.000 £.
     1829: Un grup de alpiniști condus de Friedrich Parrot, reușesc prima ascensiune a muntelui Ararat.
     1871: A fost declanșat cel mai mare incendiu care a cuprins vreodată orașul Chicago.

     1888: Monumentul Washington, la acea vreme cea mai înaltă structură din lume, a fost deschisă oficial publicului la Washington, DC, SUA.

Monumentul lui Washington este un obelisc aflat lângă Naţional Mall din Washington, D.C., construit în memoria primului președinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington.
Monumentul, făcut din granit, marmură și gnais este cea mai înaltă structură din rocă și cel mai înalt obelisc din lume, având o înălţime de 169,294 metri. Acesta a fost proiectat de arhitectul Robert Mills în anii 1840. Construcția în sine a început în 1848, dar a fost terminată abia în 1884, la aproape 30 de ani după moartea arhitectului. Întârzierea a fost cauzată în mare parte de lipsa de fonduri și de Războiul Civil American. Diferența de nuanță de la marmura aflată la peste 46 de metri este o dovadă a faptului că construcția a fost oprită pentru mai mulți ani.
Când a fost terminat, în 9 octombrie 1888, monumentul era cea mai înaltă structură din lume, titlu ce fusese deținut până atunci de catedrală din Köln, și a rămas cea mai înaltă până în 1889, când a fost terminat Turnul Eiffel din Paris.


    1967: Che Guevara a fost executat în Bolivia la o zi după ce a fost prins.
    1970: A fost inaugurată "Uzina de cinescoape", în zona industrială Pipera, din București.
    1971: La Karl-Marx-Stadt s-a dezvăluit monumentul de șase metri înălțime care îl reprezintă pe Karl Marx.
    1989: În Leipzig are loc cea mai mare „Demonstrație de luni” cu aproape 70.000 de participanți. La demonstrație nu se ajunge la temutele acțiuni armate împotriva demonstranților, astfel începe schimbarea regimului politic al RDG-ului.
    2000: Văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a inaugurat la Tokyo primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formației Beatles.
    2006: Google anunță că preia compania YouTube. Fondatorii acesteia Chad Hurley și Steve Chen, vor continua să conducă independenți afacerile firmei JouTube.

S -a născut în.............

    1835: Camille Saint-Saëns, muzician francez (d. 1921)
    1852: Hermann Emil Fischer, chimist german, laureat al Premiului Nobel (d. 1919)
    1859: Alfred Dreyfus, ofițer francez de origine evreiască condamnat pe nedrept în afacerea Dreyfus (d. 1935)
    1879: Max von Laue, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1960)
    1892: Ivo Andrić, scriitor sârb, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (d. 1975)
    1893: Mário de Andrade, poet, prozator, eseist și muzicolog brazilian (d. 1945)
    1935: Prințul Eduard, Duce de Kent, membru al familiei regale britanice
    1938: Heinz Fischer, politician austriac, al 11-lea președinte al Austriei
    1939: Gheorghe Chiper, politician român
    1940: John Lennon, compozitor și solist britanic (The Beatles, The Quarrymen, Plastic Ono Bând și The Dirty Mac) (d. 1980)
    1943: Marius Porumb, critic și istoric de artă român, membru (2009) al Academiei Române
    1950: Jody Williams, laureată a Premiului Nobel pentru Pace din anul 1997
    1954: Adrian Pintea, actor și scriitor român (d. 2007)

Decese...............................

    1688: Claude Perrault, medic, arhitect și teoretician francez (n. 1613)
    1943: Pieter Zeeman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1865)
    1950: Nicolai Hartmann, filosof german (n. 1882)
    1958: Papa Pius al XII-lea (n. 1876)
    1967: Cyril Norman Hinshelwood, chimist britanic, laureat Nobel (n. 1897)
    1967: André Maurois, autor francez (n. 1885)
    1995: Sir Alec Douglas Home, politician britanic, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1903)
    1978: Jacques Brel, cântăreț și actor belgian (n. 1929)
    1995: Valentin Al. Georgescu, jurist și istoric român, membru al Academiei Române (n. 1908)
    2000: Mihai Pop, folclorist și etnolog român (n. 1907)
 

luni, 7 octombrie 2013

7 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Demnitatea cere curaj, voinţă. Laşitatea e greu de dus de omul cu conştiinţă, dar o duc fără efort mişeii." (Mariana Fulger)

Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul privind referendumul.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat astăzi, într-un comunicat de presă, că Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane au fost trimişi în judecată în dosarul cunoscut sub numele de "Fraudă la referendum".
Nicolae Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale".
"În acest sens, Nicolae-Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot", au scris procurorii în rechzitoriu.
Anchetatorii au precizat că Dragnea şi-a folosit influenţa şi autoritatea în mai multe modalităţi. Astfel, ca un prim pas, Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60 la sută, "li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale".
În paralel, Dragnea ar fi coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege, către coordonatorii judeţeni de campanie, primarii şi activiştii de partid, au mai arătat procurorii în documentul citat.
Sistemul informatic avea două componente IT: una permitea schimburile de mesaje tip SMS, în timp real şi între mii de utilizatori, prin apelarea numărului telefonic dedicat "1855" ori prin recepţionarea de mesaje de la acest număr, iar cealaltă era o aplicaţie internet ce "dădea posibilitatea unui număr restrâns de persoane (aşa-numiţii «coordonatori judeţeni» sau «coordonatori») să obţină în timp real informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în toate secţiile de votare, precum şi să introducă manual astfel de date pe portalele: referendum1.psd / referendum5.psd.ro", au precizat procurorii.
"Acest sistem informatic asigura: comunicarea în fiecare oră a prezenţei la vot a cetăţenilor, lucru care permitea coordonatorilor de partid să identifice secţiile de vot cu o prezenţă slabă la urne; comunicarea de mesaje, conţinând ordine sau recomandări coordonatorilor şi/sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea luării de măsuri pentru creşterea artificială a numărului de votanţi în secţiile deficitare prin folosirea de mijloace interzise de lege; obţinerea de informaţii precise, în timpul procesului de votare (şi nu după orele 23:00 ale zilei de 29 iulie 2012, când votarea se închidea) despre modul cum s-a votat în secţiile de votare de pe tot cuprinsul ţării, respectiv câte voturi «Da» şi câte «Nu» au fost exprimate. De altminteri, cerinţa a fost îndeplinită, astfel că au rezultat un număr de circa 4400 de comunicări de acest tip, recepţionate în timpul desfăşurării votului", potrivit documentului citat.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat astăzi :
"Nu iau în calcul să demisionez din Guvern, pentru că, dincolo de faptul că sunt nişte acuzaţii nefondate - şi vreau să fac o precizare: eu nu merg în instanţă să-mi probez nevinovăţia, în instanţă aştept ca procurorii să probeze aceste acuzaţii absurde. Iar în ceea ce priveşte demisia din Guvern, sunt nişte proiecte la care m-am angajat pe care vreau să le duc la capăt, iar aceste acuzaţii, din fericire, n-au nicio legătură cu activitatea de ministru", a punctat Liviu Dragnea, care deţine şi postul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
"Este un lucru bun în toată nebunia asta. Acum, opinia publică va avea posibilitatea să vadă toate aberaţiile din dosar, toate acuzaţiile care spun că o activitate de campanie electorală este, de fapt, infracţiune, faptul că sunt acuzat că am trimis nişte mesaje pe care nu le-am trimis, că am organizat un sistem informatic pe care nu l-am organizat şi pentru că oamenii au venit la vot... Asta este, după părerea mea, o lovitură destul de tare la temelia democraţiei. Înseamnă că, în orice scrutin electoral, oricine organizează o campanie electorală poate fi considerat infractor şi, pe cale de consecinţă, orice partid, poate fi considerat o grupare infracţională", a spus Liviu Dragnea la sediul PSD.

Alexandru Năzare: PDL cere demisia imediată din funcţia de ministru a lui Liviu Dragnea.

PDL solicită demisia imediată din funcţia de ministru al Dezvoltării a lui Liviu Dragnea, având în vedere trimiterea acestuia în judecată, a declarat deputatul Alexandru Năzare, vicepreşedinte democrat-liberal, luni, într-o conferinţă de presă la finalul BPN al partidului.

"Dată fiind trimiterea în judecată a ministrului Dragnea (Liviu Dragnea - n.r.) PDL solicită demisia imediată a acestuia. Mai mult decât atât, ministrul Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, are un rol foarte important, din câte am studiat Acordul de parteneriat (acord cu CE - n.r.), în structura fondurilor europene, şi dată fiind trimiterea în judecată a acestuia îi cerem demisia imediată", a declarat Alexandru Năzare.

Victor Ponta : Dosarul lui Dragnea - un dosar politic făcut împotriva celor 7,4 milioane de români.

Dosarul lui Liviu Dragnea este un dosar politic făcut împotriva celor 7,4 milioane de români care au votat la referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu, a declarat luni preşedintele PSD, premierul Victor Ponta.
"De altfel, am fost ameninţaţi direct de Traian Băsescu - a spus foarte clar că vom avea dosare politice pentru faptul că am organizat referendum şi am votat pentru demiterea sa", a afirmat Ponta, într-o conferinţă de presă, la finalul Biroului Permanent Naţional al PSD. El a mai spus că fost refuzat să fie audiat de procurorul Lucian Papici, cel care s-a ocupat de dosarul referendumului şi în care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată. Potrivit lui Ponta, Papici "s-a temut astfel de demontarea unor acuzaţii politice".
Premierul a subliniat că Liviu Dragnea nu poate fi suspendat de preşedinte din funcţiile deţinute în Guvern pentru că, potrivit legii răspunderii ministeriale, nu este membru al Parlamentului şi nu este acuzat pentru fapte care au legătură cu activitatea de ministru.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, astăzi, că a decis ca pe viitor să-i invite la BPN al PSD pe foştii preşedinţi ai partidului Adrian Năstase şi Mircea Geoană.

"Eu i-am invitat - şi de acum încolo aş vrea să fie invitaţi permanent la BPN - pe foştii preşedinţi, şi pe domnul Geoană, şi pe domnul Năstase. Domnul Năstase din păcate azi e la proces, însă de acum încolo vreau să fie foştii preşedinţi în BPN. Şi noua conducere, şi vechea conducere. E nevoie de toate minţile şi vreau să vă spun că eu i-am invitat", a spus Ponta, înainte de şedinţa BPN.
"Deci, la toate BPN foştii preşedinţi vor veni. Cred că e bine pentru noi, pentru PSD şi pentru mine, să îi am alături şi pe domnul Iliescu, şi pe toţi ceilalţi, pentru că, cu cât mai multe minţi înţelepte şi cu experienţă, cu atât mai bine", a spus Ponta.

Crin Antonescu: Propun ca senatorii liberali să se abţină la vot în cazul lui Varujan Vosganian.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni dimineaţă, înaintea şedinţei USL, că va propune ca senatorii liberali să se abţină la votul în cazul începerii urmăririi penale a ministrului Economiei, senatorul Varujan Vosganian, deoarece "ar fi în mod simbolic într-un conflict de interese".
"Eu voi propune colegilor mei din PNL cel puţin să ne abţinem de la votul de azi. Să nu votăm ca fiind simbolic într-un conflict de interese. E vorba de un coleg de-al nostru, lăsăm restului Senatului decizia şi în felul acesta nu se poate spune nici că îl socotim vinovat, ceea ce nu putem să-l socotim pe Varujan Vosganian. Din punctul nostru de vedere, nu există pe ce s-a înaintat elemente pentru începerea urmării penale. Pe de altă parte, să nu se poată invoca faptul că am bloca demersurile Justiţiei”, a spus Antonescu.
"Noi suntem într-o situaţie şi legislativă complicată pentru că în momentul în care trimiţi un astfel de dosar şi ceri un vot parlamentarilor, ei sunt într-o situaţie încurcată. Pe de o parte nu doresc să blocheze Justiţia, pe de altă parte nu pot ca prin votul lor, dacă nu au elemente, să considere vinovat pe cineva", a spus Antonescu.

Marko Bela: Aderarea României la Consiliul Europei a fost primul pas de integrare.

Liderul grupului UDMR din Senat, Marko Bela, a declarat luni că aderarea, în urmă cu 20 de ani, a României la Consiliul Europei a reprezentat un pas important în vederea realizării parcursului european asumat. De asemenea, liderul UDMR a adăugat că pentru formaţiunea politică pe care o reprezintă acest moment a fost cu atât mai important, cu cât aderarea României la Consiliul Europei a fost însoţită de adoptarea unor măsuri şi soluţii privind problematica interetnică sugerate de UDMR structurii europene.
"A fost primul pas de integrare şi, din acest punct de vedere, e clar că este un moment important. După ce, în 1989, a căzut dictatura comunistă, iată că au trecut trei ani şi am reuşit acest act de integrare. Pentru noi (UDMR - n.r.) are o importanţă specială şi pentru că la vremea respectivă noi am cerut Consiliului, printr-un memorandum, să impună rezolvarea unor probleme legate de relaţiile interetnice. În hotărârea de primire a României au fost reluate aceste obiective şi, astfel, pentru noi a fost o satisfacţie că România a reuşit primirea în Consiliul Europei şi că au fost impuse şi aceste soluţii", a declarat Marko Bela

Cezar Preda: Băsescu a vrut să facă un partid de măicuţe, nu i-a ieşit, a făcut partid de frustraţi.

Vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda, a declarat, într-o conferinţă de presă, că din Partidul Mişcarea Populară fac parte "oameni fără niciun Dumnezeu", iar Traian Băsescu "a încercat să facă un partid de măicuţe, dar nu i-a ieşit" şi a făcut "un partid de frustraţi".
"Văd că nu poate veni nimeni la Buzău fără să îmi pomenească numele să construiască şi să se lege de Cezar Preda şi de cine şi pe cine critică. Ştiţi cum e, vorbă lui Traian Băsescu, deşi a încercat, nu a putut face un partid de măicuţe şi a căzut în extrema cealaltă. Nu a făcut de măicuţe, a făcut de frustraţi şi de oameni care nu au nici un Dumnezeu, sunt pentru interesul lor personal. Asta e. Atât a putut, atât a făcut", a declarat, luni, Cezar Preda.

Vasile Blaga  : Noi avem proceduri interne deja stabilite.

Liderul PDL Vasile Blaga a declarat luni întrebat despre anunţul lui Răzvan Ungureanu de a candida din partea dreptei la prezidenţiale că PDL are "proceduri interne deja stabilite" de desemnare a candidatului şi că nu poate participa la o dezbatere în interiorul partidului cineva care nu e membru.
 "Noi avem proceduri interne deja stabilite. De astăzi, cei care doresc să candideze din părea PDL la funcţia de preşedinte al României trebuie să-şi depună candidatura la preşedintele partidului, termenul este până duminică seară", a precizat Blaga, arătând că apoi candidaturile vor fi validate de Comisia PDL pentru statut, etică şi litigii, iar candidaţii înscrişi în competiţia internă a partidului vor trebui să convingă, în teritoriu, organizaţiile că sunt cei mai buni pentru a reprezenta partidul.
"Eu sper şi am convingerea că va exista raţiunea necesară din partea tuturor membrilor noştri, astfel încât cel desemnat să poată să convingă pe urmă formaţiunile de centru, pe cei care gândesc şi împărtăşesc valorile, ca să susţină şi pe urmă să putem să convingem anul viitor şi electoratul. Noi discutăm de PDL şi de procedurile noastre interne", a adăugat Vasile Blaga.
"Timpul este foarte scurt, aproape imposibil, dar procedurile sunt astea, nu poate să participe la o dezbatere internă în interiorul partidului cineva care nu este membru al partidului nostru", a răspuns Blag

Referitor la decizia liberalilor de a se abţine la votul din Senat privindu-l pe Varujan Vosganian, Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat : "Este o nouă şmecherie a PNL. Auzeam şi argumentaţia că nu-l consideră vinovat pe domnul Vosganian. Nici noi nu-l considerăm vinovat. Parlamentul nu este chemat ca să-l judece pe domnul Vosganian, Parlamentul este chemat să-şi dea girul pentru ca justiţia să-şi facă datoria, iar eu cred că, mai ales după discursul de vinerea trecută, credeam că alta va fi poziţia lor, respecţi justiţia, îi respecţi independenţa dacă nu-i pui piedici în niciun fel. Ori, ce să discutăm aici?", a spus Vasile Blaga, răspunzând unei întrebări pe această temă.
"Eu cred că suntem chemaţi să dăm girul justiţiei să-şi facă treaba, nu noi suntem chemaţi să judecăm", a precizat Blaga, înainte de şedinţa BPN al PDL.

Maria Grapini: Actuala variantă a proiectului Roşia Montană nu este votabilă.

Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, este de părere că actuala variantă a proiectului privind exploatarea de la Roşia Montană nu este "votabilă".
"M-am exprimat public că această variantă, care este venită acum la Parlament, din punctul meu de vedere, nu este votabilă, cel puţin din punct de vedere al eficienţei economice şi al avantajului statului român. Din punct de vedere al mediului, aici lucrurile sunt complicate, complexe şi specialiştii trebuie să îşi spună punctul de vedere. La grupul nostru parlamentar am angajat un specialist care să ne facă o documentare corectă până la vot. (...) Atât timp cât s-a tras concluzia că sunt primul ministru care a venit şi a spus în mod tranşant că nu susţine actuala lege şi am motivat de ce, că nu avem câştigul suficient economic, nu mă iau de impactul de mediu, vorbim economic", a spus Grapini, în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului care analizează exploatarea minieră.

CFR Călători: Nu agreăm măsura disponibilizărilor colective, aceasta fiind ultimă soluţie pentru redresarea companiei.

Managementul CFR Călători nu agreează măsura disponibilizărilor colective, aceasta fiind o ultimă soluţie pentru redresarea activităţii financiare a companiei, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai companiei.
"Având în vedere situaţia financiară a CFR Călători şi contextul economic dificil, a fost necesară adoptarea unor măsuri care să determine reducerea costurilor, inclusiv a celor cu forţa de muncă. Una dintre măsuri, cu impact social minim, a fost reducerea programului de lucru cu o zi pe lună, timp de 3 luni, până în decembrie 2013, ceea ce duce implicit la reducerea corespunzătoare a salariului, în concordanţă cu art. 52, alin. 3 din Legea 53/2003 din Codul Muncii şi republicată. Măsura a fost luată în consultare cu organizaţiile sindicale reprezentative la nivel de CFR Călători, semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă, în data de 11 septembrie 2013. Managementul CFR Călători nu agreează măsura disponibilizărilor colective, aceasta fiind o ultimă soluţie pentru redresarea activităţii financiare a companiei", a afirmat conducerea companiei.
"Pentru perioada următoare, urmărim cu prioritate continuarea programului de reducere a pierderilor aşa cum a fost stabilit prin Planul de Administrare şi Planul de Management. Situaţia financiară a companiei este afectată de pierderile şi datoriile acumulate istoric, a dependenţei de subvenţia insuficientă, precum şi de plată cu întârziere de către acţionarul unic a facilităţilor acordate diverselor categorii sociale", au spus reprezentanţii CFR Călători.

OLTCHIM   : Protest al salaraiţilor în zona platformei industriale.

Un nou protest a fost declanşat luni dimineaţa, la OLTCHIM, salariaţii disponibilizaţi în urmă cu trei luni solicitând primele de vacanţă şi salariile restante aferente concediilor de odihnă, din perioada în care erau angajaţi.

"Pe bună dreptate, oamenii au tot dreptul să protesteze pentru că au fost promisiuni neonorate de către actualii administratorii judiciari. Oamenii au fost din nou duşi cu zăhărelul cu cei 1,8 milioane de lei, bani pe care îi au de dat. În fine, vedem cum autorităţile locale stau şi văd cum actualii administratori judiciari vând pe bucăţi patrimoniul OLTCHIM. Mâine vor vinde un rinichi, mă refer la la seţia Ramplast, apoi ce vor mai vinde?", a declarat luni, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului Liber "OLTCHIM". Aproximativ 1000 de salariaţi ai OLTCHIM au fost disponibilizaţi la începutul lunii iulie, ca măsură de redresare a activităţii combinatului.
Potrivit reprezentanţilor combinatului, marţi va avea loc licitaţia pentru vinderea activului Ramplast din cadrul OLTCHIM, iar sumele rezultate, împreună cu creditele acordate de Piraeus Bank şi Transilvania Bank, vor fi utilizate pentru recapitalizarea societăţii.

Prahova: Grevă de avertisment a sindicaliştilor din învăţământ.

Potrivit liderului Sindicatului 'Şcoala Prahovei', Ion Duţă, aproximativ 7.300 de membri ai acestui sindicat, cadre didactice, nedidactice şi personal auxiliar, se vor afla timp de trei zile în grevă de avertisment, fără ca procesul de învăţământ să fie afectat.
'Dăm un semnal prin purtarea unor banderole albe pe braţ timp de trei zile pentru cinci solicitări cu termene precise. Procesul de învăţământ nu se întrerupe. Urmează alte forme de protest graduale', a declarat Duţă.
Sindicaliştii cer alocarea, începând cu anul 2014, a minimum 6% din PIB pentru educaţie şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ, din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public, modificarea Legii educaţiei naţionale - reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învăţământ şi gradul didactic I, decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice să se facă de la bugetul de stat, prin Ministerul Educaţiei Naţionale, introducerea prevederilor Legii nr. 315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic, reintroducerea sporului de doctorat, posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puţin trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei, acordarea gradaţiei de merit pentru personalul didactic auxiliar, introducerea posibilităţii dobândirii de către cadrele didactice a celei de-a două specializări, prin programe de conversie profesională, cu finanţare de la bugetul de stat - adoptarea unei legi de salarizare, prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50%, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie de 2:1, depolitizarea învăţământului şi regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor.
Preşedintele Sindicatului 'Şcoala Prahovei' a precizat că această grevă de avertisment va fi urmată şi de alte forme de protest, respectiv depunerea de scrisori la parlamentari de Prahova şi la partidele politice şi pichetarea Prefecturii Prahova.

ANOFM: Aproximativ 11.100 de locuri de muncă vacante, luni, la nivel naţional.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) avea înregistrate, luni, 11.101 locuri de muncă vacanţe, cu 568 mai puţine decât cele anunţate vineri, informează un comunicat al ANOFM. Cele mai multe locuri de muncă se găsesc în judeţele Cluj - 1.073, Iaşi - 590, Dolj - 533, Satu-Mare - 528, Argeş - 440, Braşov - 415. La polul opus se află judeţele Ialomiţa - 43, Caraş-Severin - 28, Suceava - 22, Mehedinţi - 11, Bacău - două locuri de muncă vacante. În Bucureşti sunt disponibile 1.565 posturi.
Persoanelor cu studii superioare le sunt oferite 1.044 de locuri de muncă, cele mai multe fiind de analist servicii client (176), programator (67), inginer mecanic (41), inginer construcţii civile, industriale şi agricole (22), inginer de sistem software (21), consilier vânzări asigurări (20), inginer economist (17), farmacist (15) şi formator (14).
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.057 locuri de muncă, cele mai multe fiind cele de confecţioner - asamblor articole din textile (1.151), muncitor necalificat în industria confecţiilor (654), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (477), agent de securitate (329), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (292), agent de vânzări (246), casier (209), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (205), manipulant mărfuri (201), zidar rosar-tencuitor (196).

Egipt: Noi atacuri sângeroase asupra poliţiei şi armatei.

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa într-o serie de atacuri ce au vizat luni poliţia şi armata în Egipt, în timp ce un important centru de antene prin satelit a fost lovit de rachete la Cairo, a doua zi după confruntările între manifestanţii islamişti şi forţele de ordine, soldate cu cel puţin 50 de morţi, relatează agenţia France Presse. Cinci soldaţi au fost ucişi la Ismailiya, în nord, unde grupuri islamiste vizează frecvent forţele de securitate după ce armata l-a destituit şi arestat la 3 iulie pe Mohamed Morsi, primul preşedinte ales democratic în Egipt, potrivit unei surse de securitate. În peninsulă Sinai, două persoane şi-au pierdut viaţa într-un atentat cu o maşina-capcană, care a sărit în aer în faţa unui comisariat de poliţie, au indicat responsabili egipteni.
Morsi, primul preşedinte ales în mod democratic în Egipt, a fost demis după ce milioane de protestatari au cerut plecarea sa. Începând cu 14 august, de când au fost instalate de armată noile autorităţi la Cairo, mai mult de o mie de demonstranţi pro-Morsi au fost ucişi, iar peste 2.000 de reprezentanţi ai Fraţilor Musulmani, mişcarea din care provine şi preşedintele destituit, au fost arestaţi.

Grecia   : Va ieşi din recesiune în 2014, înregistrând o creştere de 0,6%.

Grecia va ieşi anul viitor din recesiune, se arată în proiectul de buget pe 2014 prezentat luni în Parlament, acesta fiind unul din cele mai importante semnale că ţara a depăşit cea mai dificilă perioadă a crizei datoriilor, transmite Reuters.
Produsul Intern Brut al Greciei va înregistra în 2014 o creştere de 0,6%, datorită redresării investiţiilor şi a exporturilor, inclusiv turismul, se arată în proiectul de buget.
De asemenea, Grecia a confirmat că anul acesta va înregistra un uşor excedent bugetar primar, condiţia impusă de creditorii internaţionali pentru o nouă ştergere a datoriei. Şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a afirmat recent că zona euro va adopta probabil în luna noiembrie o decizie privind al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, după ce inspectorii internaţionali finalizează evaluarea situaţiei ţării.
Potrivit autorităţilor elene şi oficialilor FMI, Grecia va avea nevoie de alte 10 - 11 miliarde de euro, începând din a doua jumătate a lui 2014 şi până în 2015

ŞTIRI METEO

Marți, 8 octombrie 2013, vremea se va menține în general frumoasă și va deveni normală din punct de vedere termic. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 22 de grade, iar cele minime în general între 0 și 10 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile vestice și sud-vestice, unde mai ales în a doua parte a intervalului vor fi condiții de ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea, local în regiunile extracarpatice și pe arii restrânse în rest va fi ceață.
În București, cerul va fi variabil, iar dimineața și noaptea se va semnala ceață. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 4…6 grade. Vântul va sufla slab până la moderat.


PERSONALITĂŢI

Edgar Allan Poe

Edgar Allan Poe (n. 19 ianuarie 1809, Boston/Massachusetts - d. 7 octombrie 1849, Baltimore/Maryland), scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică. A dus o viață de boem și a sfârșit tragic în mizerie, opium și alcoolism, dar tocmai din acest infern al existenței sale s-au născut multe dintre creațiile ce aveau să impună literaturii universale norme de evaluare estetică necunoscute până atunci. În cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare. Născut la Boston dintr-o familie de actori, Edgar Poe rămâne orfan de ambii părinți la vârsta de 3 ani și este adoptat de familia John Allan, un negustor înstărit din Richmond/Virginia, primind numele de Edgar Allan Poe. După studii secundare în Liverpool (Anglia) și în Richmond, se înscrie în 1825 la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit să o părăsească după un an, lipsit de mijloace materiale și înglodat în datorii, în urma unei vieți extravagante, ceea ce a dus la un conflict cu tatăl său adoptiv. Poe încearcă să facă o carieră militară, dar este exclus din academia militară din West Point pentru acte deliberate de indisciplină. În această perioadă publică fără prea mult succes primele sale poezii. În 1833 înregistrează primul succes cu povestirea "Manuscris găsit într-o sticlă" (A MS. Found în a Bottle), câștigând concursul organizat de revista Saturday Visitor din Baltimore. Se stabilește în Baltimore, după ce se căsătorise în 1836 cu verișoara lui, Virginia Clemm. Devine redactor principal al revistei Southern Literary Messenger, dar pierde postul după scurt timp datorită exceselor sale alcoolice. Apariția nuvelei "Povestea lui Arthur Gordon Pym" (The Narrative of Arthur Gordon Pym) atrage atenția publicului și a criticilor, Poe devine editor asistent la revista Burton's Gentlemen's Magazine, trece după un an la revista Graham's Magazine, unde publică numeroase articole, povestiri și eseuri, aducându-i reputația unui critic competent și sever. În 1839 apare în două volume un ciclu de nuvele "Povestiri ale Grotescului și Arabescului" (Tales of the Grotesque and Arabesque), apreciate de public dar fără succes material.
În ianuarie 1845 publică în revista Evening Mirror celebrul său poem "Corbul" (The Raven), care a provocat o adevărată senzație. Îmbolnăvirea și moartea soției sale Virginia în 1847 îi accentuează însă abuzul de băuturi alcoolice, Poe duce o existență tot mai dezorganizată, care îi precipită ruina fizică și spirituală. Hotărât să se recăsătorească, îmbibat cu opium și alcool, a plecat să-și aducă fosta soacră la nuntă, dar nu a mai ajuns la destinație. După o dispariție de câteva zile, în ziua de 3 octombrie 1849 este găsit căzut pe un trotuar în orașul Baltimore, în stare de confuzie mintală. Moare patru zile mai târziu într-un spital din Baltimore, la 7 octombrie 1849, cauza morții - ca într-o poveste de suspans de E. A. Poe - a fost rabia (turbare).

Regret

Tu mi-erai totul, dragoste,
Al sufletului har,
Un verde ostrov în mare, dragoste,
Fântână şi altar,
Încins cu poame dulci şi flori,
Flori ale mele doar.

Vis prea frumos spre-a fi putut
Să steie! - Ah, limpede minune!
Ai răsărit, şi te-am pierdut!
Un glas din viitor îmi spune:
"Treci, treci", dar peste Trecut
Sufletul meu ca pe-o genune
Pluteşte-amar, apatic, mut.

Sergiu Cioiu

Sergiu Cioiu (născut 7 octombrie 1940) este un artist, cântăreț și compozitor român, interpret a diferite cântece, aparținând a multiple stiluri muzicale, așa cum sunt jazz, swing, folk și chanson, pe care le-a fuzionat într-un mod cu totul personal și unic, adăugând adesea elemente de muzică populară veche și/sau lăutărească. Sergiu Cioiu este unul dintre foarte puținii interpreți români care au adus un farmec muzical aparte scenei interpretative românești amintind, printre alții, și de șansonetiștii francezi Edith Piaf și Yves Montând.
În România, Sergiu Cioiu s-a făcut cunoscut în anii timpurii 1960 ca un interpret unic al compozițiilor unor autori totali, așa cum au fost Alexandru Mandy, sau ale unor cântece scrise pe versurile glumeț-ironice ale unor poeți precum cele compuse pe versurile lui Marin Sorescu.
De-a lungul anilor 1960 și timpurii 1970, Sergiu Cioiu a interpretat, înregistrat și itinerat în diferite concerte, spectacole sau recitaluri atât în România cât și în străinătate cântecele scrise și compuse de Alexandru Mandy. Printre acestea se numără și Tripticul Brâncuși, compus din cântece având nume omonime sculpturilor monumentale ale lui Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, "Coloana Infinitului", "Masa tăcerii", "Poarta sărutului", respectiv ulterior "Măiastra".



Alte cântece dintre cele compuse de Alexandru Mandy și interpretate de Sergiu Cioiu sunt "Glasul tău", "Cântecul vântului" și "Locul meu de pe pământ", care au obținut premii în interpretarea artistului la diferite ediții ale Festivalului de Creație și Interpretare de la Mamaia.
Sergiu Cioiu a fost, de asemenea, protagonistul unui film muzical care se referea la Ansamblul Monumental al lui Brâncuși, Tripticul, realizat de Paul Urmuzescu. Pelicula, realizată de redacția muzicală a Radio Televiziunii Române (RTV) la Târgu Jiu, a fost filmată în întregime în parcul care adăpostește cele trei lucrări ale sculptorului Constantin Brâncuși.


S -A ÎNTÂMPLAT..........

Evenimente

    1769: James Cook descoperă Noua Zeelandă.

Noua Zeelandă este o țară insulară compusă din două insule mari și mai multe insule mici, situate în sud-vestul Oceanului Pacific. Printre națiunile Pacificului de Sud, Noua Zeelandă are cea mai mare și cea mai industrializată economie și este a doua după Papua Noua Guinee ca populație. Noua Zeelandă este notabilă pentru izolarea ei, fiind separată de Australia, la Nord-Vest, prin Marea Tasmaniei (cca. 2000 km distanță).
Cei mai apropiați vecini sunt Noua Caledonie, Fiji și Tonga. Majoritatea populației este formată din descendenții europeni (Pakeha - în limbajul localnicilor), indigenii Māori fiind cea mai mare minoritate. Non-Māori polinezieni (samoanii) și populația asiatică constitue de asemenea minorități importante, în special în orașe. Oficial, Elisabeta a II-a a Marii Britanii este Regina Noii Zeelande și este reprezentată în țară de Guvernatorul General al Noii Zeelande (funcție non-politică).



Puterea politică este deținută de Primul Ministru care este conducătorul guvernului în Parlamentul Noii Zeelande, ales democratic. Monarhia Regatului Noii Zeelande include Insulele Cook și Niue, care sunt total auto-guvernate, Tokelau, care se transformă în forma auto-guvernată, și Colonia Ross pe care Noua Zeelandă o revendică în Antarctica.





    1866: A apărut, la București, periodicul politic și literar "Dacia Română".

  1883: S-a inaugurat Castelul Peleș.

Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României (1866 - 1914), după planurile arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch[1] și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleș este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a două jumătăți a secolului al XIX-lea.
Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăște construirea unui castel într-un loc retras și pitoresc: Piatra Arsă. Câțiva ani mai târziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apă sau alunecările de teren.
Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I. În 1883 are loc inaugurarea oficială a Peleșului, pe care domnitorul l-a văzut că pe un „sediu” al noii dinastii. Iar așezarea sa pe Valea Prahovei nu era întâmplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea granița României cu Austro Ungaria.
Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, scriitori, muzicieni, dar și regi și regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulțime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumusețea și bogăția castelului. În 1906 se aștepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.
Chiar după inaugurarea să din 1883, Peleșul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morții regelui Carol I). Castelul are 160 de camere și mai multe intrări și scări interioare. Turnul central măsoară nu mai puțin de 66 de metri înălțime. Pe lângă Peleșul propriu-zis, în zonă au mai fost înălțate încă două construcții mai mici, Pelișorul și Foișorul. Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă și 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.

    1919: Ia ființă compania Koninklijke Luchtvaart Maatschappij (KLM). Este cea mai veche, încă operativă, companie aviatică.
    1952: Modelul de cod de bare realizat de Woodland și Silver a început să fie folosit ca model general de indentificare a produselor.
    1970: Nationalpark Bayerischer Wald, se va deschide primul parc național din Germania.
    1985: A fost deturnată nava italiană Achille Lauro aflată în croazieră pe Marea Mediterană cu peste 400 persoane la bord, de membrii organizației "Frontul pentru Eliberarea Palestinei".
    1993: România a fost primită la Consiliul Europei, în urma solicitării din 21 martie 1990.
    2000: Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție care condamnă utilizarea "excesivă a forței" împotriva palestinienilor de către Israel. Statele Unite s-au abținut de la vot.

S -a născut în.................

    1885: Niels Bohr, fizician danez, laureat al Premiului Nobel (n. 1962)
    1886: Romulus Cândea, istoric român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1973)
    1910: Eusebiu Camilar, prozator, poet și traducător român (d. 1965)
    1923: Alexandru Jebeleanu, poet român (d. 1995)
    1931: Desmond Tutu, episcop sud-african de culoare, laureat al Premiului Nobel
    1935: Thomas Keneally, scriitor australian
    1939: Michael Markel, scriitor german de origine română
    1940: Sergiu Cioiu, actor și cântăreț român
    1952: Vladimir Putin, politician rus, al 4-lea președinte al Rusiei
    1954: Diana Lupescu, actriță româncă de teatru și film
    1955: Yo-Yo Mă, violoncelist franco-american
    1959: Simon Cowell, producător englez, creatorul emisiunilor The X Factor și Britain's Got Talent
    1968: Luminița Anghel, interpretă româncă de muzică ușoară

Decese...............................

    1849: Edgar Allan Poe, scriitor, poet american (n. 1809)
    1903: Rudolf Lipschitz, matematician german (n. 1832)
    1939: Harvey Williams Cushing, chirurg și neurolog american (n. 1869)
    1946: Emanoil Bucuța (Emanoil Popescu), scriitor român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1887)
    1968: Emil Petrovici, lingvist român, membru al Academiei Române (n. 1899)
    1988: Ștefan Lupașcu, filosof francez de origine română (n. 1900)
    2006: Anna Politkovskaia, scriitoare și jurnalistă din Rusia, militantă pentru respectarea drepturilor omului (n. 1958)

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More