duminică, 31 martie 2013

31 martie 2013 by Viorica Crainic



Bine v -am regăsit!

„Să nu ne închidem inimile în faţa schimbării!“ (Papa Francisc)

Preşedintele României : Mesaj credincioşilor care sărbătoresc Paştele.













"Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, doresc să vă adresez gândurile mele bune însoţite de cele mai calde urări de sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi. Hristos a înviat!".




Cum se împarte politic marele caşcaval din industria de la stat.

Companiile din sectorul energiei aflate în portofoliul OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizări în Industrie) au fost trecute din coordonarea ministrului Economiei, Varujan Vosganian (PNL), în cea a ministrului delegat pentru Energie, Constantin Nită (PSD), care a primit şi şefia unui departament. Modificarea a fost efectuată în Parlament, printr-o serie de amendamente care modifică ordonanţa de urgenţă aprobată de Executiv la sfârşitul anului trecut pentru reglementarea noii configuraţii guvernamentale. În forma adoptată de Guvern era stabilit că OPSPI va fi în continuare coordonat de ministrul Economiei, post ocupat în prezent de Varujan Vosganian (PNL). În baza acestei ordonanţe, pentru nou-înfiinţatul post de ministru delegat pentru Energie, ocupat de Constantin Nită (PSD), nu erau stabilite atribuţii concrete, formularea agreată atunci fiind că ministrul delegat "coordonează activităţile din domeniul energiei".

Liviu Dragnea: Vrem că regiunile să aibă în denumire nume proprii.

"Vom veni cu propuneri concrete perioada următoare. Regiunea din nord-estul ţării se va numi regiunea Moldova. Vrem că regiunile să aibă în denumire nume proprii. Ce-i aia regiunea 3 Sud Muntenia? Cum se numesc locuitorii de acolo, «trei sud munteni»?", a afirmat vicepremierul Liviu Dragnea. El a spus că dacă regiunile vor conţine în denumire nume proprii, "se întăreşte foarte mult sentimentul de apartenenţă la comunitate". "O să vedem la final şi procedura prin care vor fi desemnaţi cei care conduc regiunea, dacă vor fi numiţi preşedinţi regionali sau guvernatori. Vom stabili şi dacă vor fi aleşi în mod indirect eventual de către consilierii locali sau dacă se va face o conducere prin rotaţie în cei doi-trei ani de tranziţie, până la alegerile din 2016", a afirmat Liviu Dragnea.

Angajările la stat încep în două-trei săptămâni.

Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat că măsura va fi aplicată momentan doar în primării, consilii judeţene şi prefecturi. Liviu Dragnea susţine că "trebuie să angajăm, sistemul este blocat.
Ministrul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale a mai spus că "sunt primari de comună care mai au 3-4 angajaţi, cu primar cu tot" şi a reamintit că sunt 3.300 de primarii, prin urmare ar fi vorba de zeci de mii de angajări în sistemul public. În 2009, Guvernul a decis prin ordonanţă de urgenţă, în urma negocierilor cu FMI, să suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administraţie şi să permită angajarea unui singur funcţionar la şapte posturi vacantate.

Gheorghe Nichita, reconfirmat la şefia filialei PSD Iaşi.

Primarul Gheorghe Nichita a fost reales, sâmbătă, în unanimitate, preşedinte al filialei judeţene Iaşi a Partidului Social Democrat, în cadrul Conferinţei Judeţene."Nu pot să vă spun că nu am avut emoţii (...) Frământările interioare nu sunt inutile, te pun să stai drepţi în faţa ta, în faţa celorlalţi", a spus în discursul său, Gheorghe Nichita.

Elena Udrea: Schimbarea brandului turistic, o idee care trădează diletantism şi lipsă de viziune.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea  :  "Am primit cu foarte mare surprindere ideea posibilităţii schimbării brandului de turism naţional. În condiţiile în care turismul românesc este una dintre ramurile economice cu cele mai mari creşteri economice în ultimii ani, 16% în 2011 şi 9,3% în 2012, iar brandul a primit mai multe premii internaţionale (printre care premiul de excelenţă la Târgul de turism de la Munchen), dar şi aprecieri din partea responsabililor Organizaţiei Mondiale a Turismului, decizia de a înlocui brandul trădează diletantism şi lipsă de viziune".În opinia sa, această decizie arată "incapacitatea neînţelegerii mecanismelor europene - pentru că, dacă noi am renunţa la brandul pe care l-am folosit până acum, ar trebui să dăm toţi banii înapoi pe care i-am cheltuit deja". Udrea menţionează că este vorba despre zeci de milioane de euro. "Nu ştiu cifra exactă, pentru că Ministerul Turismului nu a mai comunicat nimic în acest sens. În plus, nici nu am putea face un al doilea brand pe bani europeni. Vorbim de o decizie care ar putea costa România 75 de milioane de euro, atât cât am primit pe axa 5.3 a Programului Operaţional Regional", susţine Elena Udrea.

Ministrul Mediului: Patru mari investitori vor să investească 500 de milioane de euro în România.

Ministrul Mediului şi Schimbărilor climatice, Rovana Plumb, a anunţat, sâmbătă, că patru mari investitori, între care companii din Germania şi Austria, intenţionează să investească peste 500 de milioane de euro în România, în domenii precum industria auto, cea a lemnului sau resurse naturale.

PDL a avut venituri de aproape 40 milioane lei în 2012.

PDL a înregistrat anul trecut venituri de aproape 40 de milioane de lei, din care cea mai mare sumă a provenit din donaţii din partea persoanelor fizice şi juridice, care s-au ridicat la peste 29 de milioane de lei. În campania pentru alegerile locale de anul trecut, PDL a înregistrat venituri de 14.600.137 şi cheltuieli de 16.778.317 de lei, în timp ce la referendumul de demitere a preşedintelui a avut 265.870 de lei venituri şi 2.582.023 de lei cheltuieli. Totodată, la alegerile parlamentare, PDL a declarat venituri de 9.780.795 de lei şi cheltuieli de 11.962.205 de lei. În plus, ARD din care a făcut parte PDL în competiţia pentru parlamentare a înregistrat venituri de 11.169.954 de lei şi cheltuieli de 13.422.308 de lei.

Imigranţii din Germania nu sunt nici pe departe atât de periculoşi.

Klaus Bade, politolog german, expert în problemele imigraţiei, nu este de acord că afluxul de oameni săraci din estul Europei pune în pericol stabilitatea socială din ţară. Fenomenul este cunoscut, spune el: "Altădată, pericolul venea dinspre gastarbeiteri, apoi dinspre candidaţii pentru azil politic, apoi dinspre musulmani. Acum a venit rândul romilor." Expertul german crede că, în Europa, soluţia poate fi găsită prin îmbunătăţirea condiţiilor de trăi în ţările sărace, iar Germania trebuie să ia măsuri, în primul rând, în ceea ce priveşte calificarea şi educaţia imigranţilor. "Avem datoria să-i ajutăm pe cei nou-veniţi să ne înveţe limba, să-şi găsească un loc de muncă, o locuinţă şi locuri în grădiniţe pentru copiii lor", crede Bade, care de ani de zile se ocupă cu problemele migraţiei în Germania. El notează câteva date: 80% din imigranţii sosiţi din România şi Bulgaria sunt asiguraţi social şi au un loc de muncă oficial. Jumătate dintre ei sunt calificaţi, iar 22 la sută sunt înalt calificaţi. În universităţile germane învaţă 7.000 studenţi bulgari, de exemplu. "De ce, atunci, se vorbeşte numai de romi, când vine vorba de imigranţii români şi bulgari? De ce imaginea este deviată?", se întreabă Bade."După părerea mea ar fi extraordinar dacă politicienii ar spune: până în acest moment ne-am descurcat bine, suntem o ţară puternică, câştigăm din deschiderea graniţelor şi de la Uniunea Europeană. Pentru că, dacă nu era UE, nu ar fi existat nici Germania Unită. Până acum, în Germania, au sosit milioane de oameni şi unii dintre ei au făcut mult. Asta arată că suntem o societate liberă, capabilă să-i integreze pe imigranţi şi să suporte o asemenea presiune suplimentară. Trebuie să fim mândri de asta", crede Bade.

Michelin  creează o nouă zonă cu sediul la Bucureşti.

Michelin, explică David Jean, îşi propune să creeze o zonă comercială nouă. Această nouă zonă comercială este denumită "Europe Centrale Sud" şi include, împreună cu Grecia ce are o poziţie dominantă, Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, FYROM /Macedonia n.r/, Croaţia, Cipru, Ungaria, Muntenegru, România, Serbia şi Slovenia. Administraţia centrală a zonei comerciale vă avea sediul la Bucureşti. "Mai mult decât atât, Grecia va fi cea mai importantă piaţă pentru Michelin din noua zonă comercială, a mai precizat David Jean, adăugând că "scopul acestei noi organizaţii este asigurarea celui mai eficient management de vânzări în beneficiul consumatorului final. De aceea, gestionarea comercială a vânzărilor în aceste state /şi de stabilire a preţurilor/ va avea loc la Bucureşti"

Coreea de Nord este în stare de război cu Coreea de Sud.

Coreea de Nord a anunţat ieri într-un comunicat comun atribut tuturor corpurilor guvernamentale şi instituţilor :   "Începând de acum, relaţiile intercoreene sunt în stare de război şi toate problemele între cele două state coreene vor fi tratate conform unui protocol adaptat războiului". "Situaţia de durată conform căreia peninsula coreeană nu este nici în război, nici în stare de pace s-a încheiat", indică comunicatul difuzat de agenţia de presă oficială nord-coreeană Korean Central News Agency (KCNA).
Casa Albă a declarat : "Am văzut informaţiile despre un nou comunicat deloc constructiv al Coreei de Nord. Luăm aceste ameninţări în serios şi rămânem în relaţii strânse cu aliatul sud-coreean", a declarat Caitlin Hayden, purtător de cuvânt al Consiliului naţional de Securitate.

Franţa îndeamnă Coreea de Nord să evite orice act provocator.


Franţa a îndemnat sâmbătă Coreea de Nord să se abţină de la "orice nouă provocare", după ce regimul de la Phenian a anunţat că este în "stare de război" cu vecinii sud-coreeni. "Franţa este preocupată activ de situaţia din Peninsula Coreea. Cerem Coreei de Nord să se abţină de la orice nouă provocare, să îşi îndeplinească obligaţiile internaţionale şi să reia rapid dialogul", a declarat Philippe Lalliot, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe.

Serbia cere UE să n-o "umilească" în dialogul cu Kosovo. 

Vicepremierul sârb Aleksandar Vucic i-a cerut sâmbătă Uniunii Europene şi comunităţii internaţionale să nu permită ca ţara lui să fie "umilită şi distrusă" în dialogul privind normalizarea relaţiilor cu Kosovo, reacţie ce survine înaintea unei noi reuniuni între premierii sârb şi kosovar, ce va avea loc pe data de 2 aprilie la Bruxelles, transmite AFP."Vom cere să nu se solicite Serbiei să accepte propria sa distrugere', a adăugat Vucic, sugerând astfel că UE favorizează Pristina la negocieri. Belgradul mai solicită şi o largă autonomie pentru cei 40.000 de sârbi care trăiesc în nordul Kosovo, dar şi pentru ceilalţi 80.000 din enclavele împrăştiate în sudul fostei sale provincii, care şi-a proclamat unilateral independenţa în anul 2008.

Preşedintele Giorgio Napolitano  a însărcinat două grupuri de personalităţi cu găsirea unei soluţii pentru formarea unui guvern.

Preşedintele italian, Giorgio Napolitano, a anunţat sâmbătă că a decis să însărcineze ''două grupuri restrânse de diferite personalităţi'' cu găsirea unei soluţii şi dotarea Italiei cu un guvern, la o lună după alegerile legislative, relatează AFP. Şeful statului italian a respins orice posibilitate de a demisiona înainte de mandatul său care expiră pe 15 mai, declarându-se hotărât să ia iniţiative "până în ultima zi", pentru a "debloca'' situaţia de impas politic în care se află ţara.

Belgia scoate la vânzare mai multe active pentru a-și păstra datoria sub 100% din PIB.

Cu o datoriei de aproximativ 100% din PIB, Belgia este printre statele cu cele mai slabe finanţe publice din nordul zonei euro, pe fondul crizei politice îndelungate. Guvernul belgian, alcătuit din şase partide, a luat măsuri de reducere a cheltuielilor dar, ca şi alte ţări din zona euro, se pare că nu va reuşi să îndeplinească ţintele bugetare stabilite de UE, din cauza creşterii economice slabe. Economiile suplimentare de 1,4 miliarde de euro, pe lângă cele anunţate deja pentru 2013, vor reduce deficitul structural cu un punct procentual, au anunţat autorităţile belgiene.Ministrul belgian de finanţe, Koen Geens, a refuzat să precizeze ce active de stat vor fi vândute, argumentând că dacă ar face ăsta ar reduce preţurile activelor. Belgia are nevoie să găsească încă un miliard de euro din vânzarea activelor, pentru a se asigura că datoria naţională nu va depăşi 100% din PIB, a declarat oficialul belgian.

ŞTIRI METEO

AVERTIZARE HIDRO

Hidrologii au emis pentru intervalul  31.03.2013 ora 10:00 – 01.04.2013 ora 12:00 următoarele avertizări:
COD GALBEN
- Se menţine COD GALBEN pe râurile din bazinele: Bega Veche, Bega, Bârzava, Moraviţa, Caras (judeţele Timiş şi Caras Severin), Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Satu Mare şi Maramureş), Crasna (amonte Craidorolţ), Barcău, Crisul Repede, Crisul Negru (amonte Tinca şi aval Talpos), Crisul Alb,  Arieş (judeţele: Sălaj, Satu Mare,  Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara şi Alba).
- Se instituie COD GALBEN pe râurile din bazinul Somesul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud) şi pe râul Somes pe sectorul Dej – Aciua (judeţele Cluj, Sălaj şi Maramureş).
- Se ridica atenţionarea COD GALBEN pentru râurile din bazinul hidrografic Nera (judeţul Caras Severin)
COD PORTOCALIU
- Se menţine COD PORTOCALIU pe: Holod (afluent al Crisului  Negru) şi pe Crisul Negru sector aval confluenta râul Holod-statia hidrometrica Tinca (judeţul Bihor).
- Se instituie COD PORTOCALIU pe: râul Crasna pe sectorul aval Craidorolţ (sector îndiguit) – judeţul Satu Mare şi pe râul Crisul Negru sector Tinca – Talpos (sector îndiguit) judeţul Bihor.

LUNI 1 aprilie 2013

Vremea se va răci accentuat în regiunile intracarpatice, dar va rămâne mai caldă decât ar fi normal în celelalte zone. Cerul va fi temporar noros şi vor fi ploi, în general slabe, local în vestul, centrul şi nordul ţării şi pe arii restrânse în rest. În zonă înaltă a Carpaţilor Occidentali şi în nordul Orientalilor precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi de la 5...6 grade în Dealurile de Vest până la 21 de grade în sud-estul teritoriului, iar cele minime între -1 şi 10 grade. Presiunea atmosferică va continua să crească.

PERSONALITĂŢI

Ion Pillat

Ion Pillat (n. 31 martie 1891, București  – d. 17 aprilie 1945), a fost un academician, antologator, editor, eseist, poet tradiționalist și publicist român. Pe linie maternă a fost înrudit cu familia Brătianu. Bunicul său a fost cunoscutul politician Ion Brătianu, care a fost adesea evocat în poeme din volumul său cel mai complet din punct de vedere estetic, Pe Argeș în sus, în poeme precum Bunicul, Bunica, Aci sosi pe vremuri sau Ochelarii bunicului. Și-a petrecut copilăria la moșiile Florica, pe Argeș și la Miorcani, pe râul Prut. După 1945 poezia sa este trecută la "index", evident din rațiuni strict politice. Fiul său, criticul și romancierul Dinu Pillat a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere unde era asistent al lui George Călinescu fiind condamnat la temniță politică, iar manuscrisele i-au fost confiscate și distruse. Nepoata sa, Monica Pillat este o reputată anglistă. A primit în 1936 Premiul Național pentru Literatură și a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În 1937 a tradus din Charles Baudelaire și a publicat volumul Țărm pierdut. A publicat în 1942 o antologie de traduceri din poezia germană și volumul de versuri Împlinire. În 1944, sub ţâţul Poezii i-a apărut întreaga operă lirică scrisă între 1906 și 1941. La data de 17 aprilie 1945 a avut o congestie cerebrală în plină stradă, a fost transportat acasă (pe actuala stradă Alexandru Philippide la nr.9) în stare de inconștiență, iar în jurul orei 22 a decedat.

"Primăvara! primăvara! crăpă mugurii la baltă,
Salciile verzi le-ndoaie vântul cu suflare caldă,
Pe poteci sfios se-ntinde umbra noua-a foilor —
Primăvara, mama noastră, dă-ne drumul oilor,
Drumul cel pierdut pe care îl mai ştiu, din sat, bătrânii!...
Doru-n mine înfrunzeşte: dorul turmii, dorul stanii.
În zadar ma-nchid în casa şi m-ascund pe după cărţi,
Dor de ducă mă ajunge, dor hain din zece părţi"

Nichita Stănescu

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. Considerat atât de critică literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici. A fost laureat al Premiului Herder.

"În acest bâlci al deșertăciunilor care este poezia, peisajul nostru liric ar fi lipsit de unitate fără poezia lui Nichita Stănescu. Lângă răzvrătitul Ion Gheorghe, gânditorul melancolic Ioan Alexandru și jongleri al cuvintelor cu Sorescu și Dimov, iată un paranimf blond din Vizanț, poet limbut, plin de amenințări, gelos pe orice laudă ce-i scapă, încărcat de diplomații ca o Triplă Alianță, adolescent firav, îmbătrânit în imaginea purității, de un talent remarcabil și de un meșteșug și mai și. Ca și autorul lui Iona, are adoratori fanatici, discipoli și exegeți neîndurați, ce nu suferă contrazicerea. De fapt, nu trebuie dată aici o bătălie în jurul operei sale, pentru că ea este limpede, străvezie, încărcată doar de artificii copilărești, ici și colo, iute depistabilă pentru un ochi agil. Defoliată de excese arbitrare cu iz filozofic, de o răceală impusă de teoreticieni ce au denaturat-o, poezia lui Nichita Stănescu... rezistă vremii". (Eugen Barbu)
Cântec de primăvară

Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple.
De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut,
prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe
de aerul rotund ce m-a-ncăput.

E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.

Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul
pala de raze atârnând de crengi
şi iar mi se roteşte-n păsări timpul,
când pasul tău răsună pe sub crengi.

Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene
imaginile tale, clinchetând.
Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme,
de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.

O, primăvara flăcări roşii-nalţă.
Pe rugul lor mi-e sufletul întins
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 31 MARTIE.....

31 martie este a 90-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente


    1437: A izbucnit răscoala țărănească de la Bobâlna.
    1876: România: Căderea guvernului conservator. Cele două cauze au fost : problemele legate de insolvabilitatea concesiunii Strousberg, care tărăgăna, și incapacitatea de a adopta o poziție clară în problema orientală (care se deschisese odată cu răscoalele antiotomane ale Bosniei și Herțegovinei).
    1877: Războiul de independență: Guvernul României a hotărât mobilizarea generală a armatei.
    1889: A fost inaugurat Turnul Eiffel, construcție impunătoare, modelată în aproximativ 7.000 de tone de oțel, al cărei profil este simbolul Franței.
    1917: A intrat în vigoare pentru prima dată ora de vară în SUA.
        SUA a intrat în posesia Insulelor Virgine din Marea Caraibelor.
    1938: Carol al II-lea a desființat toate partidele politice și a instituit Consiliul de Coroană ca organ de stat cu caracter permanent, alcătuit din membri "consilieri regali" numiți de rege, cu rang de miniștri de stat.
    1966: Lansarea navei spațiale sovietice fără echipaj uman, Lună 10, primul vehicul spațial care a intrat pe orbita Lunii.
    1994 : William H. Kimbel, Donald C. Johanson şi Yoel Rak au raportat găsirea primului craniu complet al unui Australopithecus afarensis la Hadar, Etiopia, în un articol din revista Nature.

S -a născut....

    1596: René Descartes, filosof, matematician francez (d. 1650)
    1732: Franz Joseph Haydn, compozitor austriac (d. 1809)
    1809: Nikolai Vasilievici Gogol, scriitor rus (d. 1852)
    1836: Adolf Ágai, scriitor, jurnalist, redactor maghiar de origine evreiască și poloneză (d. 1916)
    1890: William Lawrence Bragg, fizician australian, laureat al Premiului Nobel (d.1971)
    1891: Ion Pillat, poet și traducător român (d. 1945)
    1906: Sin-Itiro Tomonaga, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel (d. 1979)
    1914: Octavio Paz, poet și publicist mexican, laureat al Premiului Nobel (d. 1998)
    1929: Arnold Hauser, scriitor german din România (d. 1988)
    1933: Nichita Stănescu, poet român (d. 1983)
    1934: Carlo Rubbia, fizician italian, laureat al Premiului Nobel
    1935: Gábor Adriányi, scriitor și istoric maghiar
  
Decese
    1727: Isaac Newton, matematician, fizician (n. 1643)
    1855: Charlotte Brontë, scriitoare britanică (n. 1816)
    1917: Emil Adolf von Behring, medic german, laureat al Premiului Nobel (n. 1854)
    1939: Ion Teodorescu-Sion, pictor, desenator român (n. 1882)
    1971: Marius Bunescu, pictor român (n. 1881)
    1980: Jesse Owens, atlet american (n. 1913)
 
   

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More