vineri, 14 iunie 2013

14 iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Să minţi este aproape mai bine decât să copiezi adevărul spus de un altul, în primul caz eşti om, în al doilea papagal." ( Feodor Mihailovici Dostoievski)

 

Preşedintele Traian Băsescu: Declaraţiile frumoase despre Strategia Dunării trebuie transformate în realitate.

Strategia Dunării a fost lansată în 2011, principalii promotori fiind Austria şi România. Cele 14 ţări din macroregiune sunt: Germania, Austria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, România, Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Ucraina şi Moldova.
În document se face apel la cele 14 ţări implicate să se asigure că dispun, la nivel naţional, de structuri cu personal adecvat şi finanţate corespunzător pentru realizarea priorităţilor Strategiei Dunării.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Summit-ul şefilor de stat din Europa Centrală de la Bratislava, că declaraţiile frumoase despre Strategia Dunării trebuie transformate în realitate prin alocarea de către statele membre UE a resurselor necesare din fondurile de coeziune.
"Acum, când discutăm de intrarea în efectivitate a noului buget al Uniunii Europene, trebuie să transformăm declaraţiile frumoase cu privire la Strategia Dunării în realitate. Şi asta înseamnă că fiecare stat european, în proiectele prioritare pe care le va trimite Comisiei Europene, finanţabile în exerciţiul 2014-2020, să aloce resursele necesare punerii în aplicare a Strategiei Dunării, resurse din fondurile de coeziune", a afirmat Băsescu la Summit-ul de la Bratislava.

Lucian Duţă :  Nu sunt cercetat penal.

Premierul Victor Ponta consideră că revenirea lui Lucian Duţă, o persoană cercetată penal pentru activitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar numit de preşedintele Traian Băsescu drept membru în CA al CNAS, reprezintă o situaţie de natură să împiedice buna funcţionare a instituţiei.
Lucian Duţă răspunde declaraţiilor premierului Victor Ponta în legătură cu numirea sa de către preşedintele Băsescu în CA al CNAS, susţinând că nu este cercetat penal şi că nu s-a început niciun fel de urmărire penală pe numele său.
Lucian Duţă precizează, într-un comunicat remis joi MEDIAFAX, că nu există nicio începere de urmărire penală de către DNA pe numele său.
El menţionează că există o plângere la DNA depusă de Corpul de Control al primului ministru Victor Ponta în legătură cu activitatea CNAS, o plângere care se află în analiză.
"În concluzie, nu sunt cercetat penal, nu s-a început niciun fel de urmărire penală pe numele meu", susţine Lucian Duţă.
"Îi adresez o întrebare publică lui Victor Ponta: De ce vă este frică de Lucian Duţă, domnule Victor Ponta? Pentru ca nu cumva, revenind în CNAS, să descopăr fraude, deturnări de fonduri şi proiecte blocate în ultimul an, toate afectând grav sistemul de sănătate, implicit oamenii?".

Victor Ponta : Contractul iniţial cu Bechtel era bun.

Întrebat la B1 TV cine crede că e vinovat pentru contractul cu Bechtel, Ponta a acuzat miniştrii PD.
"Eu cred că acea conducere iresponsabilă şi incompetentă a Ministerului Transportului din 2005, este vinovată, care în loc să pună contractul în aplicare, s-a apucat să-l renegocieze", a spus Ponta.
La remarca moderatorului că acel contract a fost încheiat în perioada Guvernului PSD condus de Adrian Năstase, premierul Ponta a replicat: "E un contract bun. Eu aşa cred, nu l-am văzut în formă iniţială. Ştiam despre preţ şi de faptul că avem nevoie de Autostrada Transilvania".
Victor Ponta a arătat că preţul lucrărilor a crescut treptat de la aproximativ 2 miliarde de euro la opt miliarde. Contractul cu Bechtel a fost reziliat pe 30 mai.
Referitor la Proiectul Roşia Montană, premierul a declarat :

"O să fiu sincer şi o să vă spun că eu, ca deputat, o să votez împotrivă, dar pe de altă parte, ca prim ministru, nu am dreptul... (...) acum ştiu mult mai bine ce am de făcut: (...) în primul rând să fac o administraţie necoruptă şi mai performantă şi în al doilea rând să deschid România pentru tot ce înseamnă investiţii din toată lumea, fie că vorbim de energie. De Roşia Montană, sigur, s-a vorbit mai mult, pentru că e un proiect cunoscut, dar eu vreau să promovăm legea minelor".

PDL : Cristian Petrescu demisionează.

Fostul ministrul al Dezvoltării Regionale Cristian Petrescu a declarat, joi, că a demisionat din PDL pentru că "nu se mai simţea reprezentat de actuala conducere" a partidului, şi va lua o săptămână de pauză, după care se va gândi dacă se va implica în politică la un alt partid.
Petrescu a precizat că el era preşedinte interimar al Organizaţiei PDL Sector 3 şi că hotărârea să de a demisona din formaţiune nu a fost uşoară, după 17 ani de activitate.
 "Deocamdată mi-am luat o săptămână de pauză, care coincide cu o vacanţă, după care mă voi gândi dacă mă voi mai implica politic, dar nu la USL" , a adăugat Cristian Petrescu.
Întrebat dacă ar putea merge la Mişcarea Populară, Cristian Petrescu a precizat că are timp o săptămână pentru a se gândi la toate variantele.

UDMR : Nu vrem stadioane goale, ci pline de suporteri civilizaţi.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, că UDMR încearcă să obţină la FIFA o sancţiune împotriva fotbalului românesc, precizând că miza este în proporţie de sută la sută, meciul direct cu Ungaria, din preliminariile CM 2014.

Deputatul UDMR Markó Attila susţine, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui FRF, Mircea Sandu :

"Am citit cu surprindere declaraţia dumneavoastră în legătură cu demersurile noastre faţă de unele evenimente cu tentă rasistă sau intolerantă din fotbalul românesc. Aşa cum am mai spus şi înainte, accentuez că niciodată nu am avut intenţia şi nici scrisorile noastre nu au ca scop îndepărtarea suporterilor din stadioane. În scrisoarea adresată recent FIFA, noi chiar am salutat faptul că federaţia internaţională nu a dispus acest lucru. Suporterii civilizaţi nu au nici o vină şi nu merită o asemenea sancţiune. Suntem convinşi că un stadion întreg nu trebuie să răspundă pentru faptele unui număr mic de suporteri".

"Ceea ce am dorit şi dorim în continuare este să sensibilizăm atât FRF cât şi FIFA sau UEFA, după caz, deoarece asemenea manifestări nu îşi au locul în lumea sportului. Nu pentru sancţiuni, nu pentru război inutil, ci pentru scopul nobil şi nealterat al sportului. De aceea am spus şi în scrisoarea noastră ca pe lângă dreptul evident al FRF de a contesta decizia FIFA, am dori să vedem în paralel şi unele măsuri concrete, aici, acasă, în vederea combaterii acestui fenomen. Noi nu vrem stadioane goale ci vrem stadioane pline de suporteri civilizaţi! Şi suntem siguri că aveţi instrumentele de a asigura acest lucru. În final, permiteţi-mi să nu ridic mănuşa aruncată cu afirmaţia potrivit căreia mâncăm mâncare românească. Mai degrabă vă invit să stingem tăişul acestei afirmaţii cu o glumă: eu mănânc pâine cu cartofi secuieşti şi gulaş (când am ocazia să îl prepar după gustul meu). Chiar vă ofer să gustaţi!".

Întrebat dacă UDMR a trimis la FIFA o nouă scrisoare, în care sunt semnalate manifestări cu caracter rasist ale fanilor la meciul amical România - Trinidad Tobago, oficialul FRF a afirmat :
"Nu ştiu de un astfel de demers, dar e vorbă din punctul meu de vedere de un exces al reprezentanţilor UDMR. Se încearcă obţinerea unei sancţiuni împotriva fotbalului românesc, ceea ce nu cred că este corect. Nu este corect pentru că ei trăiesc pe acest teritoriu, aici au făcut afacerile, aici au tăiat pădurile şi mănâncă mâncare românească. Cred că ar trebui să fie mai atenţi cu ceea ce fac. E un risc pe care şi-l asumă. Dacă fac acest lucru, FIFA va deschide o nouă anchetă, pentru că e a doua oară. Nu ne ajunge că suntem cum suntem la ora actuală, mai intervine şi politicul acum. Este vorba numai de politic. Asta este. Sută la sută miza este meciul direct cu Ungaria. Ştim care e comportamentul unora dintre politicienii UDMR. E un risc pe care şi-l asumă atât personajul în discuţie cât şi instituţia", a spus Mircea Sandu.

Klaus Johannis : Supraimpozitarea pentru anumite categorii, nu este o soluţie.


Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre impozitarea cu 85 la sută a salariilor compensatorii, Klaus Iohannis a răspuns că "s-a vrut una şi a ieşit alta". 
El a afirmat că respectivul model de impozitare, "importat de la americani", se poate folosi şi în România, "dar este neobişnuit".
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat :  "Suntem o ţară cu flat tax (cotă unică de impozit pe venit - n.r.). Dacă venim cu supraimpozitarea pentru anumite categorii, nu este o soluţie".


Liviu Dragnea: Dacă nu facem regionalizarea, ţara asta nu are şanse să se modernizeze.

Liviu Dragnea a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa :  "Nu facem regiunele pentru că avem noi un moft, facem regiunile pentru ca această ţară să se dezvolte echilibrat, să dăm şansa fiecărui cetăţean român să aibă acces la un nivel minim obligatoriu de civilizaţie şi de servicii publice. Sigur că tot timpul cetăţenii din municipiul Constanţa vor avea acces la un nivel de civilizaţie mai mare decât cei din Turnu Măgurele, dar şi cei din Turnu Măgurele trebuie să aibă acces la un nivel minim obligatoriu. Asta înseamnă să diminuăm diferenţele de dezvoltare, niciodată nu o să ajungem egali, nu există aşa ceva în lume, dar diferenţele să fie foarte mici pentru ca toţi să aibă acces la un nivel de civilizaţie corect în această ţară".
"Regionalizarea nu e un panaceu universal, dar dacă nu o facem, ţara asta nu are şanse să se modernizeze, nu avem şanse să facem din sistemul public un sistem care să nu mai fie agresiv împotriva cetăţeanului, să nu mai obligăm cetăţeanul să ştie fiecare instituţie unde are sediu, ce program are, ce atribuţii are, ce metehne au funcţionarii de acolo, pe ce uşă trebuie să intre ca să nu-l ia la bătaie funcţionarul, ca să nu-i rupă cererea. Vrem să facem alt sistem, să meargă cetăţeanul la primăria din localitate, sistemul să lucreze pentru el şi să-i trimită cererea aprobată, neaprobată, asta înseamnă conceptul de ghişeu unic. Nefăcând descentralizare şi regionalizare în România ghişeul unic nu se poate întâmpla niciodată şi vom rămâne la fel cu acelaşi sistem comunist care nu s-a schimbat de la Revoluţie încoace, cu nişte pălării schimbate adică cu alte denumiri, dar cu aceeaşi atitudine şi un sistem care a devenit din ce în ce mai puternic în interior şi din ce în ce mai stâncos. Se susţin unii pe alţii, mentalitatea funcţionarilor, care spune indiferent că e primar, preşedinte, ministru, ei vin şi pleacă noi rămânem aici, deci important este să ne apărăm cetăţuile".

Ministerul Justiţiei  : Propuneri pentru funcţia de judecător la CEDO.

Ministerul Justiţiei a anunţat, vineri, că în urma audierii candidaţilor înscrişi în procesul de selecţie pentru funcţia de judecător, în numele României, al Curţii Europene a Drepturilor Omului, Comisia de selecţie i-a propus pe Iulia Antonella Motoc, Bianca Andrada Guţan şi Florin Streteanu. Pe lista de rezervă a fost selecţionat Tudor Panţîru.
Cele două liste au fost înaintate Guvernului, pentru aprobare şi transmitere către Parlament.
Lista principală, pe care sunt trecuţi, în ordine alfabetică, Bianca Andrada Guţan, Iulia Antonella Motoc şi Florin Streteanu, va fi înaintată Consiliului Europei de către Guvern, după obţinerea avizului comisiilor juridice şi pentru drepturile omului din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună.
Judecătorul român la CEDO va fi ales de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, dintre cei trei candidaţi propuşi de Guvernul României.

LUGOJ VA AVEA TRANSPORT PUBLIC ÎN COMUN GRATUIT.


Primarul municipiului Lugoj, Francisc Boldea, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în şedinţa de joi a Consiliului Local a fost votat, în unanimitate, un proiect de hotărâre privind subvenţionarea cu sută la sută a transportului în comun de către municipalitate, astfel că cei care vor călători cu autobuzele societăţii Meridian, cea care asigură transportul în comun în oraş, nu vor mai trebui să cumpere şi bilete de călătorie, având gratuitate.

”De 23 de ani, nimeni nu a făcut nimic pentru transportul în comun din Lugoj. Până acum a fost 60 de bani o călătorie, dar aproape nimeni nu folosea transportul în comun, pentru că nu existau orar sau staţii, iar cei care foloseau, totuşi, autobuzele de transport în comun, se înţelegeau cu şoferul şi nu mai plăteau bilet. Acum am cumpărat şi montat zece staţii, vom mai cumpăra încă cinci, am stabilit un orar, traseele, iar autobuzele sunt inscripţionate cu însemnele Primăriei Lugoj", a declarat Francisc Boldea.
Primarul din Lugoj a mai spus că până acum transportul în comun în Lugoj a fost subvenţionat în proporţie de 75 la sută, iar de la 1 iulie va fi subvenţionat în proporţie de sută la sută, de către Consiliul Local.

Turcia : Liderii mişcării de contestare au fost primiţi în regim de urgenţă de premierul Erdogan.

Reprezentanţi ai mişcării de contestare turce au fost primiţi joi seara, la Ankara, în cursul unei reuniuni de urgenţă, de către premierul Recep Tayyip Erdogan, la câteva ore după ce au respins ultimatumul său privind evacuarea Parcului Gezi din Istanbul.
 "Vrem să aflăm ce gândeşte populaţia Istanbulului, decizia să este foarte importantă pentru noi", a anunţat pentru presă Hüseyin Celik, purtătorul de cuvânt al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, rezultat din mişcarea islamistă), aflat la putere şi condus de Erdogan.
În timp ce fronda împotriva Guvernului a intrat în a treia săptămână, mii de manifestanţi se pregătesc să petreacă o nouă noapte în această grădină publică din apropierea Pieţei Taksim, a cărei distrugere anunţată a provocat declanşarea mişcării de contestare, pe 31 mai.
"Vom rămâne în Parcul Gezi în corturi, în saci de dormit, cu cântecele, cărţile, poeziile şi cu toate revendicările noastre", a anunţat în cursul după-amiezii ( de ieri), unul dintre reprezentanţii mişcării de contestare a manifestanţilor, Solidaritate Taksim, avocatul Can Atalay.

Grecia : În căutare disperată de venituri.

Economia elenă este în recesiune de şase ani, pierzând aproximativ 20% din PIB în urma programelor de austeritate, în timp ce şomajul a atins cote record.
Grecia a devenit totodată prima piaţă dezvoltată retrogradată la statutul de piaţă emergentă de către furnizorul de indici bursieri MSCI, deoarece nu mai îndeplineşte criteriile de calificare după scăderea principalului indice al bursei de la Atena cu 83% din 2007.
Grecia, în plin program de austeritate şi în căutare disperată de noi venituri, vrea să colecteze impozite de la flaşnetari, aceştia urmând să fie obligaţi să dea bon fiscal pentru banii primiţi pe stradă de la trecători.

SUA : Siria a încălcat "linia roşie" folosind arme chimice împotriva propriului popor.


"Echipele de informaţii estimează că între 100 şi 150 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza folosirii armelor de atac chimice. Cu toate acestea, datele cu privire la numărul de morţi sunt probabil incomplete", a declarat Ben Rhodes, adjunctul consilierului naţional pe probleme de comunicaţii strategice, relatează CNN.
Deşi armele chimice sunt interzise la nivel internaţional de ONU, prin Convenţia asupra Armelor Chimice, Siria este una dintre puţinele ţări nesemnatare. Comunitatea Internaţională apreciază că depozitele de arme chimice (gaz sarin, gaz muştar şi gaz XY) sunt printre cele mai mari din lume. Statele Unite discută cu ţările vecine asupra necesităţii securizării acestor armamente, în cazul în care regimul lui Bashar al-Assad se va prăbuşi, astfel încât acestea să nu încapă pe mâna Al-Qaida.

ŞTIRI METEO

SÂMBĂTĂ 15 IUNIE 2013

Vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza şi în primele ore ale nopţii. Local în zona de munte, în estul şi sud-estul ţării şi pe arii restrânse în rest se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă duratã ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.

PERSONALITĂŢI

Charles Augustin de Coulomb

Charles Augustin de Coulomb (n. 14 iunie 1736, Angoulême, Franța - d. 23 august 1806, Paris, Franța) a fost un fizician francez,  pioner în teoria electricităţii, născut în Angoulême. El a lucrat ca inginer militar pentru Franta în Indiile de Vest dar s-a retras la Blois, Franta în timpul Revoluţiei Franceze pentru a continua cercetările în magnetism, frecare şi electricitate. În 1777 a inventat balanţă de torsiune pentru a măsura forţa atracţiei magnetice şi electrice. Cu aceasta invenţie Coulomb a putut formula principiul cunoscut ca Legea lui Coulomb, care guvernează interacţiunea dintre sarcinile electrice. În 1779 Coulomb a publicat tratatul “ Teoria maşinilor simple “ o analiză a frecării în mecanica. După război Coulomb a revenit din pensie şi a ajutat noul guvern în definirea unui sistem metric pentru greutăţi şi măsuri. Unitatea sarcinei electrice, coulombul, a fost numită în onoarea lui.

Nikolaus August Otto

Nikolaus August Otto (n. 14 iunie 1832, Holzhausen an der Haide, Nassau; d. 26 ianuarie 1891, Köln) a fost un inventator german, născut în Ducatul Nassau. A locuit în Franța unde s-a interesat de mașinile cu gaz ale inginerului francez Etienne Lenoir.
Otto a fost inventatorul primului motor cu combustie internă care ardea în mod eficient combustibilul direct într-o cameră cilindrică cu piston mobil, mișcarea efectuându-se de-a lungul generatoarei cilindrului. Deși fuseseră inventate și alte motoare cu combustie internă (de exemplu, de către Etienne Lenoir), acestea nu s-au bazat pe patru timpi separați. Conceptul de patru timpi este posibil să fi fost deja discutat la data invenției lui Otto, dar el a fost primul care l-a pus în practică.
Motorul Otto a fost conceput ca un motor staționar; acțiunea motorului constă într-o mișcare în sus sau jos a unui piston într-un cilindru. Otto l-a vândut doar ca pe un motor staționar, iar mai târztiu a fost utilizat  drept motor de automobil, într-o formă adaptată.

Alois Alzheimer

Alois Alzheimer (n, 14 iunie 1864, Marktbreit am Main - d. 19 decembrie 1915, Breslau) a fost un psihiatru și neuropatolog german. A descris pentru prima dată o formă de demență degenerativă, cunoscută până azi după numele său că Boala Alzheimer.
Alois Alzheimer s-a născut la 14 iunie 1864 în orășelul Marktbreit am Main, fiu al notarului Eduard Alzheimer. După absolvirea gimnaziului în Aschaffenburg, studiază medicina la universitățile din Würzburg și Tübingen. În 1887 obține titlul de Doctor în Medicină cu o dizertație despre "Glandele ceruminoase ale urechii". Începând cu anul 1888, timp de 14 ani lucrează - la început ca medic secundar (Assistenzarzt), mai târziu ca medic primar (Oberarzt) - în Spitalul de Boli Mintale din Frankfurt am Main nou înființat de Heinrich Hoffmann, sub conducerea lui Emil Sioli. Împreună cu acesta, introduce o nouă metodă de tratament a bolnavilor psihici, renunțându-se la mijloacele coercitive, cum ar fi "cămașa de forță", în schimbul supravegherii bolnavilor în săli comune, folosirea băilor calde pentru liniștirea bolnavilor agitați, permiterea plimbărilor în parcul spitalului sau în împrejurimi. În Frankfurt ia contact cu Carl Weigert, Ludwig Edinger și cu Franz Nissl, care îl inițiază în morfologia patologică a creierului. Împreună cu Nissl întreprinde primele studii de Neuropatologie.
În anul 1902, Alzheimer devine asistent la clinica de Psihiatrie a Universității din Heidelberg sub conducerea profesorului Emil Kraepelin, care, un an după aceea, îl ia cu el la München, unde primise conducerea clinicii de Psihiatrie a Universității din acest oraș. Între 1903 și 1912, Alzheimer conduce laboratorul de Anatomie patologică lucrând în același timp și ca medic primar în clinică. Aici își susține dizertația de docență (Habilitation) cu tema: "Studii histologice pentru diagnosticul diferențial al paraliziei generale progresive".
 La 3 noiembrie 1906, în cadrul celei de a 37-a Conferință a Psihiatrilor germani din Sud-vest ținută la Tübingen, Alzheimer prezintă comunicarea asupra unei forme "particulare de îmbolnăvire a scoarței creierului" (eine eigenartige Erkrankung der Hirnrinde). Constatările făcute apar în anul următor sub forma unui articol de două pagini în revistă de specialitate "Allgemeine Zeitschrift für Psychiatrie und psychisch-gerichtliche Medizin" (1907, vol. 64, pp. 146-48). Acesta a fost primul caz de atrofie difuză presenilă a creierului, afecțiune care, la propunerea făcută de Emil Kraepelin încă în anul 1910, poartă numele său: Boala Alzheimer.
În anul 1912, Alzheimer este chemat ca profesor la conducerea catedrei de Psihiatrie și director al clinicei psihiatrice a Universității din Breslau. Deja în timpul călătoriei apar primele semne de îmbolnăvire și, ajuns la Breslau, este internat în spital cu tulburări cardiace și renale de natură infecțioasă, probabil o endocardită septică sub-acută (cunoscută atunci sub numele de "Endocardită lentă"). Trei ani mai târziu, în vârstă de numai 52 de ani, decedează pe 19 decembrie 1915.
Medicina datorează lui Alzheimer primele cunoștințe asupra substratului morfologic al bolilor psihice care duc la demență: paralizia generală, arterioscleroza și atrofiile senile și presenile ale creierului. Lucrările sale, împreună cu Franz Nissl, asupra paraliziei generale, au demonstrat pentru prima dată prezența în creier a unor modificări caracteristice în cazul unor boli psihice nevindecabile și au dus la noțiunea de "psihoze organice".

Mihai Brediceanu

Mihai Brediceanu (n. 14 iunie 1920, Brașov — d. 4 martie 2005) a fost un compozitor, dirijor și muzicolog român, fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu.
Brediceanu a studiat pian la Conservatorul din Brașov și teorie muzicală, dirijorat și compoziție la Academia de Muzică din București, la clasele lui Mihail Jora, Marțian Negrea, Florica Musicescu, Silvia Șerbescu și Ionel Perlea. În afară de asta a mai absolvit cursuri de Drept și Matematică în București.
Din 1959 până în 1966 a fost director general al Operei Române din București. Din 1969 până în 1971 a fost director muzical al orchestrei Syracuse din New York, iar până în 1975 profesor al Universității Syracuse. Între 1978 și 1980 a fost director general al Operei din Istanbul și între 1982 și 1990 director general al Filarmonicii "George Enescu" din București. Din 1991 a fost numit din nou director general al Operei Române.
Pe lângă nenumărate piese muzicale pentru teatru, Brediceanu a mai compus o simfonie, patru dansuri simfonice, o suită pentru orchestră de cameră, piese pentru cor, muzică de cameră și cântece.
A fost distins cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2001) „pentru îndelungata și prodigioasa carieră artistică, recunoscută pe plan intern și internațional, cu ocazia aniversării a 80 de ani de existență a Operei Naționale din București”
Este înmormântat la Lugoj.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  14 IUNIE ...........

Evenimente

    1848: Unirea guvernelor constituite la Islaz și București și formarea Guvernului provizoriu al Revoluției de la 1848
    1880: România și Statele Unite ale Americii au stabilit relații diplomatice, la nivel de agenție diplomatică, pentru că două luni mai târziu acestea să fie ridicate la nivel de legație. Relațiile diplomatice au fost întrerupte la 12 decembrie 1941 și au fost reluate, la 7 februarie 1946, la nivel de legație. La 1 iunie 1964, relațiile diplomatice dintre cele două țări au fost ridicate la nivel de ambasadă.
    1940: Al doilea război mondial: Armata germană intră în Paris, declarat „oraș deschis”
    1941: Al doilea război mondial: A patra deportare majoră a polonezilor către Siberia: 300.000 dintre aceia ce evitaseră deportările precedente și copii din taberele de vară și orfelinate
    1962: Înființarea Agenției Spațiale Vest Europene
    1967: China testează prima sa bombă cu hidrogen
    1982: Forțele militare argentiniene s-au predat unităților britanice din Insulele Falkland
    1985: Semnarea Tratatului de la Schengen, privitor la suprimarea controalelor la frontierele europene

    1990: Urmare a evenimentelor din 13 iunie, circa 10.000 de mineri din Valea Jiului au descins în București pentru a „restabili ordinea”. Au fost atacate sediile partidelor din opoziție, lideri ai acestora, facultăți, studenți (14-15 iunie 1990)






















 1991: La intrarea în Parcul Libertății din București a fost ridicată o cruce în memoria victimelor din 13-15 iunie 1990

 

  

S - a născut în.....

    1736: Charles Augustin Coulomb, fizician francez (d. 1806)
    1811: Harriet Beecher Stowe, scriitoare americană (d. 1896)
    1832: Nikolaus August Otto, inventator german (d. 1891)
    1835: Nikolai Rubinstein, pianist și compozitor rus (d. 1881)
    1864: Alois Alzheimer, medic psihiatru german (d. 1915)

    1868: Karl Landsteiner, medic austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 1943)
    1899: George Călinescu, scriitor, critic literar român (d. 1965)
              Vasile Aftenie, episcop greco-catolic, deținut politic (d. 1950)
    1920: Mihai Brediceanu, compozitor și dirijor român (d. 2005)
    1931: Béla Abody, scriitor, critic literar, traducător, redactor maghiar (d. 1990)

Decese

    1594: Orlando di Lasso, compozitor flamand (n. 1530 sau 1532)
    1746: Colin MacLaurin, matematician scoțian (n. 1698)
    1837: Giacomo Leopardi, poet italian (n. 1798)
    1903: Carl Gegenbaur, anatomist german (n. 1826)
    1911: Johan Svendsen, compozitor norvegian (n. 1840)
    1920: Max Weber, filosof și sociolog german (n. 1864)
    1927: Jerome K. Jerome, scriitor englez (n. 1859)
    1932: Nicolae Vermont, pictor român (n. 1866)
    1936: Maxim Gorki, romancier și dramaturg rus (n. 1868)
    1946: John Logie Baird, inginer și inventator scoțian (n. 1888)
    1968: Salvadore Quasimodo, poet italian, laureat al Premiului Nobel (n. 1901)
   







0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More