'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

luni, 25 februarie 2013

25 februarie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit prieteni!

Preşedintele Traian  Băsescu şi premierul Victor Ponta : Activitate de evaluare MApN.

Premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian  Băsescu au participat, astăzi, la bilanţul MApN. La începerea şedinţei de bilanţ a MApN, pe ecranul din sală a fost afişat un mesaj potrivit căruia informaţiile prezentate la bilanţ sunt considerate secret de serviciu. Şedinţa de bilanţ s-a desfăşurat apoi cu uşile închise. Este pentru prima dată în ultimii ani când şedinţa de bilanţ a MApN se desfăşoară cu uşile închise. De obicei, presa avea acces la întreaga reuniune. "Anul acesta, după şase ani de scădere, e puţin pe plus. Am încercat să transmitem un mesaj, pe care doresc să-l dăm până în 2016. Să asigurăm o creştere constantă. Reprezintă o prioritate pentru Guvern", a spus Ponta.
Preşedintele Băsescu a plecat fără să ţină un discurs sau să facă declaraţii.

 Emma Nicholson:  Suspendarea lui Băsescu a fost o greșeală.

 „Preşedintele ar fi trebuit să rămână acolo, şi din perspectivă politică ce s-a întâmplat a fost o greşeală”, a spus Nicholson. „Aţi avut un ministru de interne bun la acea vreme, un om care era responsabil pentru numărătoarea voturilor şi când aceasta a fost contrazisă aţi pierdut un ministru de interne foarte bun. Deci vara trecută le-a dat politicienilor o notă nu prea bună. Cred că a tras politica în jos, aşa încât am apreciat în politică întotdeauna corectitudinea. Ceea ce-a fost împotriva a ceea ce au făcut anul trecut politicienii. Politicienii trebuie să lupte pentru popor şi să facă ceea ce este bine pentru el. Adesea se întâmplă ca noi să ne opunem unor lucruri dar să te opui sistemului, să lupţi împotriva sistemului şi să fii împotriva constituţiei e un pas foarte slab din punct de vedere politic. Trebuie să poţi să te opui lor cu argumente politice şi să faci cum este corect. Să încerci să schimbi regulile e o dovadă de slăbiciune şi nu e bine să se întâmple aşa”, a declarat Nicholson.  „Cred că a fost lipsit de înţelepciune să încercaţi să nu ţineţi cont de constituţie. Asta s-a întâmplat. Dacă preşedintele a fost ales, fie că e bun sau mai puţin bun, el a fost ales, oamenii l-au ales şi a fost aşa cum dictează constituţia. Deci încercarea de a întoarce această constituţie cred că e la limita constituţiei. Sunt sigură că acei politicieni nu erau mulţumiţi de felul în care reacţiona domnul Traian Băsescu dar ei nu se luaseră de o persoană ci de constituţie în sine. Şi de aceea ca membru al CE aş fi îngrijorată de această atitudine”, a spus baroneasa Emma Nicholson. (Interviu "Sinteza zilei")

Iniţiativa legislativă: Şase senatori vor să treacă Registrul Comerţului la Camera de Comerţ şi Industrie. 

Şase senatori ai actualei puteri şi de la minorităţi au iniţiat o propunere legislativă prin care Registrul Comerţului (RC) ar urma să treacă din subordinea Ministerului Justiţiei în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), condusă de Mihail Vlasov.
Proiectul a fost depus  de Alina Gorghiu, deputat PNL; Florin Iordache, deputat PSD; Klarik Laszlo-Attila - senator UDMR; Grosaru Mircea - deputat RO.AŞ.IT (minorităţi); Marko Attila-Gabor - deputat UDMR; Vainer Aurel - deputat FCER (minorităţi).
Monica Macovei : "În nici un stat membru din UE Registrul Comerţului nu se află la o organizaţie privată. În două ţări e la Camera de Comerţ, dar acolo Camera este instituţie publică", a subliniat Monica Macovei , avertizând ca o astfel de decizie ar risca să declanşeze "imediat" o procedură de infringement împotriva României.

Victor Ponta : Scrisoarea de la Băsescu face parte "dintr-un joc de ping-pong".

"Eu am spus un singur lucru: că pentru România era important să spunem toţi conducătorii - preşedinte, prim-ministru, cei doi preşedinţi de Camere - faptul că în privinţa aderării la Schengen avem o poziţie comună, că această poziţie se bazează şi pe punctul de vedere al Comisiei Europene (...) şi că din păcate preşedintele nu vrea să avem această poziţie comună, şi e păcat, că până la urmă pierde România", a spus Ponta.
"Schengen e una, procurorii şefi sunt cu totul altceva. Doamna ministru a făcut procedura, preşedintele i-a refuzat şi acum ne cere nouă, de parcă eu i-am refuzat. Preşedintele i-a refuzat. De aia zic că e un joc, e aşa, haideţi să zicem un joc de ping-pong, că la ping-pong mă pricep, la poker nu", a mai spus Ponta.


LaszloTokes: Ceauşescu a fost mai generos decât Ponta.


Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, Laszlo Tokes, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că "regimul Ponta este continuatorul unei moşteniri retrograde comuniste" şi că "este înspăimântător că după 23 de ani de la Revoluţie mai există manifestările unui regim postcomunist cu faţă umană". "Ce se întâmplă în prezent ne aduce aminte de fosta dictatură ceauşistă, de antimaghiarismul agresiv verbal, de exemplu şi nouă încercare de reorganizare administrativ-teritorială a ţării. Dar Ceauşescu a fost mai generos că a ţinut împreună judeţele maghiare secuieşti. De data aceasta se face o încercare de dezbinare a judeţelor maghiare. În vremea comunistă încă exista o oarecare autonomie a maghiarilor în chipul judeţului autonom Mureş, ori noi putem vorbi de o agresiune simbolică de care vorbea şi secretarul de stat Nemeth Zsolt faţă de steagurile secuieşti ori neamestecul în treburile interne ale ţării", a spus Tokes.

Victor Ponta: Tokes are limbaj horthyst.

"Eu văd atacurile domnului Laszlo Tokes şi mă bucur pentru că domnul Tokes, ca şi doamna Monica Macovei, au reprezentat în ultimii 20 de ani interesele străine îndreptate împotriva României. Atacurile lui Tokes împotriva stabilităţii României şi a reprezentanţilor legitimi ai minorităţii maghiare, anume UDMR, au legătură cu faptul că de ani de zile Tokes şi Macovei sunt reprezentanţii intereselor antiromâneşti", a spus Ponta.
"Dincolo de aceste atacuri, domnul Tokes are un limbaj horthyst. Eu vreau să spun că minoritatea maghiară din România e extrem de importantă, are exact aceleaşi drepturi ca şi românii, şi că singurii reprezentaţi legitimi sunt UDMR, pentru că au fost votaţi, în timp ce pe partidul domnului Tokes nu l-a votat nimeni, probabil Budapesta, dar maghiarii din România nu l-au votat", a spus premierul.

Gabriela Firea: Preşedinte PSD Ilfov.

Gabriela Firea a fost aleasă ieri preşedintele Organizaţiei PSD Ilfov, cu unanimitate de voturi, la lucrările Conferinţei judeţene. "Cred că politicienii trebuie să-şi respecte cuvântul dat, să nu promită mai mult decât pot face. Cred că trebuie să muncim zi de zi cu gândul la oamenii care ne-au dat votul şi cărora nu trebuie să le înşelăm aşteptările. Cred că USL are datoria morală să treacă peste orgoliile personale şi locale. (...) Cred că oamenii sinceri, corecţi şi pregătiţi profesional vor reuşi să crească economia şi ţara să nu mai fie un stat de asistaţi şi căpşunari. Cred că a trecut vremea celor care au condus făcând presiune morală şi ameninţări, fabricând dosare politice. Cred că se poate conduce cinstit, fără interese meschine, fără afaceri murdare care îi sărăcesc pe oameni", a prezentat Firea.

Mona Pivniceru: Îl vrea procuror general al României pe Florin Maghiar.

 Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a bătut palma cu procurorul Florin Maghiar, pe care îl vrea procuror general al României, spun surse bine informate. Solicitările imperative ale ministrului Justiţiei că şefii parchetelor să înainteze propuneri pentru funcţiile de procuror general şi de şef DNA  ar fi  "PERDELE DE FUM", mai spun sursele RL. Florin Maghiar este procuror general al Parchetului Curţii de Apel Cluj şi  a început Facultatea de Drept la fără frecvenţă .

Bucureşti :Vizita  Preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, se află la Bucureşti, la invitaţia preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului. Jean-Claude Mignon are programată o întâlnire cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Externe Titus Corlăţean. Apoi va merge în Parlament, unde va avea avea o întrevedere cu Valeriu Zgonea şi cu membrii mai multor comisii pentru a discuta despre Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Bulgaria : Alegeri anticipate în primăvară.

"Ne străduim să organizăm cât mai rapid alegeri, vom face tot posibilul să depăşim criza şi să desemnăm un nou guvern legitim", a declarat preşedintele bulgar. Perioada prevăzută pentru alegeri este sfârşitul lunii aprilie - jumătatea lunii mai", a continuat şeful statului, explicând că partidele parlamentare nu sunt de acord să îşi asume sarcina formării unui nou guvern în cadrul actualei legislaturi, care se va încheia la sfârşitul lunii iunie.  "Stabilitatea financiară şi instituţională a Bulgariei este garantată", a dat asigurări Plevneliev.

Euro creşte la cursul BNR.


Cursurile leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc. Cotaţiile monedei naţionale au început săptămâna aproape de 4,3850 lei/euro, într-o piaţă liniştită, în care jucătorii nu prezentau interes semnificativ la tranzacţionare, potrivit dealerilor. În prima parte a sesiunii cursul a coborât treptat, spre 4,38 lei/euro. La jumătatea sesiunii de la Bucureşti, zlotul şi forintul afişau fluctuaţii reduse în raport cu euro. Dobânzile practicate de bănci pentru plasamentele pe termen de o zi au crescut la 5,23 - 5,73%, având în vedere că luni a început o nouă periodă în care băncile trebuie să constituite rezervele minime obligatorii stabilite de BNR. În sesiunea de vineri, randamentele cu această scadenţă au fost de 1,7% - 2,2% pe an. Pentru plasamentele cu scadenţa la o săptămână, dobânzile s-au plasat la 5,24 - 5,74%.

ŞTIRI METEO.


Marţi 26 februarie 2013.

Vremea se va menţine închisă, cu înnorări şi precipitaţii în majoritatea zonelor, exceptând nord-vestul, unde cerul va fi variabil. Va ploua pe arii extinse în sudul şi sud-vestul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi local în centru şi în est. În sudul Banatului şi vestul Olteniei se vor cumula izolat 30...40 l/mp. În zona de munte vor fi mai ales ninsori. În Moldova trecător se vor semnala şi precipitaţii mixte, iar spre sfârşitul nopţii ploile se vor transforma local în lapoviţă şi ninsoare în partea de sud a teritoriului. Vântul va avea intensificări în regiunile sudice şi la munte, cu viteze de 50...60 km/h, iar în sudul Banatului, inclusiv zona de munte şi în Carpaţii Meridionali rafalele vor depăşi 70...80 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 1...2 grade în nordul Moldovei până la 16...17 grade în Maramureş, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 6 grade.
Presiunea atmosferică va fi în uşoară scădere.

CURIOZITĂŢI.


Cel mai înalt pod din lume.

China a inaugurat, în martie 2013, un pod situat la 355 de metri înălţime, care se întinde pe 1.176 de metri şi uneşte două tuneluri. Acesta este cel mai înalt şi cel mai lung pod care uneşte două tuneluri din lume. Podul, numit Aizhai Extra Large Suspension Bridge, traversează canionul Dehang din provincia chineză Hunan. Structură este susţinută de o bază de 24,5 metri lăţime, care permite o viteză maximă a maşinilor de 80 km/h. Autostrada care trece pe deasupra canionului Dehang are în componenţă 18 tuneluri, care acoperă jumătate din lungimea sa.

Peştera Vântului - Cea mai mare peşteră din România.

 

 

Peștera Vântului este cea mai mare peșteră din România, cu o lungime totală de 47 km. Se află în Munții Pădurea Craiului, în vecinătatea localității Șuncuiuș. Peștera a fost descoperită de ing. Bagameri Bela în anul 1957 și explorată pe 500 m lungime. În următorii zece ani explorările fac ca la sfârșitul anului 1967 lungimea totală a galeriilor cunoscute se depăşească 15.000 m. S-au organizat ture de explorare și expediții de anvergură. În anul 1966, sub conducerea descoperitorului se constituie Cercul Speologilor Amatori din Cluj având ca scop principal continuarea cercetărilor de explorare, cartare și protejare a Peșterii Vântului. Prima hartă color a peșteri la scara 1:500 este realizată în 1969, pe ea fiind reprezenți 15.283 m de galerii. În anul 1972 timp de 8 zile se lucrează în subteran pentru realizarea de către TVR a unui documentar despre Peștera Vântului. În anul 1978 apare albumul foto "Peștera Vântului" semnat de dr. Dan Coman și Valentin Crăciun.
Cercetările și cartările continuă în paralel cu acțiunile de documentare a peșterii descopreindu-se noi sectoare de galerii în diferite puncte ale peșterii. În anul 1979 apare în Buletinul Clubului de Speologie “Emil Racoviţa” din București prima descriere geomorfologică a Peșterii Vântului redactată de Szilágyi Árpád, Komíves Emil, Nagy István, Varga Alfonz și Kerekes Károly. Se caută o legătură cu sistemul Izbândiș, însa fără succes. La sfârșitul anului 1989, lungimea totală a galeriilor Peșterii Vântului depăşea 40.500 de metri. În anul 1991 descoperitorul peșterii, ing. Bagameri Bela se retrage după 50 de ani din activitatea speologică. Explorările continuă, iar la sfârșitul anului 2000 lungime peșterii depăşeşte 47.000 m.
Situându-se la o distanță de de 50 km de Oradea și 100 km de Cluj-Napoca, accesul se poate face fie pe drumul asfaltat DJ 764C, 11 km de la DN 1 (E60), fie pe calea ferată (stația CFR Șuncuiuș).
Intrarea naturală în Peştera Vântului este situată la cca. 2 km SE de localitatea Șuncuiuș, în versantul stâng al văii Crișului Repede, deasupra izvorului din Poiană Frânturii. Deoarece galeria de acces era foarte strâmtă și greu accesibilă a fost blocată și s-a deschis o intare artificială câţiva zeci de metri distanță, la nivelul activului.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 25 FEBRUARIE................

1707 - S-a născut dramaturgul Carlo Goldoni, supranumit de către Voltaire "Moliere al Italiei". A reformat commedia dell'arte, îndreptând-o pe făgaşul realismului modern (m.06.02.1793)
1841 - S-a născut pictorul francez Auguste Renoir, reprezentant de seamă al impresionismului (m.03.12.1919).
1842 - S-a născut scriitorul german Karl May (m.30.03.1912).
1866 - Debutul literar al lui Mihai Eminescu, în revista "Familia" din Pesta, cu poezia "De-aş avea…".
1873 - S-a născut tenorul italian Enrico Caruso (m.02.08.1921).
1881 - A murit Cezar Bolliac, personalitate a vieţii culturale şi politice a secolului al XIX-lea, poet şi publicist, participant la revoluţia de la 1848 (n.25.03.1813).
1881 - A murit Al. Treboniu Laurian, filolog, istoric, publicist şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române (n.17.07.1810).
1892 - S-a născut scriitorul Al. Duiliu Zamfirescu, prozator şi traducător, autor al ciclului romanesc "Perfecţii diplomaţi" (m.25.02.1968).
1900 - S-a născut actorul Costache Antoniu, rector al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (1955-1970) (m.16.06.1979).
1904 - S-a născut Jean Georgescu, regizor, actor şi scenarist. Clasic al ecranizărilor caragialeşti, el semnează filme-reper ale cinematografiei româneşti din anii ’40 (“Milionar pentru o zi”, “O noapte furtunoasă”, Lanţul slăbiciunilor”, "Lanterna cu amintiri", "Năbădăile Cleopatrei", "Maiorul Mura") (m.08.04.1994).
1925 - Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei se ridică la rangul de Scaun Patriarhal. Miron Cristea devine, în calitatea sa de Primat al României, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
1933 - A murit Pat O'Sullivan, desenator american, creatorul simpaticului pisoi "Felix" din filmele de desene animate.
1935 - Al. Vaida-Voievod, fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc din România, a înfiinţat o nouă formaţiune politică, Frontul Românesc, motiv pentru care la 22 martie va fi exclus din partid. Noua formaţiune va susţine tendinţele autoritare ale regelui Carol al II-lea. În general, ea va avea un impact scăzut asupra vieţii politice a ţării şi asupra electoratului românesc.
1960 - A fost arestat, sub acuzaţia de "uneltire contra ordinii sociale", scriitorul Ion Negoiţescu. A fost condamnat în decembrie 1961 la 5 ani închisoare corecţională, eliberat prin graţiere la 8 aprilie 1964, stabilit în RFG în 1978.
1983 - A murit dramaturgul american Tennesse Williams (Premiul Pulitzer pentru piesa “Un tramvai numit dorinţă”, 1947) (n.26.03.1911).
1994 - Masacrul din Hebron. În timp ce circa 500 de palestinieni se rugau în genunchi la Mormântul Patriarhilor din Hebron, un colonist israelian cu vederi extremiste, Baruh Goldstein, a deschis focul şi a ucis 29 de musulmani.
2003 - A murit actorul italian Alberto Sordi.
2003 - Preşedintele american, George W. Bush, afirmă că numai dezarmarea totală a Irakului ar putea împiedica războiul, iar o nouă rezoluţie ONU ar fi utilă, dar nu strict necesară.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More