joi, 16 mai 2013

16 mai 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit!

"Unii oameni au demnitatea ambiţiei lor, alţii a situaţiei lor, cei mai puţini demnitatea persoanei lor." (Nicolae Iorga)

Guvernul sesizează DNA în cazul foştilor miniştri Funeriu şi Vreme.

Guvernul va sesiza DNA pentru posibile fapte de natură penală ale foştilor miniştri Daniel Funeriu şi Valerian Vreme, care ar fi promovat o notă privind achiziţia de soft educaţional, în baza căreia ar fi efectuat plăţi de aproape 8 milioane euro fără temei, cu 5 milioane peste preţul real.
"Fapta ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, domnul Daniel Petru Funeriu şi a ministrului comunicaţiilor şi societăţii informaţionale, domnul Valerian Vreme, de a semna şi promova spre aprobare 'Nota privind licenţele pentru produsele Microsoft utilizate de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în şcoli' în care s-a consemnat împrejurarea necorespunzătoare adevărului conform căreia acordul-cadru nr. 32/12.08.2009 încheiat în baza H.G. nr. 460/2009 "permite încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licenţe ale MECTS, pentru şcoli", în condiţiile în care în H.G. nr. 460/2009 nu a fost reglementată situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ, având drept consecinţă încheierea contractului de furnizare produse nr. 108/17.08.2011, angajament legal în baza căruia Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a efectuat plăţi în sumă totală de 8.825.673,50 euro, poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal", se arată în raportul Corpului de control.

Daniel Funeriu : Voi răspunde celor îndrituiţi ; e o acuzaţie a Guvernului împotriva mea.

"Este vorba despre o acuzaţie a Guvernului, subliniez, a Guvernului, împotriva mea şi a ministrului Vreme. Subiectul este prelungirea unor contracte de licenţe pentru computerele din şcoli, contracte începute între 2000 şi 2004. Am vegheat să nu se producă ilegalităţi la Ministerul Educaţiei pe perioada mandatului meu", scrie Funeriu joi pe blogul său personal."Voi analiza acuzaţiile aduse de Guvern şi voi răspunde celor îndrituiţi să investigheze aceste acuzaţii. Vreau să se aplice legea ca oricărui cetăţean al ţării", susţine Funeriu.

Guvernul sesizează DNA pentru nereguli descoperite în activitatea RATB .

Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) asupra unor posibile fapte de natură penală identificate în activitatea Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) în perioada 2010-2012, identificate de Corpul de Control în urma unor verificări efectuate la solicitarea primarului general.


Preşedintele Traian Băsescu: Avem nevoie de elaborarea rapidă a programului de dezvoltare rurală, pentru a fi trimis la Bruxelles.

 Preşedintele  a declarat joi, la conferinţa naţională a agricultorilor:   "Avem nevoie de elaborarea rapidă a programului naţional de dezvoltare rurală. Bugetul s-a aprobat în Consiliu, dar România încă nu are un plan naţional de dezvoltare rurală, baza de finanţare a agriculturii româneşti. Vă propun să aveţi în vedere că imediat după terminarea strategiei pentru dezvoltare pe termen lung a agriculturii, o echipă formată din oameni de agricultură să extragă elementele fundamentale pentru a realiza programul naţional de dezvoltare rurală, astfel încât Guvernul să-l poată transmite în timp util la Bruxelles, în vederea finanţării inclusiv a lui 2014".
"Trebuie să definim rapid şi precis termenul de «tineri fermieri» în vederea derulării programelor adresate acestei categorii. Trebuie să definim ferma mică pentru a elimina arbitrariul în alocarea resurselor financiare venite de la UE. Trebuie să stabilim condiţiile de atestare a produselor tradiţionale. Trebuie să stabilim condiţiile de recunoaştere a grupurilor de producători. Sunt zone în care bâjbâim care împiedică alocarea rapidă şi eficientă a resurselor de la UE", a spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu: Am decis ca la Consiliul European din 22 mai să participe premierul Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că la Consiliul European din 22 mai va participa premierul Victor Ponta, pe baza unui mandat pe care i-l va aproba până la plecare şi la care consilierii săi au început să lucreze.
"Am decis ca pe 22 mai, la Consiliul European, să participe premierul, pe baza unui mandat pe care i-l voi aproba până la plecare", a spus şeful statului, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Traian Băsescu : Cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata în faţa poporului, dar mai ales armata cu muniţie de război".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a avut "o solicitare specială" pentru procurorul general Tiberiu Niţu, referitoare la clarificarea unor aspecte din Revoluţie:
"Pentru domnul procuror general Niţu am avut o solicitare specială, dincolo de aceea de a face echipă cu cei doi adjuncţi pe care îi are, cu procurorul Bogdan Licu şi Codruţ Olaru, am avut o solicitare specială, care este o restanţă din vremea doamnei Kovesi. Clarificarea măcar a două aspecte din Revoluţie: Cine a luat decizia politică? Decizia militară ştim cine a luat-o, ministrul Apărării din acea vreme. Cine a luat decizia politică şi a cerut ministrului Apărării să fie scoasă armata în faţa poporului, dar mai ales armata cu muniţie de război", a spus şeful statului.
"A doua întrebare: care este cadrul în care s-a luat decizia politică să fie înarmate Gărzile Patriotice cu muniţie şi armament de război. Sunt două decizii esenţiale care au generat victime, peste o mie de victime. Este adevărat că la Timişoara s-au clarificat în instanţă, dar pentru ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti şi în alte părţi, nu se ştie mare lucru. Pentru ambele aspecte, domnul Niţu are obligaţia să ne dea răspuns clarificator în timp rezonabil", a menţionat Preşedintele Traian Băsescu.

Tiberiu Niţu : Nu există o aplecare specială, altfel decât prevede legea.

Tiberiu Niţu a fost întrebat de jurnalişti despre sarcinile pe care i le-a dat Traian Băsescu, în special despre o soluţie pe care Parchetul General trebuie să o dea în dosarul Revoluţiei.
"Ne vom concentra asupra acestor dosare ca şi asupra altor dosare. Nu există o aplecare specială sau o aplecare altfel decât cea prevăzută de lege. O să analizăm să vedem ce se întâmplă la nivelul instituţiei. Au trecut doi ani de când am plecat din această instituţie şi unele lucruri s-au schimbat", a răspuns Niţu, care, deşi a evitat să mai răspundă altor întrebări puse de jurnalişti, i-a asigurat pe aceştia că va fi "deschis cu presa".

Vasile Blaga: Ar fi fost mult mai bine dacă s-ar fi făcut rocada Morar - procuror general, Kovesi - şef DNA.

Vasile Blaga a fost întrebat cum comentează reevaluarea lui Niţu pentru funcţia de procuror general. "Interesantă, foarte intereantă. Noi, nu numai eu, niciun coleg din conducerea partidului nu ne-am permis ca pe acest parcurs al audierilor să intervenim, pentru că, până la urmă, credem că ăsta este rolul CSM. Dar un lucru care ne-a întristat, desigur, a fost negocierea până la urmă a domnului Morar", a precizat Blaga. "Noi am fi fost, repet, acum lucrurile sunt rezolvate, dacă s-ar fi făcut rocada Morar - procuror general, Kovesi - şef DNĂ, credem că ar fi fost mult mai bine", a adăugat Blaga.

Preşedintele Traian Băsescu: Am promulgat noua lege de accelerare a restituirilor.

"Am promulgat şi noua lege de accelerare a restituirilor. Ca şi pentru procurori, şi pentru această lege am primit foarte multe solicitări să o resping. Şi această lege, în viziunea unora, este nenorocirea României şi încălcarea statului de drept. (...) Rezist şi acestui tip de presiune pentru simplul motiv că am constat că este nelegitimă, nerealistă şi nu ar face decât să întârzie procesele şi aşa extrem de întârziate în ceea ce priveşte retrocedările. Legea are un set de puncte tari şi are şi câteva vulnerabilităţi. Prefer să o promulg decât să o trimit înapoi la Parlament de unde nu mai ştim cum ar ieşi", a spus Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Sebastian Lăzăroiu: Preşedintele va deveni membru al Mişcării Populare.

"Este fundaţia în care preşedintele se va întoarce după ce îşi va încheia mandatul, nu ştiu dacă într-o funcţie. În momentul acesta nu este membru al Mişcării Populare. După ce îşi va termina mandatul este fundaţia în care se va întoarce", a afirmat Lăzăroiu.
În context, preşedintele Mişcării Populare, Marian Preda, a declarat că şeful statului va participa în perioada următoare la dezbaterile publice şi evenimentele importante pe care le va organiza această fundaţie. "Domnul preşedinte a spus în mai multe rânduri că va veni alături de noi, va participa direct la dezbaterile publice pe care Mişcarea Populară le va organiza începând din momentul în care vom avea destule filiale. În câteva săptămâni vom anunţa un program al acestor dezbateri, e o problemă de săptămâni. De asemenea, în calitate de susţinător va fi invitat la orice eveniment important al fundaţiei, doar că pentru perioada imediat următoare avem această prioritate a organizării, în special în teritoriu", a declarat Marian Preda.

Victor Ponta: Mandatul României la Consiliul European va fi prezentat luni.

Mandatul cu care România va fi reprezentată la următorul Consiliu European va fi prezentat la începutul săptămânii viitoare.Consiliul European din 22 mai are două subiecte, unul legat de dezvoltarea politicii energetice a UE în vederea asigurării securităţii energetice a statelor membre în condiţii de competitivitate economică, celălalt privind combaterea evaziunii fiscale în statele membre.
"Voi avea un mandat agreat de către preşedinte, la acest mandat lucrează atât consilierii prezidenţiali, cât şi ministrul şi consilierii mei (...) Am solicitat un mandat, l-am primit din partea preşedintelui, de altfel, luni, îl şi vom prezenta, şi cred că e foarte bine că România să aibă o poziţie foarte puternică acolo", a spus Ponta.

Victor Ponta : Trebuie anulate posturile neocupate şi nu vor şefi de direcţie.

Întrebat de jurnalişti când va abroga ordonanţa aprobată de Guvernul Boc şi care blochează angajările în sistemul bugetar, impunând angajarea unei singure persoane la şapte posturi vacantate, premierul a afirmat :
"Când mă înţeleg cu toţi, că d-aia nu am reuşit s-o abrog, când mă-nţeleg cu toţi să desfiinţăm toate posturile neocupate. Altfel ce se întâmplă? FMI zice aşa: «Tu deblochezi, nu mai faci 1 la 7 şi începi şi îi angajezi pe toate posturile alea neocupate», ceea ce înseamnă că creştem deodată cu 200.000 de angajaţi. E simplu. Dar acum nu m-am înţeles cu toţi, că nu vor toţi. Ei acum sunt şefi de direcţie. Un şef de direcţie cu zece angajaţi, din care doar patru sunt cu adevărat, şase nu sunt, sunt posturi blocate, şi dacă ei desfiinţează, cum spun eu, posturile blocate, cad şefii. Nu există consens. Îi mai las eu un pic şi până la urmă tot aşa o fac".

Kelemen Hunor: Aş susţine iniţiativa potrivit căreia 10 mai să fie zi naţională.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declară că ar susţine iniţiativa potrivit căreia 10 mai să devină zi naţională în cazul în care iniţiativa liberală s-ar formaliza şi în scris, întrucât în istoria fiecărui stat există "mai multe momente".
"Eu cred că e o idee bună, iar dacă ar fi după mine aş susţine o astfel de iniţiativă. Aşa cum sunt state care au două-trei zile naţionale, fiindcă în istoria fiecărui stat există mai multe momente, cred că nu ar deranja pe nimeni. Eu personal aş susţine o astfel de iniţiativă, dacă se va formaliza şi în scris şi va exista o dezbatere", a spus liderul UDMR."Noi respectăm istoria fiecăruia, dar asta nu înseamnă că din punctul nostru de vedere este o zi nimerită pentru acest lucru. Desigur, noi am spus de fiecare dată că istoria ne-a despărţit de foarte multe ori, dar viitorul trebuie să ne unească şi punctul nostru de vedere rămâne neschimbat: respectăm istoria şi tradiţiile românilor şi aşteptăm respect reciproc pentru istoria şi tradiţiile noastre", a conchis Kelemen.

Procedura în cazul CFR Marfă va fi reluată săptămâna viitoare.

Niciunul dintre cei trei investitori care au depus documentaţia de participare (compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria) nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor, procesul urmând să fie reluat.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat  că documentele celor trei investitori au fost respinse deoarece nu includeau toate elementele necesare şi a precizat că ar demisiona doar dacă eşecul privatizării ar fi din vina să.
Reprezentantul rezident FMI pentru România şi Bulgaria, Tonny Lybek. a declarat : "Am notat faptul că investitorii potenţiali nu s-au precalificat pentru următoarea etapă a procesului de privatizare majoritară a CFR Marfă. În prezent, purtăm discuţii cu autorităţile în vederea identificării celei mai bune soluţii pentru a proceda mai departe"

PIB a crescut  în termeni reali,  în trimestrul I 2013.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2012, PIB a înregistrat o creştere cu 2,1% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier, conform primelor estimări publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică. Anul trecut, economia României a crescut, în termeni reali, cu 0,7% faţă de anul 2011, iar Produsul Intern Brut a fost estimat la 587,499 miliarde lei preţuri curente, potrivit datelor provizorii publicate în aprilie 2013 de Institutul Naţional de Statistică (INS). Fondul Monetar Internaţional estimează că economia României va înregistra o creştere de 1,6% în 2013 în raportul semi-anual World Economic Outlook publicat la jumătatea lunii trecute. Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în scădere estimarea privind creşterea Produsului Intern Brut în 2013, de la 2% în varianta de toamnă 2012 la 1,6% în Prognoza de iarnă 2013.

ŞTIRI  METEO  

 

VINERI 17 MAI 2013

Vineri, vremea se va încălzi uşor, astfel că temperaturile maxime vor fi de la 20...22 de grade pe litoral până la 29 de grade în Lunca Dunării, valori mult mai ridicate decât ar fi normal în a doua decadă a lunii mai. În jumătatea de vest a ţării instabilitatea atmosferică va fi tot mai accentuată spre seară şi noaptea şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie. Ploile pot avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări în partea a doua a intervalului în Moldova şi Muntenia, unde astfel de fenomene se vor semnala local. Minimele termice se vor încadra între 7 şi 17 grade.

PERSONALITĂŢI

Christian Lacroix Marie Marc

Christian Lacroix Marie Marc s -a  născut la 16 mai 1951, în Arles, Bouches-du-Rhône, în sudul Franței şi  este un designer de modă francez. La o vârstă fragedă a început să schițeze costume istorice şi moda. Lacroix a absolvit liceul în 1969 și s-a mutat la Montpellier , pentru a studia istoria artei la Universitatea din Montpellier. În 1971, s-a înscris la Sorbona din Paris. În timp ce lucra la o disertație pe rochia de pictură franceză sec. al 18-lea, Lacroix a urmărit, de asemenea, un program de studii de muzeu, la École du Louvre. Aspirația sa în această perioadă a fost de a deveni un curator de muzeu.
În 1987 și-a deschis propria casă de modă.  A început punerea în preţ -a-porter în 1988, inspirându de la diverse culturi. Criticii au comentat că el nu părea să înțeleagă tipul de îmbrăcăminte pentru femeie, ca un lucru necesar. În 1989, Lacroix a lansat bijuterii, genți, pantofi, ochelari, eșarfe și cravate împreună cu preţ -a-porter. În același an, el a deschis buticuri în Paris, Arles, Aix-en-Provence , Toulouse , Londra, Geneva și Japonia. Cu fundal lui în costum istoric și îmbrăcăminte, Lacroix a făcut în curând prima pagină a ziarelor cu, creaţiile sale opulente, fantezie, inclusiv fusta Puffball scurt ("Le pouf"), printuri, și decolteuri mari. El a folosit culorile calde ale Mediteranei, o amestecătură de modele și țesături experimentale, uneori țesute manual în atelierele locale.
Modele de costum de Christian Lacroix pentru opera, teatru, dans și muzică au fost expuse în cadrul expoziției "Christian Lacroix costumier", la Muzeul Național din Singapore în perioada martie-iunie 2009. Christian Lacroix a încheiat lucrările de design interior la mai multe hoteluri : Hotelul Le Petit Moulin în primăvara anului 2005, hotelulul Bellechasse, chiar în inima de Saint-Germain-des-Prés (Paris), în 2007  Small Luxury Hotels of the World și în 2010, Le Notre Dame Hotel, care este  doar la un pas de catedrală Notre-Dame-de-Paris.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 16 MAI.....

Evenimente

    1204: Menționarea populației ortodoxe din dioceza Oradei. Papa Inocențiu al III-lea cerea episcopului de Oradea să supună această populație, probabil români, direct Scaunului Apostolic.
    1792: A fost inaugurat Marele Teatru La Fenice („Teatrul Fenix”) din Veneția cu o operă de Giovanni Păi.
    1929: La Hollywood, California are loc prima ediție Academy Awards (Oscar).
    1972: A fost inaugurat Sistemul hidroenergetic Porțile de Fier I, cu o putere de 1050 MW, în partea românească și tot atât în partea iugoslavă; lucrările sistemului au început în septembrie 1964.
    1990: A fost înființat Serviciul de Protecție și Pază.
    1990: A luat ființă prima societate pe acțiuni din România - după Revoluția din decembrie 1989.

S -a  născut în................

    1831: David Edward Hughes, fizician, inventator american (d. 1900)
    1898: Tamara de Lempicka, pictoriță de origine poloneză (d. 1980)
    1898: Kenji Mizoguchi, regizor japonez (d. 1956)
    1930: Titus Popovici, scriitor și scenarist român (d. 1994)
    1945: Ferenc Asztalos, politician maghiar
    1948: Dan Gabriel Cacuci, fizician, stabilit în SUA
    1950: Johannes Georg Bednorz, fizician german, laureat al Premiul Nobel
    1951: Christian Lacroix, designer francez

Decese

    1830: Jean Baptist Fourier, matematician francez (n. 1768)
    1891: Ion C. Brătianu, om politic român (n. 1821)
    1892: Melchisedec Ștefănescu, episcop și istoric român, membru al Academiei Române (n. 1823)
    1947: Sir Frederick Gowland Hopkins, biochimist și fiziolog englez, laureat al Premiului Nobel
    1954: Vladimir Ghica, prinț român, deținut politic (n. 1873)
    1980: Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei Române (n. 1922)
    1984: Irwin Shaw, autor american (n. 1913)
  

4 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More