sâmbătă, 30 martie 2013

30 martie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!

"Uneori, ni se pare că Dumnezeu nu răspunde răului, că rămâne tăcut. În realitate, Dumnezeu vorbeşte, a răspuns, iar răspunsul său este Crucea lui Hristos: un Cuvânt care este dragoste, milă, iertare".
                                                                                                  (Papa Francisc)

Drumul Crucii, reconstituit la Colosseum.

Papa Francisc a salutat vineri, la Colosseum, „prietenia multora dintre fraţii noştri musulmani“ din Orientul Mijlociu şi i-a îndemnat pe creştini să „răspundă răului cu bine“, relatează AFP. Papa le-a mulţumit tinerilor libanezi care au scris meditaţiile. Amintind călătoria predecesorului său Benedict al XVI-lea în Liban în septembrie, acesta a comentat: "am văzut atunci frumuseţea şi forţa comuniunii creştinilor acestui Pământ şi a prieteniei cu atât de mulţi dintre fraţii noştri musulmani şi cu mulţi alţii". "Nu vreau să adaug mai multe cuvinte. În această noapte un singur cuvânt trebuie să domine, cel al Crucii însăşi. Crucea lui Isus este Cuvântul prin care Dumnezeu a răspuns răului din lume", a afirmat papa iezuit, în cursul primului drum al Crucii pe care îl prezidează, în faţa a 15-20.000 de credincioşi, care s-au recules la lumina lumânărilor.e este dragoste, milă, iertare". "Dragi fraţi şi surori, cuvântul Crucii este şi răspunsul creştinilor la răul care continuă să acţioneze în noi şi în jurul nostru. Creştinii trebuie să răspundă răului cu bine", a recomandat

Cipru primeşte împrumut de urgenţă.

Cipru va primi prima tranşă din creditul de 10 miliarde de euro ale acordului internaţional de asistenţă financiară la începutul lunii mai. Atunci, deoarece abia în aprilie vor fi încheiate toate formalităţile. Depozitele sub pragul de 100.000 de euro vor fi protejate de stat, însă soarta depozitelor mai mari de 100.000 de euro nu au fost încă hotărâtă, dar rată impozitului aplicat acestora ar putea ajunge până la 40%.

Preşedintele Traian Băsescu: Desemnarea conducerilor Parchetului general şi DNA este o chestiune de asumare.

"Desemnarea procurorilor este o chestiune de asumare, iar eu am susţinut acest lucru tot timpul. Avem legea, aşa cum o avem, care spune clar: propune ministrul Justiţiei, avizează CSM, decide preşedintele. Vreau să ştiţi că sunt cel care a fost împotriva organizării acelei selecţii la Ministerul de Justiţie pentru că o selecţie nu înseamnă asumarea. Ca preşedinte, ca ministru al Justiţiei, mâine spui: «îmi pare rău, el a ieşit din concurs». Când discutăm de Parchetul general, de DNĂ, de DIICOT cei care fac desemnarea trebuie să-şi asume responsabilitatea că au desemnat nişte oameni extrem de valoroşi din punct de vedere profesional, nişte oameni capabili să ducă misiunea Parchetului înainte", a afirmat preşedintele."Mă uitam chiar ieri, era un politician cu înaltă funcţie într-un partid care spunea: «să se vină să negociem procurorii, desemnarea de procurori». Asta arată cât de în urmă poate rămâne un politican sau chiar clasa politică, dacă el exprimă dorinţa clasei politice", a mai afirmat şeful statului.

Numiri la Parchet şi DNA: Victor Ponta nu-l mai consultă pe Preşedinte.

După ce a anunțat că va numi procurorii-șefi în urma discuțiilor cu președintele României, premierul Victor Ponta s-a răzgândit. Ieri, însă, premierul s-a sucit, iritat că preşedintele a avertizat că cei care desemnează procurorii trebuie să- şi asume răspunderea. Întrebat, la Congresul Avocaţilor, dacă va organiza o selecţie sau va face propuneri direct pentru şefia Parchetelor, Victor Ponta a răspuns: „Îmi voi asuma propuneri directe. Sper că săptămâna viitoare”. De reacţionat au reacţionat liberalii.

Norica Nicolai îl atacă pe Victor Ponta.

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai spune într-o declaraţie remisă presei că "nerespectarea procedurilor convenite cu reprezentanţii Comisiei Europene cu privire la numirea procurorilor şefi ai Parchetului şi ai DNA ar dovedi de fapt că politicienii romani nu sunt interesaţi de a clarifica situaţia MCV, ci doar de numirea fără respectarea nici unui fel de criterii a acestor persoane".gnorarea procesului de selecţie prin agreerea de către anumiţi lideri politici a unor persoane pentru aceste poziţii ar constitui un prejudiciu semnificativ pentru justiţia din România. Cred că doar existenţa unor criterii transparente poate asigura numirea pentru aceste funcţii a unor persoane profesioniste şi independente politic. De aceea, părerea mea este că, în procesul de numire a procurorior-şefi, România ar trebui să se consulte cu reprezentanţii Comisiei Europene în legătură cu existenţa şi menţinerea acestor criterii de selecţie convenite, întrucât posibilitatea numirii directe ar putea fi considerată o nerespectare a angajamentelor luate de statul român şi ar risca să contureze ideea interesului clasei politice de a controla justiţia”, a spus Nicolai.

Liviu Dragnea: Prima mare dezbatere privind proiectul regionalizării va avea loc la Academia Română.

Prima mare importantă dezbatere privind proiectul regionalizării va avea loc la Academia Română pe data de 2 aprilie, a declarat, pentru Agerpres, vineri, la Bacău, Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice. "Vor fi invitaţi toţi cei care au lucrat şi lucrează în diverse structuri, la proiectele de regionalizare şi descentralizare, urmând a fi prezentat şi dezbătut un prim Raport de progres, dar şi criteriile care stau la baza regionalizării, acţiune ce va fi urmată, pe o perioadă de câteva luni, de multiple dezbateri la nivel naţional", a precizat Liviu Dragnea."În final de septembrie, început de octombrie, în proiectul de Constituţie ar urma să apară noţiunea de regiune, iar imediat după aprobarea prin referendum a Constituţiei va fi prezentat, în proiect, pachetul legislativ aflat, în prezent, în lucru, cuprinzând 'desenul' regiunilor, reşedinţele acestora", a spus Liviu Dragnea.

Guvernul sesizează DNA pentru nereguli identificate în activitatea RADET.


Guvernul va sesiza DNA asupra activităţii RADET din perioada 2010-2012, arătând că reprezentanţii regiei au efectuat cheltuieli fără ca bugetele să fie aprobate de CGMB, au prejudiciat patrimoniul societăţii prin modul de plată către furnizori şi au atribuit contracte fără să respecte toate etapele.oncluziile au fost sintetizate de către Corpul de Control al Guvernului, iar nota cuprinzând rezultatul verificărilor a fost transmisă şi Servicului Român de Informaţii. Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), prin intermediul Corpului de control, iar concluzia de atunci a fost că totul era perfect la această regie.

Amendamentele la Legea siguranţei naţionale schimbă mecanismul interceptărilor.

Ministerul Justiţiei  a iniţiat un proiect prin care sunt corectate o serie de necorelări din legile care stabilesc sancţiuni penale, în completarea legii de aplicare a Codului de procedură penală, fiind operate unele modificări inclusiv asupra Legii siguranţei naţionale. În paralel, însă, Ministerul Justiţiei a propus o serie de amendamente la aceeaşi lege, fiind prevăzute într-o anexă la proiect în care este modificat mecanismul care face posibilă interceptarea convorbirilor pe mandat de siguranţă naţională. Potrivit unor surse oficiale contactate de MEDIAFAX, anexa cu amendamentele care privesc Legea siguranţei naţionale şi modifică mecanismul interceptărilor ar fi făcut obiectul unui aviz al CSAT. Mai mult, despre unele reglementări propuse se face referire într-un aviz al CSM, dar aceste prevederi nu au fost înaintate în mod oficial Parlamentului. Ele au devenit, însă, amendamente asumate ca iniţiator, în 18 martie, de către Comisia pentru drepturile omului din Senat, care a înaintat aviz favorabil Comisiei juridice, unde urmează să fie dezbătute şi votate săptămâna viitoare. Procurorul general şi preşedintele ICCJ decid mandatele pe siguranţă naţională.  Modificările propuse pentru Legea siguranţei naţionale vizează eliminarea posibilităţii ca procurorul să emită mandat de interceptare şi alte activităţi de culegere de informaţii, această sarcină rămânând în atribuţia preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Mai exact, în actuala formă a Legii siguranţei naţionale se prevede că, în cazul care sunt constatate activităţi care ar constitui ameninţări la adresa siguranţei naţionale, organele cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale pot cere procurorilor, anume desemnaţi de către procurorul general, autorizarea interceptărilor şi a altor activităţi informative. Solicitarea pentru autorizarea activităţilor specifice trebuie să cuprindă "date sau indicii" din care să rezulte existenţa unei ameninţări la adresa siguranţei naţionale.

Mircea Duşa, reales preşedinte al PSD Harghita.

Ministrul Apărării, deputatul Mircea Duşa, a fost singurul candidat înscris la preşedinţia PSD Harghita. Cei peste 400 de delegaţi care au reprezentat, vineri, localităţile judeţului la Conferinţa Judeţeană a PSD, desfăşurată în municipiul Topliţa, l-au votat în unanimitate, Mircea Duşa obţinând astfel al cincelea mandat consecutiv în fruntea social-democraţilor harghiteni, pe care îi conduce din anul 1996.

Britanicii, criticaţi pentru limbajul privind imigraţia: "A trata cetăţenii bulgari şi români ca pe o calamitate este inacceptabil".

Nils Muiznieks, comisar pentru drepturile omului la Consiliul Europei, a criticat aspru limbajul folosit de britanici în dezbaterea politică, declarând că această tendinţă trebuie "inversată". "Scena politică în anumite ţări, inclusiv în Marea Britanie şi Germania, a ajuns să fie animată de dezbateri aprinse în legătură cu ameninţarea unui «aflux» iminent. (...) Cetăţenii din ţările Europei Occidentale sunt avertizaţi cu privire la rezultatul dezastruos al viitoarei «invazii» de romi din România şi Bulgaria pe teritoriile lor". "Ar trebui să se intervină pentru a se pune capăt acestei retorici ruşinoase. A trata cetăţenii bulgari şi români ca pe o calamitate este pur şi simplu inacceptabil", a declarat Nils Muiznieks.

Zeci de mii de nord-coreeni au ieşit în stradă, în semn de susţinere a unui atac împotriva SUA.


"Să scoatem armele şi bombele pentru foarte respectatul nostru lider Kim Jong-Un !'', au scandat ei, cu pumnii ridicaţi, îndemnând trupele nord-coreene să lanseze ''un atac fără milă'' asupra continentului american şi asupra bazelor militare ale SUA din Pacific şi Coreea de Sud. La adunarea din Piaţa Kim Ir-Sen au participat soldaţi, foşti combatanţi, muncitori şi studenţi. Kim Jong-Un, liderul nord-coreean, nu era prezent. Televiziunea naţională a declarat că adunarea a avut loc pentru a susţine decizia armatei nord-coreene, luată marţi şi ratificată de către conducătorul ţării vineri, pentru a ordona pregătiri în vederea unor atacuri cu rachete asupra continentului american şi asupra bazelor SUA din Pacific, ca răspuns la zborurile de antrenament ale bombardierelor B-2 în spaţiul aerian al Coreii de Sud.

Rusia le cere tuturor ţărilor să nu mai întreprindă manevre în zona Coreei de Nord.

Rusia le cere tuturor ţărilor "să se abţină de la a-şi arăta forţa militară şi să nu folosească situaţia actuală pentru a atinge obiective geopolitice în regiune prin mijloace militare", a adăugat el.
"Putem pierde controlul situaţiei, ea se angajează în spirala unui cerc vicios", a declarat şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă."Suntem preocupaţi de faptul că sunt întreprinse în jurul Coreei de Nord acţiuni unilaterale, care constau în intensificarea activităţilor militare, în paralel cu reacţia adecvată a Consiliului de Securitate al ONU şi cu reacţia colectivă a comunităţii internaţionale", a adăugat el.

ŞTIRI METEO

DUMINICĂ   31 martie 2013

Vremea va deveni mai caldă decât în mod normal la sfârşitul lunii martie. În jumătatea vestică a ţării cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua şi local cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp şi izolat 25 l/mp. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii mai restrânse, în special după-amiaza şi seară. Vor fi mai ales averse şi izolat se vor semnala descărcări electrice. În zona montană înaltă, la peste 1800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu precădere în regiunile vestice, cu rafale ce vor depãşi 50 km/h, precum şi la munte, cu viteze de peste 70 km/h. Temperaturile maxime vor fi de la 12...13 grade în extremitatea nordică a Moldovei pânã la 23...25 de grade în Muntenia şi vestul Dobrogei, iar cele minime între 2 şi 12 grade.

PERSONALITĂŢI

Francisco de Goya

Francisco José de Goya y Lucientes (n. 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon — d. 16 aprilie 1828, Bordeaux/Franța) a fost un important pictor și creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. La un secol după Velázquez și cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referință pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curții regale, la fel ca și mulți alți pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniștite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume și îl eliberează de convenția picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya pornește într-o incursiune în străfundurile misterioase și zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.

Paul Verlaine

Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparține curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți dintre poeții francezi. Este privit de simboliștii francezi ca șef al curentului. A dus o viață de boem, de “poet blestemat”, ce contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare. Versurile de început (“Poeme saturniene”, 1866), cu reminiscențe din parnasieni și din Baudelaire, afirmă tonul său inegalabil prin viziunea dramatică asupra lumii, prin înclinația către melancolie, prin căutarea armoniilor. Verlaine cultiva o lirică a sentimentelor intime, a variatelor stări sufletești, într-o atmosferă crepusculară și vagă. Sunt versuri care se sustrag retoricii, de o armonie muzicală sugestivă, așa cum o demonstrează volumele sale: “Romanțe fără cuvinte” (1874), considerat cel mai valoros, “Înțelepciune” (1881), “Odinioară și altădată” (1885), “Iubire” (1888), “Elegii” (1893) etc. El afirmă că arta înseamnă a fi absolut tu însuți și formulează, în versurile celebre din “Arta poetică” (1855), notele caracteristice ale esteticii simbolismului: “Muzică înainte de toate”; “Sucește gâtul elocinței”; “Nuanță, nicidecum culoare”.

Asfinţituri

"Zarea vlăguită
Varsă peste câmpuri
O melancolie
Ca la asfinţituri.
O melancolie
Leagana-n dulci cânturi
Inima-mi uitată
Tristelor apusuri.
Vise defilează –
Sori în asfinţituri.
Fiecare rază
Cade pe nisipuri,
Spectre înroşite
Şi neliniştite
Umbre-n asfinţituri
Cad peste nisipuri."

Vincent Van Gogh

Vincent Willem Van Gogh , (n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) a fost un pictor olandez, post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.Considerat un pionier al curentului expresionist, van Gogh a avut o influenţă covârşitoare asupra artei secolului XX, în special în prima parte a acestuia, când majoritatea artiştilor au fost marcaţi de opera şi personalitatea pictorului olandez. Fratele său, Theo van Gogh, care a lucrat pentru dealerii Goupil & Cie, a jucat un rol deosebit de important în viaţa lui Vincent, sprijinindu-l moral şi mai ales financiar. I-a legat o strânsă prietenie, documentată şi de numeroasele scrisori pe care şi le-au trimis începând din august 1872.  A murit prea devreme pentru a se bucura în timpul vieţii de succesul pe care îl merită. Doar postum a început să fie apreciat, în bună parte datorită eforturilor de a-i promova lucrările făcute de cumnata sa. La 11 ani după dispariţia artistului a fost deschisă la Paris o expoziţie cu 71 de tablouri, primul gest de recunoaştere a valorii lui van Gogh.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 30 MARTIE.....


30 martie este a 89-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente

    1821: Întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conducător al revoluției din Țara Românească, și Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergențe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia județele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor.
    1830: S-au încheiat lucrările de redactare a Regulamentelor Organice, considerate primele acte constituționale de pe teritoriul României.
    1842: Anestezia a fost utilizată pentru prima dată, într-o intervenție a chirurgului american dr. Crawford Long
    1858: Americanul Hyman Lipman din Philadephia înregistrează patentul creionului cu gumă de șters, la 88 de ani după ce inginerul englez Edward Nairne l-a realizat pentru prima dată.
    1866: Locotenența domnească publică Proclamația către popor, prin care recomandă alegerea prin plebiscit a principelui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Românilor, cu drept de moștenire și sub numele de Carol I. Guvernul Ghica dă publicității un manifest, la 2 aprilie 1866, cu același sens.
    1867: SUA au cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu 7,2 mil. de dolari.
    1879: A fost înființată Academia Română.
    1889: A fost înființată prima agenție de presă românească, Agenția Telegrafică a României (astăzi, Agenția Națională de Presă ROMPRES).
    1899: George Bacovia debutează în revista "Literatorul" din București cu poezia "Și toate", sub semnătura V. George.
    1929: Este dată în funcțiune linia telefonică directă București - Budapesta.
    1945: Al Doilea Război Mondial: Forțele sovietice invadează Austria.
    1945: A fost promulgată Legea nr.271, pentru purificarea administrației publice, învăţământului, presei, instituțiilor de presă. Această lege a fost folosită pentru a elimina din viața publică numeroși intelectuali de valoare.
    1946: S-a înființat Opera de Stat din Timișoara
    1946: Au fost restabilite relațiile diplomatice cu Iugoslavia; primul ambasador postbelic al României în această țară a fost omul de cultură Tudor Vianu.
    1951: UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este livrat de firma Remington Rând (autori J. Eckert și J. Mauchly) Oficiului de Recensământ al SUA.
    1960: Intră în funcțiune prima stație meteorologică automată din România
    1981: Președintele Ronald Reagan este împușcat în piept, în afara unui hotel din Washington, D.C., de către un vagabond cu probleme psihice, numit John Hinckley Jr.
    1983: Președintele american Ronald Reagan face cunoscută propunerea adresată sovieticilor, potrivit căreia SUA și-ar limita instalarea de rachete de croazieră Pershing dacă URSS ar face o mișcare asemănătoare.
    1987: Tabloul "Floarea-soarelui " al lui Vincent Van Gogh s-a vândut cu 39,85 milione de lire sterline.
    2005: La televiziunea Al Jazeera a apărut o înregistrare cu cei trei români răpiți în Irak. Lângă ei apăreau două persoane mascate cu mitraliere. Marie Jeanne Ion a spus în engleză că răpitorii nu doresc nimic în schimbul lor. Toți analiștii au dedus că este vorba despre o situație atipică de răpire.

S -a născut....

    1135: Moise Maimonide, filosof, învățat evreu din Evul Mediu (d. 1204)
    1326: Ivan al II-lea al Rusiei, Mare Duce al Moscovei (d. 1359)
    1432: Mahomed al II-lea, sultan otoman (d. 1481)
    1633: Miron Costin, cronicar moldovean, cea mai însemnată personalitate a literaturii românești din Moldova secolului al XVII-lea (d. 1691)
    1746: Francisco de Goya, pictor spaniol (d. 1828)
    1837: Alexandru Șuțu, medic psihiatru român (d. 1919)
    1844: Paul Verlaine, poet francez (d. 1896)
    1853: Vincent Van Gogh, pictor olandez (d. 1890)
    1874: Nicolae Rădescu, prim–ministru al României (1944-1945) (d. 1953)
    1894: Serghei Iliușin, constructor rus de avioane (d. 1977)
    1913: Marcu Botzan, inginer agronom român
    1914: George Hanganu, istoric literar și comparatist român (d. 1994)
    1923: Viorel Cosma, muzicolog, critic muzical și lexicograf român
    1928: Aurel Anton, șahist român
    1929: Magda Ianculescu, soprană româncă (d. 1995)
    1956: Theo Breuer, scriitor german

Decese

    1486: Thomas Bourchier, Arhiepiscop de Canterbury
    1559: Adam Ries un matematician german
    1842: Louise Élisabeth Vigée Le Brun, pictoriță franceză (n. 1755)
    1899: Lascăr Catargiu, om politic, prim-ministru al Principatelor Unite și al Regatului României (n. 1823)
    1912: Karl May, scriitor german (n. 1842)
    1925: Rudolf Steiner, filosof austriac (n. 1861)
    1928: Ion Gorun, prozator, poet și traducător (n. 1863)
    1945: Victor Ion Popă, dramaturg, prozator, publicist și eseist (n. 1895)
    1949: Friedrich Bergius, chimist german, laureat al Premiului (n. 1884)
    1950: Léon Blum, prim-ministru francez (n. 1872)
    1989: Nicolae Steinhardt, eseist și prozator român de origine evreiască (n. 1912)
    1993: Edgar Papu, specialist în literatură comparată, filosof al culturii (n. 1908)
 

Sărbători

Cuviosul Ioan Scărarul; Sf. Prooroc Ioad; Cuv. Euvula, maica sfântului Pantelimon (Denie)





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More