marți, 4 iunie 2013

4 iunie 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit!

"Cei mai mulţi oameni nu se maturizează, ci doar cresc." ( Leo Rosten)


Comisia de revizuire a Constituţiei :  Amendamente respinse sau  aprobate.


Comisia pentru revizuirea Constituţiei a respins, marţi, o serie de amendamente,:

-  instituirea prin legea fundamentală unei zile naţionale de 10 Mai,
-  schimbarea imnului naţional actual cu "Tricolorul"
-  institutuirea "Nihil Sine Deo" drept deviza României
-  ziua naţională a României să fie stabilită pentru 22 Decembrie
-  amendamentul formulat de grupul minorităţilor naţionale pentru ca articolul 10 al legii fundamentale să fie completat cu menţiunea că "România este stat membru al Uniunii Europene"

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei a adoptat, marţi următoarele amendamente :

-   este introdusă noţiunea "regiune" în textul legii fundamentale.
-  "drapelul României este tricolor, având pe fondul galben stema ţării; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu".
-   "România este stat membru al Uniunii Europene".
-   "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. Orice discriminare bazată pe sex, culoare, origine etnică sau socială, trăsătură genetică, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală este interzisă".

Curtea Constituţională va discuta pe 26 iunie sesizarea PDL privind modificarea Legii referendumului.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercurea trecută proiectul privind modificarea Legii referendumului în sensul stabilirii unui cvorum de participare de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale şi a unui cvorum de validare egal cu majoritatea voturilor valabil exprimate, dar nu mai puţin de 25% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, pentru toate tipurile de referendum.
PDL a sesizat luni Curtea Constituţională în cazul proiectului de lege privind scăderea pragului de prezenţa la referendum.
Curtea Constituţională a României (CCR) va discuta pe 26 iunie sesizarea Partidului Democrat Liberal privind modificarea Legii de organizarea şi desfăşurare a referendumului prin care a fost scăzut pragul de prezenţa, relatează Agerpres.

Victor Ponta: Ieşirea din deficit excesiv  înseamnă ani întregi de constrângeri.

Comisia Europeană a recomandat, săptămâna trecută, Consiliului Ecofin încetarea procedurii de deficit excesiv în cazul României, după ce a constatat reducerea deficitului bugetar sub nivelul maxim de 3% permis în UE şi estimează menţinerea în anii următori atât a deficitului, cât şi a îndatorării publice în limita permisă în Tratatul UE. România a înregistrat un deficit bugetar de 2,9% anul trecut, după standardele UE, iar executivul comunitar estimează o reducere la 2,6% pentru anul în curs şi la 2,4% pentru 2014. Comisia se aşteaptă la menţinerea îndatorării României în limita de 60% permisă în UE, aceasta urmând să crească de la 37,8% în cest an la 38,5% anul următor.
"Semnalele primite de la Comisia Europeană privind ieşirea din procedura de deficit excesiv, nu ştiu dacă e...sigur, e de bine, cel puţin miniştrii de Finanţe şi de Buget se bucură. Nu e neapărat de bine, pentru că asta înseamnă ani întregi şi perioade dificile de constrângeri bugetare. Însă, e important ca să folosim acest anunţ pentru a ne împrumuta mai ieftin şi pentru a încerca să prioritizăm investiţiile în perioada următoare", le-a spus premierul miniştrilor, în şedinţa de guvern.

Victor Ponta : În privinţa Kosovo trebuie să avem poziţia coordonată cu partenerii europeni şi transatlantici.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în faţa Comisiilor reunite de politică externă : "Aici există o plajă extrem de largă de opinii, de la opinia, dintr-o parte, aceea de a nu recunoaşte niciodată, în niciun context, independenţa Kosovo, până la opinia din cealaltă parte, faţă de care mă apropii strict personal - este aceea de a avea România o poziţie coordonată cu partenerii noştri europeni şi transatlantici şi de a avea o acceptare a unei situaţii de realitate".
"Însă lucrurile acestea nu pt fi decise doar de către Guvern, nu pot fi decise doar de către preşedinte, nu pot fi decise doar de către Parlament. Am discutat de altfel şi cu preşedintele României aceste puncte de vedere şi cred că astăzi o discuţie pornind de la realitatea tehnică şi în urma dezbaterilor de azi ne ajută să ştim în ce dircţie ne îndreptăm, care e viteza cu care ne îndreptăm. Însă o astfel de decizie nu poate fi decât asumată de Parlament, de Guvern şi de Preşedinţie, pentru că e vorba de o problemă de politică externă importantă şi de interesele şi de reprezentarea legitimă a României în adoptarea acestor decizii".

Investiţiile nete în economie au crescut cu 0,5% în primul trimestru.

Investiţiile nete au totalizat 12,3 miliarde lei (2,8 miliarde euro), din care 6,3 miliarde lei au reprezentat utilaje, 4,8 miliarde lei au fost direcţionate către construcţii şi 1,2 către alte cheltuieli.
Pe elemente de structură, creşterea s-a înregistrat la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 15,3% şi la alte cheltuieli cu 10,9%. pe segmentul de lucrări de construcţii noi s-a înregistrat o scădere cu 15,2%.
Comparativ cu primul trimestru din 2012 se constată o creştere a ponderii utilajelor (inclusiv mijloace de transport) în total investiţii nete cu 7,1 puncte procentuale, iar în alte cheltuieli cu 1,0 puncte procentuale. Ponderea investiţiilor nete în lucrări de construcţii noi a scăzut cu 8,1 puncte procentuale.

Procurorii cer închisoare cu executare pentru primarul Gheorghe Falcă, în dosarul de corupţie.

Instanţa supremă a judecat marţi recursul procurorilor anticorupţie împotriva deciziei de achitare a primarul din Arad, Gheorghe Falcă, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.
În acest dosar, Tribunalul Alba a dispus în 22 mai 2012 achitarea lui Gheorghe Falcă pentru luare de mită şi abuz în serviciu, decizia fiind menţinută în 28 ianuarie 2013 de magistraţii Curţii de Apel Alba-Iulia, care au respins recursul procurorilor anticorupţie. Decizia a fost contestată la instanţa supremă.
Procurorul DNA prezent marţi la şedinţa de judecată a cerut aplicarea unor pedepse cu închisoarea atât pentru primarul Gheorghe Falcă, cât pentru ceilalţi trei inculpaţi judecaţi alături de el. Acesta a susţinut că probele aflate la dosar dovedesc pe deplin vinovăţia edilului, dar şi a celorlalţi trei inculpaţi, iar faptele comise sunt grave pentru că a fost implicată autoritatea locală şi funcţia pe care o deţinea Falcă. Magistratul a arătat că instanţele inferioare au dispus în mod greşit achitarea edilului şi a complicilor săi, cerând judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dispună condamnarea la închisoare cu executare pentru cei patru, fără a menţiona cuantumul de pedeapsă pentru fiecare.
Instanţa supremă a rămas în pronunţare în acest caz, urmând să dea o decizie definitivă în 17 iunie.

Andrei Marga :  A cerut retragerea conducerilor ICR de la Madrid şi Istanbul.

Preşedintele ICR, Andrei Marga, a cerut marţi comisiilor de cultură şi de politică externă a Senatului avizul privind retragerea directorilor Institutului Cultural Roman de la Madrid, Ioana Anghel, şi Istanbul, Silvana Rachieru, pentru activitatea "nesatisfăcătoare", transmite Agerpres.
"Anual se face o evaluare a institutelor culturale romaneşti din exterior, o evaluare în raport cu criterii pe care le-a stabilit chiar legea şi o HG care datează din 2004. Este o comisie de evaluare compusă din reprezentanţi ai MAE şi ai ICR şi aceasta comisie a dat acest rezultat: institutele de la Istanbul şi Madrid au activat nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că nu au realizat obiectivele prevăzute de lege. Pe cale de consecinţă, ICR trebuie să propună eliberarea din funcţie a directorilor şi directorilor adjuncţi", a spus Marga.
"Motivul cel mare este rezultat din compararea raportului de activitate prezentat de directorii celor două institute, compararea acestor rapoarte cu prevederile legale. Acolo s-a făcut analiza la comisia respectivă, iar dacă este să fiu mai complet atunci aş spune două lucruri: sunt multe acţiuni, dar sunt mărunte, care nu creează ceva durabil, ţinta noastră a institutului, vizibilitatea şi prestigiul culturii romane. Al doilea motiv este acela ca interacţiunea acestor institute cu mediul cultural local din cele două capitale este modestă. Nu s-a putut pătrunde în sferele culturale mai tari, în sfera universitară, ştiinţifică, instituţiilor culturale din cele două locuri. Noi aplicam legea şi legea spune clar: comisiile reunite trebuie să dea avizul, noi transmitem. Pentru această procedură nu se va merge în Plenul Parlamentului", a spus Marga.

Ungaria  : Situaţie de urgenţă din cauza riscului de inundaţii.

Premierul ungar Viktor Orban a decretat situaţie de urgenţă din cauza nivelului ridicat al apelor Dunării, aceasta urmând să intre în vigoare marţi, la prânz.
"Potrivit datelor primite din Austria, niveluri record sunt aşteptate pe Dunăre începând de miercuri", a declarat premierul în cadrul unei conferinţe de presă, după o întâlnire cu comisia guvernamentală care coodonează efoturile de protecţie de inundaţii.
Situaţia continuă să se înrăutăţească, urmând să atingă apogeul la sfârşitul săptămânii, a declarat el, adăugând că "există şanse realiste să se menţină fluviul în matcă".

Comisia Europeană vrea să obţină dreptul de a închide băncile cu probleme din zona euro.

Executivul UE va propune că deciziile de a impune pierderi creditorilor băncilor afectate de criză, precum şi alte măsuri de prevenire a unui faliment dezordonat să nu mai revină autorităţilor naţionale, potrivit unui document obţinut de Bloomberg News.
Sistemul ar include un organism decizional nou creat pentru sistemul bancar, o agenţie care să pregătească proiectele de decizii, hotărârile finale urmând să revină Comisiei Europene. Conducerea agenţiei ar urma să fie formată din reprezentanţi ai CE şi ai BCE, iar numărul reprezentanţilor statelor ar fi limitat. Agenţia ar putea avea dreptul să aibă şi iniţiative proprii, precum inspecţii la sediile băncilor.
Proiectul, care nu a fost definitivat, plasează Comisia în opoziţie cu Germania, care susţine că abordarea centralizată trebuie să fie introdusă după ce vor fi luate noi măsuri de unificare a politicilor economice şi fiscale.

Atenţionare MAE: Grevă a autorităţilor vamale din Egipt.

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Egipt că autorităţile vamale locale au anunţat declanşarea unei greve în data de 5 iunie, aceştia fiind sfătuiţi să contacteze companiile aeriene sau navale pentru reconfirmarea orarului.
Potrivit comunicatului transmis de MAE, greva va avea loc pe aeroporturile internaţionale din Cairo, Alexandria, Luxor, Assiut şi Sohag, precum şi în porturile egiptene Safaga, Nuweiba şi Hurghada. "Pentru a evita situaţiile neplăcute, cetăţenii români sunt sfătuiţi să contacteze, în prealabil, compania aeriană/navală, pentru reconfirmarea orarului", menţionează sursa citată.

Turcia : Guvernul cere populaţiei să înceteze manifestaţiile.

             ONU cere o anchetă privind comportamentul poliţiei în timpul manifestaţiilor.


Mii de persoane continuat să manifesteze în noaptea de luni spre marţi în Piaţa Taksim, în centrul Istanbulului, şi în zeci de oraşe din Turcia, în a cincea zi consecutiv, marcată de noi confruntări între poliţişti şi manifestanţi.
Guvernul de la Ankara le cere turcilor să înceteze manifestaţiile "astăzi", a declarat marţi vicepremierul Bulent Arinç, în a cincea zi a mişcării de contestare care îi reproşează puterii că vrea să "islamizeze" societatea turcă.
 "Sunt convins că cetăţenii noştri, responsabili, îşi vor înceta astăzi protestele", "este ceea ce aşteptăm de la ei", a declarat Arinç în cadrul unei conferinţe de presă la Ankara.
El a afirmat, de asemenea, că Guvernul turc respectă "diferitele moduri de viaţă" ale tuturor cetăţenilor.
"Diferenţele constituie cea mai mare bogăţie a Turciei (...) Guvernul nostru respectă şi este sensibil la diferitele moduri de viaţă", a asigurat Arinç, care este şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, la încheierea unei întrevederi cu preşedintele Abdullah Gül.


 "Întâmpinăm favorabil faptul că autorităţile recunosc că ar fi putut interveni o folosire excesivă a forţei şi apelul lor la o anchetă împotriva poliţiştilor care ar fi încălcat legea şi standardele internaţionale ale drepturilor omului", a declarat în cadrul unei întâlniri cu presa Cécile Pouilly, purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisar Navi Pillay, cerând o anchetă "rapidă, completă, independentă şi imparţială".
"Responsabilii trebuie să fie deferiţi justiţiei", a adăugat ea.
Premierul Recep Erdogan a recunoscut că "au fost erori, excese în răspunsul poliţiei" şi a promis acţiuni împotriva poliţiştilor care ar fi acţionat în mod disproporţionat.
Purtătoarea de cuvânt a cerut, de asemenea, ca manifestanţii răniţi să aibă acces rapid la îngrijiri.

New York şi Atena :  Manifestaţii în semn de solidaritate cu protestatarii din Turcia.

 "Noi vrem libertate", "Erdogan, demisia!", scandau manifestanţii adunaţi la intersecţia dintre 3rd Avenue şi 50th Avenue sub supravegherea strictă a poliţiei, la ora prânzului, a constatat AFP.
Unii purtau purtau portretul premierului însoţit de simboluri naziste, alţii drapeluri turce. "Turcia, nu eşti singură!", "opriţi brutalitatea poliţiei", denunţau alte pancarte afişate de manifestanţii strânşi în spatele unui cordon de securitate.
Aceşti manifestanţi, majoritatea turci, îşi afişau astfel solidaritatea cu cei care de patru zile manifestează la Istanbul şi în alte oraşe ale Turciei.
De asemenea, câteva mii de greci, majoritatea de stânga, au manifestat luni seară la Atena pentru a îşi arăta susţinerea faţă de protestatarii turci.
"Autoritarismul se distruge în stradă, solidaritate cu poporul turc", au scandat aproape o mie de manifestanţi membri ai mai multor partide de stânga, printre care principalul partid de opoziţie grec, Syriza. "Din piaţa Taksim până la Atena, luptăm împotriva sărăciei şi a foametei", scandau manifestanţii făcând aluzie la piaţa care a servit drept punct de întâlnire pentru manifestanţi.

China împiedică omagierea victimelor din Piaţa Tiananmen.

După aproape un sfert de secol de când Partidul Comunist Chinez a trimis tancuri pentru a înăbuşi manifestaţii în centrul capitalei, marcarea evenimentelor din Piaţa Tiananmen este în continuare sensibilă pentru regim, care depune eforturi să împiedice orice discuţie publică sau comemorare a evenimentelor.
Subiectul rămâne tabu pentru presă oficială, iar o cenzură drastică este exercitată pe reţele de socializare, unde orice căutare legată de data de 4 iunie sau cuvinte ca "Tiananmen" sau "lumânare" era blocată marţi. Poliţia chineză a interzis marţi accesul la un cimitir în care sunt înhumate victimele reprimării sângeroase a mişcării democratice din Piaţa Tiananmen, între alte măsuri adoptate cu scopul de a împiedica orice comemorare a 24 de ani de la evenimentele de pe 4 iunie 1989.

ŞTIRI METEO

 MIERCURI 5 IUNIE 2013

Vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice în vestul, nordul, nord-estul şi centrul ţării, iar după-amiaza şi la începutul nopţii local şi în restul teritoriului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de zilele precedente, se vor încadra între 17...18 grade în Dealurile de Vest şi 27 de grade în sud-est, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 18 grade. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă.


PERSONALITĂŢI

Nicolae C. Ionescu

Nicolae C. Ionescu (mai cunoscut ca Nae Ionescu, n. la Brăila pe data de 4 iunie 1890 (pe stil vechi) - d. 15 martie 1940) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești
Mai mult decât scriitor, Nae Ionescu a fost cunoscut ca publicist, director de ziar şi profesor. Stilul său s-a creionat în timp. După primele încercări de tinereţe, la Noua Revistă Română, a profesorului Constantin Rădulescu Motru (1911-1913), Nae Ionescu va scrie din nou la întoarcerea în ţară din Germania (1919), unde, plecat fiind pentru studii de doctorat, a fost surprins de război şi reţinut în lagăr (teza sa de doctorat a fost publicată postum). Întors în ţară, va colabora la Ideea Europeană (1919-1925), al cărei director era de asemenea Constantin Rădulescu Motru, căruia îi va fi de altfel şi asistent la catedră. Va scrie sub pseudonimele: Mihai Tonca, Niculae Ivaşcu (după numele bunicului său), Skytes, Calicles, Nemo, Verax, un prelat, un universitar, un preot de ţară
Ca gazetar, dar şi ca filosof, atinge maturitatea în perioada anilor 1926-1933, perioadă legată de activitatea sa la ziarul Cuvântul, al cărui prim proprietar a fost industriaşul Titus Enacovici, timp în care Nae Ionescu a fost redactor-şef . În anul 1928 ziarul devine proprietatea sa, între anii 1929-1934 şi în anul 1938 Nae Ionescu fiind director al ziarului. Ziarul a fost suspendat de către Carol al II-lea la sfârşitul anului 1933 şi vă reapare pentru o scurtă perioadă în anul 1938 (în acest an Carol al II-lea îl îndepărtează de la catedră printr-o lege promulgată special pentru Profesor, pe motivul "lipsei de activitate ştiinţifică", iar între anii 1938 şi toamna anului 1939 va fi internat pentru a doua oară în lagărul de la Miercurea-Ciuc; prima dată a fost închis acolo după uciderea lui I.G. Ducă, în ianuarie-februarie 1934). De remarcat că în perioada primei suspendări a Cuvântului (1933-1938), în anul 1937, Nae Ionescu va semna editoriale în revistă de critică teologică Predania, editată de teologul Gheorghe Racoveanu, unul dintre discipolii săi (până în octombrie 1937). În semn de protest faţă de arestarea maestrului, elevii săi vor începe să-i editeze cursurile, pornind cu Istoria logicei, la sugestia lui Nae Ionescu. (De altfel, încă din anul 1937 Profesorul va urmă îndemnul lui Alexandru Rosetti, un cunoscut editor, de a publica o antologie a articolelor sale). Extrem de important pentru soarta operei sale, publicată postum, a fost aşadar ataşamentul şi loialitatea elevilor săi, pe care în primul rând i-a învăţat să gândească. Dintre aceşti "ucenici", remarcăm existenţialiştii de la Criterion-ul anilor 30, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Constantin Noica, precum şi pe Constantin Floru, C. D. Amzar, Gheorghe Racoveanu, Emil Cioran, Mihail Sebastian. Unii dintre ei vor colabora în deceniul al patrulea la Vremea, iar alţii vor avea la rândul lor discipoli (este cazul lui Constantin Noica, cu şcoala de la Păltiniş, care i-a avut ca discipoli pe Andrei Pleşu şi pe Gabriel Liiceanu). Acesta a fost rolul esenţial al Profesorului: să creeze o întreagă generaţie în cultura românească, o elită studioasă.

Armand Călinescu

Armand Călinescu (n. 4 iunie 1893, Pitești - d. 21 septembrie 1939, București) a fost un om politic, prim-ministru, ministru și economist român. În 1912 a început cursurile Facultății de Drept la Universitatea București, urmând în paralel și cursurile Facultății de Filosofie; după aceea a obținut un doctorat în științe politice și economice la Paris cu teza : "Le change Roumain. Sa depreciation depui la guerre et son retablissement".
A intrat în politică după război, în Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache și Virgil Madgearu, care avea mai târziu să devină prin fuziune Partidul Național Țărănesc. A fost ales deputat în parlament în 1926, ținând primul discurs la 29 iunie 1926. Un imbold pentru cariera sa l-a constituit venirea la putere a PNȚ în 1928, Călinescu fiind numit inițial prefect, apoi subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor. În 1930 devine subsecretar de stat la Ministerul de Interne, ceea ce coincide cu o înăsprire a măsurilor de împotriva dezordinilor sociale.
Atitudinea sa fermă față de legionari a produs căderea în 1933 a guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de ministru de interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine” (Hitler). A fost implicat în executarea ordinului lui Carol al II-lea de asasinare în închisoare a lui Corneliu Zelea Codreanu și a celoralți lideri legionari. A participat în decembrie 1938 ca membru fondator la întemeierea partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. A fost asasinat în București pe 21 septembrie 1939, de un comando legionar condus de avocatul Miţi Dumitrescu; aceștia la fel ca Nicadorii și Decemvirii s-au predat fiind împușcați fără judecată, cadavrele lor rămânând trei zile la locul faptei. În toată țara au început din ordinul lui Carol al II-lea execuții sumare ale legionarilor.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  4 IUNIE .....................

Evenimente

    1876: S-a înființat, la București, „Societatea națională de Cruce Roșie a României"
    1919: Congresul american aprobă cel de-al 19-lea amendament al Constituției SUA, care garantează dreptul la vot al femeilor
    1920: Se încheie Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România (a intrat în vigoare la 26 iulie 1921)
    1937: Au fost folosite pentru prima oară cărucioarele de supermarket, în Oklahoma City; inventatorul lor a fost Sylvan Goldman
    1989: În Polonia au loc alegeri câștigate de celebrul sindicat „Solidaritatea", condus de Lech Walesa, singura mișcare muncitorească independentă întâlnită vreodată într-un stat comunist; la 19 august 1989, s-a format primul guvern postcomunist
    1989: Au avut loc tragicele evenimente din Piața Tienanmen; armata a invadat piața și a reprimat sângeros mișcarea de la Beijing. Tinerii adunați în Piața Tienanmen („Poarta Păcii Cerești”) manifestaseră, începând cu 22 aprilie 1989, pentru reforme democratice și pentru inițierea unui dialog cu guvernul comunist
    2004: A fost inaugurat „Water Park" cel mai mare parc acvatic din România (lângă Aeroportul Otopeni)

S -a născut în......

    1890: Nae Ionescu, filosof și publicist român (d. 1940)
    1893: Armand Călinescu, politician român (d. 1939)

    1904: Ioan Massoff, teatrolog și prozator român (d. 1985)
    1912: Robert Jacobsen, sculptor și pictor danez (d. 1993)
    1923: Elizabeth Jolley, scriitoare australiană (d. 2007)
    1936: Timotei Seviciu, arhiepiscop al Aradului, Ienopolei și Hălmagiulu

Decese

    1899: Eugenio Beltrami, matematician italian (n. 1835)
    1925: Gheorghe Dima, compozitor și dirijor român (n. 1847)
    1967: Gheorghe Ionescu-Sisești, agronom român (n. 1885)
    1971: György Lukács, filosof ungar, istoric literar și estetician marxist (n. 1885)
  


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More