marți, 23 aprilie 2013

23 aprilie 2013 by Viorica Crainic

 Bine v -am regăsit!

"Umilinţa e scara tinerei ambiţii, spre care cel ce o urcă îşi întoarce faţa; dar, după ce a urcat-o până în vârf, îi întoarce spatele şi se uită în nori, dispreţuind treptele de jos pe care le-a suit, ca să ajungă sus." (William Shakespeare)

PDL a depus la Cameră o moţiune simplă privind companiile de stat în guvernarea USL.


Liderul grupului PDL, Mircea Toader, a anunţat, asăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, că formaţiunea sa depune o moţiune simplă intitulată "Companiile de stat în guvernarea USL - management privat sau cumetrie de partid?". Mircea Toader a înmânat textul moţiunii simple preşedintelui de şedinţă, Miron Mitrea, care a precizat că moţiunea va fi dezbătută, cel mai probabil, în prima săptămână după sărbătorile de Paşti, respectiv pe 8 mai.

Andrei Chiliman: Antonescu a scos liberalismul din PNL.

"Din păcate, domnul Crin Antonescu a exclus liberalismul din PNL. Aşa că, dacă vrea să mă excludă şi pe mine, e liber să o facă. Eu însă nu plec din PNL", a spus Chiliman, la evenimentul de lansare a Iniţiativei România Liberală. "Nu cred că este cineva dispus azi să demisioneze şi nu văd de ce o platformă de dezbatere a ideilor, a principiilor liberale, sperie aşa de tare pe Crin Antonescu. Nu ştiam că e atât de sperios", a spus Chiliman. "Crin Antonescu a eliminat, a scos din PNL liberalismul şi libertatea de opinie. În momentul de faţă, în PNL, să gândeşti altfel decât preşedintele se cheamă delict de opinie", a spus Chiliman.

Crin Antonescu:  A lipsit de la Congres când putea să umple partidul  de "liberalism".

"Pe mine domnul Chiliman demult nu mă interesează, pentru că atunci când l-am luat în mod demoratic în serios înainte de Congres, când l-am invitat la Congres să-şi prezinte punctele de vedere, să umple, dacă eu am golit PNL de liberalism, să facă ce doreşte ... n-am remarcat să fi fost prezent la Congres. Nu mă mai interesează domnul Chiliman de foarte multă vreme şi nu am niciun comentariu la ce a declarat domnia sa", a afirmat Antonescu.

Călin Popescu Tăriceanu:  Atitudinea lui Antonescu e deplorabilă.

"Mi se pare deplorabilă declaraţia lui Crin Antonescu pentru că într-un partid modern e firesc să existe diferite curente de gândire. Proiectele au nevoie de o abordare liberală sub care frământările societăţii româneşti ne obligă pe noi liberalii să avem o abordare care să ne identifice clar în aceste confruntări, dezbateri pe teme mari, unde o voce liberală este necesară. Înainte de a face considerente despre o astfel de platformă cred că trebuie să vedem care este conţinutul ideatic, la ce ne referim. Orice atitudine este altfel prematură", a declarat Călin Popescu Tăriceanu. Fostul premier a ţinut să precizeze că el nu este implicat în Iniţiativa România Liberală. "În pofida unui comunicat de presă pe care l-a dat Iniţiativa România Liberală văd că sunt inclus în această iniţiativă, nu pot decât să salut orice persoană care doreşte să participe la o dezbatere liberală, dar nu fac parte din această iniţiativă. Orice dezbatere ideologică pe zona liberală nu poate decât să o susţin, pot să fiu sau nu de acord cu ideile unora, trebuie să fie atitudinea comună a tuturor oamenilor cu o credinţă liberală. Nu cred că este firesc într-un partid modern, democratic să vorbim despre excluderi. Trebuie să vorbim despre incluziune pentru a atrage toţi oamenii valoroşi. (...) Nu cred că este o mişcare care se poate confunda cu un partid. Dacă o consideraţi partid, greşiţi".

Vasile Blaga, despre Iniţiativa România Liberală: Un ONG.

Întrebat în legătură cu faptul că unii democrat-liberali vor participa la lansarea Iniţiativei România Liberală, Blaga a spus: "Este vorbă din câte am înţeles de un ONG, o iniţiativă politico-civică care să dezbată problemele liberalismului de astăzi din România. Mai multe nu pot să comentez". "Preocupările noastre sunt cu totul altele, şi anume este vorba de activitatea pe care trebuie s-o depunem pentru a reface PDL, pentru că iată va trebui să ne exprimăm cât mai clar împotriva activităţii acestui guvern sau a măsurilor pe care le ia şi care nu sunt conforme cu interesele României", a spus preşedintele PDL.

Preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, şi-a anunţat demisia din funcţia de lider al organizaţiei PSD.

"Doresc ca nimeni să nu lege demisia mea din funcţia de preşedinte al PSD Dolj de rezultatul alegerilor de la Congresul partidului. A fost o competiţie şi, aşa cum am spus-o înainte de a mă înscrie în cursă, fiecare dintre cei care şi-au depus candidatura merita să câştige", a spus Prioteasa.
El şi-a motivat demisia invocând "neînţelegeri şi disfuncţionalităţi care au slăbit unitatea filialei".

Victor Ponta cere miniştrilor să completeze cu atenţie declaraţii de avere.

Premierul Ponta a solicitat, astăzi, membrilor Guvernului să actualizeze cu atenţie declaraţiile de avere şi interese şi să trateze foarte serios prevederile legale, pentru a nu mai exista probleme ca în trecut, cauzate de necunoaşterea legislaţiei în domeniu sau neclaritatea transpunerii acesteia. "O să fie un moment pasionant. Nu aşa pasionant cum a fost în Franţa, când au practicat pentru prima dată acest sistem. La noi sunt lucrurile vechi, dar vă rog pe toţi să trataţi foarte serios toate prevederile legale referitoare la declaraţii de avere, declaraţii de interese, pentru că nu vreau să mai existe problemele din trecut pe care le-am avut, probleme în general generate de necunoaşterea sau neclaritatea modului de transpunere a legislaţiei privind averile şi integritatea. Cred că, de acum încolo, cât mai puţine probleme pe această temă, cu atât mai bine şi vă rog pe toţi să fiţi foarte atenţi", le-a cerut Ponta miniştrilor.
"Pentru presă va fi foarte interesant."

Victor Ponta :  Să vedem ce facem cu aceşti "săraci" din companiile de stat.

Premierul Victor Ponta a lansat un nou semnal legat de impozitarea salariilor mari la nivelul angajaţilor de la stat. "Să vedem ce facem cu aceşti "saraci" din companiile de stat", a spus Ponta, adresându-se ministrului finanţelor, Daniel Chiţoiu şi ministrului delegat pentru energie, Constantin Niţă. "Poate vedem de ce trebuie să fie plătiţi mii de directori în felul ăsta (...) E o pâine foarte albă la stat. Poate reuşim să-i mai impozitam într-un fel sau altul", a afirmat Ponta. Potrivit listei cu salariile nete la nivelul lunii martie, directorul general adjunct al Romgaz câştiga 14.306 lei, directorul general 11.000 lei. Salarii mari sunt şi la Conpet unde directorul de mentenanţa câştiga 12.608 lei. La Hidroelectrica, un director câştiga 12.952 lei, la Transelectrica directorul general adjunct 12.527 lei. Cel mai mare salariu salariu se regăseşte la Electrica Distribuţie Muntenia Nord, unde directorul general câştiga 18.0000 lei. La aceeaşi companie, directorul general adjunct câştiga 11.400 lei. Pe listă nu sunt trecuţi directorii generali de la câteva companii, ci doar adjuncţii. Mai precis, lipsesc salariile directorilor generali de la Complexul Energetic Hunedoara, Transelectrica, Electrica, Electrica Serv. De asemenea, nu este trecut nimeni de la Transgaz.

Modificare majoră în Noul Cod de Procedura Penală.

 Plenul Senatului a adoptat, ieri, o serie de modificări la noul Cod de Procedura Penală, între care cea mai controversata se referă la extinderea atribuţiilor judecătorului de camera preliminară. Altfel spus, judecătorul de camera va dispune dacă trimite sau nu pe cineva în judecată, nu procurorul, ca până acum. În varianta adoptată de Guvern, judecătorul de camera preliminară verifica doar legalitatea actelor dintr-un dosar înainte de judecata propriu zisa pentru a evita situaţiile în care dosarele se întorceau la parchet după ani de procese din cauza viciilor de procedura.

Ordonanţa de modificare a Legii audioviziualului, adoptată de Camera Deputaţilor.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 221 voturi "pentru", 61 voturi "împotriva" şi 8 abţineri, Ordonanţa de Urgenţă 25/2013 privind modificarea Legii audiovizualului, în forma propusă de Executiv.
Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, textul legislativ urmând să fie dezbătut de Senat.
Parlamentarii grupului parlamentar al PPDD au votat împotriva proiectului de lege, potrivit deputatului Liliana Mânca.

Comisia Europeană reia plăţile pentru Programul Operaţional Regional.

"Comisia Europeană a decis reluarea plăţilor pe patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR), ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României. Prin intermediul celor patru axe pe care se reiau plăţile sunt disponibile aproape 80% din fondurile alocate României prin intermediul acestui program", se arată în comunicatul Ministerului Fondurilor Europene. "Decizia Comisiei Europene de a debloca patru axe importante ale acestui program demonstrează eficienţa măsurilor implementate de Guvernul României. În continuare eforturile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice şi ale Ministerului Fondurilor Europene se vor concentra pentru deblocarea integrală a acestui program. În cel mai scurt timp posibil urmează să fie deblocate şi Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, indiferent de eforturile pe care trebuie să le depună angajaţii ministerelor implicate", a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

ŞTIRI  METEO  

 

MIERCURI   24  APRILIE 2013

Miercuri, vremea va fi în general frumoasă în mare parte din ţară şi se va încălzi, mai ales în sud şi sud-est. Cerul va avea unele înnorări în regiunile nordice, nord-estice şi în zona Carpaţilor Orientali, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice, îndeosebi în orele amiezii. În celelalte zone cerul va fi variabil la senin, iar probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtă durată va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în nordul Moldovei şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 grade pe litoral şi 27 de grade în sud, iar cele minime se vor situa, în general, între 5 şi 13 grade.
Bucureşti
Vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, iar cea minimă va fi de 8...10 grade.

PERSONALITĂŢI

William Shakespeare

William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 - d. 23 aprilie 1616), poet, dramaturg şi actor, considerat de mulţi ca fiind cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Unele dintre piesele lui, precum "Hamlet" şi "Romeo şi Julieta" se numără printre cele mai celebre scrieri din lume. Totuşi, lucrările sale din tinereţe nu se ridică la valoarea artistică a dramelor lui Marlowe. Ben Jonson (1572-1637), un alt dramaturg contemporan, scria că "spiritul îi stătea în putere; de i-ar fi stat şi stăpânirea lui." Shakespeare era înzestrat cu un vocabular uriaş pentru vremea lui; în piesele s-au folosit 29,066 cuvinte diferite. În zilele noastre un vorbitor mediu de engleză foloseşte aproximativ 2000 de cuvinte curente. "E posibil ca aspectul esenţial pentru Shakespeare erau uşurinţa şi autoritatea sa şi el trebuie acceptat aşa cum este pentru a putea fi admirat cum se cuvine, aşa cum acceptăm natura, sau o secvenţă de decor, exact aşa cum sunt." (Ludwig Wittgenstein în "Cultură şi Valoare", 1980). Nu există multe informaţii despre viaţa privată a lui Shakespeare. Uneori apar zvonuri că nu el şi-ar fi scris piesele, şi că adevăratul autor ar fi Christopher Marlowe, regina Elisabeta sau Edward De Vere (1550-1604), pe care T. J. Looney i-a identificat în 1920 ca fiind autorii pieselor lui Shakespeare. De atunci, numeroşi profesori de la Oxford s-au aplecat asupra acestei afirmaţii, manifestând neîncredere faţă de ideea că un om cu origini umile ar putea fi un autor atât de mare. Conform unor numerologi, Shakespeare a scris Biblia Regelui James la vârsta de 46 de ani. "Dovada" lor: Shake este cel de-al 46lea cuvânt în Psalmul 46, Spear este cel de-al 46lea cuvânt de la sfârşit în Psalmul 46. William Shakespeare s-a născut la Stratford-upon-Avon, un mic oraş de provincie, cunoscut pentru producţia să de malţ. Ciuma neagră a ucis 1 din 7 din cei 1500 de locuitori ai oraşului. Shakespeare era fiul cel mai mare al lui Mary Arden, fiica unui moşier local, şi a soţului său, John Shakespeare (c. 1530-1601), mănuşar şi comerciant de lemn. John Aubrey (1626-1697) relatează în "Vieţi în rezumat" că tatăl lui Shakespeare era măcelar şi că tânărul William îi practica meseria, "dar când omora un viţel o făcea cu stil şi ţinea un discurs." În 1568 John Shakespeare a fost ales primar şi judecător de pace în Stratford. Afacerea sa cu lână a dat faliment în 1570, iar în 1580 a fost amendat cu 40 de lire, împreună cu alţi 140 de oameni, pentru că nu reuşise să asigure pacea. Nu s-a înregistrat nicăieri plata acestei amenzi. Mai târziu păstorii bisericii l-au denunţat, pe el şi încă 8 oameni, că nu au mai venit la biserică de teama de a nu fi judecaţi pentru acea datorie. Reputaţia familiei a fost restabilită în 1590 prin meritele lui William Shakespeare, şi în 1596 li s-a acordat un blazon. Există foarte puţine informaţii despre primii ani din viaţa lui Shakespeare, iar lucrările sale ulterioare au dat naştere la interpretări. T. S. Elliot scria că "Aş sugera că nici una dintre piesele lui Shakespeare nu are un "sens", deşi ar fi la fel de fals să susţin că o piesă de Shakespeare este absurdă.

Sonetul 43

Când ochii mi-i închid ei văd mai bine
Că ziua n-au prea multe de aflat;
Dar când adorm, în vis pornesc spre tine
Şi-n beznă, vii, viu bezna o străbat.
Tu, umbră ce dai umbrelor splendoare,
Fă umbra ta aievea să-mi apară;
Când ochii orbi o văd strălucitoare,
În clar de zi va străluci mai clară.
Încântă-mi ochii, spun, că tare-aş vrea
Să-i văd pe-ai tăi în fapt de dimineaţă
Aşa cum toată noaptea umbra ta
În somnu-mi greu privirea mi-o răsfaţă.
Când nu te văd, mi-e ziua noapte-ntreagă
Şi noaptea-i zi când visele te-ncheagă.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 23 APRILIE.....

 23 aprilie este a 113-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente
    1597: „Văduvele vesele din Windsor", piesa lui Shakespeare este jucată pentru prima dată, în prezența reginei Elizabeth I a Angliei.
    1661: Regele Charles al II-lea al Angliei, Scoției și Irlandei este încoronat la Westminster Abbey.
    1880: Guvernul României a hotărât înființarea Direcției Princiare a CFR cu sediul în București, care a preluat linia existentă, inclusiv Gara Târgoviștei.
    1887: Sfințirea Catredalei mitropolitane de la Iași.
    1910: Are loc Congresul de constituire a Partidului Naționalist-Democrat, în frunte cu Nicolae Iorga și A.C. Cuza.
    1962: Încheierea cooperativizării agriculturii, proces început în martie 1949 și care, teoretic, trebuia să se realizeze pe baza liberului consimțământ al țăranilor, dar care s–a caracterizat prin abuzuri și violențe.
    1967: A fost lansată nava cosmică „Soiuz–1", pilotată de Vladimir Komarov.
    1971: Rolling Stones lansează albumul „Sticky Fingers".
    1985: Compania Coca-Cola a anunțat schimbarea rețetei de producere a băuturii răcoritoare în cauză.
    1994: Fizicienii descoperă top-quark-ul, o particulă sub-atomică.
    2001: Intel introduce procesorul Pentium 4.
  
S -a născut.......

     1564: William Shakespeare, poet, dramaturg englez (d. 1616)
    1857: Ruggiero Leoncavallo, compozitor italian (d. 1919)
    1858: Max Planck, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1947)
    1858: Ruggiero Leoncavallo, compozitor italian (d. 1919)
    1867: Johannes Andreas Grib Fibiger, om de știință danez, laureat Nobel (d. 1928)
    1874: Alfonso Castaldi, compozitor, dirijor și profesor (d. 1942)
    1891: Serghei Prokofiev, compozitor rus (d. 1953)
    1921: Edmond Deda, compozitor român
    1929: Heinz Branitzki, industriaș, președinte al Consiliului de administrație al firmei Porsche (1988–1990)
    1958: Thomas Csinta, profesor și jurnalist de investigație francez de origine română, stabilit în Franța
    1958: Radu Mihăileanu, regizor român stabilit în Franța
    1960: Steve Clark, chitarist englez (Def Leppard) (d. 1991)
    1962: John Hannah, actor scoțian
    1979: Lauri Ylönen, compozitor și solist finlandez (The Rasmus)

Decese

    1605: Boris Godunov, Țar al Rusiei (n. c. 1550)
    1616: William Shakespeare, dramaturg și poet englez (n. 1564)
    1850: William Wordsworth, poet englez (n. 1770)
    1889: Jules Barbey d'Aurevilly, scriitor francez (n. 1808)
    1851: Constantin Daniel Rosenthal, pictor și revoluționar român (n. 1820)
    1916: Miguel de Cervantes, scriitor spaniol (n. 1547)
    1951: Charles G. Dawes, bancher și politicin american, laureat Nobel (n. 1865)
    1977: Nagy Istvan, prozator, dramaturg și publicist român de naționalitate maghiară (n. 1904)
 
Sărbători

    Creştinii ortodocşi îl pomenesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
    Ziua internațională a cărții și a dreptului de autor (Copyright)
    România: Ziua forțelor terestre

  


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More