duminică, 25 august 2013

Ce înseamnă să fii cetăţean european?

 Ce înseamnă să fii cetăţean european?


Conceptul de “cetăţenie europeană” a fost introdus în anul 1992 prin Tratatul de la Maastricht şi a fost dezvoltat în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii, ceea ce i-a oferit şi un caracter supranaţional.
A fi cetăţean european înseamnă a avea cetăţenia Uniunii Europene. Cetăţenia europeană conferă un anumit număr de drepturi deţinătorilor ei ; aceste drepturi sunt enumerate în tratatul însuşi:

   - libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul tuturor statelor care fac parte din Uniunea Europeană ;
  
   - dreptul de a vota şi de a candida la alegerile Parlamentului European şi la alegerile municipale în statul de rezidenţă atunci când acesta nu este cel al naţionalităţii ;
  
   - a putea beneficia, în caz de nevoie, de o protecţie diplomatică şi consulară din partea unui alt stat membru al Uniunii în state terţe ;
  
    - a exercita dreptul la petiţie şi a apela la mediatorul european.
   
Ansamblul drepturilor pe care ea îl vizează are ca obiectiv apropierea dintre popoarele şi cetăţenii Europei şi întărirea unui sentiment de apartenenţă la o identitate europeană comună.

Cum devii cetăţean european ?


Cetăţenia europeană este direct legată de deţinerea unei naţionalităţi a unui stat al Uniunii. Astfel, faptul de a fi cetăţean german, maghiar, ceh, polonez, francez său român conferă în mod automat germanilor, maghiarilor, cehilor, polonezilor, francezilor sau românilor cetăţenia Uniunii şi drepturile şi îndatoririle care îi sunt anexate. Prin urmare, nu trebuie efectuat niciun demers deosebit pentru a fi cetăţean european.
Este, deci,  o cetăţenie de suprapoziţionare la cetăţenia naţională şi nu o cetăţenie de substituire. În alţi termeni, faptul de a fi european nu elimină cetăţenia unui stat.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More