'' Romanii au iesit in strada si au readus lumina in procesul democratic.'' Klaus Iohannis

duminică, 16 iunie 2013

16 iunie 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

"Nimic n-a lăsat în istorie o urmă mai luminoasă decât rarii reprezentanţi ai demnităţii omeneşti în vremuri de josnicie."

( Lacordaire)

 

 Preşedintele Traian Băsescu : Azi, la emisiunea “După 20 de ani” de la PRO TV.


"Protestez public pentru introducerea stemei pe tricolor."
"Numărul de regiuni este mai puţin important. Din punctul meu de vedere se putea face o regionalizare cu 8, 9, 12, 16 regiuni. Important este să respectăm criteriile care dau dreptul regiunilor să se adreseze Bruxelles-lului. Regionalizarea aşa cum este dezbătută va introduce un etaj intermediar între Guvern şi administraţiile locale. În viziunea mea regionalizarea trebuie să simplifice administraţia statului. Acest lucru nu se poate face aşa cum se face acum."
"Trebuie avută mare grijă cu aceste regiuni. Dacă ei se gândesc că vor face parlamente regionale, preşedinţi regionali, statul se transformă în stat federal. Mare grijă, domnilor politicieni, România este stat unitar!
"Covasna şi Harghita au rămas în urmă din punct de vedere al dezvoltării pentru că au acceptat doar firme ungureşti să facă investiţii, care n-au făcut nimic. Din cauza abordării administraţiilor locale şi al strigării naţionalismului local investitorii au fost reticenţi."

"Despre raportul MCV şi Schengen: Cred că în decembrie vom obţine un rezultat bun dacă Guvernul ia toate punctele care îi revin şi le rezolvă, inclusiv cele care vizează miniştrii cu dosar penal în instanţă, care trebuie să plece din Guvern. Am vorbit cu premierul despre acest lucru acum vreo 3 săptămâni şi mi-a spus că lucrurile se vor rezolva. Este clar că există nişte sensibilităţi politice. Se pare că liberalii ţin foarte mult la Fenechiu în Guvern.

"Nu putem spune că statul român a rămas indiferent la corupţie şi că instituţiile statului nu lucrează. Sunt de acord că partidele au stricat criteriile de merit la angajări. Tinerii nu au nicio şansă când vin în contact cu interesele partidelor de a-şi răsplăti lipitorii de afişe. Partidele nu realizează că pierd dacă pun oameni neperformanţi în posturi importante. Cred că acest tip de corupţie afectează cel mai mult."

"Eu nu sunt atât de pesimist cu privire la evoluţia economiei. Cred că în România nu va creşte şomajul, ceea ce este un prim pas bun. Absorbţia fondurilor europene ar da un plus de forţă de muncă. Cred că board-ul FMI va valida încheierea celui de-al doilea acord, cel care e în desfăşurare. România nu mai e în austeritate, dar a trecut la fază la care drămuieşte mai corect banii publici din punct de vedere al populismelor. Liderii PNL au anulat un acord cu FMI în timpul guvernului Tăriceanu şi au dus ţara în colaps. Din acest punct de vedere e bine să fie rezervaţi."

"Despre salariile uriaşe din companiile de stat : Aceste salarii nu se reflectă în bugetul de stat, dar este o chestiune de moralitate. Rezolvarea problemei de fond este ca în legea lor de funcţionare să introducem articol în care stabilim salarizarea la nivel de bugetari. Toşi directorii de la asigurări au fost clienţi politici. Nu poţi tu partid să-l chemi să-i spui STOP? Să nu încaseze banii ca să nu oblige Guvernul să se pună într-o poziţie delicată. Trebuie găsită soluţia care nu ne afectează credibilitatea şi susţin eforturile domnului Ponta de a găsi o soluţie."

"Sunt convins că un parlament cu o singură Cameră va funcţiona mai bine, după regulile constituţionale ce vor fi stabilite. Eu cred că uitându-ne la ce se întâmplă în lume constatăm că sunt cheltuieli foarte mari."
"Dacă oamenii vor respinge referendumul va fi un eşec al meu, pe care mi-l asum. Dacă Constituţia nu va reflecta referendumul din 2009, eu îl voi declanşa."

"Despre căsătoria între homosexuali: Eu sunt de acord cu libertatea fiecărui om să facă ce vrea cu viaţa lui, inclusiv cu aceasta, pentru că ce facem fiecare între pereţii casei este problema noastră. A reglementa acest lucru prin Constituţie este o mare greşeală. Fiecare este liber să facă ce vrea cu viaţa lui. Eu sunt creştin ortodox şi respect perceptele creştinismului şi ortodoxiei."

"După ce termin mandatul mă voi ocupa de Mişcarea Populară. Se strâng semnături pentru crearea partidului creat de Mişcarea Populară. Nu mă puneţi să vorbesc despre sondaje."

Monica Macovei : Râde toată Europa de noi.

Monica Macovei, europarlamentar PDL, a declarat, sâmbătă, de ce România are nevoie de un nou referendum pentru parlament unicameral : "Nu este nevoie în mod legal. Este o chestiune prin care se atrage atenţia opiniei publice. Avem referendumul din 2009, cu prezenţă de peste 50 la sută, care spune maximum 300 de parlamentari şi o singură Cameră. Acel referendum este legal şi trebuie respectat, pentru că reprezintă suveranitatea poporului. Acum se modifică Constituţia şi, indiferent de ce cred Ponta, Antonescu şi alţii, sau cei 70 la sută care au acum puterea în Parlament, trebuie să pună în Constituţie rezultatul referendumului”.
"Aşa este în majoritatea statelor membre. Cea de-a doua Cameră, acolo unde există, reprezintă regiunile. Avem Parlamentul European care legiferează pentru toată Europa, inclusiv pentru România şi acolo este o singură Cameră. Deci România ar funcţiona cu o Cameră aici şi cu Parlamentul European, care legiferează pentru toate statele membre. Oricum, ce avem acum este o păcăleală, pentru că nu este nicio diferenţă între cele două Camere. Stăm de atâţia ani cu aceste două Camere cu aceleaşi atribuţii. Râde toată Europa de noi. Eu când am făcut masterul în drept constituţional, România era dată exemplu cum să nu facem”, a adăugat Monica Macovei.
Referedumul pentru unicameral, organizat în ziua alegerilor prezidenţiale din 2009, a fost validat de Curtea Constituţională. 87% din alegători au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, iar 77 la sută au spus „DA” Parlamentului unicameral.

Cristian Diaconescu: Mişcarea Populară deranjează.


Cristian Diaconescu, membru fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia :
 "Probabil că va dura înregistrarea partidului, având în vedere pasiunile şi împotrivirea pe tot spectrul politic. Normal, liniştea asta nu trebuie tulburată. Toată lumea contribuie la ea, toată lumea pare-se că are de câştigat din această linişte, din mediul politic şi din afara mediului politic, încât deranjează un competitor. În orice caz nu vom intra pe logică lor. Cât de puternic va fi partidul, mai mult sau mai puţin, va încerca să respecte un alt fel de mecanism şi model politic, iar fundaţia de acest lucru se va ocupa”, a spus Diaconescu.
Daniel Funeriu, membru fondator al Fundaţiei Mişcarea Populară, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că membrii fundaţiei au început să deranjeze prin ceea ce încearcă să facă. El a dat un exemplu de la Constanţa, unde filiala fundaţiei ar fi primit autorizaţie pentru amplasarea corturilor în care doreau să adune semnături pentru înfiinţarea partidului doar cu trei zile înainte de a se încheia perioada pe care şi-o stabiliseră.

Kelemen Hunor : Lucrurile merg într-o direcţie bună.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că dezbaterile privind revizuirea Constituţiei "merg într-o direcţie bună", liderii USL fiind "neaşteptat de receptivi", însă a adăugat că nu vrea să deschidă de acum şampania.
"Viteza este foarte mare. Eu am spus că anumite lucruri nu mi-au plăcut, mai ales în faza în care lucra Forumul constituţional. În acest moment, pot să vă spun că, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu liderii din USL, ceea ce pentru minoritatea maghiară este important, am impresia, dar nu vreau să deschid acum şampania şi să sărbătorim, că nu avem nimic de sărbătorit, dar am impresia că lucrurile merg într-o direcţie bună şi într-o normalitate absolut europeană. Trebuie să aşteptăm raportul, dezbaterile în Comisie luni şi marţi, rămân câteva chestiuni care în continuare trebuie clarificate, dar, de o săptămână încoace, parcă, parcă lucrurile s-au îmbunătăţit. Trebuie să aşteptăm raportul. Atât pot să vă spun că, din partea liderilor USL, vorbesc de preşedintele Victor Ponta şi de preşedintele Crin Antonescu, am constatat în ultimele zile o deschidere şi o receptivitate normală şi, hai să spun aşa, poate unii ar spune neaşteptată", a declarat Kelemen Hunor.
"Aşteptăm raportul, votul în Senat, apoi la începutul lunii septembrie votul în Camera Deputaţilor, aşteptăm raportul Comisiei de la Veneţia şi abia atunci vom putea spune dacă vom susţine sau nu vom susţine. În acest moment, nu am niciun motiv să cred că, dacă mergem aşa cum am pornit în această săptămână, această Constituţie nu poate fi susţinută, dar asta nu e încă o decizie", a răspuns Kelemen.

PNŢCD : Forma de guvernământ a României - monarhie constituţională.


Liderul PNŢCD Aurelian Pavelescu a anunţat, sâmbătă, că partidul va demara o serie de acţiuni prin care să fie schimbată forma de guvernământ a României în monarhie constituţională.
În urma şedinţei Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD,Pavelescu a declarat,  că vor fi iniţiate o serie de demersuri pentru a fi declanşată o consultare populară în urma căreia alegătorii să se pronunţe asupra formei de guvernământ.
Aurelian Pavelescu a mai susţinut că PNŢCD va sesiza direct Curtea Constituţională pentru a emite un punct de vedere asupra articolului 152, care ar intra în contradicţie cu alte prevederi ale legii fundamentale care oferă poporului liberatatea de a-şi exprima suveranitatea, prevăzute la articolul 2 din Constituţie.
Un alt demers vizează o sesizare adresată pe aceeaşi temă Comisiei de la Veneţia, iar altă preşedintelui Traian Băsescu, care să sesizeze la rândul său Curtea Constituţională şi să demareze procedurile pentru declanşarea unui referendum privind forma de guvernământ.
Totodată, Aurelian Pavelescu a arătat că va fi declanşată o campanie de strângere a 500.000 de semnături care să permită declanşarea unei revizuiri a Constituţiei, astfel încât poporul să se poată exprima asupra opţiunii privind monarhia constituţională.
Pavelescu a evitat să se pronunţe asupra persoanei care ar putea ocupa tronul României în cazul instituirii unui regim monarhic constituţional, însă a precizat că acest lucru ar face obiectul unui alt referendum.

PRM : Corneliu Vadim Tudor a fost revocat din funcţie.

Reprezentanţi din 24 de organizaţii judeţene ale PRM au participat, sâmbătă, la o şedinţă extraordinară a Consiliului Naţional, la care au decis revocarea preşedintelui partidului Corneliu Vadim Tudor şi a conducerii PRM. Gheorghe Funar , până în prezent secretar general al PRM, a declarat că în cadrul reuniunii Consiliul Naţional s-a decis, cu participarea a 24 de organizaţii judeţene ale PRM, modificarea şi completarea statutului partidului. Totodată, Funar a menţionat că acest for a hotărât revocarea preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, precum şi a Biroului Politic şi a Comitetului Director al partidului.
"Eu am discutat cu domnul preşedinte Vadim pe tema acestei întâlniri de astăzi şi dânsul a fost de aceeaşi părere cu mine ca să particip la această întâlnire, suntem în cadrul aceluiaşi partid. Eu am insistat ca să vină şi dânsul la această conferinţă extraordinară, are motivele întemeiate ale dânsului pentru care nu a participat, dar sperăm ca astăzi să se fi întâmplat un lucru care să relanseze PRM, eu sunt pentru unitatea partidului", a spus Funar.
Într-o declaraţie făcută sâmbătă presei, Corneliu Vadim Tudor a susţinut : "Ce au făcut ei acolo e nestatutar, e total ilegal, (...) pretind că sunt şefi de filiale, nu sunt aşa ceva (...). Pe mine nu mă poate înlocui nimeni din această funcţie, chiar şi numai pentru simplul motiv că sunt preşedintele fondator al partidului şi marca PRM e înregistrată la OSIM pe numele meu".
Corneliu Vadim Tudor a susţinut totodată că este vorba de "o făcătură", în spatele căreia s-ar afla PSD.

FELICITĂRI!! 

O medalie de argint şi două de bronz pentru România.

Sportivii români au obţinut, sâmbătă, o medalie de argint şi două de bronz la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Montemar O'Vello (Portugalia), informează site-ul oficial al competiţiei.
 Medalia de argint a fost câştigată de echipajul de canoe 4 format din Florin Comănici, Gabriel Gheoca, Cătălin Costache şi Iosif Chirilă, pe distanţa de 1000 de metri, cu timpul de 3 minute, 24 de secunde şi 498 de miimi. Proba a fost câştigată de un echipaj din Belarus, cu timpul 3:23.773.
În proba feminină de kaiac 2 pe distanţa de 1000 de metri, echipajul Irina Lauric/Bianca Pleşca s-a clasat pe locul 3, cu timpul 3:38.835, iar la caiac2 masculin tot la 1000 de metri Liviu Dumitrescu şi Victor Mihalachi au obţinut bronzul, cu timpul 3:36.453.

Simona Halep învingătoare la Nurnberg. 

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 7 şi locul 58 WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Nurnberg (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari. Halep a declarat că nu va uita niciodată această victorie şi că este un sentiment incredibil să obţină un astfel de succes.
 Acesta este primul titlu WTA din cariera Simonei Halep, care a mai fost finalistă la Fes, în 2010 şi 2011, şi la Bruxelles, în 2012, informează wtatennis.com.
Halep a învins-o în finală de la Nurnberg, cu scorul de 6-3, 6-3, dupã o oră şi 23 de minute de joc, pe sportiva germană Andrea Petkovic, locul 103 WTA.
Pentru această performanţă, Simona Halep a obţinut 32.258 de euro şi 280 de puncte WTA.
"Este o victorie frumoasă pentru mine şi acesta este un turneu frumos. Nu voi uita niciodată asta. Andrea m-a învins în România, acum câţiva ani, şi sunt fericită că astăzi am reuşit să o înving aici. A jucat foarte bine şi atmosferă a fost extraordinară. Este un sentiment incredibil să câştig primul meu titlu WTA", a spus Halep.

Iran : Hassan Rohani este noul preşedinte.

Moderatul Hassan Rohani a câştigat alegerile prezidenţiale din Iran, punând capăt celor opt ani de putere executivă conservatoare, a anunţat sâmbătă ministrul iranian de Interne. Hassan Rohani a cerut comunităţii internaţionale "recunoaşterea drepturilor" Iranului pentru a obţine în contrapondere "un răspuns adecvat", făcând aluzie la negocierile nucleare, într-un mesaj citit la televiziune.
Rohani a "obţinut 18,6 milioane de voturi dintr-un total de 36,7 milioane de sufragii exprimate", a declarat ministrul iranian de Interne, Mostafa Mohammad Najar, la televiziunea de stat. El a adăugat că "participarea a atins 72,7 la sută" din cei 50,5 milioane de alegători chemaţi la urne, faţă de 85 la sută în 2009.
Învingătorul a fost felicitat de ceilalţi candidaţi şi de Ahmadinejad, precum şi de Ghidul Suprem care a afirmat că "toată lumea ar trebui să îl ajute pe noul preşedinte şi Guvernul său".
Hassan Rohan îi succede lui Mahmoud Ahmadinejad, a cărui realegere contestată în 2009 a dat naştere unor manifestaţii masive reprimate violent.

Coreea de Nord : Negocieri la nivel înalt cu SUA.

Coreea de Nord a propus duminică negocieri la nivel înalt cu Statele Unite, centrate pe programe contestate privind armele nucleare şi calmarea tensiunilor în peninsulă, la câteva zile după anularea bruscă a unei reuniuni între oficiali ministeriali de la Phenian şi Seul.
 "Propunem negocieri la nivel înalt între Nord şi Statele Unite pentru asigurarea păcii şi calmarea tensiunilor în Peninsulă Coreeană", a declarat Comisia pentru apărare naţională într-un comunicat difuzat de agenţia de presă nord-coreeană KCNA.
Nordul vrea să aibă "discuţii serioase cu privire la o serie de subiecte, inclusiv scopul Statelor Unite de a ajunge la o lume fără arsenal nuclear", afirmă comunicatul, presând Washingtonul să fixeze ora şi locul întrevederilor.
Dar "statutul nostru de putere nucleară va fi păstrat până când ameninţările nucleare care vin din exterior vor înceta total", avertizează Comisia pentru Apărare, cerând Statelor Unite să renunţe la sancţiunile împotriva Nordului. "Toate evoluţiile viitoare depind în întregime de o decizie responsabilă din partea Statelor Unite".
Analiştii consideră puţin probabil ca Washingtonul să accepte această ofertă a Phenianului, dacă acesta din urmă nu adoptă o acţiune concretă în vederea denuclearizării, condiţie sine qua non impusă Statelor Unite pentru a începe un dialog cu Nordul.

Hong Kong : Manifestaţie de susţinere a lui Edward Snowden.

Sute de persoane au manifestat sâmbătă în Hong Kong pentru ca autorităţile să nu îl extrădeze pe fostul spion american Edward Snowden, ce a dezvăluit recent existenţa unor programe de supraveghere masivă şi la nivel mondial a comunicaţiilor telefonice şi pe Internet desfăşurate de SUA
"Pentru apărarea libertăţii de exprimare!", "Protejaţi-l pe Snowden!", "Nu extrădării!", scandau sute de manifestanţi la Hong Kong, între care avocaţi pentru drepturile omului şi un număr mare de expatriaţi, au constatat jurnaliştii AFP.
Un bărbat purta o pancartă cu fotografia preşedintelui american Barack Obama având pe urechi nişte căşti voluminoase. Un alt afiş proclama: "Trădarea lui Snowden înseamnă trădarea libertăţii!".
Manifestanţii au răspuns unui apel lansat de 27 de organizaţii de apărare a drepturilor omului şi libertăţilor. Organizatorii au predat Consulatului general american din Hong Kong o scrisoare pe care au dat-o publicităţii: "De mulţi ani, Departamentul de Stat american a apărat public cauza libertăţii utilizatorilor de Internet şi a criticat alte guverne pentru atacuri cibernetice, acte de spionaj (electronic) şi cenzură", afirmă această
 FBI a lansat joi o anchetă cu privire la acest fost consultant al CIA şi la puternica agenţie americană de spionaj electronic NSA. Snowden a recunoscut din Hong Kong că este la originea scurgerilor de informaţii despre programele secrete de supraveghere a comunicaţiilor de către Washington, înainte de a dispărea în urmă cu câteva zile.
Beijingul a asigurat la rândul său că nu ştie nimic despre acest informatician în vârstă de 29 de ani.

Papa Francisc : Legile trebuie să aibă calitatea indispensabilă ce ridică şi înnobilează fiinţa umană.

Declaraţiile suveranului pontif care a primit o delegaţie de senatori şi deputaţi veniţi din Franţa au făcut aluzie clară la toate legile care ar putea fi considerate drept contrare principiilor Bisericii Catolice, de la avort şi eutanasie până la căsătoria între persoanele de acelaşi sex sau noile norme de bioetică.
"Misiunea voastră este cu siguranţă tehnică şi juridică şi constă în a propune legi, a le ameliora şi chiar a le abroga", a amintit Papa.
Deasemenea,  a subliniat că Biserica "vrea să contribuie în mod specific la problemele profunde care angajează o viziune mai completă a persoanei şi a destinului său", o contribuţie pe care vrea să o ofere nu numai la nivel "antropologic sau societal, ci şi în domeniile politic, economic şi cultural".
El a amintit că Franţa, unde o lege care autorizează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex tocmai a intrat în vigoare, este o "naţiune către care ochii lumii se îndreaptă adesea".

ŞTIRI METEO

 LUNI 17  IUNIE 2013

Vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, cu maxime termice cuprinse între 28 de grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 34 de grade în sudul şi, local, în vestul ţării. Cerul, variabil, va avea unele înnorări în special după-amiaza, când pe arii restrânse la munte şi cu totul izolat în rest vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între 12 şi 22 de grade.Presiunea atmosferică va fi în uşoară creştere.

PERSONALITĂŢI

Nae Ionescu

Nicolae C. Ionescu ( cunoscut ca Nae Ionescu, n. 16 iunie 1890 - d. 15 martie 1940) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu și George Murnu. În anii 1930 a fost puternic implicat în politică, susținându-l inițial pe Regele Carol al II-lea și apoi Mișcarea legionară.
Nae Ionescu s-a născut la Brăila pe data de 4 iunie 1890 (pe stil vechi). Urmează studiile primare, gimnaziale și liceale în orașul natal. În timpul liceului, se apropie de cercul socialist și îl cunoaște pe Panait Istrati. Este exmatriculat din liceul Nicolae Bălcescu din Brăila în ultimul an de studiu, se spune că pentru republicanism național. Termină studiile liceale la alt liceu. Își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din București, ale cărei cursuri le încheie în 1912, cu specializare în filosofie. În anul 1912, este numit profesor la Liceul Matei Basarab din București. După o vreme în care colaborează la Studii filosofice sau la Noua Revistă Română, pleacă în Germania, la Göttingen, în vederea desăvârșirii studiilor. Aici îl prinde Primul Război Mondial. Revine în România și își satisface stagiul militar la Brăila. Pe 25 noiembrie 1915 se căsătorește cu Elena Margareta Fotino. În ianuarie 1916 pleacă în Germania, împreună cu soția, pentru continuarea studiilor. Intrarea României în război, în luna august 1916, îl surprinde acolo. Este închis în lagărul de prizonieri de la Celle-Schloss, Hanovra, de unde va fi eliberat în august 1917. Primul său fiu, Radu, se naște în lagăr, la începutul anului 1917. Al doilea fiu, Răzvan, i se naște în luna iunie a anului 1918. În anul 1919 își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teză: Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik (Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii). Revine în țară în 1919 dedicându-se carierei didactice și jurnalistice. Convingerile sale politice de dreapta vor face să fie de mai multe ori arestat și închis. Bolnav de inimă, moare la 15 martie 1940, în vila sa de la Băneasa, în prezența Cellei Delavrancea.

Anatol E. Baconsky

Anatol E. Baconsky (n. 16 iunie 1925, Cofa, județul Hotin — d. 4 martie 1977, București) a fost un poet, teoretician literar, eseist și traducător român de orientare proletcultistă. A publicat sub numele A. E. Baconsky.
A fost fiul lui Eftimie Baconsky, preot ortodox bucovinean, și al Liubei. Inițiala E. din numele său provine de la prenumele tatălui, Eftimie, după obicei rusesc. A fost fratele criticului și istoricului literar Leon Baconsky.
A urmat liceul la Chișinău și la Râmnicu Vâlcea. Între 1946 și 1949 a frecventat cursurile Facultății de Drept a Universității din Cluj. A debutat cu versuri în revistă pentru copii „Mugurel” din Drepcăuți (1943), cu eseu în „Tribună nouă” din Cluj (1945), iar debutul editorial s-a produs în 1950 cu volumul Poezii. A fost redactor-șef al revistei „Almanah literar”, devenită ulterior „Steaua”, de la Cluj (1953-1959). Dacă în primii ani poezia sa este apropiată de poetica realismului socialist, la maturitate devine un poet neo-expresionist. La Congresul Scriitorilor din 1956 atacă principiile dogmatice ale proletcultismului. Traduce mult din lirica universală, din Salvatore Quasimodo, Carl Sandburg, Arthur Lundkvist și este autorul volumului Panorama poeziei universale contemporane, un compendiu al poeziei moderniste europene.
A murit între ruinele imobilului de pe strada Tudor Arghezi nr. 26, Bucureşti,  la cutremurul din 4 martie 1977.

   Uşi

Exasperare şi teamă, deşi atât de liberi n-am fost
şi poate că nu vom mai fi niciodată - dar ceasurile încep
să arate un timp care nu e al nostru, un timp străin
şi zilele ni le fură o inerţie tiranică şi e o ceaţă
plină de sunete roşii, fiecare din noi devine
un sunet străin.
Unde?
Căutând întunericul,
găseşti o lumină întoarsă, trepte reci, adevăruri
pietrificate şi moarte.
Ostil.
Incognoscibil,
între teamă şi necunoaştere, galeria strămoşilor
piere în perspectivă  primindu-şi necruţătoarea replică
a marelui
NU undeva într-o inversă istorie.
Cine
va mai veni şi de ce nu vine odată, de ce
îşi anticipează prezenţa cu timpul de pe acuma trimis
să curgă în orologiile noastre şi cu atâtea
anxioase presentimente?
Uşi.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  16 IUNIE ...........

 Evenimente

    1864: Prin protocolul de la Constantinopol, puterile garante recunosc dreptul statului român de a-și modifica legiuirile interne fără o prealabilă aprobare din partea lor
    1903: Fondarea, la Detroit, a Companiei „Ford Motor Company" de către Henry Ford
    1913: A fost declanșat cel de-al doilea război balcanic, între foștii aliați (Bulgaria împotriva Greciei, Serbiei și Muntenegrului), cărora li se va alătura România și Turcia (16/29)
    1940: Al doilea război mondial: Franța cere armistițiu, încheiat la 22 iunie cu Germania și, la 24 iunie, cu Italia
    Guvernul condus de Paul Reynaud a demisionat. Mareșalul Philippe Petain a preluat conducerea noului guvern francez
    1958: În noaptea de 16/17 iunie au fost condamnați la moarte și executați organizatorii revoluției anticomuniste, din 1956, din Ungaria (Imre Nagy, Pal Maleter, Miclos Gimes); au fost reabilitați juridic în iunie 1989, iar la 16 iunie 1989 au avut loc funeraliile naționale ale lui Imre Nagy
    1963: A fost lansată nava cosmică Vostok-6, pilotată de Valentina Terescova, prima femeie cosmonaut
    1964: Au fost grațiați deținuții politici din România
    1990: În cadrul unei ședințe de guvern au fost analizate Manifestațiile din Piața Universității. Președintele și Guvernul cer intervenția armată și sprijinul populației
    1993: Inaugurarea primului post privat de televiziune din România - S.O.T.I.
    1995: Un măslin adus din Israel și oferit Papei Ioan Paul al II-lea a fost plantat în grădina Vaticanului pentru a marca prima aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice între Sfântul Scaun și statul evreu.
    1997: A fost adoptat Tratatul de la Amsterdam (Maastricht II), prin care se dorea crearea – prin extinderea UE – a unei Europe unite.
    2004: O echipă de cercetători de la Universitatea Innsbruck (Austria) a publicat, în revistă de știință „Nature", un articol în care anunța realizarea primei „teleportări"; experimentul nu presupunea deplasarea dintr-un spațiu în altul, ci transferarea proprietăților fizice ale unui foton unui alt foton, instantaneu, fără a exista nici o cale de comunicare între cele două particule de lumină.
    2005: Al IV-lea Congres Internațional de Cardiologie Intervențională. (Târgu Mureș, 16-18)

S -a născut în...... 

    1613: John Cleveland, poet englez (d. 1658)
    1723: Adam Smith, economist scoțian (d. 1790)
    1801: Julius Plücker, matematician, fizician german (d. 1868)
    1875: Fredrik Ljungström, inginer, constructor și industriaș suedez (d. 1964)
    1890: Nae Ionescu, logician, filosof și publicist român (d. 1940)
    1897: Georg Wittig, chimist german, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)
    1902: Barbara McClintock, genetician american, laureată, în 1983, a Premiului Nobel pentru Medicină (d. 1992)
    1913: Ion Banu, filosof român, membru al Academiei Române (d. 1993)
    1925: Anatol E. Baconsky, poet, prozator, eseist, traducător român (d. 1977)
    1928: Sergiu Comissiona, dirijor român de etnie evreiască stabilit în S.U.A. (d. 2005)
    1931: Alexandru Vulpe, istoric și arheolog român, membru corespondent (1996) al Academiei Române

Decese  

    1918: Bazil G. Assan, inginer și explorator român (n. 1860)
    1948: Mircea Damian, prozator și publicist român (n. 1899)
    1958: Imre Nagy, politician maghiar, executat de autoritățile comuniste (n. 1895)
    1977: Wernher von Braun, inginer german (n. 1912)
    2003: Emanuel Elenescu, compozitor și dirijor român (n. 1911)
    2008: Mario Rigoni Stern, scriitor italian (n. 1921)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More