miercuri, 5 iunie 2013

5 iunie 2013 by Viorica Crainic

 Bine v - am regăsit!

"Deştept poţi să pari fără să fii, dar dacă nu eşti un prost autentic, te dai de gol."(Octavian Paler)

Bilanţul Parlamentului român !

Avem cel mai mare, dar şi cel mai ineficient Parlament de până acum. Cu un buget anual de peste 50 de milioane de euro, aleşii au lucrat de la începutul anului în total 36 de zile, nicio lege esenţiala votată şi  proiecte mărunte plimbate între comisii. În urma alegerilor din 2012, numărul de parlamentari a crescut de la 470 la 580 de persoane, însă bugetul pe 2013 a rămas identic cu cel din 2012. Încă de la început, premierul Victor Ponta a precizat că fixarea bugetului Parlamentului la nivelul din acest an (în condiţiile creşterii numărului de parlamentari) presupune acordarea unor salarii mai mici sau acceptarea unor sume forfetare ori cheltuieli reduse. Acest lucru nu s-a întâmplat însă!
Aleşii poporului nu au vrut să renunţe la privilegii şi hotelurile de 5 stele. : 171 de deputaţi locuiesc tot la hoteluri de cinci stele, deşi la începutul anului anunţau că îşi vor căuta locuinţe de închiriat. Ei primesc lunar peste 8.000 de lei pentru cazare. Astfel, în primele trei luni ale anului, conducerea Camerei Deputaţilor a plătit doar pentru cazarea aleşilor peste 5.000.000 de lei. Alţi bani s-au dus pe transportul deputaţilor, telefoane mobile, pentru birourile din teritoriu şi deplasările în circumscripţii. Parlamentarii români nu au renunţat nici la delegaţiile în străinătate. Însumate, deplasările din Franţa, Măroc, Autria, Coreea şi alte state au depăşit 1 milion de lei.
 Ei pot fi contactaţi de alegătorii care i-au aşezat în aceste funcţii în două moduri:

-► prin e-mail, cu ajutorul adreselor de poştă electronică, publicate pe site-urile Camerei Deputaţilor şi Senatului

-► personal - la birourile parlamentare din circumscripţiile senatorilor şi deputaţilor, adică acele cabinete unde alegătorii ar trebui să fie primiţi pentru a depune cereri, plângeri şi a solicita ajutor pentru probleme loresii poporului pot fi contactaţi

Asociaţia Magistraţilor din România: Graba cu care s-a soluţionat dosarul judecătorului Cristi Danileţ.

"Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) este surprinsă de rapiditatea soluţionării litigiului înregistrat sub nr. 3755/2/2013 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, litigiu ce l-a avut ca protagonist pe domnul judecător Danileţ Cristi Vasilică şi care, în numai trei zile lucrătoare, s-a finalizat prin reîntoarcerea acestuia la calitatea de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, contrar voinţei a peste 1.200 de judecători. Este important de cunoscut dacă procedura scrisă, prealabilă judecăţii, cu termene minime respectate în situaţia oricărui alt litigiu, conform noii proceduri civile sub a cărei incidenţă s-a soluţionat cauza, a fost parcursă cu adevărat", arată miercuri organizaţia profesională, într-o scrisoarea deschisă.
"Aceste aspecte nu sunt deloc neglijabile şi întregul sistem judiciar, dar mai ales opinia publică, trebuie să primească de îndată răspunsuri clare cu privire la ele, fundamentate numai pe argumente legale. Dorim să cunoaştem modalitatea în care au fost îndeplinite şi respectate procedurile, dar şi măsura în care s-a asigurat şi garantat dreptul la apărare pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, instituţie a cărei existenţă nu e justificată decât de considerentul exclusiv al asigurării independenţei sistemului judiciar - indiferent de forma în care se realizează acest lucru, şi nu de interese de grup ori mult mai restrânse, la nivel de individ", au scris reprezentanţii AMR în documentul citat.

Emil Boc : Ponta şi-a creat probleme ca să aibă despre ce discuta.

Fostul premier Emil Boc afirmă despre decizia Guvernului de a limita salariile directorilor din companiile de stat :

"Domnul Ponta şi-a creat probleme ca să aibă de ce discuta. Eu, când eram la Guvern, am impus plafonarea salariilor  tuturor directorilor de companii naţionale la nivelul salariului unui secretar de stat. Dacă ar fi menţinut această soluţie, nu am fi intrat astăzi în acest circ, le mărim, le micşorăm în fiecare zi. Cum trei ani s-a putut păstra soluţia plafonării la nivelul unui secretar de stat a salariilor directorilor de companii, cred că se mai putea menţine un an sau doi, până România parcurgea definitiv perioada de criză economică".
Emil Boc  a mai adăugat,  că Guvernul Ponta a anulat acea ordonanţă, ca să înceapă să găsească alte soluţii, este doar o modalitate de a-şi găsi de lucru.
Referitor la modificările aduse de Comisia de revizuire a Constituţiei privind înscrierea stemei pe drapelul naţional, Emil Boc a spus: "Nu cred că de fiecare dată când este de revizuit Constituţia trebuie să schimbăm stema, să modificăm ceva la drapel. Însemnele naţionale trebuie să rămână constante, tocmai pentru a căpăta forţă, simbol şi a fi recunoscute. Ceea ce a fost în 1990 a fost sănătos, a fost imboldul oamenilor şi al Revoluţiei române şi ar trebui să rămână aşa. Spiritul Revoluţiei să nu fie alterat de revizuirea Constituţiei".

Elena Udrea: Dacă se va înfiinţa un partid al Mişcării Populare, e necesară o colaborare între PDL şi acesta.

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat : "Dacă electoratul va semna pentru înfiinţarea partidului, probabil că într-o lună se pot depune documentele, însă asta o ştiu cei de la Mişcarea Populară", a spus Udrea, care a negat că ar merge într-o lună la acest partid."
"Nu cred că ar trebui să legăm ce se întâmplă în PDL cu ceea ce se întâmplă la Mişcarea Populară, în sensul în care nu cred că sancţionarea sau nesancţionarea unor membri ar trebui să aibă legătură cu construirea partidului Mişcării Populare. Dar, dacă acest partid se construieşte, din punctul meu de vedere, este necesară o colaborare cu acest partid, între PDL şi Mişcarea Populară, aşa cum PDL ar trebui şi colaborează cu Forţa Civică, cu PNŢCD", a apreciat Elena Udrea.
Ea a arătat că este important să fie găsit un candidat credibil pentru prezidenţiale. "Dacă ne decidem că mergem cu un candidat comun la prezidenţiale, atunci contează mai puţin cine cu cine s-a certat. Important este să găsim candidatul cel mai credibil, care să fie capabil să atragă cel mai puternic segment de electorat şi cu toţii să sprijinim acel candidat pentru a avea şanse la alegerile prezidenţiale din 2016. Altfel, stânga câştigă detaşat de pe acum".
Referitor la situaţia din PDL, Elena Udrea a menţionat :  "Sunt frământări specifice unui partid care a trecut în opoziţie, specifice unui partid care a pierdut alegerile şi care a trecut şi prin alegeri interne cu contestările pe care le ştiţi. Au fost suficiente nemulţumiri cât să genereze această stare aşa de agitaţie, însă eu cred că lucrurile s-au calmat, adică am decis cu toţii că PDL trebuie să fie susţinut în acest moment şi trebuie să punem umărul dincolo de nemulţumirile personale la a reconstrui un PDL capabil să câştige la europarlamentare măcar cât a luat la parlamentarele din 2012", a spus Udrea.

Focul Solidarităţii maghiarilor s-a aprins  din iniţiativa UDMR.

În pofida ploii torenţiale, câteva zeci de persoane s-au adunat, marţi seară, la ora 21.00, în faţa Cetăţii Miko din Miercurea Ciuc, unde au aprins Focul Solidarităţii, manifestări similare fiind anunţate în alte 21 de localităţi din judeţ. Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, a declarat că astfel s-a dorit să se atragă atenţia guvernanţilor că secuii există şi luptă pentru drepturile lor.
La rândul său, fostul deputat UDMR Nagy Benedek a afirmat că cea mai mare temere a secuilor este că statul român ar putea "să desconsidere" unitatea maghiarilor şi să o "ciopârţească".
 Reprezentanţii bisericilor istorice maghiare, prezenţi la eveniment, au afirmat că secuii din Transilvania "nu-şi pot trăda limba şi istoria".
"Cerem ce s-a promis în 1918, la Alba Iulia, autonomia secuimii", a completat preotul romano-catolic Darvas Kozma Jozsef, iar consilierul municipal Fuleki Zoltan a adăugat că dacă la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş "este stat în stat", atunci şi maghiarii revendică autonomia locală, pentru a beneficia de drepturi egale.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, jurnaliştilor prezenţi la comemorarea Tratatului de la Trianon, că ziua de 4 iunie este o zi de doliu pentru comunitatea maghiară.
"Pentru noi, ziua de 4 iunie este o zi de doliu. Comunitatea maghiară s-a culcat seara în Ungaria, iar dimineaţa când s-a trezit era deja în România. Noi nu am venit în această ţară, nu am imigrat dintr-o ţară săracă pentru a trăi aici mai bine, ci am rămas pe pământurile noastre natale, graniţele s-au mişcat deasupra capului nostru", a spus Antal.
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe a adăugat că, din acest motiv, maghiarii consideră că promisiunile făcute în 1918 la Alba Iulia trebuie respectate.
"Dorim autononomia Ţinutului Secuiesc. Foarte mulţi dintre cei care au vorbit azi aici au spus acelaşi lucru: singura posibilitate pentru ca noi, cetăţenii români de etnie maghiară, să ne simţim confortabil în această ţară este autonomia”, a afirmat Antal Arpad.

Varujan Vosganian: Fabrica de Arme Cugir a încheiat un contract pentru livrarea de arme uşoare către o ţară NATO.

"Fabrica de Arme Cugir a încheiat un contract în vederea livrării de arme uşoare către o ţară NATO", a anunţat ministrul economiei, Varujan Vosganian. Acesta nu a dorit să precizeze despre ce ţară este vorba. În schimb, a spus că acest contract îi da  companiei posibilitatea  să-şi dubleze capacitatea şi să angajeze încă 300 de persoane. În prezent, fabrica de Arme Cugir are peste 600 salariaţi.
"Am convenit să prezentăm în Guvern un Memorandum pe care l-am acceptat împreună cu ministerele, prin care să angajăm 300 de persoane la Fabrica de Arme", a precizat Vosganian.
Vosganian a mai spus că a discutat cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor ca de fiecare dată, când sunt încheiate contracte suplimentare fata de capacitate, companiile să poată face angajări în plus, chiar dacă sunt unităţi care merg în pierdere. Practic, a cerut să fie angajat personal pe perioada contractului.

România, pe locul 10 în Europa după numărul locurilor de muncă create de investiţiile străine în 2012.

"România a atras anul trecut 7.114 locuri de muncă generate de investiţiile străine, cu 18,9% mai multe decât în 2011, în condiţiile în care CEE şi-a recăpătat forţa de atracţie pentru investiţiile străine în 2012, după doi ani dezamăgitori. Regiunea a atras cu 26,1% mai multe locuri de muncă, depăşind Europa de Vest. Companii din Europa şi din întreaga lume îşi extind tot mai mult capacităţile de producţie în Europa Centrală şi de Est. Renault, spre exemplu, mai produce doar un sfert din automobilele sale în Franţa, restul fiind produse în România, Măroc, Slovenia şi Turcia", se arată în raportul anual Ernst & Young European Attractiveness Survey.
Autorii studiului precizează că atât România, cât şi întreaga regiune se bucură de avantajul unui capital uman capabil şi accesibil ca preţ, fiind mai competitivă în comparaţie cu Europa de Vest. Conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, salariile anuale în ţările din CEE rămân în medie la jumătate faţă de cele din Germania, Franţa şi UK

John Bercow  : Imigranţii est-europeni sunt mai muncitori decât britanicii.

Potrivit publicaţiei Daily Mail, preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului britanic a  declarat că sosirea a mii de imigranţi din Europa de Est aduce avantaje importante ţării sale. El a evocat un "val important" de persoane care au venit în ultimii ani în Marea Britanie şi a lăudat etica muncii lor în comparaţie cu a britanicilor.
Aceste declaraţii au provocat critici pe tema neutralităţii politice stricte necesare exercitării funcţiei pe care o ocupă, Bercow, provenind din rândul conservatorilor, fiind criticat pentru un comportament "ruşinos".
"Este scandalos că domnul Bercow este fericit să (...) creadă că este acceptabil să comenteze pe teme puternic controversate. El este o ruşine pentru funcţia de preşedinte" al Camerei Comunelor, a apreciat Farage.

Turcia : Mii de manifestanţi au ocupat din nou Piaţa Taksim din Istanbul.

Mii de manifestanţi au ocupat din nou, marţi seara, Piaţa Taksim din Istanbul, în a şasea zi a mişcării de protest din Turcia. Poliţia turcă a folosit în cursul nopţii de marţi spre miercuri gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a încerca să disperseze sutele de manifestanţi, a raportat presa locală. Protestatarii au  scandat sloganuri ostile premierului Recep Tayyip Erdogan, în pofida scuzelor prezentate marţi de vicepremierul Bülent Arinç. Contestatarii  au încercat să se îndrepte către birourile premierului Recep Tayyip Erdogan din aceste două oraşe, ignorând ordinele forţelor de poliţie care le solicitau să se disperseze, conform presei locale şi unui jurnalist AFP.

FERVEX, retras de pe piaţă, inclusiv în România.

 Producătorul medicamentului, fabrica Upsa din Franţa a grupului american Bristol-Myers Squibb, a descoperit un lot cu încărcătură microbiană, respectiv Fervex cu aromă de zmeură, pentru care a cerut retragerea de pe piaţă, ca măsură de precauţie, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Marius Savu. Ulterior, Agenţia Europeană a Medicamentului a hotărât retragerea de la comercializare a tuturor formelor de Fervex granule pentru adulţi şi copii, nu numai a celor cu aromă de zmeură, a precizat Marius Savu. Marius Savu a precizat că medicamentul Fervex cu aromă de zmeură nu se comercializează în România, dar în urma deciziei Agenţiei Europene a Medicamentului, Fervex a fost retras de la vânzare în toate variantele comercializate.

ŞTIRI METEO

 JOI 6 IUNIE 2013

Vremea va fi în continuare în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări în temporar accentuate în majoritatea regiunilor şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local în Oltenia şi Muntenia - spre seară şi noaptea şi pe arii relativ extinse în restul teritoriului. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade. Presiunea atmosferică nu se va modifica semnificatv.

PERSONALITĂŢI

Gheorghe Lazăr

Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779, Avrig - d. 17 septembrie 1823, Avrig) a fost un pedagog, teolog și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava). Fiu de țăran liber, Gheorghe Lazăr a fost luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal. Remarcându-i aptitudinea pentru studiu, baronul l-a trimis să studieze la gimnaziile din Sibiu și Cluj, și apoi la Viena, unde a urmat studii superioare de filozofie, istorie și de științe fizico-matematice. Ulterior a studiat și teologia. Întors în Transilvania, la Sibiu, a fost hirotonit arhidiacon și a obținut un post la Școala teologică ortodoxă. A tradus în limba română o serie de lucrări cu caracter pedagogic și chiar un manual de pedagogie.  Gheorghe Lazăr se manifestă ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei. La 24 martie 1818, obținând aprobarea pentru înființarea școlii românești, și-a început activitatea într-un local impropriu din centrul capitalei, la Sfântul Sava. La început, elevii săi erau băieți de mici meseriași, târgoveți și dascăli, pentru că odraslele boierești frecventau în continuare școala grecească. Nouă instituție a devenit curând principalul focar de consolidare și difuzare a culturii românești. Din prima generație de elevi au făcut parte, printre alții, Petrache Poenaru, Daniel Tomescu, Theodor Pallady, Simion Marcovici și alții. În timpul Revoluției din 1821, Gheorghe Lazăr și elevii săi au trecut de partea lui Tudor Vladimirescu, ajutând la fortificarea taberei de la Cotroceni și învățându-i pe panduri să mânuiască armele și să se apere. Colaborarea sa cu revoluționarii i-a atras mai târziu persecuția din partea autorităților. Gheorghe Lazăr se întoarce bolnav în satul natal, Avrig, unde se stinge din viață în ziua de 17 septembrie 1823. A fost înmormântat în curtea bisericii ortodoxe din Avrig, în imediata vecinătate a casei natale. La mai bine de un secol mai târziu, în anul 1934, Școala militară de ofițeri de infanterie din Sibiu a reamenajat mormântul său.
În semn de prețuire pentru fondatorul învățământului în limba națională, mai multe instituții de învățământ poartă numele lui Gheorghe Lazăr, printre care: Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu (fostul liceu al iezuiților), Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București (întemeiat sub acest nume în anul 1860), Colegiul Național Pedagogic Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca, Grupul Școlar Gheorghe Lazăr din Baia Mare, Liceul Teoretic Gheorghe Lazăr din Pecica, etc.

Federico García Lorca

Federico García Lorca (n. 5 iunie 1898, Fuente Vaqueros, Granada - d. 18 august 1936),  cunoscut poet şi dramaturg spaniol, originar din provincia Granada. Încadrat în generația lui 27 a literaturii spaniole, este cel mai popular și influent scriitor spaniol din secolul XX. Ca dramaturg este considerat una dintre figurile de referință ale teatrului spaniol din secolul XX, alături de Valle-Inclán și Buero Vallejo.  În perioada studenției, evoluția sa a oscilat, dar, după ce abandonase Facultatea de Drept din Granada pentru a se instala în Rezidența Studenților din Madrid, s-a întors la Universitatea din Granada și a obținut diploma de avocat. Localizarea meridională a Granadei, care încă păstra vie moștenirea maură, folclorul și caracterul rural, au lăsat urme vizibile în creația lui Lorca, în care se îmbină proza cu romanțele. Don Fernando de los Ríos a fost cel care l-a îndrumat pe atunci pianistul Lorca către poezie; astfel, în 1917, Lorca avea să scrie primul său articol despre José Zorrilla, cu ocazia aniversării sale.
Miracolul poeziei sale constă în capacitatea de a fi sincer şi liber în cele mai diverse registre. Poet al complexităţii existenţiale a omului, al vieţii şi al morţii, al dragostei şi al speranţei, Lorca este un bun cunoscător al poeziei populare. Dragostea pentru esenţele folclorice dă poeziei sale luxurianta splendoare de tonalităţi, „prospeţimea graţioasă stăpânită de zborul ei ca o fustă ţigănească în ritmul dansului” (Juan Chabas). S-a apreciat că nu există nimic mai asemănător în toată poezia spaniolă nici în ceea ce priveşte stilizarea şi nici exactitatea emoţiei. A fost supranumit de critică „Privighetoarea Spaniei”.
În zorii zilei de 18 august 1936, Federico García Lorca a fost asasinat între Víznar și Alfacar și cadavrul său încă zace undeva, într-o groapă comună.
Volumele de poezii cele mai cunoscute cititorului român sunt: Romancero gitano, Cântece, Poemul cântecului bătrânesc, Carte de poeme.

"Apă, unde te duci?
Cu râul mă duc surâzând
Către ţărmuri de mare.
Mare, încotro te duci?
Pe râu în sus să-mi caut
Odihna-ntre izvoare.
Plopule, unde te duci?
Nu vreau să-ţi spun.
Eu freamăt…"

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  5 IUNIE .....................

Evenimente

    1446: Dieta Ungariei îl alege pe Iancu de Hunedoara în funcția de guvernator general
    1935: Corneliu Zelea Codreanu înființează Partidul „Totul pentru Țară", expresia politică a Mișcării Legionare
    1937: Lucian Blaga a rostit discursul de recepție la Academia Română intitulat „Elogiul satului românesc"
    1947: A fost făcut public planul Marshall, de către George Marshall, senator de stat al SUA, de ajutorare a țărilor din Europa Occidentală devastate de cel de-al doilea război mondial. Aplicarea acestuia a început de la 3 aprilie 1948, fiind în vigoare până în luna iulie 1951
    1968: Robert F. Kennedy, candidat la președinția SUA, este împușcat la „Ambassador Hotel" în Los Angeles, California de către Sirhan Sirhan
    1975: Canalul Suez se redeschide traficului internațional (închis în urma războiului de șase zile), iar Egiptul preia controlul celor două maluri
    2002: La Institutul de boli cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu ” din București a fost efectuat primul autotransplant cardiac, intrevenție chirurgicală constând în explantarea cordului pacientului, repararea și redimensionarea în afara corpului pacientului și reimplantarea sa

S -a născut în...........

    1779: Gheorghe Lazăr, cărturar iluminist român (d. 1823)
    1859: Constantin I. Nottara, actor, director de scenă, profesor român (d. 1935)
    1898: Federico Garcia Lorca, poet și dramaturg spaniol (d. 1936)
    1900: Dennis Gabor, inginer de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică  
    1912: Alexandru Todea, cardinal român (d. 2002)

Decese


    1625: Orlando Gibbons, compozitor englez (n. 1583)
    1826: Carl Maria von Weber, compozitor german (n. 1786)
    1900: Stephen Crane, scriitor american (n. 1871)
    2004: Ronald Reagan, cel de-al 40-lea președinte al SUA (1981-1989) (n. 1911)
    2012: Ray Bradbury, scriitor american (n. 1920)



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More