Se afișează postările cu eticheta tituscorlatean. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tituscorlatean. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 martie 2013

2 martie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!!


"Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei." - Mihai Eminescu

TRAIAN BĂSESCU: Titus Corlățean să renunțe la afirmații de acest gen. Ponta.


Referitor la declaraţiile ministrului Afacerilor Externe, domnul Titus Corlăţean, din data de 1 martie a.c., cu privire la faptul că România nu va mai fi interesată să facă parte din spaţiul Schengen dacă aderarea ar fi amânată din nou, purtătorul de cuvânt al președintelui României, domnul Bogdan Oprea, face următoarele precizări:
- Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, se delimitează de aceste afirmaţii şi reiterează faptul că România îşi menţine întregul interes pentru aderarea la spaţiul Schengen cât mai curând.
- Domnul preşedinte Traian Băsescu îl invită pe domnul ministru Titus Corlăţean să renunţe la afirmaţii de acest gen pentru a nu crea o percepţie falsă în rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la agenda europeană a României şi îi cere, în schimb, să acţioneze pentru îndeplinirea cu prioritate a tututor condiţiilor directe şi indirecte legate de acest proces.
- Aderarea la spaţiul Schengen constituie un drept al României şi al cetăţenilor români stabilit prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi consemnat ca atare în Tratatul de Aderare al României. Domnul preşedinte Traian Băsescu susţine, în continuare, că România trebuie să reuşească să se integreze în spaţiul Schengen.”

Titus Corlăţean: Dacă România va fi din nou amânată pe Schengen, nu mai suntem interesaţi.

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că o eventuală nouă decizie de amânare a aderării României la Schengen la Consiliul JAI de săptămâna viitoare va afecta "credibilitatea procesului", iar ţara noastră ar putea să nu mai fie interesată şi doar să aştepte o invitaţie de la UE.
"Care este concluzia? Dacă noi nu vom obţine o decizie corectă, legitimă, (înseamnă - n.r.) faptul că acest proces bazat pe nişte criterii de vechime, pe un Tratat European, nu mai este credibil. Nu mai este credibil, nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces. Şi e bine de reţinut. (...) Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare. Prezentăm, scoatem paşaportul, companiile, inclusiv cele occidentale, vor pierde bani şi dacă UE va dori la un moment dat, sau cei care se opun, să invite România, să o facă", a afirmat Corlăţean.
VICTOR PONTA a declarat că ministrul Corlățean a făcut afirmațiile privind aderarea la spațiul Schengen în numele Guvernului.

Vasile Blaga: România nu trebuie să renunţe la spaţiul Schengen, ci la ministrul Corlăţean.


Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat astăzi la Iaşi: "Nu cred că în termenii ăştia se pune problema. România nu trebuie să renunţe la Schengen, trebuie să renunţe la Corlăţean pentru că, pe de o parte, am cheltuit din bani europeni şi din bani publici peste 1,3 miliarde de euro pentru a ne securiza frontierele, am avut cea mai mare facilitate Schengen din istoria Uniunii Europene - 670 milioane de euro pe care i-am cheltuit până la ultimul cent. Plus 500 milioane de euro de la bugetul de stat, plus vreo 300 de milioane - fondul de preaderare prin fonduri PHARE. Îndeplinim toate condiţiile, dar din păcate, aşa cum spuneam, şi din punct de vedere al PDL, chiar incorect, aderarea este legată de MCV. Ori aici vinovat este USL, pentru că în vară, atunci când au atacat instituţiile statului, statul de drept, le-a dat ocazia să aibe motive să lege MCV-ul de intrarea în Schengen ",

Kelemen Hunor  : La regionalizare, guvernanţii să pună în paranteză "principiul etnic" şi "pericolul maghiar".

Kelemen Hunor a declarat, ieri, la Cluj-Napoca, la şedinţa consiliilor regionale reunite ale aleşilor locali ai UDMR, că Uniunea trebuie să îi convingă pe guvernaţi, care au o majoritate de 70 la sută, să elimine "problema etnică" din subiectul regionalizării şi să pună "principiul etnic în paranteză", fără să vadă tot timpul "pericolul maghiar".  "Foarte mulţi sunt interesaţi să ne izoleze în politica românească, să folosească o carte maghiară şi să consolideze retorica anti-maghiară şi naţionalistă, pentru ca UDMR să nu găsească parteneri şi un context în care să îşi facă auzite argumentele profesionale ".

Victor Ponta: Nu mă bucur că preşedintele va rămâne după 2014.

"Nu mă bucur, dar am luat tot timpul în calcul acest lucru. Nu modifică cu nimic strategia PSD, pentru că strategia mea şi a PSD pe termen mediu şi lung a pornit de la premisa că domnul Băsescu va rămâne în politică. Cel puţin din 2010, de când sunt eu preşedinte, cei din cercul de conducere al PSD, întotdeauna am pornit de la premisa că peste 4-5-7-8 ani nu se va retrage", a afirmat Victor Ponta.

Victor Ponta: Băsescu a înregistrat eşec pe linie, dacă tace şi nu face scandal va fi mai bine pentru ţară.

"Legat de reacţia domnului preşedinte Băsescu, cred că de câte ori tace şi nu mai face scandal de atâtea ori este mai bine pentru România, pentru că în cei 9 ani în care domnul preşedinte Băsescu s-a ocupat, mai mult sau mai puţin constituţional, de relaţiile României în Europa a ratat absolut toate ţintele: avem MCV în continuare, nu am intrat în Schengen, nu suntem nici măcar aproape de euro, deci eşec pe linie pentru domnul preşedinte Băsescu. Cu cât tace şi cu cât face mai puţin scandal, cu atât Guvernul României şi România au şanse să se integreze mai repede şi mai bine în Europa. Scandalul din ultimii 8-9 ani ne-a adus doar eşec, cred că acum Guvernul trebuie să aibă o altă strategie, mai eficientă şi mai demnă privind relaţiile noastre europene", a spus premierul Victor Ponta.

Victor Ponta: Adrian Năstase este aşteptat în PSD.

"Postul de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD va rămâne neocupat până când Adrian Năstase va decide dacă doreşte să îşi reia această funcţie sau să renunţe la această calitate", a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta. Mesajul său politic este că Năstase e aşteptat să revină în PSD, el fiind unul dintre "părinţii" partidului, alături de Ion Iliescu. În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.  

Elena Udrea despre Grapini: Nu mai este o surpriză că nu ştie ce se întâmplă în turism. 

"Mă bucur că, în urma activităţii mele ca ministru, au rămas lucruri extrem de importante, oricât ar fi ele de contestate. Dar, uitaţi, au ce să conteste. Acum nici să conteşti nu ai ce, că nu se mai întâmplă nimic. Brandul de ţară, dezvoltarea domeniului schiabil în Valea Jiului, o alternativă pentru oamenii de acolo la locurile de muncă din minerit care s-au închis, o pârtie superbă pe care vă invit să o vedeţi, cea de la Voineasa. Este mai frumos ca în Elveţia.
"Văd că astăzi doamna ministru delegat se plângea că sunt aşa de multe investiţii că ea nu are cum să le finanţeze. Păi când pui 17 milioane de lei la buget la investiţiile în turism cum să fii în stare să termini ce s-a început? Nici acum nu cunoaşte cum funcţionează ministerul. Spune că firmele de casă au venit la licitaţiile ministerului. Ministerul nu a organizat nici o licitaţie. Licitaţiile le fac autorităţile locale. Dar, mă rog, nu mai este o surpriză că nu ştie ce se întâmplă în turism. Important ar fi să fie cineva în stare să termine ce s-a început", a spus Udrea.

Crin Antonescu: Johannis e garanţia că nu izbucneşte un mic război de succesiune în PNL.

"Prezenţa lui Klaus Johannis în acea funcţie succesorală, la o adică, ne oferă garanţia de care avem toţi nevoie că nu izbucneşte prematur un mic război de succesiune. Dacă lucrurile se vor întâmpla aşa, în deplină ordine şi stabilitate şi cu toate formulele democratice, este o situaţie de interimat în care Klaus Johannis ar fi preşedinte şi un Congres după aceea cu considerentele pe care le vor avea, vor lua o decizie", a spus Antonescu. El a mai spus că "nu se împiedică cineva de Klaus Johannis" şi că PNL este un partid foarte deschis. "PNL este un partid care are preocuparea, dacă nu obsesia de a fi reprezentat de oameni credibili".

SUA: Obama a semnat ordinul de sechestru care impune tăieri bugetare de 85 miliarde de dolari.

Preşedintele american Barack Obama a semnat, vineri, ordinul care declanşează aplicarea automată de tăieri bugetare, după ce liderul de la Casa Alba şi Congresul nu au reuşit să se pună de acord asupra unui plan bugetar alternativ.  Preşedintele Obama a avertizat vineri, că tăierile bugetare, pe care le-a catalogat drept "stupide", vor distruge locuri de muncă şi vor afecta creşterea economică, acuzându-şi adversarii republicani că sunt vinovaţi de această situaţie.

Portugalia: Proteste anti-austeritate în 30 de oraşe, după apelul unei mişcări apolitice. 


Importante manifestaţii anti-austeritate sunt prevăzute astăzi,
2 martie, în întreaga Portugalie, la apelul unei mişcări apolitice care în septembrie anul trecut a reuşit să scoată în strada sute de mii de persoane, anunţa Agerpres. Organizate de o mişcare apolitică asemănătoare "Indignaţilor" din Spania, "Que se lixe a troika" ("Troica să se care"), manifestaţiile sunt programate în circa 30 de oraşe ale Portugaliei, în condiţiile în care principala ţinta a protestatarilor, "troica" de finanţatori internaţionali (UE-FMI-BCE), se afla la Lisabona pentru o nouă verificare a situaţiei din ţară, aflată sub asistenţă financiară. Manifestaţiile de astăzi intervin în condiţiile în care nemulţumirea socială împotriva austerităţii este în creştere, austeritate pe care guvernul de la Lisabona o aplica în schimbul planului de salvare în valoare de 78 de miliarde de euro, de care ţara beneficiază din mai 2011.
Principalul sindicat portughez, CGTP, va participa la manifestaţii, la care se vor ralia şi studenţi, profesori, funcţionari din domeniul sănătăţii, pensionari şi chiar militari.

Franţa: Guvernul vrea înlocuirea impozitului.

Guvernul socialist de la Paris ia în considerare înlocuirea impozitului de 75% pentru cei mai bogaţi contribuabili - declarat neconstituţional - cu o taxă de 65-66% pe gospodăriile care câştigă peste 2 milioane de euro anual, transmite Financial Times. În decembrie 2012, Consiliul Constituţional a invalidat impozitul de 75%, considerând că această nouă tranşă de venit nesocoteşte "principiul egalităţii în faţa obligaţiilor publice". Mai exact, impozitul se bazează pe veniturile fiecărei persoane fizice, în condiţiile în care impozitul pe venit este colectat "pe gospodărie". Consiliul Constituţional a fost sesizat de principalul partid de opoziţie UMP (dreapta), care a criticat virulent această idee.

Germania : Zidul Berlinului, ameninţat să fie dărâmat de către dezvoltatorii imobiliari.


Zidul Berlinului, a cărui construcţie a început pe 13 august 1961, sub fostul regim din Germania de Est, a fost ridicat pentru a împiedica fuga cetăţenilor din Republica Democrata în vest şi a divizat Berlinul timp de peste 28 de ani, până la căderea sa, pe 9 noiembrie 1989. Una dintre cele mai faimoase opere de artă din Berlin, desenele murale care erau numite "linia morţii" şi care se află pe partea de est a Zidului Berlinului, sunt sub ameninţarea demolării de către dezvoltatorii imobiliari, anunţă  Mediafax, citând BBC. La scurt timp după căderea comunismului, artişti din întreaga lume au venit în Berlin şi au acoperit rămăşiţele Zidului cu desene prin care doreau să expună percepţia lor asupra ideii de libertate. Ce a rămas din Zidul Berlinului este însă amplasat într-o zonă de mare interes pentru dezvoltatorii imobiliari care, vineri, au şi dărâmat o parte din el


Duminică 3 martie 2013.


Vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice la amiază uşor mai ridicate decât cele obişnuite la începutul lunii martie. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări trecătoare în zona Carpaţilor Orientali, unde vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, iar spre sfârşitul intervalului şi în nordul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -10 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică  va fi în scădere.

PERSONALITĂŢI ROMÂNEŞTI.

Ana Aslan 

Ana Aslan  (n. 1 ianuarie 1897, la Brăila - d. 20 mai 1988, la Bucureşti) a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie (1958 - 1988). A evidenţiat importanţa procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalităţi internaţionale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hruşciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat şi introdus în producţie industrială în 1980.
Invenţii:
* 1952 - prepară vitamina H3 (Gerovital), produs geriatric brevetat în peste 30 de ţări.
* 1980 - a inventat, împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu, Aslavital, produs geriatric.

Nicolae Paulescu

Nicolae Paulescu, profesor de psihologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, este cel care a descoperit pentru prima oară, în 1921, insulina, hormonul secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şi mineralelor din organism. Paulescu este cel care a demonstrat eficienţa acestei substanţe în reducerea hiperglicemiei şi care a folosit insulina în tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieţi.

Nicolae Vasilescu-Karpen

O pilă electrică, de producţie românească, furnizează energie de 56 de ani, fără întrerupere. Inventatorul minunii, Nicolae Vasilescu-Karpen, om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator a declarat, cu o jumătate de secol în urmă, ca ea va funcţiona veşnic. În Muzeul Naţional Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti există un obiect de patrimoniu care stă într-un seif metalic blindat, chiar în biroul directorului muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrică cu temperatura uniformă", cunoscută sub numele de "Pila lui Karpen", realizată în 1950. Aparatul este, de fapt, un perpetuum mobile, adică un dispozitiv care generează energie la nesfârşit fără intervenţie din exterior. Deşi ar fi trebuit să se oprească de multe decenii, "Pila lui Karpen" se încăpăţânează să funcţioneze, aşa cum a prevăzut inventatorul ei. Perpetuum mobile nu poate exista.. Cu toate acestea, un fizician român s-a încăpăţânat să-l construiască. Şi se pare că a reuşit. Nicolae Vasilescu-Karpen a început să lucreze la teoria unei pile electrice care să genereze energie la nesfârşit încă înainte de Primul Război Mondial. "Pila" a fost brevetată  în 1922. Era vorba, în fapt, despre două pile electrice legate în serie, care pun în mişcare un minimotor galvanometric. Acesta, la rândul său, mişca o paletă conectată la un întrerupător. La fiecare jumătate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie a elicei era calculat în aşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioada cât circuitul este deschis. O astfel de pilă de proporţii ar putea alimenta o navă spaţială.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 2 MARTIE.....

1459 - S-a născut Papa Adrian al VI-lea, al şaptelea papă german al Romei (1522-1523) şi ultimul papă neitalian înainte de Ioan Paul al II-lea (m.14.09.1523).
1716 - Apare lucrarea lui Dimitrie Cantemir, “Descripţio Moldaviae”, prima monografie geografică la români, scrisă în limba latină, la cererea Academiei din Berlin.
1824 - S-a născut compozitorul şi dirijorul Bedrich Friedrich Smetana, creatorul şcolii muzicale naţionale cehe (m.12.05.1884).
1870 - A apărut, la Bucureşti, revista “Columna lui Traian”, condusă de Bogdan Petriceicu Haşdeu.
1901 - S-a născut Tudor Tănăsescu, inginer, membru corespondent al Academiei Române. A avut un rol important în dezvoltarea radiodifuziunii şi a industriei române de electronică (m.07.08.1961).
1905 - S-a născut Radu Gyr, poet, dramaturg şi eseist (m.29.04.1975).
1919 - A avut loc, la Moscova, Conferinţa internaţională a partidelor şi organizaţiilor comuniste. S-a creat Internaţionala a III-a Comunistă.
1931 - S-a născut Mihail Gorbaciov, fost preşedinte al URSS.
1940 - S-a născut Sanda Golopenţia-Eretescu, lingvist şi eseist, membră a Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe. Stabilită în SUA.
1941 - În urma rebeliunii legionare din 21-23.01.1941, conducătorul statului, generalul Ion Antonescu, organizează un plebiscit cu privire la politica internă. 90% dintre votanţi s-au pronunţat pentru politica guvernului Antonescu şi împotriva legionarilor (02.03-05.03.1941).
1941 - S-a născut Keith Potger, chitarist australian (The Seekers, The New Seekers).
1945 - S-a născut Bibi Ionescu (Sfinx, Sfinx Pro).
1950 - S-a născut Karen Carpenter, membră,  a celebrei formaţii "The Carpenters" (m.04.02.1983).
1958 - Debutează programele emise de Studioul teritorial Târgu Mureş al Radiodifuziunii Române.
1962 - S-a născut John Bon Jovi (John Bongiovi), vocalist şi compozitor american .
1969 - Primul zbor al supersonicului franco-britanic de călători, Concorde 001.
1972 - S-a constituit Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.
1973 - Începutul retragerii trupelor americane din Vietnam (proces ce va dura până în 29.03.1973), ca urmare a tratatului încheiat la Paris, ce încheia războiul din Vietnam (1957-1973).
1996 - S-a deschis, în oraşul olandez Nederweert, Galeria “Christiana” pentru artă plastică românească.


Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More