Se afișează postările cu eticheta retrocedari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta retrocedari. Afișați toate postările

joi, 7 martie 2013

7 martie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!!

 

 

Preşedintele Traian Băsescu: Nicio majoritate nu este deasupra legii şi a Constituţiei.

"Mi-am menţinut mandatul numai prin aplicarea Constituţiei, altfel de mult nu aş mai fi fost preşedintele României", a afirmat Traian Băsescu în încheierea discursului susţinut la dezbaterea organizată de Academia Română pe tema revizuirii Constituţiei. "Cred că orice modificarea de Constituţie s-ar face, orice obiective şi-ar propune, un lucru trebuie înţeles şi în România, şi vă rog să mă credeţi că nu o spun deloc polemic, şi anume acela că nicio majoritate nu este deasupra legii şi deasupra Constituţiei. Poţi să ai şi o majoritate de 90%, ea trebuie să rămână în interiorul legii, în interiorul Constituţiei. Orice altă abordare este nedemocratică şi pune sub semnul întrebării existenţa statului de drept. Avem această experienţă, îi suportăm consecinţele şi trebuie să arătăm că am înţeles un lucru fundamental al democraţiei : majoritatea nu este deasupra legii", a mai spus şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu :  Cere să se adreseze Parlamentului pe probleme de politică europeană.


"Domnul preşedinte al României, Traian Băsescu, a transmis joi, 7 martie, o scrisoare adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care solicită, în temeiul Art.88 şi Art.65 din Constituţie să se adreseze, în data de 12 martie, plenului reunit cu privire la probleme actuale de politică europeană", a declarat, , Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.

Preşedintele Traian Băsescu :  A trimis Legea Sănătăţii spre reexaminare, în Parlament.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, articolul I punctul 5 al ordonanţei de urgenţă nr. 107/2010 prevede că „pensionarii ale căror venituri depăşesc 740 de lei datorează contribuţia lunară pentru asigurările sociale de sănătate calculată potrivit Articolului 259 alin. (2)”. „Având în vedere aspectele semnalate, precum şi competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul punerii sale în acord cu legislaţia în vigoare şi cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, solicită preşedintele Traian Băsescu.

Decizia pe Schengen,  AMÂNATĂ la cererea Germaniei, Finlandei şi Olandei.

 În cadrul Consiliului JAI, marea majoritate a statelor membre au exprimat poziţii de susţinere a aderării României şi Bulgariei, poziţii opuse fiind exprimate însă de Germania, Olanda şi Finlanda, care au conexat tema de progrese substanţiale în privinţa MCV, informează sursele ofociale.
De asemenea, miniştrii din Consiliul JAI au decis ca rediscutarea temei să aibă loc într-o reuniune în luna decembrie a acestui an.

RTBF: Europenii ar face bine să recunoască faptul că vor să reformeze spaţiul Schengen.

 

"Nici nu vă imaginaţi cât de capricioşi pot fi europenii câteodată. Atunci când nu îndrăznesc să spună ceea ce gândesc nici cu voce tare, nici încet, ca nişte copii în recreaţie, se grupează în spatele celui mai curajos din banda ce ajunge în frunte, iar atunci când nu sunt priviţi europenii îl încurajează «da, da, hai, spune, aşa e, e bine»", scrie editorialista pentru site-ul Radioteleviziunii Belgiene Francofone (RTBF), adăugând că "în rolul curajosului, în prezent, se află Germania", care a avertizat România şi Bulgaria să nu depună o nouă cerere de aderare la spaţiul Schengen.

 Iaşi : Membrii PDL  au ţinut  un "moment de reculegere" pentru plecarea lui Stânişoară la PNL.

Zeci de membri ai PDL s-au adunat, miercuri seară, la Casa Cărţii din Iaşi, pentru a dezbate moţiunea "Reformiştii", iar în debutul întâlnirii fostul deputat PDL Marius Spânu le-a cerut participanţilor să ţină un moment de reculegere, pentru a marca trecerea lui Stânişoara la PNL.. "În urmă cu numai trei săptămâni, Stânişoara se răstea în Parlament împotriva USL, făcându-i hoţi, pentru că azi, să aflăm că pleacă la PNL. Este un gest oportunist. Dacă pleca la un partid de opoziţie, puteam înţelege, dar aşa nu are nici o scuză. El a luat-o de la începutul guvernării USL, ce rost avea să mai aştepte?", a precizat Marius Spînu, în faţa participanţilor la reuniune.

Foştii proprietari despre proiectul noii legi a retrocedărilor : Licitaţiile cu puncte vor genera corupţie, iar sistemul de despăgubiri este discriminatoriu.


Asociaţia pentru Proprietate Privată (APP) susţine că licitaţiile cu puncte prin care foştii proprietari care nu au putut fi despăgubiţi în natura vor fi de fapt generatoare de corupţie şi că, în fapt, vor duce la creşterea valorii unor imobile, în dauna foştilor proprietari care vor putea cumpăra mai puţin cu punctele compensatoare primite.
"Nu se compensează terenul la paritate valorică reală, ci se licitează, astfel consecinţă va fi ca pentru terenurile valoroase se va plăti mai mult decât valaorea lor reală, iar terenurile nevaloroase vor rămâne nelicitate. Se vor cumpăra 'punctele' la sfert de preţ de către persoanele avizate cu privire la licitaţii. Este cel mai mare 'rau' al legii - generează corupţie şi cumpărarea/cedarea drepturilor proprietarilor la valori foarte scăzute", susţine asociaţia.

Discurs halucinant al ministrului economiei, Varujan Vosganian, la forumul despre IMM-uri.

Varujan Vosganian, din funcţia de ministru al Economiei, a fost ieri la un forum dedicat IMM-urilor, organizat la Romexpo: ÎMM Forum – Soluţii pentru IMM-uri, şi din această funcţie a livrat unul dintre cele mai uimitoare discursuri tocmai datorită poziţiei pe care o ocupă. "Spiritul antreprenorial trebuie cultivat şi cred că el ar trebui introdus, aşa cum pe vremuri făceam educaţie cetăţenească, să avem cursuri de spirit antreprenorial, încă din liceu”, a spus ieri Vosganian, aceasta fiind de altfel singura soluţie cu care a venit ministrul Economiei.
"Ca să fac o comparaţie care nu are alt scop decât să ne facă să înţelegem de ce societatea românească a fost nepregătită pentru asta, am citit odată un studiu despre monarhia britanică şi care spunea că, în anul 1901, după moartea Reginei Victoria, au trebuit să treacă 6 luni ca protocolul să poată adapta după trei generaţii: Regina Victoria domnea de la 1837, deci după 64 de ani, protocolul Casei Regale era deja complet neîndemânatic în a transfera protocolul de la o regină la un rege. Cum urma să fie nepotul Reginei, Edward al VII-lea. Tot aşa şi noi.” "Ca să fac iarăşi o comparaţie care ar putea să ne ajute, în bătălia de la Waterloo, la un moment dat, francezii, nerăbdători, în frunte cu mareşalul Ney, au ieşit cu cavaleria din rândurile armatei franceze şi s-au năpustit asupra primilor englezi. Cavaleria lui Ney a fost măcinată, iar când s-a întors, Napoleon l-a întrebat: cum ai putut să pleci la atac fără să ai sprijinul infanteriei şi al artileriei? Tot aşa şi cu IMM-urile. N-o să reuşim să ne îndeplinim obiectivele în ceea ce priveşte IMM-urile, fără a le introduce într-un program amplu...”, a mai spus Vosganian. “E foarte bine că suntem mândri de Sofia Vicoveanca şi de Hagi. Dar e vremea să fim mândri şi de industria românească. Să fim mândri nu doar de mărcile simbolice, cum este frunza. Să fim mândri cum sunt mândri suedezii şi de rulmenţii lor, cum sunt mândri nemţii de maşinile lor, cum sunt mândri italienii de pantofii lor”, a mai spus ministrul. Din păcate, printre atâtea vorbe şi atâta istorie, domnul ministru a uitat să spună până la urmă care  mai este azi factorul industrial de mândrie naţională. Şi a mai uitat un lucru: câteva soluţii concrete pentru dezvoltarea IMM-urilor în România.

RCS & RDS :  Refuză să bage un post TV must carry în grilă (Naşul TV). "Nu suntem obligaţi".


Compania RCS & RDS a postat pe pagina de Facebook un mesaj din care reiese că nu este obligată să includă în grila sa toate canalele libere la retransmisie, deşi acestea se găsesc în pachetul "must carry". "Legea audiovizualului nu prevede includerea în grilă a tuturor canalelor must carry (libere la retransmisie) aparţinând radiodifuzorilor privaţi, ci a unui număr reprezentând MAXIM (sic!) 25% din totalul canalelor cuprinse în grilă, în ordinea descrescătoare a audienţelor acestora. Vă asigurăm că grila de canale Digi respectă în totalitate prevederile legii", se arată în mesajul postat de RCS & RDS.

Hidroserv : Un nou protest al angajaţilor.

Sindicatele de la Hidroserv au organizat joi o acţiune de protest în fata sediului Hidroelectrica. Angajaţii societăţilor comerciale Hidroserv, afiliate Hidroelectrica, protestează fata de reducerea programului de mentenanţa şi fata de concedierile anunţate de administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza. Acesta a anunţat în 17 ianuarie ca aproximativ 500 de angajaţi vor fi disponibilizaţi până la 30 iunie 2013, pentru a eficientiza activitatea companiei. Borza a mai spus că Hidroelectrica are în plan fuziunea celor opt Hidroserv-uri într-o singură entitate.
Nu este primul protest al angajaţilor Hidroserv. În urmă cu câteva zile, peste o sută de angajaţi ai Hidroserv Porţile de Fier au protestat la Drobeta Turnu Severin, nemulţumiţi că le-au fost tăiate  drepturi salariale şi că nu mai au lucrări care să le confere siguranţa locului de muncă.
De asemenea, pe 24 ianuarie, sindicaliştii de la Hidroserv au pichetat sediul companiei, în semn de protest faţă de disponibilizările anunţate de conducerea  companiei. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de lipsa fondurilor pentru investiţii, reducerea programului de mentenanţa şi reorganizarea Filialelor  Hidroserv.

ŞTIRI METEO

Vineri 8  martie 2013.

Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal pentru prima decadă a lunii martie. Cerul se va înnora treptat în majoritatea regiunilor şi trecător va ploua slab. Vântul va avea unele intensificări la munte, precum şi în regiunile vestice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 15 grade, iar cele minime se vor situa între 1 şi 9 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Presiunea atmosferică va continua să scadă. În Bucureşti, vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va avea înnorări temporare, însă condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade, iar cea minimă de 5...6 grade.

FRUMUSEŢI  ALE NATURII

Parcul Național Retezat

Parcul Național Retezat s-a înființat în anul 1935 la inițiativa profesorului Alexandru Borza, fondatorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca și Emil Racoviţa. În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes național și internațional, fiind recunoscut ca Rezervație a Biosferei din anul 1979. Parcul Național Retezat – Rezervație a Biosferei se află în partea de vest a Carpaților Meridionali, cuprinzând o suprafață de 38.138 ha din Masivul Retezat-Godeanu.n interiorul său există douăzeci de vârfuri de peste 2000 m și peste 80 de lacuri glaciare, între care Lacul Bucura, care este cel mai mare lac glaciar din țară. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică și faunistică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante superioare, 90 taxoni endemici, 130 de plante rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de reptile, 5 specii amfibieni. În rezervație se întâlnesc plante ocrotite de lege : garofița, floarea-de-colț, smirdarul, ghințura galbenă, zâmbrul etc. Dintre animale se bucură de o atenție deosebită capra neagră, ursul, râsul, cerbul, căpriorii, mistrețul etc., iar ca păsări, cocoșul-de-munte, ciocănitoarea neagră etc. Începând din anul 1999, Parcul Național Retezat are administrație proprie; din luna septembrie 2004 Parcul Național Retezat a devenit membru al fundației PAN Parks, iar din anul 2007 este protejat ca propunere de sit pentru rețeaua ecologică europeană Natura 2000, în vederea conservării habitatelor naturale și a speciilor de plante și animale sălbatice de interes comunitar.

PERSONALITĂŢI ROMÂNEŞTI

Nicolae Iorga

Nicolae Iorga, personalitate monumentală a culturii româneşti, înzestrat cu o memorie fenomenală, cel mai mare poligraf al neamului românesc (circa 1250 de volume publicate şi 25.000 de articole), Iorga s-a născut în 1871 la Botoşani. Aici urmează şcoala primară şi gimnaziul, uimindu-şi profesorii. Termină Liceul Naţional din Iaşi (1888); reuşeşte într-un singur an să absolve Universitatea din Iaşi ("magna cum laudae", 1889). În anul în care se stingeau Eminescu şi Creanga, era deja considerat un fenomen. Face studii strălucite la Paris, Berlin şi Leipzig, obţinând doctoratul (1893) şi devenind la 23 de ani membru corespondent al Academiei (academician va deveni în 1911). Tânărul savant câştiga, în 1894, prin concurs, catedra de istorie, la Universitatea din Bucureşti. A cutreierat marile metropole europene, scotocind în arhive documente cu privire la istoria românilor. Cunoaşte aproape toate limbile moderne (în multe din ele a şi scris). În 1903, a preluat conducerea revistei Sămănătorul. În 1906, înfiinţează ziarul sau Neamul românesc, unde a scris zi de zi, până la asasinarea să, dovedind o imensă dragoste faţă de tot ce este românesc. A fost un excelent orator, cu glasul tenoral, uşor graseiat. A locuit şi scris mulţi ani în casa sa de la Vălenii de Munte, cumpărată în 1907 şi unde era tipografia să "Neamul românesc". Din 1922, cursurile de vară de la Vălenii de Munte au luat denumirea "Universitatea populară N. Iorga". Aici este astăzi muzeul memorial, cu obiecte şi mobile ce au aparţinut savantului. La 27 noiembrie 1940, la vârsta de 69 de ani, este răpit din vila sa din Sinaia şi asasinat de către legionari, la Strejnic, lângă Ploieşti. Istoric de mare clasă europeană, cu o operă monumentală în acest domeniu, om politic energic (a înfiinţat Partidul National-Democrat, a fost prim-ministru şi un apropiat al Casei regale), Iorga a fost prolific şi în istoria şi critică literară. Ca poet liric, a scris poezii, cântând iubirea, natura, istoria. Cea mai reuşită este drama istorică Doamna lui Ieremia, despre destinul tragic al Elisabetei Movilă. Ca memorialist, a lăsat masivele volume: "Oameni care au fost" şi "O viaţă de om, aşa cum a fost".

Martha Bibescu (1889-1973)

Fiica Smarandei Mavrocordat şi a lui Ion. N. Lahovary, căsătorită în anul 1905 cu prinţul George Valentin Bibescu, aceasta va publica prima sa carte, Leş Huits Paradise în Franţa, la întoarcerea dintr-o călătorie în Persia. Premiată de către Academia Franceză, această lucrare va deschide seria unei activităţi literare şi publicistice impresionanate, incluzând proză, eseuri, biografii istorice, versuri sau note de călătorii în limba franceză. Opera sa extinsă include lucrări ca Izvor, țara sălciilor(1923), Papagalul verde(1923), Destinul lordului Thomson(1927), La bal cu M. Proust(1928), Viața unei prietenii (1951-1957), Confesorul și poeții(1970).


ŞTIAŢI CĂ.........

Lacul Sfânta Ana

Lacul Sfânta Ana  este singurul lac din Europa Centrală situat într-un crater vulcanic care s-a păstrat intact? Constituie o raritate a naturii, fiind declarat rezervaţie naturală. Este situat pe teritoriul județului Harghita, în masivul Ciomatu, de pe stânga Oltului, în apropiere de Tușnad. Lacul este așezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu (sau, după alte surse, Ciomadu), din masivul vulcanic Puciosu, locul celei mai recente erupții vulcanice în Carpați și în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil mai recent de acum 42.000 ani). Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 m. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 m și o lățime maximă de 460 m, o suprafață de 19,50 ha și o adâncime maximă de 7 m. Lacul își completează apele numai din precipitații, neavând izvoare. Puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. Capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează și emanațiilor mofetice prin fundul lacului și prin pereții craterului.

Saba Bank



Saba Bank este cel mai mare atol submarin din Oceanul Atlantic? Are una dintre cele mai diverse faune şi flore marine din Marea Caraibelor.fiind situat la 250 km sud-vest de Puerto Rico,în Antilele Olandeze, Saba Bank adăpostind peste 200 de specii de peşti (cu 150 mai multe decât se credea iniţial că trăiesc acolo). Partea nord-estică a atolului se găseşte la circa 4 km sud-vest de insula Saba. Saba Bank este cu 1000 m mai înalt decât restul zonei în care se afla şi are o lungime de 60 - 65 km şi o lăţime de 30 - 40 km, suprafaţa totală fiind de circa 2200 kmp, dintre care 1600 kmp se găsesc la adâncimi mai mici de 50 m. De la nord-est, atolul se întinde 55 km spre sud-vest, având o adâncime minimă de 7.3 - 8.2 m. Partea estică a atolului este mărginită de o culme de corali vii, nisip şi stânci de aproape 48 km lungime, cu înălţimi de până la 35 m. La vest de aceasta culme, fundul apei este din nisip alb, fin, din corali, cu adâncimi de la 21.9 până la 36.6 m, crescând treptat spre margine, dar terminându-se abrupt cu adâncimi de 54.9 m. Apa este atât de clară, încât se poate vedea clar fundul până la 20 m adâncime. Circa o treime din atolul Saba Bank se afla în apele teritoriale ale insulei Saba - 12 mile marine (22 km).

  S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 6 MARTIE...

1274 - A murit Toma d'Aquino, teolog şi filosof medieval italian, canonizat în 1323, autor al lucrării Summa Theologiae.
1441 - Iancu de Hunedoara devine voievod al Transilvaniei. El deţine această funcţie pe lângă cea de comite al Timişoarei şi de ban al Severinului (1441-1456).
1471 - Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş, a atacat Moldova, dar Ştefan cel Mare l-a învins la Soci, lângă Bacău. Domnul muntean, supus turcilor, a izbutit să scape fugind.
1872 - S-a născut pictorul olandez Piet Mondrian, fondatorul neoplasticismului ("Compoziţie cu roşu şi negru") (m.01.02.1944).
1875 - S-a născut compozitorul francez Maurice Ravel (m.28.12.1937).
1876 - Oficiul de Patente al SUA brevetează invenţia telefonului, aparţinând lui Alexander Graham Bell, inginer şi om de ştiinţă american (1847-1922).
1887 - Conferinţa Partidului Naţional Român de la Sibiu îl alege ca preşedinte al partidului pe George Bariţiu.
1908 - S-a născut actriţa italiană Anna Magnani (m.26.09.1973).
1916 - Premiera piesei “Patima Roşie” de Mihail Sorbul (1885-1966).
1926 - A avut loc prima convorbire telefonică transatlantică.
1929 - S-a născut scriitorul Székely János (m.1992).
1932 - A murit omul politic francez Aristide Briand, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1926 .
1936 - Trupele germane ocupă regiunea demilitarizată a Renaniei.
1950 - Islanda aderă la Consiliul Europei.
1977 - A murit Virgil Gheorghiu, poet, eseist, muzicolog, pianist.
1982 - A murit regizorul Konrad Wolf, figură de prim plan a cinematografiei germane.
1996 - Senatul a ratificat un acord între NATO şi statele participante la Parteneriatul pentru Pace, privind statutul forţelor armate trimise să efectueze serviciul militar pe teritoriul unei alte ţări.
1999 - A murit Stanley Kubrick, regizor american de film, autorul unor filme de referinţă din creaţia cinematografică a secolului XX (filmografie: „Spartacus”, „Portocala mecanică”, „Lolita”) (n.26.07.1928).
2001 - Reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare au semnat Declaraţia politică privind aderarea României la NATO.
2004 - A murit medicul Nicolae Cajal, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române şi preşedinte al Fundaţiei „M.H.Elias” (n.01.10.1919).





Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More