Se afișează postările cu eticheta frauda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frauda. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Oleee, ole, ole, Victor Ponta de ce mai e?


Au trecut aproape 2 săptămâni de la alegeri. Guvernul a fraudat votul românilor. Este una dintre cele mai grave şi ruşinoase acţiuni ale vreunui guvern al României din ultimii 25 de ani.
Cozile interminabile de pe 2 şi 16 noiembrie vor rămâne mereu în memoria noastră. Dar nu numai a noastră. Europenii înşişi au fost uluiţi. Nu au mai văzut aşa ceva în viaţa lor.
Este clar că nu doar miniştrii de externe poartă responsabilitatea pentru ceea ce s-a întamplat, ci în primul rând primul ministru Ponta, cel care a decis aceste (in)acţiuni în diaspora şi cel care era beneficiar direct. Dacă Ponta ar fi câştigat alegerile riscam de facto să fim suspendaţi/daţi afară din Uniunea Europeană. Pentru ca să devină preşedinte şi să aibă acces la pixul cu care se dau graţierile, acest individ a pus în pericol drumul nostru ca societate.
Alegerile prezidenţiale s-au transformat într-un referendum de suspendare a lui Ponta de la conducerea ţării. Acesta este semnificaţia puternică a votului din 16 noiembrie. Aici nu mai e vorba nici măcar despre cât de corectă este ordonanţa de migrare a primarilor dată în preajma alegerilor prezidenţiale şi nici despre cât de bine ne poate reprezenta cineva care în ultimele zile de campanie aruncă cu găini în curtea contracandidatului la Preşedenţie într-o ţară din Uniunea Europeană în 2014.

Ce Mickey Mouse? Mickey Mouse e supersimpatic şi proamerican de mic.

Prin ceea ce a făcut, Victor Ponta a dovedit că este un reprezentant al totalitarismului de care vrem să scăpăm de 25 de ani.
El a încercat şi în parte a şi reuşit să fraudeze votul nostru. Numai mobilizarea fantastică a românilor a făcut ca rezultatul să nu poată fi furat. Victor Ponta nu mai are dreptul moral să mai fie nici o zi la conducerea ţării, iar dacă procurorii s-ar mişca mai repede nu ar mai avea nici dreptul legal.

De aproape 2 săptămâni, în aproape fiecare ieşire publică, clasa politică repetă în cor, ca un tonomat: am înţeles semnificaţia votului românilor. Însă ei se codesc să ceară fără echivoc demisia lui Ponta. Unii nu o fac aşteptând politicianist ca Ponta să se încurce în minciunile din campanie, Ponta nu şi-o dă ca să plătească din bugetul ţării datoriile de campanie, iar ai lui îl susţin ca să le pice şi lor ceva.
Ba chiar, unii din partidele de Opoziţie au impresia că necerând răspicat ca Ponta să plece vor avea imagine de echistanţi, de democraţi, de lorzi. Nu, dragilor. Una e să fii tolerant şi cu totul altceva este să tolerezi o situaţie intolerabilă.

Lipsa cererii demisiei lui Ponta nu este o purtare de gentleman, din contră – este una de cobe: aştepti să cadă unul de tot pe jos ca să arăţi tu care stai în genunchi chipurile cât de înalt eşti. De parcă deciziile strâmbe ale guvernului nu ar fi tot pe spatele nostru.
Acest comportament imoral nu este întâmplător şi nici surprinzător. Dimpotrivă, este încă un argument că avem nevoie de partide noi în esenţă, nu doar cu numele.

Partidele actuale se tot unesc, se tot despart, ca în telenovele. Degeaba îşi schimbă denumirile. Ele rămân nereformate. Doar Justiţia le mai remaniază cât de cât. Dar structural, ele nu au reflexe democratice.
Sigur, nu sunt toţi la fel. Chiar şi în lumea deşeurilor există diferenţe. Nu sunt totuna deşeurile nucleare şi deşeurile menajere – deşi în toate partidele colcăie grupurile infracţionale, de va trebui în curând să rugăm DNAul să nu îi mai lase să dea declaraţii pe coli de hârtie, ci electronic cumva, pe tabletă. Că după ce au defrişat şi au făcut rumeguş şi umeraşe sute de hectare de pădure, acum trebuie să mai tăiem încă pe atât ca să aibă pe ce sa povestească tot, să se toarne unii pe alţii în speranţa că nu vor lua pe viaţă. Se poate face un pic mai ecologic tot procesul ăsta de dat cu subsemnatul, că va dura mult şi e păcat de copaci. Tuturor, un sincer şi călduros la mulţi ani!

Obiectivul nostru ca societate este să ne debarasăm cât mai rapid de cei care încearcă să ne oprească din drumul nostru spre democraţie şi stat de drept, din drumul dezvoltării noastre. Pentru noi demisia lui Ponta/înlăturarea lui din fruntea Guvernului României este o prioritate.

Fiecare zi în care Victor Ponta rămâne primul ministru al ţării noastre este o palmă dată democraţiei şi o continuare a batjocoririi celor care au stat ore în şir în frig ca să voteze. Fiecare zi în care Victor Ponta este în conducerea României înseamnă că votul din 16 noiembrie nu este respectat. Fiecare zi în care Victor Ponta mai este şef al Guvernului este o zi pierdută pentru România. (autor : Mihai Cusuta)

luni, 15 iulie 2013

Hai sa îl ajutam pe Dragnea in drumul sau către Jilava !

Propun să forţăm un pic nota către DNA... şi să îl ajutăm pe Dragnea spre Justiţie. Eu am trimis următoarea sesizare:


Stimate procuror general al României domnule Tiberiu Nitu

 Circula atât în mediu virtual cât şi în multe ziare un autodenunţ semnat de Valer Marian care pare se este destul de documentat. Ei da desigur sunt sigur că există şi nenumărate alte probe cu privire la delictele penale produse de Dragnea Liviu anul trecut la referendumul din vară. Vă rog să luaţi în considerare probele care le aveţi şi să daţi drumul la proces care se pare că este uitat, iată aici vă ataşez şi renumitul autodenunţ:

"Către,
DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE

Subsemnatul Marian Valer, cu domiciliul în Satu Mare, str. Mircea cel Bătrân, bl.C96, ap.19, CNP 1600802124052,  senator ales în circumscripţia electorală nr.32, Satu Mare, Colegiul nr.1, telefon 0734339104, în temeiul dispoziţiilor art.223 din Codul de Procedură Penală, depun prezentul

(AUTO)DENUNŢ PENAL

referitor la implicarea numitului Dragnea Liviu Vasile, preşedintele executiv al PSD şi vicepremier al Guvernului României, în organizarea şi desfaşurarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu din 29 iulie 2012, sub aspectul infracţiunilor de instigare la fals intelectual şi uz de fals, prev. şi ped. de art. 25 rap. la art. 290 şi la art. 291 din Codul Penal, cu aplic. art. 33 lit. a din Codul Penal, pentru următoarele motive: 

    În data de 22 iulie 2012, zi de duminică, între orele 9-10, am fost sunat pe telefonul mobil de către numitul Dragnea Liviu Vasile, pe atunci secretar general al PSD, care mi-a transmis să mă prezint, în calitate de preşedinte al Organizaţiei judeţene Satu Mare a PSD, în ziua respectivă, orele 14, la o întâlnire la hotelul Dacia Continental din Oradea, împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Govor Mircea Vasile, şi cu primarul municipiului Satu Mare, Coica Dorel Costel. Mi s-a precizat doar că întalnirea priveşte organizarea referendumului din 29 iulie şi că la aceasta vor participa liderii PSD din zona de Vest a României. Întrucât primarul Coica Dorel Costel nu se afla în localitate, am plecat la Oradea împreună cu vicepreşedintele Govor Mircea Vasile.
Secretarul general Dragnea Liviu a sosit la Oradea cu un elicopter, iar întâlnirea a avut loc într-o sală de protocol a restaurantului hotelului Dacia Continental. La această întâlnire, alături de subsemnatul şi numitul Govor Mircea Vasile, au fost prezenţi preşedinţii organizaţiilor judeţene PSD Bihor (Mang Ioan), Arad (Căprar Dorel) şi Timiş (Bojin Titu), care erau însoţiţi de 1-2 reprezentanţi ai organizaţiilor respective. Participanţii am servit masa în sala de protocol, unde s-au purtat discuţii de ordin general, iar la un moment dat secretarul general Dragnea ne-a spus să lăsăm telefoanele în sala respectivă şi am ieşit pe un hol, lângă o toaletă, unde susnumitul ne-a spus că, pentru a realiza în duminica urmatoare cvorumul de participare la referendum de 50% plus 1, va trebui să convingem, inclusiv prin promisiuni băneşti, cât mai mulţi preşedinţi de secţii de votare ca să raporteze la orele stabilite de Biroul Electoral Central, respectiv din două în două ore, o prezenţă cu 25 de alegători în plus faţă de cea reală. Secretarul general Dragnea ne-a precizat că această decizie a fost luată la cel mai înalt nivel politic în USL întrucât Uniunea Europeană ar agrea demiterea preşedintelui Traian Băsescu, dar trebuie îndeplinite condiţiile formale, în primul rând cvorumul de participare la referendum. Am înteles că secretarul general Dragnea a mai avut în ziua respectivă astfel de întâlniri la Cluj-Napoca şi la Sibiu.
În ziua următoare am aflat de la preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Ştef Mihai Adrian, vicepreşedinte judeţean al PNL, că şi liderii judeţeni ai PNL din zonă au avut o întâlnire la Cluj-Napoca, la care a participat secretarul general al PNL, Stroe Radu, care le-a solicitat ca, pentu realizarea cvorumului de participare la referendum, să aranjeze cu presedinţii secţiilor de votare să raporteze o prezenţă cu 50 de alegători mai mare decât cea reală, la orele stabilite. Conştientizînd, pe de o parte, că dacă se urmează asemenea directive se intră sub incidenţa legii penale, iar pe de altă parte, că organizarea este haotică şi contradictorie, având în vedere cifrele diferite de raportare anunţate de PSD şi PNL, am decis să nu mă implic într-o astfel de operaţiune frauduloasă, consultîndu-mă în acest sens şi cu alţi reprezentanţi judeţeni ai PSD, care mi-au împărtăşit punctul de vedere.
Numitul Govor Mircea Vasile, care se afla în relaţii mai apropiate cu secretarul general Dragnea, a fost însă de acord cu directiva acestuia şi, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Ştef Mihai Adrian, şi cu cumnatul acestuia Silaghi Ovidiu, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL şi ministrul Transporturilor în perioada respectivă, au căutat să transpună în practică directiva USL. Ulterior, numitul Govor Mircea Vasile a afirmat că au pus la bătaie pentru referendum suma de 200.000 lei (două miliarde de lei vechi), care a fost primită la negru de la SC Tehnic Asist SRL Botoşani (firmă favorizată şi abonată la contracte de asfaltare cu Consiliul Judeţean), căreia i s-ar fi promis în schimb atribuirea de lucrări de către Ministerul Transporturilor condus de Silaghi.
Mentionez că în perioada respectivă secretarul general Liviu Dragnea a discutat cu numiţii Silaghi Ovidiu, Ştef Mihai Adrian şi Govor Mircea Vasile să fie transferată, prin hotărâre de Guvern, suma de 54 milioane de euro alocată pentru reabilitarea Aeroportului Baia Mare, pentru reabilitarea Aeroportului Satu Mare, urmând ca lucrările aferente să fie atribuite unor firme clientelare.
În acelaşi registru, arăt că în a doua parte a anului trecut, secretarul general Dragnea a exercitat, în mod direct sau prin intermediul numitului Govor Mircea Vasile, presiuni asupra primarului municipiului Satu Mare, Coica Dorel Costel, pentru a atribui firmei 3T Construct Piatra Neamţ, cu punct de lucru în Alexandria, controlată de un om de casă a lui Dragnea (pe atunci şi preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman) o lucrare în valoare de 7 milioane euro din cadrul Programului ISPA pentru apă şi canalizare în municipiul Satu Mare, în valoare totală de 108 milioane de euro. Primarul Coica nu s-a conformat, licitaţia fiind câstigată de o altă firmă, dar SC 3T Construct a formulat contestaţie, care a fost admisă de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). Numitul Govor Mircea Vasile a afirmat că soluţionarea favorabilă a contestaţiei ar fi fost aranjată de către Dragnea la CNSC. Primăria municipiului Satu Mare a atacat însă la Curtea de Apel Oradea decizia CNSC. Pentru acest “afront”, secretarul general Dragnea l-a ameninţat pe primarul Coica cu ocazia unei vizite efectuate la Satu Mare în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din decembrie 2012 şi a refuzat să-l primească în audienţă, în calitate de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, la începutul lunii februarie 2013, respectiv a doua zi după aniversarea a doi ani de la înfiinţarea USL. 
    Volubil şi lăudăros din fire, vicepreşedintele Govor Mircea Vasile a afirmat că s-a întâlnit de mai multe ori cu omul de casă al lui Dragnea la Satu Mare, atât pentru a rezolva câştigarea licitaţiei pentru lucrarea de apă şi canalizare de către SC 3T Construct, cât şi pentru a pune la cale alte afaceri, respectiv efectuarea unor lucrări de asfaltare în ţară de către SC Tehnic Asist SRL Botoşani, împreună cu SC Teldrum SRL Alexandria (constituită în urma privatizării societăţii de construcţii-drumuri a Consiliului Judeţean Teleorman), despre care se ştie că este controlată şi favorizată de Dragnea Liviu. Pentru obedienţa manifestată, Dragnea l-a promovat pe numitul Govor Mircea Vasile în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene Satu Mare a PSD.




Satu Mare,                                                       Marian Valer 
11.07.2013


PS: La întrunirea USL de la Murighiol (judeţul Tulcea) din septembrie 2012, preşedintele PSD, Victor Ponta, ne-a solicitat preşedinţilor de organizaţii judeţene PSD să ne solidarizăm cu secretarul general Liviu Dragnea şi să completăm fiecare un (auto)denunţ către DNA, fiindu-ne înmanat un formular tipizat în acest sens. Subsemnatul nu am completat formularul întrucat nu am putut să mă asociez cu fărădelegea. Dupa un an de guvernare USL, am constatat ca Liviu Dragnea se încadrează în arhetipul de politician demagog, rapace, corupt, nefast şi demonic, pe care l-a întruchipat cu succes preşedintele Traian Băsescu, cu care are, de altfel, aceleaşi rădăcini politice în PD. Pentru aceste motive, consider că am datoria morală să formulez prezentul (auto)denunţ. Trăiesc speranţa că se vor solidariza cu acest (auto)denunţ şi alţi lideri naţionali şi judeţeni ai PSD.

Cu stima si respect 

Koles Ladislau Attila  ( CNP : __________________ )

15 iulie 2013

Faceţi şi voi la fel hai să trimitem câteva mii de sesizări... poate aşa ajutăm drumul lui Dragnea la Jilava, alături de Jiji şi Fanachiu!

Adresa unde trebuie să trimiteţi este:

CONTACT
 
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
 B-dul Libertăţii nr.12
Sector 5 - Bucureşti
Cod postal: 050706
Telefon :
021/319.38.33
021/319.38.56
      





http://www.mpublic.ro/contact_2008.htm

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More