Se afișează postările cu eticheta Queen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Queen. Afișați toate postările

marți, 3 septembrie 2013

Queen


                                                    


Queen este o formație muzicală britanică de muzică rock activă în anii 1970, 1980 și începutul anilor 1990 formată din Freddie Mercury, Brian May și Roger Taylor, în 1970, din ceea ce rămăsese din formația Smile, cărora li s-a alăturat John Deacon completând structura formației în 1971


.Queen a devenit extrem de cunoscută și iubită în mijlocul anilor 1970, păstrând până astăzi o remarcabilă bază internațională de suporteri. Deși a fost inițial puternic criticată, mai apoi ignorată, în special de criticii de specialitate, și mai ales în Statele Unite ale Americii, formația Queen a fost ulterior larg apreciată și elogiată, recunoscându-i-se forța creatoare, inovativitatea și pionieratul într-o serie de subcurente rock așa cum ar fi arena rock, glam rock, hard rock, heavy metal și rock progresiv.


Queen a fost adesea citată ca exercitând o influență puternică asupra multor artiști de mai târziu. A fost târziu, doar în 2001, când formației i s-a acordat faima de a face parte din galeria dedicată celor mai buni artiști "rock'n'roll" din toate timpurile, Rock and Roll Hall of Fame, care se găsește în Cleveland, Ohio.


În 2004, cu ocazia alegerii formației și în instituția similară britanică, United Kingdom Music Hall of Fame s-a menționat video-ul promoțional al celor patru membri ai Queen, "Bohemian Rhapsody", una din piesele lor cele mai celebre, ca fiind factorul declanșator al erei video (conform originalului din engleză, "[the] jump-starting [of] the video era".



Queen a fost, de asemenea, aleasă în RockWalk of Fame de la Guitar Center de pe Bulevardul Sunset din Hollywod, California și în Hollywood Walk of Fame.
Queen a avut de-a lungul timpului un total de 18 locuri întâi la categoria album, 17 locuri întâi la categoria single și 8 locuri întâi la categoria DVD.
După decesul lui Mercury din 1991 și retragerea lui Deacon din 1999, May și Taylor au continuat să cânte frecvent împreună folosind numele Queen. Începând cu anul 2004, ei colaborează cu Paul Rodgers, sub numele de Queen + Paul Rodgers.


Structura originală a formaţiei   :

    John Deacon (născut 1951), a fost basistul grupului cântând la chitară bas și ritmică, respectiv la sintetizator. Deacon a fost singurul membru al formației care nu și-a adus nici o contribuție vocală pe nici unul din albume și ultimul care s-a alăturat grupului, în 1971. Deși a compus cele mai puține cântece ca membru individual, acestea au fost dintre cele mai iubite și cântate, Another One Bites The Dust, You're My Best Friend și I Want To Break Free.

    Brian May CBE (născut 1947), a fost liderul grupului cântând la chitară, pian, sintetizator și fiind, de asemenea, vocalist. Ocazional, când asigura armonii vocale de acoperire, May cânta la pian și sintetizator. Un număr de piese, așa cum ar fi '39, Sleeping On The Sidewalk, Good Company și She Makes Me îl au pe Brian May ca vocalist. Chitara pe care o folosește continuu din 1963, Red Special, a fost construită de May ajutat fiind de tatăl său. Ceea ce este remarcabil la această chitară semi-acustică este sunetul ei foarte asemănător cu cel al unei vioare construită de oricare din lutierii italiani celebri. Aceste sunete înalte dar calde, se datoresc atât concepției de construcție a chitării, cât și rezonanței deosebite a corpului acesteia sculptat manual dintr-o bucată masivă de mahon veche de cel puțin 200 de ani.

    Freddie Mercury (1946 - 1991) a fost omul cel mai vizibil al grupului, vocalistul prin excelență, dar și cel care a cântat foarte frecvent la pian și sintetizator și uneori chiar la chitară. Poziția sa mereu vizibilă de "frontman", dar și de "showman", a făcut ca remarcabilele sale calități de compozitor, textier și pianist să fie adesea subestimate, neglijate sau chiar uitate. Mercury a scris majoritatea cântecelor de pe Greatest Hits. Mercury era, de asemenea, recunoscut pentru camaraderia și colegialitatea cu care ajuta întotdeauna colegii la scrirea și finisarea propriilor lor cântece. În calitate de cântăreț, Freddie Mercury avea o voce extraordinară, cu un timbru distinct și un excepțional registru vocal de 3 octave și jumătate, deseori patru, având o tehnică impecabilă de cântăreț de operă, putând ușor acoperi zona dintre un tenor și un bariton. Pentru perioade limitate de timp, Mercury putea cânta chiar în regim de soprană sau mezzosoprană.

    Roger Taylor (născut 1949) a fost bateristul formației Queen, cântând la baterie, percuție, sintetizator și fiind deseori vocalist. Aidoma lui Brian May, Roger Taylor a fost întotdeauna vocalist de acoperire. În anii 1970 a cântat frecvent ca lider vocalist, așa cum ar fi în cântecele I'm In Love With My Car, Fight From The Inside și Modern Times Rock 'n' Roll. De multe ori, suplinind bateria și percuția, Taylor cânta la chitară și chitară bas, în special interpretând propriile sale compoziții.













Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More