Se afișează postările cu eticheta Mapn. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mapn. Afișați toate postările

sâmbătă, 12 octombrie 2013

12 octombrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Este periculos să ai dreptate când autorităţile de drept nu au." (Voltaire)

Judecători CC: Revizuirea Constituţiei să prevadă clar raporturile între puterile statului.

Prezenţi la o dezbatere cu studenţii jurişti ai Universităţii din Suceava, judecătorii CC au fost solicitaţi să prezinte problematica ce ar trebui clarificată prin legea de revizuire a Constituţiei actuale.
Astfel, judecătorul CC Mircea Ştefan Minea a arătat că noul text constituţional ar trebui să prevadă clar raporturile între puterile statului, dar şi să găsească o soluţie pentru respectarea unor prevederi constituţionale cum ar fi emiterea ordonanţelor de urgenţă care trebuie să fie emise doar pentru probleme excepţionale.

"Poate Constituţia care va fi revizuită ar trebui să prevadă mai clar care sunt raporturile între Parlament şi preşedinte, între preşedinte şi prim-ministru. Ştiţi că am avut nişte litigii şi a fost adoptată o lege privind raporturile între Parlament şi Guvern şi această lege se află acum pentru a doua oară pentru controlul de constituţionalitate. Cred că ar trebuit făcut ceva astfel încât să fie respectate articolele constituţionale privind emiterea ordonanţelor de urgenţă", a spus Minea.
El a arătat că o ordonanţă de urgenţă poate fi adoptată numai când există o situaţie extraordinară şi se justifică urgenţa prin textul ordonanţei şi necesitatea reglementării rapide a unei probleme sau a unui domeniu, precizând că nu pot fi adoptate ordonanţe de urgenţă în anumite domenii cum ar fi legile constituţionale, regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle cetăţenilor.
La rândul său, judecătorul CC Tudorel Toader a arătat că, deşi Constituţia are texte care reglementează principii generale care nu au născut controverse, nu înseamnă că acolo nu ar trebui să se umble, mai ales în ceea ce priveşte claritatea textelor.

Judecătorul Petre Lăzăroiu a spus că preşedintele Traian Băsescu mai şi glumeşte şi că, dacă va exista o asemenea excepţie, Curtea Constituţională o va analiza.
"Şi noi ne luăm concediu, mai suntem bolnavi, dar nu putem să pretindem să ni se prelungească mandatul. Dar, după cum aţi observat, preşedintele mai şi glumeşte. Hai să nu comentăm acum. Dacă va veni cu o astfel de excepţie, vom vedea. Deocamdată, nu", a spus Lăzăroiu.
El a fost completat de preşedintele CCR, Augustin Zegrean, care a spus: "Dăm răspunsul în scris la anul".

Andrei Chiliman: Partidele de dreapta sunt multe şi dezbinate.

Liderul Consiliului Consultativ al Iniţiativei România Liberală, Andrei Chiliman, consideră că partidele de dreaptă nu au nicio şansă să ajungă la putere dacă rămân dezbinate şi susţine că doar unirea acestor forţe le poate aduce la conducerea ţării, aşa cum s-a întâmplat în 1996 şi 2004.
"Noi încercăm să facem nişte proiecte de programe care pe urmă să stea la baza actului politic. Pentru că cei de dreapta, care sunt foarte puţin sau deloc reprezentaţi astăzi de clasa politică, au idei extrem de interesante, au şi soluţii pe care le propun. Şi eu cred că îndepărtarea foarte mare între actuala clasă politică şi cei care fac şi produc ceva cu adevărat în România tinde să devină o prăpastie. Noi încercăm tocmai să aflăm ce doresc, cum doresc şi să fim locul de întâlnire al acestor oameni, să putem pune la punct aceste proiecte şi programe", a afirmat Chiliman.

"Sigur, ele nu pot fi puse în practică decât de nişte formaţiuni politice. Formaţiunile politice de dreapta astăzi, pe lângă faptul că sunt multe, sunt dezbinate de personalităţi, de orgolii, de întâmplări mai recente sau mai vechi. Dacă vor rămâne dezbinate nu au nicio şansă să ajungă la putere pentru a pune în practică proiectele şi programele de dreapta. Avem două experienţe din istoria mai recentă când unirea celor de dreapta a dus la nişte schimbări şi la cucerirea puterii politice: 1996 şi 2004", a afirmat Andrei Chiliman.
El a mai spus că România merge pe un drum prost şi că se îndreaptă spre o catastrofă economică sub o guvernare de stânga.

Simona Creţu  : Încerc să gândesc pozitiv.

Simona Creţu, consilier PDL în CGMB, a declarat, vineri, că s-a înscris în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţia României, arătând că are proiecte şi programe la care lucrează de mult timp şi pe care vrea să le pună în aplicare.
 "Am proiecte şi programe la care lucrez de mult timp şi aş vrea să le pun în aplicare. Am făcut şi facultatea de comunicare", a explicat Simona Crețu motivaţia pentru care a intrat în acestă competiţie internă a partidului. Întrebată ce şanse îşi acordă pentru a fi desemnată candidatul PDL la alegerile prezidenţiale, Simona Creţu a răspuns: "Încerc să gândesc pozitiv".
Potrivit datelor postate pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti, Simona Creţu s-a născut la 29.10.1979, este de profesie specialist comunicare, ocupaţia menţionată fiind de preşedinte al Asociaţiei Terra Ecologică.
Simona Creţu a ocupat a doua poziţie pe listele PDL în alegerile locale pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Neculai Onţanu: UNPR susţine la prezidenţiale candidatul desemnat în cadrul USL.

Secretarul general al UNPR, Neculai Onţanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că UNPR va susţine la alegerile prezidenţiale candidatul desemnat în USL, el arătând, totodată, că la viitoarele alegeri UNPR va candida împreună cu PSD, în Alianţa de Centru Stânga (ACS). Întrebat dacă UNPR susţine candidatul USL la alegerile prezidenţiale din 2014, Onţanu a răspuns: "Bineînţeles. Suntem în cadrul USL, susţinem candidatul desemnat în cadrul USL".
El a arătat că la viitoarele alegeri UNPR şi PSD vor avea candidaţi comuni.
Întrebat ce va face UNPR în 2014, an cu alegeri europarlamentare şi prezidenţiale, Onţanu a precizat: "UNPR e un partid de sine stătător şi va continua să funcţioneze ca partid de sine stătător. În alegerile viitoare candidaţii UNPR vor fi cu candidaţii PSD în Alianţa de Centru Stânga. Vom candida împreună cu PSD".

Cătălin Ivan  : Băsescu să ne scutească de lecţii.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că solicitarea de aviz pentru numirile procurorilor Gheorghe Popovici şi Dănuţ Volintiru este o dovadă a "consensului pe schimbările din Justiţie", el adăugând: "Traian Băsescu ar trebui să ne scutească de lecţii privind independenţa Justiţiei".
"Am avut astăzi un semnal pozitiv în ceea ce priveşte consensul pe tema justiţiei. Faptul că s-a luat o decizie în urma consultărilor cu şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie arată că lucrurile decurg normal şi că există acord pe schimbările de procurori", afirmă Ivan.
 Potrivit acestuia, "nimeni dintre cei care au criticat schimbările, folosind argumente nefondate, de altfel, nu mai pot reproşa ceva acum".
"Traian Băsescu ar trebui să ne scutească de lecţii privind independenţa Justiţiei, din moment ce toată lumea cunoaşte încercările acestuia de-a lungul timpului de a intimida şi de a influenţa deciziile", susţine Cătălin Ivan.

Ramona Mănescu  :  Privatizarea CFR Marfă va eşua dacă nu se plăteşte la termenul de luni.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a precizat, vineri, la Constanţa, că privatizarea CFR Marfă va eşua dacă omul de afaceri Gruia Stoică nu va plăti, luni, la termenul stabilit, diferenţa de 170 de milioane de euro. Ramona Mănescu a precizat că va aştepta până la termenul menţionat ca firma omului de afaceri amintit - GFR - să achite acţiunile pe care le-a adjudecat de la CFR Marfă.
'Termenul de plată a diferenţei de 170 de milioane de euro, de către GFR, nu mai poate fi extins peste ziua de luni. Cu alte cuvinte privatizarea eşuează dacă nu se respectă termenul de plată din contract şi procedura de privatizare se va relua' - a declarat Mănescu.
În acelaşi timp, ministrul Transporturilor a respins afirmaţiile făcute de patronul GFR, Gruia Stoică, vineri, potrivit cărora termenul de plată final, stabilit pentru luni 14 octombrie, nu ar putea fi respectat pentru că nici Ministerul Transporturilor nu şi-ar fi respectat obligaţiile din contractul de privatizare.

"Ministerul Transporturilor şi-a respectat toate obligaţiile, aşa cum şi domnul Gruia Stoică, sunt convinsă că şi-a respectat toate obligaţiile. Eu nu vreau să acuz pe nimeni, deocamdată", a mai spus Ramona Mănescu.

Remus Borza: Am decis să rămân la conducerea Hidroelectrica.

Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, a declarat pentru AGERPRES,  că a decis să nu mai demisioneze de la conducerea companiei, în urma unei discuţii purtate vineri cu premierul Victor Ponta, cu ministrul interimar al Economiei, Daniel Chiţoiu, şi cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nită.
"Am avut o întâlnire astăzi cu premierul, cu vicepremierul şi cu ministrul Energiei şi am reuşit să clarificăm toate aspectele, prin urmare am decis să rămân în continuare la Hidroelectrica. Cei trei m-au asigurat că am autoritate deplină în cadrul companiei', a precizat Borza.
"Eram nemulţumit de o anumită lentoare cu care unii membri ai Directoratului îşi asumă luarea unor decizii vitale pentru companie. De asemenea, în Consiliul de Supraveghere eram în minoritate. Este vorba, de exemplu, de decizii privind vânzarea energiei pe bursă. Din 22 mai, Hidroelectrica n-a mai vândut niciun megawatt de energie pe bursă. De ce? Din cauza incapabilităţii managementului care nu ştie sau nu vrea să vândă energie'. Vânzarea microhidrocentralelor ar fi generat lichiditate, deci venituri, deci profit, care ar fi fost reinvestit în retehnologizarea hidrocentralelor mari'.
Am trimis scrisori către 15 firme de avocatură, dar nu s-a făcut încă o selecţie. Aşa că Hidroelectrica nu este reprezentantă corespunzător în instanţă în procesul cu traderii", a spus Borza. Întrebat dacă şi firma sa de avocatură se află între cele 15, el a răspuns negativ.

Lucia Varga: Vrem să începem împădurirea a 20.000 de hectare pentru a preveni riscul de inundaţii.

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Vargă, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că se doreşte începerea în această toamnă a împăduririi a circa 20.000 de hectare de teren pentru prevenirea riscului de inundaţii, împiedicarea scurgerilor de pe versanţi şi alunecările de teren.
"Noi vrem, că în această toamnă vrem, să începem lucrările la împădurirea unor terenuri în special de pe bazinetele mici pentru a preveni riscul de inundaţii. Avem identificate peste 20.000 de hectare de terenuri unde trebuie să facem împăduriri în regim de urgenţă pentru a diminua riscul alunecărilor de teren şi a scurgerilor de pe versanţi (...) Începem proiectele de împădurire, a fost un efort pentru a identifica acele terenuri, începem lucrările de împădurire în această toamnă şi le continuăm anul viitor, făcând o eşalonare astfel încât în maxim 2 ani să le finalizăm, pentru că sunt zonele cele mai expuse riscului de alunecări de teren şi de scurgeri de pe versanţi", a spus Lucia Varga.
Potrivit ministrului, pe lângă cele 20.000 de hectare de terenuri prevăzute a fi împădurite începând din această toamnă, proiectul de modificare a Codului Silvic - aprobat în Guvern şi transmis Parlamentului - mai prevede împădurirea a încă 1 milion de hectare de teren până în 2030, fiind identificate şi sursele de finanţare. Lucia Varga a precizat că pentru împădurirea a peste un milion de hectare în România, ministerul este în discuţii pentru a cumpăra aceste terenuri de la proprietari sau pentru a-i sprijini să le împădurească.
Ministrul a spus că fondurile necesare pentru împădurirea acestor terenuri sunt prevăzute tot în proiectul de lege de modificare a Codului Silvic şi anume din fondurile generate în urma vânzării certificatelor de bioxid de carbon.

MApN  : Vrea despăgubirea cadrelor din Armata Regală cu funcţii politice şi a celor condamnate politic.

Proiectul propus de Minister vizează modificarea Legii 226/2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre active, îndepărtate abuziv din Armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961. De aceleaşi drepturi ar urma să beneficieze, dacă proiectul de act normativ va fi aprobat de Parlament, şi militarii care au îndeplinit funcţii politice în aceeaşi perioadă şi au fost trecuţi în rezervă din motive politico-morale, ei urmând să fie condideraţi "cadre militare active îndepărtate abuziv din armată".
În prezent, legea stipulează că nu pot avea calitatea de cadru militar activ îndepărtat abuziv din armată perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961 cei care au îndeplinit funcţii politice, fără vreo excepţie. Ministerul doreşte, de asemenea, completarea legii cu prevederea că au dreptul la reparaţii morale şi materiale fostele cadre militare active care au intrat în armată sau în comandamentele şi unităţile de jandarmi şi grăniceri până cel târziu la 30 decembrie 1947 şi care au fost îndepărtate abuziv din armată în din considerente politice, religioase, etnice sau sociale.
Prin proiect se mai propune să fie considerate cadre militare active îndepărtate abuziv din armată şi persoanele care au trecut în cadrul disponibil al armatei, dar nu au beneficiat de despăgubirile prevăzute de Legea 433/1946 pentru crearea cadrului disponibil al Armatei.
Fostelor cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată, li se acordă, aşa cum prevede legea, o indemnizaţie reparatorie lunară, calculată prin aplicarea unui coeficient de 0,5 la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata. Dacă legislativul va aproba acest proiect, toate fostele cadre militare care fac obiectul Legii 226/2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961 vor beneficia de acces la cercurile militare, casele de odihnă, sanatoriile, căminele de garnizoană şi alte amenajări recreative sau sportive aflate în administrarea MapN şi MAI.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, aceştia au dreptul în prezent la asistenţă medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi de medicamente gratuite, precum şi sunt scutiţi de la plata abonamentelor de telefon şi de radioteleviziune.

MAE: Ministrul David şi-a exprimat nedumerirea, la Paris, faţă de ultimele evoluţii vizând aderarea României la Schengen.

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, aflat în vizită la Paris, şi-a exprimat vineri nedumerirea faţă de recentele declaraţii ale unor oficiali francezi vizând aderarea României la Spaţiul Schengen, afirmând că Executivul român are încredere că poziţia Franţei, pe acest subiect, va fi una constructivă.
David a făcut această declaraţie la întrevederea cu ministrul delegat pentru francezii din afara graniţelor, Hélene Conway Mouret, relatează diplomaţia de la Bucureşti, într-un comunicat remis AGERPRES.

"În privinţa aderării la Spaţiul Schengen, oficialul român şi-a exprimat nedumerirea faţă de ultimele evoluţii şi a afirmat că Guvernul României are încredere că poziţia Franţei pe acest subiect va fi una constructivă", scrie MAE. Clarificarea s-a impus după ce ministrul afacerilor interne francez Manuel Valls a declarat, recent, că problema deschiderii spaţiului Schengen pentru România şi Bulgaria de la 1 ianuarie 2014 nu se află 'pe ordinea de zi' şi că este mai mult decât rezervat în legătură cu aceasta.
În legătură cu incluziunea socială a cetăţenilor români aparţinând minorităţii roma, Cristian David şi-a exprimat preocuparea faţă de consecinţele înregistrate ca urmare a lansării acestui subiect în spaţiul public şi a insistat asupra necesităţii continuării şi dezvoltării măsurilor comune pentru ameliorarea situaţiei existente.

Ministerul Fondurilor Europene   : A transmis CE prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020.

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a transmis vineri serviciilor Comisiei Europene prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020, document ce detaliază cadrul instituţional privind absorbţia fondurilor europene.
Potrivit unui comunicat al MFE, documentul a fost transmis informal deoarece, la nivelul Uniunii Europene, nu au fost adoptate încă regulamentele care vor stabili modul în care vor fi implementate fondurile europene în viitoarea perioadă de programare. Prima versiune a Acordului de Parteneriat a fost publicată pe pagină web a Ministerului Fondurilor Europene la data de 1 octombrie. Documentul a fost discutat în cadrul celei de a cincea reuniuni a Comitetului Interinstituţional pentru Acordul de Parteneriat, organizată în data de 7 octombrie. Suplimentar, acesta a fost realizat pe baza contribuţiilor ministerelor de linie şi a partenerilor de dialog implicaţi în procesul de programare.
În data de 8 octombrie, prima versiune a Acordului de Parteneriat a fost prezentată membrilor Camerei Deputaţilor de premierul Victor Ponta şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
În documentul transmis serviciilor Comisiei Europene şi republicat pe pagină web a Ministerului Fondurilor Europene au fost incluse propuneri primite în ultimele zile de la partenerii de dialog social. Prima versiune a Acordului de Parteneriat detaliază cadrul instituţional - Autorităţile de Management şi Organismele Intermediare, respectiv prezintă principiile implementării efective a fondurilor în conformitate cu prevederile pachetului legislativ al Uniunii Europene.

Walter Russell Mead  : Temerile privind corupţia şi lipsa transparenţei încetinesc dezvoltarea României.

Temerile externe privind corupţia, mită şi lipsa transparenţei încetinesc dezvoltarea economică şi socială a României, a declarat, vineri, profesorul american Walter Russell Mead, în cadrul unei mese rotunde la Ambasada SUA. România ar trebui să ajungă la nivelul Poloniei, care "şi-a asigurat un rol central în discuţiile despre viitorul Europei", este de părere profesorul Mead.
Aflat în România pentru a doua oară, Walter Russell Mead a fost invitat al mesei rotunde "Locul României pe scena geopolitică mondială", organizată vineri de Ambasada SUA. Aceasta consideră că, deşi este membră a UE, România nu a realizat toate cerinţele ce derivă din această apartenenţă, "parţial şi ca urmare a unor schimbări interne şi reforme care trebuie încheiate".
Întrebat la cel fel de reforme se referă, Walter Russell Mead a precizat că România este percepută ca o ţară unde oamenii de afaceri trebuie să dea bani pentru a putea înveşti.

"Temerile privind corupţia, mită şi lipsa de transparenţă încetinesc dezvoltarea economică şi socială a României. Şi fac România un loc dificil pentru investiţiile străine (...) Înainte de a veni aici, i-am auzit pe mulţi spunând că există încă unele probleme în ceea ce priveşte transparenţa. Şi la investitorii străini, chiar şi cei din New York, auzi astfel de lucruri", a spus profesorul.
"Percepţia că trebuie să plăteşti mită pentru a face afaceri este una foarte periculoasă pentru România şi este foarte larg răspândită", a mai precizat acesta.
"Nu că alte ţări nu ar fi deloc corupte. Corupţia e o problemă constantă în toate societăţile, democratice sau nedemocratice", dar este nevoie de "instanţe care lucrează eficient, de un sistem legal transparent.

Phenian :  Exerciţiile militare ale SUA şi aliaţilor lor ar putea provoca ''un război total'.

Consiliul Suprem de Apărare al Coreii de Nord le-a cerut SUA să pună capăt exerciţiilor militare maritime pe care le desfăşoară împreună cu Japonia şi Coreea de Sud în zona Peninsulei Coreene, anunţă un comunicat dat publicităţii de agenţia oficială de presă nord-coreeană, potrivit Interfax.
"SUA trebuie să conştientizeze că am putea să iniţiem atacuri de răspuns la acţiunile lor provocatoare, acţiuni care ar putea duce la un război total pentru adevăr şi la o confruntare hotărâtoare cu SUA', se spune în comunicat.
Coreea de Nord califică manevrele militare drept 'şantaj nuclear' şi îndeamnă SUA să renunţe la 'politica de ostilitate', dacă îşi doresc pace în Peninsulă Coreeană şi pe teritoriul lor.
Interfax precizează că joi au început manevre militare maritime ale forţelor armate americane, sud-coreene şi nipone în apropiere de coasta sudică a Peninsulei Coreene.

ŞTIRI METEO

Valorile termice se vor menține duminică, 13 octombrie 2013, apropiate de cele ale perioadei, iar în regiunile intracarpatice vor fi în continuare mai ridicate decât în mod obișnuit. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 25 de grade, iar cele minime între 4 și 14 grade. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor. Va ploua local în vestul țării, iar în sud și în est și pe arii restrânse în centru se va semnala ceață și izolat ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab până la moderat.
Pe un fond termic caracterizat de valori în jurul celor normale ale datei, în București cerul va avea înnorări, iar dimineața și noaptea va fi ceață, posibil asociată cu burniță. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade. Vântul va sufla slab până la moderat.

PERSONALITĂŢI

Eugenio Montale

Eugenio Montale (n. 12 octombrie 1896, Genova – d. 12 septembrie 1981, Milano) a fost poet, prozator, editor și translator italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1975.
Montale s-a făcut cunoscut ca unul dintre principalii arhitecți ai poeziei italiene moderne a anilor 1920. Este inițiatorul și reprezentantul poeziei ermetice italiene; un liric meditativ abordând motivele simple: peisajul uneori "halucinant", evaziunea, iubirea, timpul mitic, copilăria, aspirația spre libertate dar și dialogul cu istoria recentă. Este considerat unul dintre cei mai importanți poeți italieni moderni alături de Giuseppe Ungaretti și Umberto Saba.
Eugenio Montale s-a născut în 1896 la Genova. A urmat studii superioare de muzicologie și muzică teatrală în orașul natal. Aceste studii au fost întrerupte de încorporarea ca ofițer de infanterie în timpul primului război mondial. La sfârșitul primului război mondial, Montale și-a împărțit activitatea între poezie și cronica muzicală, colaborând la diverse reviste și publicând în 1925 prima carte de versuri, Ossi de sepia.
În 1928 se stabilește la Florența unde va rămâne până în 1943. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost în Elveția la Lugano, iar din 1948 la Milano, unde ține ani în șir cronica muzicală a ziarului "Corriere della sera".
Moare la 12 septembrie 1981 lăsând în urmă o operă restrânsă cantitativ, doar cinci volume de versuri și două de eseuri, dar impunătoare prin valoarea și particularităților artistice.

S -A ÎNTÂMPLAT..........

Evenimente

    1492: Cristofor Columb a acostat în Insulele Bahamas, crezând că a ajuns în Asia de Est și nerealizând că a ajuns în apropierea coastelor Americii.
    1810: Primul festival Oktoberfest: Cetățenii din München au fost invitați să se bucure de celebrarea căsătoriei prințului Ludwig I al Bavariei cu prințesa Therese von Sachsen-Hildburghausen.
    1823: Scoțianul Charles MacIntosh a pus în vânzare primele pelerine de ploaie.

    1872: Decret imperial privind înființarea Universității din Cluj, în limba maghiară, cu patru facultăți: filosofie și litere, matematica și științele naturii, drept și medicină.


Universitatea din Cluj a luat ființă în anul 1581, când principele Transilvaniei, Ștefan Báthory, a înființat un colegiu iezuit la Cluj. Primul rector al colegiului a fost iezuitul Antonio Possevino. Acest colegiu a fost mai târziu desființat, iar în 1688 se creează la Cluj o academie ce s-a aflat de asemenea sub tutela iezuiților. În 1776 împărăteasa Maria Terezia a pus bazele unei universități în limba germană la Cluj, universitate care a fost însă înlocuită mai târziu cu un liceu piarist cu predare în limba latină.
În anul 1868 ministrul maghiar al educației, József Eötvös, a susținut înființarea la Cluj a unei universități cu predare în limbile maghiară, română și germană. Cu toate acestea, în 1872, împăratul Francisc Iosif I a creat Universitatea din Cluj cu predare exclusiv în limba maghiară, determinând serioase nemulțumiri comunității românești majoritare în Transilvania. Această universitate a fost mutată la Budapesta în 1919, iar apoi la Szeged în 1921. Această universitate a avut și o catedră de limba și literatură română condusă de Grigore Silași (1872–1886) și Grigore Moldovan (1886–1919). În anul universitar 1906–1907 Grigore Moldovan a fost rector al universității.
După sfârșitul primului război mondial, la data de 12 mai 1919 se înființează Universitatea „Daciei Superioare” din Cluj, numită apoi Universitatea „Regele Ferdinand I”. Vasile Pârvan a inaugurat în 3 noiembrie 1919 cursurile universității, iar la 1 februarie 1920 regele Ferdinand al României a proclamat în mod solemn crearea acestei universități. Primul rector al noii universități românești a fost Sextil Pușcariu.
În 1940, din cauza Dictatului de la Viena, universitatea românească a fost mutată la Sibiu și Timișoara. Tot atunci, a fost adusă o parte a universității maghiare de la Szeged la Cluj, iar cealaltă parte a rămas pe loc, și există și astăzi sub numele de Universitatea din Szeged, una dintre cele mai prestigioase universități maghiare.
În 1945, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, universitatea românească a reveneit la Cluj sub numele de Universitatea „Victor Babeș”. Tot în același an, în locul universității maghiare, autoritățile române au înființat Universitatea maghiară „Bolyai”, tot la Cluj.
În 1959 cele două universități au fost unite în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
În 2011 a fost clasificată în prima categorie din România, cea a universităților de cercetare avansată și educație.

    1910: A fost descoperit, în catedrala din Aachen, sarcofagul cu rămășițele împăratului Otto al III-lea (Sfântul Imperiu Roman) (980-1002).
    1925: A fost inaugurată Universitatea Guadalajara din Mexic.
    1931: Se încheie procesul de constituire a Frontului de la Harzburg, din care făceau parte partidele de extremă dreaptă germane.

    1931: Se inaugurează statuia lui Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia. Are 30 de metri înălțime fără să se includă cei 8 metri ai soclului, lățimea între brațe este de 28 metri, și este situată pe vârful muntelui Corcovado la o altitudine de 700 de metri.

Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul) este un monument în Rio de Janeiro (Brazilia). El este amplasat la sud de oraș pe muntele Corcovado (780 m) în pădurea Tijuca. Monumentul a fost planificat cu ocazia aniversării de 100 de ani de la declararea independenței Braziliei. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor Silva Costa. Din motive financiare, numai după zece ani a început construcția lui. Cu sprijinul Franței și Vaticanului s-a reușit realizarea proiectului și sfințirea statuii la data de 12 octombrie 1931. Edificiul are o înălțime de 30 metri, împreună cu soclul 38 de metri, lățimea la nivelul brațelor 28 metri și o greutate de 1145 tone. În soclu se află o capelă unde pot intra 150 de persoane, mulajul (modelul) din ghips a fost efectuat de sculptorul francez Paul Landowski. Materialul de construcție este compus din beton armat, acoperit cu un strat de mozaic. Monumentul este folosit de biserica catolică la diferite aniversări ca loc de pelerinaj. În orașul bolivian Cochabamba a fost amplasat un monument asemănător, care depășește cu 8 m înălțimea monumentului brazilian. În prezent există în Brazilia și Portugalia mai multe copii ale statuii.

    1946: A fost înființat Institutul de Endocrinologie "C.I. Parhon", din București.
    1964: Sovieticii au lansat Voskhod I în spațiu, prima navă spațială capabilă să transporte trei persoane pe orbita Pământului.
    1968: Se deschide a XIX-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară din Mexico City, Mexic; România a obținut 15 medalii (4 aur, 6 argint, 5 bronz).
    2005: A fost lansată a doua misiune chineză cu oameni la bord, Shenzhou 6, pentru 5 zile pe orbită.

S -a născut în.............

    1860: Elmer Ambrose Sperry, inventator și om de afaceri american (d. 1930)
    1865: Arthur Harden, chimist englez, laureat Nobel (d. 1940)
    1881: Cecil B. de Mille, regizor american (d. 1959)
    1896: Eugenio Montale, poet italian, laureat al Premiului Nobel (d. 1981)
    1935: Luciano Pavarotti, tenor italian (d. 2007)
    1951: Peter Goldsworthy, scriitor australian
    1954: Delia Brândușescu, sculptoriță româncă

Decese............................

    1863: Andrei Mureșanu, poet, creatorul marșului revoluționar de la 1848 (n. 1816)
    1870: Robert Lee, general american, comandantul armatei sudiste în timpul Războiului de secesiune (n. 1807)
    1924: Anatole France, autor francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1844)
    1965: Paul Hermann Müller, biochimist elvețian, laureat al Premiului Nobel (n. 1899)
    1969: Sonja Henie, patinatoare americană, campioană mondială la patinaj între 1927- 1936
    1971: Dean Gooderham Acheson, om politic american (n. 1893)

Sărbători   

    2005: Ziua Internațională a prevenirii catastrofelor naturale (a doua miercuri din octombrie)


joi, 12 septembrie 2013

12 septembrie 2013 by Viorica Crainic

Bine v- am regăsit!

"Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem şi prea lung pentru cei care se plâng".(William Shakespeare)

Preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis ieri, 11 septembrie 2013, un mesaj omologului său american, Barack Obama, la 12 ani de la atacurile teroriste care au avut loc în SUA : 

"Cu prilejul comemorării tragicelor evenimente din 11 septembrie 2001, suntem profund emoţionaţi de tragedia pierderii unor vieţi nevinovate, provocată de atacurile teroriste care au şocat lumea întreagă. Au trecut 12 ani de atunci. Alături de Statele Unite ale Americii, aliaţii şi partenerii cu care împărtăşim aceleaşi valori, ne-am solidarizat într-un efort neîntrerupt pentru ca acţiunile noastre să facă posibil ca oamenii din întreaga lume să fie la adăpost de bigotism, extremism şi ură".
Cu prilejul comemorării evenimentelor tragice din 11 septembrie vă rog să primiţi, domnule preşedinte, profunda mea compasiune şi să transmiteţi poporului american gândurile şi rugăciunile noastre care se îndreaptă astăzi spre victimele atacurilor, spre apropiaţii acestora şi spre toţi prietenii noştri americani.
Cu deosebită consideraţie, Traian Băsescu, preşedintele României".

Eugen Tomac: Guvernul trebuie să îşi menţină toate angajamentele asumate în relaţia cu Chişinăul.

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat miercuri că Guvernul trebuie să îşi menţină toate angajamentele pe care statul român şi le-a asumat în relaţia cu Republica Moldova şi trebuia să reacţioneze la afirmaţiile vicepremierului rus Dmitri Rogozin care insistă ca Chişinăul să îşi abandoneze agenda europeană.
"Cred că Guvernul României trebuie să îşi asume şi să menţină linia deschisă în ultimii ani de statul român pe relaţia cu Republica Moldova pentru că, din păcate, instrumentele pe care le-am avut la dispoziţie, grupul de prieteni UE - Republica Moldova nu mai funcţionează. (...) Cred că Guvernul trebuie să îşi menţină toate angajamentele pe care statul român şi le-a asumat în relaţia cu Chişinăul. Lipsa de reacţie demonstrează laşitate, dezinteres, pentru că atâta timp cât Moscova îşi permite să impună şi să insiste ca Chişinăul să îşi abandoneze agenda europeană Bucureştiul trebuia să fie prima capitală care reacţionează la asemenea declaraţii bolnăvicioase pe care le-a făcut Rogozin", a spus Eugen Tomac, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

"În 2009 Guvernul de la Chişinău şi-a asumat o agendă proeuropeană extrem de consistentă. Astăzi, din păcate, asistăm la un abuz şi la o serie de presiuni şi şantaj din partea Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte parcursul european al Republicii Moldova. În urmă cu câteva zile, Federaţia Rusă şi-a trimis doi emisari la Chişinău, (...) ameninţând practic Republica Moldova că vor fi impuse o serie de restricţii economice, lucru care nu are nimic în comun cu valorile pe care lumea democratică le împărtăşeşte. Şi mai grav este că în această competiţie de a menţine în zona sa de influenţă s-a implicat şi Biserica Ortodoxă Rusă, prin vocea patriarhului Kiril, care s-a deplasat timp de câteva zile în Republica Moldova şi unde a făcut o serie de afirmaţii jignitoare la adresa românilor de dincolo de Prut", a arătat Tomac.

Cătălin Predoiu: Proiectul Roşia Montană conţine cianură juridică.

PDL îi solicită premierului Victor Ponta o analiză juridică serioasă asupra proiectului de la Roşia Montană, cu avocaţi specializaţi şi loiali Guvernului şi ţării, a declarat miercuri prim-vicepreşedintele democrat-liberal Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă.
"PDL, ca partid de centru-dreapta, rămâne consecvent şi sprijină investiţiile străine serioase care au ca rezultat crearea locurilor de muncă, cu respectarea condiţiilor de mediu. Proiectul Roşia Montană conţine cianură juridică. Este neconstituţional şi net în dezavantajul statului român", a afirmat prim-vicepreşedintele P

"O spune chiar proiectul de aviz al ministerului Justiţiei, semnat de ministrul Justiţiei, trimis ministrului Dan Şova. Acest document, elaborat de o instituţie profesionistă, Ministerul Justiţiei, spune clar că nu este nevoie de o lege, ceea ce înseamnă că Guvernul fuge atunci când trimite proiectul la Parlament. Spune clar că prelungirea licenţei de exploatare pe 20 de ani aduce atingere proprietăţii publice, garantată şi ocrotită prin Constituţie. Spune clar că licenţa a fost acordată prin hotărâre de guvern şi tot prin hotărâre de guvern trebuie prelungită dacă este cazul. Obligarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale prin lege să prelungească această licenţă echivalează cu o neconstituţionalitate şi aduce atingere funcţionării unor instituţii publice ", a afirmat Predoiu.

"Dedublarea premierului între cele două calităţi a adus oamenii în stradă, şi nu proiectul în sine. (...) În acest moment, premierul ar trebui să facă o analiză serioasă din punct de vedere juridic a întregii situaţii, cu avocaţi specializaţi şi loiali Guvernului şi ţării, nu loiali altor instituţii. Pe baza acestei analize trebuie să se stabilească de către Guvern care sunt interesele noastre, plecând de la strategia în minerit, de la strategia energetică, de la celelalte interese pe termen lung ale României (...) Trebuie făcută o strategie pe care Guvernul să o prezinte public", a mai declarat prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.
Liderii PDL se vor întâlni, astăzi, la ora 12.00, la Parlament, cu premierul Victor Ponta, pentru a discuta măsurile de relansare economică, a declarat, ieri, prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu.
 "Întâlnirea va avea loc mâine (joi - n.r.) la ora 12.00 şi subiectele pe care le vom aborda ţin de relansarea economică a României din punctul nostru de vedere. Întâlnirea va avea loc la Parlament", a precizat Cătălin Predoiu.
El a mai spus că PDL aşteaptă rezultatele acestui dialog pe teme economice şi în funcţie de acestea "se va poziţiona faţă de depunerea unei moţiuni.

Victor Ponta : Am o teamă că semnalul va fi  "în România nu se mai face nimic de acum încolo".

Premierul Victor Ponta a subliniat ieri seară, că dacă va fi respins proiectul Roşia Montană trebuie găsit răspunsul la întrebarea ce vom face mai departe, exprimându-şi "teama" că semnalul va fi acela că "în România nu se mai face nimic de acum încolo".
"Cred că cei mai mulţi de acolo (de la protestele împotriva proiectului Roşia Montană - n.r.) sunt sinceri, cred în nişte lucruri frumoase, însă, lucrurile stau în felul următor: într-adevăr, dacă se face această exploatare, va fi un lac de cianuri. În acest moment, la Roşia Montană sunt două lacuri - de la exploatarea aurului făcută până în '95 cred - două lacuri, apele din zonă, 45 km, sunt ape cu concentraţie de o sută de ori mai mare decât cea admisă şi vorbea cineva de un peisaj selenar. (...) Este acum un peisaj selenar, pentru că aurul se exploatează acolo de foarte mult timp, s-a exploatat cu cianuri pentru că nu există în lume o altă tehnologie şi oriunde se exploatează în lume la fel se întâmplă", a declarat Ponta, la Antena 3.
"Ceea ce ştiu sigur este faptul că avem două probleme. În primul rând, şi asta vom face până la urmă, trebuie să găsim banii ca să purificăm noi cele două iazuri şi apele din zonă. Sunt nişte sume destul de mari, sper să reuşim să le găsim. Pentru Galeriile Romane ne trebuie aproximativ 150 de milioane de euro. Deocamdată, nu-i avem", a susţinut premierul.

"Întrebarea este următoarea: respingem proiectul, ce se întâmplă mai departe? (...) Ce facem a doua zi? Care este soluţia? Pentru că înţeleg problema cu cianură, dar vedeţi, nu scoatem gaze, ok, le vom importa din Rusia şi vom plăti foarte mult. Nu exploatăm, nu ştiu, alte resurse - România are în continuare cupru, are multe alte metale pe care toate ţările care le deţin, inclusiv în Europa, le exploatează. Eu nu vreau să arătăm ca o ţară care, de la o ţară foarte poluatoare şi dezinteresată de mediu, cădem în extrema cealaltă în care nu se face nimic în România şi ne păstrăm ţara. (...) Am o mare teamă, că semnalul va fi 'în România nu se mai face nimic de acum încolo'", a arătat Ponta.

"Am discutat despre acest proiect de multe ori cu domnul Antonescu".
"Are  perfectă dreptate: trebuie o dezbatere. Tocmai de aceea, o dezbatere în ordinea logică este următoarea: întâi facem dezbaterea, prezentăm toate aceste cifre, după care luăm o decizie. Din păcate, decizia s-a luat deja. Domnul Blaga a anunţat-o sâmbătă, deşi domnul Blaga şi PDL ştiu foarte bine proiectul că ei l-au aprobat, prin Berceanu, dar acum se spală pe mâini, ca şi Traian Băsescu. Domnul Băsescu nu mai are nicio treabă cu Roşia Montană acum. Dacă e o ceartă între Antonescu şi Ponta, el nu se bagă", a mai menţionat Ponta.

"Eu am fost împotriva proiectului Roşia Montana, prima dată, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susţinut de Traian Băsescu. Şi am zis: dacă îl susţine Traian Băsescu, sigur e e ceva rău. În momentul în care am spus: "Punem toate documentele, nu vă spun că îl susţine Ponta sau e împotrivă", pentru că, probabil cei care sunt cu mine mă urmau, cei care erau împotriva mea, ziceau să fim împotrivă. Şi am zis: "Hai să citim tot, să ascultăm pe toată lumea". Şi dacă vreţi, pentru mine, pe acest proiect atât de controversat, era în sfârşit un exemplu că deciziile importante pentru ţară le putem lua prin dialog", a declarat premierul

Referitor la gazele de şist, Victor Ponta a spus : "Da. Sunt de acord să vedem dacă avem rezerve, dacă putem să le exploatăm cu toate garanţiile de mediu şi să gândim în sensul de a face ceva", întrebat dacă este de acord cu exploatarea gazelor de şist.

"Acum avem două demonstraţii: una la Piaţa Universităţii (din Capitală - n.r.) şi una la Roşia Montană. Cui dăm dreptate? Celor care sunt mai mulţi? Sau celor care sunt mai agresivi? Sau celor care blochează drumul? (...) De aceea, într-o ţară democratică şi civilizată, cei care protestează la Piaţa Universităţii împotriva Roşia Montană, cei care protestează în Alba pentru, trebuie să aibă un cadru democratic. Şi acel cadru nu poate fi decât Parlamentul României", a explicat primul-ministru.

Cătălin Ivan : Emil Boc n-a scos un cuvânt despre Roşia Montană.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, l-a criticat dur pe fostul premier Emil Boc, social-democratul susţinând că acesta nu a avut curajul să-şi asume proiectul minier de la Roşia Montană.

"Emil Boc a fost un premier laş, care nu a avut curajul să-şi asume trimiterea proiectului de la Roşia Montană într-o dezbatere deschisă şi transparentă, aşa cum a făcut USL, pentru a tranşa odată pentru totdeauna chestiunea. El s-a ascuns întotdeauna în spatele altora când trebuiau luate decizii. Este interesant cum, în tot timpul în care Traian Băsescu a susţinut făţiş proiectul de la Roşia Montană, Emil Boc nu a scos niciun cuvânt şi a executat toate ordinele primite. Dar cu toate acestea, este premierul care a tăiat salariile, care a mărit taxele, care a reţinut ilegal bani pensionarilor, care a blocat programele operaţionale, care a umilit întregi categorii sociale şi care a dus România pe marginea prăpastiei", a declarat Cătălin Ivan, conform unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.
"Drept urmare, Emil Boc, în opinia noastră, este ultimul om care poate vorbi despre bună guvernare, ca să nu mai discutăm despre proiecte majore pe care le-a avut în gestionare şi pe care pur şi simplu le-a lăsat în cârca altora", menţionează purtătorul de cuvânt al PSD.

Crin Antonescu: Nu pot să admit ideea că România are aşa, din senin, de plătit nişte despăgubiri.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi-a exprimat miercuri mirarea faţă de faptul că România are de plătit despăgubiri companiei care intenţionează să exploateze minereurile de la Roşia Montană, aşa cum a afirmat premierul Victor Ponta, suma vehiculată fiind de două miliarde de dolari.
"Nu pot să admit ideea că România are aşa, din senin, de plătit nişte despăgubiri. Pentru ce? Ce a făcut România? Drepturile cui le-a încălcat? Ce angajament şi-a încălcat? Asta mi se pare o discuţie pur şi simplu ştiinţifico-fantastică", a afirmat Crin Antonescu, la Palatul Parlamentului.
"Eu nu am încheiat niciun contract, eu sunt parlamentar, sunt preşedintele Senatului, am o temă de legiferare, sunt pe parcursul unui proces de legiferare normal. Parlamentul României n-are nicio obligaţie faţă de nimeni în afară de alegători. Parlamentul României este suveran în deciziile sale şi nu văd de unde vine şi pe ce se bazează o astfel de ameninţare. Singurul lucru pe care eu îl ştiu, dar e suficient, este că Parlamentul acestei ţări nu va vota niciodată o lege sub acest gen de ameninţări", a subliniat preşedintele Senatului.
Ieri, preşedintele Senatului, Crin Antonescu a avut o întâlnire cu preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii, declarând  : "Este o întâlnire periodică. Aşa cum ştiţi, noi săptămânal avem întâlniri cu miniştrii, cu preşedinţii executivi şi o dată la două săptămâni (...) cu preşedinţii consiliilor judeţene, primarii marilor oraşe. Este deci una din aceste întâlniri obişnuite, dar are o temă principală, şi anume: discuţiile, proiectul, ideile despre regionalizare, în condiţiile în care la nivelul USL am anunţat, împreună, că încercăm, printr-o modificare a Legii 315, să facem nişte paşi, nu chiar toată regionalizarea, că, propriu-zis, fără modificarea Constituţiei, nu putem".
Eu, în momentul în care am discutat cu premierul acest lucru, şi după aceea l-am comunicat şi presei împreună, am spus că discutăm elemente, propuneri, cunosc nişte propuneri dinspre PSD, dar nu un proiect anume de lege, discutăm împreună, practic, aceste lucruri, în speranţa că vom ajunge la un consens", a arătat liderul liberal.
"Mie nu mi se pare esenţial că sunt 10, că sunt opt sau că sunt chiar 12. Mie mi se pare esenţial ca o eventuală lege în acest sens să ofere garanţii pentru dezvoltarea economică. Ăsta e sensul regionalizării. Dacă regionalizarea, sau pachetul legislativ, sau legea, care să permită regionalizarea, nu dă şansa unei dezvoltări economice mai bune în sistemul regional, ea nu are rost. Asta este esenţial, şi nu numărul regiunilor. (...) Încercăm, încercăm, dacă vom reuşi să ducem cumva, să conturăm acest proiect, poate chiar să-l adoptăm, până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare. Deci, pe durata anului 2013. Cam ăsta ar fi orizontul", a spus preşedintele PNL.

Uniunea Minorităţilor Naţionale din Europa: Regiunile trebuie implicate în luarea deciziilor în UE.

Preşedintele Uniunii Federale a Minorităţilor Naţionale din Europa (FUEN), Hans Heinrich Hansen, afirmă că regiunile trebuie implicate în sistemul de luare a deciziilor în UE, aspect ce ar trebui reglementat la revizuirea tratatelor europene, în aşa fel încât minorităţile "să fie luate în serios".
Preşedintele FUEN, Hans Heinrich Hansen, a declarat miercuri, în deschiderea seminarului anual organizat de Fundaţia "Bernady Gyorgy" din Târgu Mureş, că regiunile trebuie implicate în sistemul de luare a deciziilor în cadrul UE, iar acest aspect ar trebui prevăzut în momentul revizuirii tratatelor europene.
"Reglementările europene trebuie să oglindească drepturile minorităţilor. Aici intervine organizaţia noastră, în cooperare cu Consiliul Europei, care se implică pentru drepturile fundamentale ale omului. Putem încerca să facem în aşa fel încât diversitatea minorităţilor să aibă o importanţă mai mare şi să fie luate în serios. Minorităţile doresc acordarea unei importanţe mai mari regiunilor, trebuie să acceptăm aceste impulsuri care vin din regiuni. Trebuie implicate regiunile şi în sistemul de luare a deciziilor în cadrul UE, ca o soluţie", a spus Hâns Heinrich Hansen.
Potrivit acestuia, majoritatea cetăţenilor din statele membre UE se simt legaţi de regiunile lor şi identitatea lor se leagă de regiunea din care provin, iar "prin acordarea importanţei necesare regiunilor, se pot împăca identităţile naţionale şi etnice".

Liviu Dragnea : Roşia Montană este un proiect pentru oameni politici curajoşi.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat  că Roşia Montană este un proiect pentru oameni politici curajoşi şi nu pentru cei care vor să îl folosească într-o aşa-zisă campanie electorală.
"O spun cu toată sinceritatea, chiar dacă unii s-ar putea supăra. Acesta este un proiect pentru oameni politici curajoşi, nu pentru oameni politici care vor să folosească acest mare proiect şi această mare oportunitate într-o aşa-zisă campanie electorală. Sunt prea puţini oameni care înţeleg, care ştiu de fapt despre ce e vorba acolo, câte miliarde ar putea câştiga România şi trebuie analizat cu maximă seriozitate care ar fi riscurile de mediu", a afirmat Dragnea la intrarea în sediul DNA, unde continuă studierea materialului de urmărire penală în dosarul privind referendumul de anul trecut.
"Este mult prea important. Despre Roşia Montană trebuie discutate foarte serios câteva lucruri pentru că astea sunt importante: dacă el este oportun pentru această ţară, câţi bani câştigă România şi dacă într-adevăr există sau nu probleme de mediu care pot fi rezolvate sau nu. Dar răspunsul la aceste întrebări nu se dă în stradă", a spus Dragnea.

Mircea Geoană : E neplăcut să-l aud pe Antonescu dând indicaţii preţioase PSD.

Senatorul PSD Mircea Geoană spune, într-un comunicat transmis miercuri, că "este neplăcut" să-l audă pe Crin Antonescu dând "indicaţii preţioase" aliatului de guvernare PSD, el menţionând totodată că o "campanie electorală pe seama PSD" reprezintă un gest neaşteptat din partea liderului PNL.
"O problemă aparent cronicizată a ajuns acută, stârnind pasiune, emoţie, o mobilizare fără precedent pe o temă economică şi socială. Este un adevărat test pentru soliditatea USL. Este un test pentru liderii săi. Crin Antonescu, atacându-şi partenerul şi principalul aliat în PSD, reconfirmă meteahna coaliţiilor din România. Totul e bine şi frumos, până când nu mai e cer senin", susţine Geoană.
El adaugă că "este neplăcut" să-l audă pe Crin Antonescu "dând indicaţii preţioase Partidului Social Democrat, un aliat la guvernare, în condiţiile în care niciun lider PSD nu şi-a permis până acum să dea lecţii PNL, indiferent de subiectele de pe agenda publică".
"Astfel de mesaje sunt inacceptabile atâta vreme cât parlamentarii PSD vor vota asupra proiectului Roşia Montană după ce vor avea toate datele, aşa cum este normal într-o dezbatere parlamentară. Campania electorală, pe seama PSD, reprezintă un gest neaşteptat din partea domnului Antonescu care aduce foarte mult aminte de manevrele similare ale lui Traian Băsescu", mai spune Geoană, potrivit comunicatului.
În replică, Crin Antonescu, a declarat că el nu dă indicaţii PSD şi că social-democratul nu trebuie să se sperie, pentru că el nu este Traian Băsescu, iar legat de Roşia Montană premierul Ponta este cel care a anunţat un vot împotrivă.

CEO Gabriel Resources: Declaraţiile mele au fost citate greşit şi au fost corectate de The Globe and Mail.

Directorul general de la Gabriel Resources, Jonathan Henry, arată într-o precizare transmisă miercuri seară AGERPRES că declaraţiile sale apărute în cursul acestei zile în publicaţia The Globe and Mail au fost citate greşit şi corectate de publicaţia menţionată.
"Ca o clarificare a declaraţiilor publicate în numele meu în presa internaţională, doresc să subliniez că nu am declarat niciodată cele citate în forma respectivă şi că declaraţiile mele au fost citate greşit. Între timp, declaraţiile au fost corectate de către publicaţia The Globe and Mail. Am cel mai profund respect pentru România, pentru cetăţenii săi, pentru Guvernul României şi pentru Parlament. Doar românii şi România vor decide ce este în interesul ţării. Deşi este firesc pentru orice companie să facă ceea ce este necesar pentru a-şi proteja interesele - şi nici Gabriel Resources nu face excepţie - vom lua act de orice decizie luată de Guvern sau de Parlamentul României. Compania va furniza toate informaţiile necesare astfel încât oamenii să poată lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauză. Decizia finală vă aparţine, fără discuţie, Guvernului şi Parlamentului României şi, în ultimă instanţă, cetăţenilor României', precizează Jonathan Henry.
Într-un articol publicat miercuri de The Globe and Mail, directorul general al companiei Gabriel Resources declara că firma canadiană va da în judecată Guvernul român, cerându-i miliarde de dolari, în cazul în care, săptămâna viitoare, Parlamentul va adopta o lege care va pune capăt proiectului minier de la Roşia Montană.

Valeriu Zgonea: Proiectul de lege privind câinii fără stăpân oferă instrumente clare autorităţilor locale.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat miercuri că proiectul de lege privind câinii fără stăpân oferă instrumente clare autorităţilor locale să rezolve această problemă, iar acest act normativ anulează alte legi care sunt contrare noilor prevederi.
"Întotdeauna textul de lege promovat cel mai nou este textul de lege care se aplică. Instrumentele sunt foarte clare. (...) Textele legii pe care noi am promovat-o sunt prioritare şi anulează alte texte care sunt contrare. Guvernul va fi imediat în măsură să dea o ordonanţă de anulare a textului din 2001. În acest moment, eu vă spun că legea, aşa cum este ea, este atotcuprinzătoare. Noi am scanat-o în 2012, când am contestat-o la Curtea Constituţională, şi doar acestea au fost articolele care nouă ni s-au părut neconstituţionale şi care generau o dezbatere. Nu poţi să eutanasiezi un câine doar pentru că s-au întâmplat atunci nişte lucruri", a spus Zgonea la Palatul Parlamentului.

"Obligaţia mea, ca parlamentar, şi a autorităţii locale este să protejăm cetăţeanul. (...) Pentru un câine ţinut într-un centru se cheltuie cam 2 euro pe zi, asta înseamnă 60 de euro pe lună. Este echivalentul resurselor financiare pe care le primeşte fata mea sau orice copil din România în 6 luni de zile. Cred că legea prevede un interval suficient pentru orice comunitate. Dacă are bani, face mii de adăposturi pentru câini; dacă nu are, poate să găsească această soluţie, dar eu nu vreau să mai existe părinţi că ai lui Ionuţ", precizat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Remus Pricopie: Testările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a - "radiografii' ale sistemului".

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că rezultatele testărilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a nu vor fi trecute în catalog, ele fiind organizate pentru a se vedea diferenţele dintre evaluarea la clasă şi cea de tip naţional.
"În catalog vom avea notele sau calificativele de la clasă. Însă aceste testări le vom face tocmai pentru a vedea ce se întâmplă la nivel naţional şi pentru a vedea diferenţele dintre evaluarea la clasă şi o evaluare de tip naţional. Nu trebuie să fie sperietoare aceste evaluări. Sunt absolut normale, nu doar în România se introduc aceste evaluări, sunt şi în alte ţări, plecându-se de la ideea că nu este admisibil ca prima evaluare din sistem să o faci după 8 ani de şcoală. Atunci avem nevoie de semnale mult mai devreme pentru a vedea dacă în anumite şcoli, în cazul anumitor elevi, direcţia nu este cea corectă. Adică elevii respectivi nu reuşesc să înveţe suficient cât să facă faţă unor testări de nivel mediu", a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Pricopie.
"Aceste evaluări din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a vor reprezenta acele radiografii pe care le vom avea în raport cu sistemul înaintea primului examen naţional care va rămâne Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a", a spus Pricopie.

MApN: Zeci de militari acţionează în localităţile din Galaţi unde s-au produs inundaţii.

Zeci de militari acţionează, cu trei mijloace aparţinând MApN în zona localităţilor Măstăcan, Costache Negri şi Pechea din judeţul Galaţi pentru ajutarea populaţiei şi limitarea efectelor inundaţiilor produse aseară în acea zonă, informează instituţia.
"89 de militari cu trei mijloace tehnice aparţinând Ministerului Apărării Naţionale acţionează, în această dimineaţă, începând cu ora 01.30, în zona localităţilor Măstăcan, Costache Negri şi Pechea, din judeţul Galaţi, pentru ajutarea populaţiei şi limitarea efectelor inundaţiilor produse aseară în acea zonă. În cursul nopţii, militarii, care provin din Brigada 282 Infanterie Mecanizată- Batalioanele 300 Infanterie şi 284 Tancuri Galaţi, au acţionat şi în localitatea Cudalbi", precizează MApN într-un comunicat remis AGERPRES.
Intervenţia este realizată la solicitarea subprefectului de Galaţi.

Peste 700 de case şi 500 de curţi au fost inundate în urma unei ruperi de nori care a adus cantităţi foarte mari de precipitaţii - 110 l/mp în localitatea Griviţa sau 96 l/mp la Vlădeşti şi scurgeri importante de apă pe versanţi, fiind şi o creştere rapidă şi semnificativă a debitelor pâraielor Suhu şi Geru, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrică Paţilea Crângan.
Potrivit acesteia, viiturile au făcut patru victime. La Cuca, doi bărbaţi, cu vârste de 62, respectiv 85 ani au murit înecaţi, o femeie de 74 ani a decedat cel mai probabil în urma unui infarct, iar la Cudalbi, o fetiţă de opt ani a fost luată de viitură. O altă persoană este dată dispărută, la Griviţa. Au fost evacuate 339 de persoane şi au fost salvate 45 de persoane şi 122 de animale.

 Comandamentul pentru situaţii de urgenţă a fost convocat la ora 11.30, la Palatul Victoria.
"Având în vedere precipitaţiile abundente căzute în ultimele ore în judeţul Galaţi precum şi prognoza meteo pentru orele următoare, primul-ministru Victor Ponta a convocat un comandament pentru situaţii de urgenţă la Palatul Victoria", se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Comandamentul va fi coordonat de viceprim-ministrul Liviu Dragnea, alături de care se va afla şi ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.

The Washington Post  : SUA au început să livreze arme rebelilor sirieni.

Statele Unite au început să livreze arme şi echipamente tehnice rebelilor sirieni, scrie ziarul The Washington Post (WP) în ediţia de miercuri. Citând surse americane şi siriene, cotidianul american scrie că CIA a început să livreze încărcături cu "ajutor material letal" în ultimele 15 zile. Ziarul adaugă, pe site, că Departamentul de Stat a trimis vehicule şi alte materiale, inclusiv echipamente de comunicaţii sofisticate şi kituri medicale de luptă.
CIA, contactată de AFP, a declarat că nu are de făcut vreun comentariu cu privire la informaţiile publicate de Washington Post.

Vladimir Putin : Statele Unite să nu folosească forţa în Siria.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat joi Statele Unite să nu folosească forţa în Siria, cu câteva ore înainte să înceapă negocieri sub tensiune între Moscova şi Washington asupra planului rus de plasare sub control internaţional şi apoi distrugere a arsenalului chimic sirian. O întâlnire este prevăzută joi şi vineri la Geneva între secretarul de Stat John Kerry şi omologul său rus Serghei Lavrov, însoţiţi de zeci de experţi în dezarmare, urmărind să deschidă o cale diplomatică cu privire la conflictul din Siria şi să amâne o eventuală acţiune militară punitivă anunţată de către Statele Unite.
Însă într-un articol publicat în The New York Times (NYT), în timp ce Kerry se afla deja în drum spre Eleveţia, Putin a reluat presiunile asupra Washingtonului.
El i-a acuzat mai întâi pe rebelii sirieni,  nu armata preşedintelui Bashar al-Assad, că au comis atacul chimic de la 21 august lângă Damasc, cu scopul de a provoca "o intervenţie" a Statelor Unite.

Şeful de la Kremlina avertizat, că, atacuri asupra Siriei ar putea să declanşeze un "nou val de terorism, (să submineze) eforturile multilaterale privind rezolvarea problemei nucleare iraniene şi conflictul israeliano-palestinian şi să destabilizeze şi mai mult Orientul Mijolociu şi Africa de Nord", prejudiciind totodată sistemul ONU.

ŞTIRI METEO

Vineri, 13 septembrie 2013, vremea va continua să fie instabilă. Temperatura aerului va marca o scădere față de intervalul precedent, astfel încât valorile maxime vor fi cuprinse, în general, între 16 și 26 de grade, iar cele minime se vor situa între 7 și 17 grade. În cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi, sub formă de averse, însoțite de descărcări electrice. Izolat sunt condiții de grindină, iar cantitățile de apă pot fi mai însemnate.
 Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări în zona montană, dar în timpul ploilor și în restul
teritoriului.
În Bucureşti, cerul va prezenta înnorări și temporar vor fi ploi, mai ales averse, posibil însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura aerului va marca o scădere față de intervalul precedent, astfel încât maxima se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar minima va fi de 11…12 grade.

PERSONALITĂŢI

Ion Agârbiceanu

Ion Agârbiceanu (n. 12 septembrie 1882, Cenade, comitatul Alba de Jos — d. 28 mai 1963, Cluj) a fost un scriitor, ziarist și prozator român, adept al semănătorismului, parlamentar, academician, canonic și protopop unit al Clujului. Studii gimnaziale la Blaj (1892 - 1900), superioare la Facultatea de Teologie din Budapesta (1900 - 1904). Din 1901 - 1902, începe să colaboreze cu poezii la „Tribună” din Sibiu, „Gazeta Transilvaniei” (Brașov), „Familia” (Oradea), „Drapelul” (Lugoj). În anul 1903, începe colaborarea la revista „Sămănătorul” cu Legendă în versuri. Sub-prefect la internatul de băieți din Blaj (1904 - 1905);
    În septembrie 1905, se înscrie la Facultatea de Litere din Budapesta, secția de limbi clasice, română și istorie; audiază frecvent și activează la toate cursurile organizate de Societatea „Petru Maior”. Spre sfârșitul anului, revista Luceafărul îi tipărește primul său volum de schițe și povestiri intitulat De la țară.
    Preot paroh în Bucium-Șasa, județul Alba, (1906 - 1910), apoi în Orlat, județul Sibiu (1910 - 1916); retras în timpul primului război mondial în Moldova, de unde a fost evacuat în Rusia, fiind pentru un timp preot militar în corpul voluntarilor ardeleni (1917 - 1918);
    După 1918 a fost director al ziarului „Patria” din Cluj (1919 - 1927), apoi al ziarului „Tribuna” din Cluj (1938 - 1940).
    A deținut mai multe funcții politice în Parlamentul României întregite (prima dată în 1919, apoi în 1922 - 1926), mai târziu a fost senator și vicepreședinte al Senatului.
    A fost membru în Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania (1919).
    A fost preot și protopop în Cluj (din 1930), canonic al Episcopiei de Cluj-Gherla (din 1931).
    Pentru activitatea sa literară, ales membru corespondent (1912), apoi activ (1925) al Astrei, secretar general al secțiilor literare-științifice ale Astrei (1925 - 1940), cu un rol însemnat în Adunările generale anuale ale acesteia, fiind un timp redactor al revistei „Transilvania”.
    A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1919, apoi membru titular al aceleiași Academii în 1955 la Secția de științe istorice, știința limbii, literatură și artă.
    A fost membru în Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor, până la moarte a fost și președinte al Sindicatului presei române din Ardeal și Banat (începând cu 1921).
    A primit premiul național pentru proză în 1927, Ordinul Muncii, pentru merite deosebite „în domeniul creației literare”, în 1954, Ordinul Steaua Republicii clasa I în 1962, a fost sărbătorit oficial cu ocazia a 80 ani de viață.
    La 28 mai 1963 se stinge din viață la Clinica Medicală din Cluj, în urma unui infarct miocardic. Necrologul semnat de Academie și de Uniunea Scriitorilor evidențiază bogată și îndelungata sa activitate - peste șase decenii - pe tărâm literar. La mitingul de doliu, ținut la Cluj, la 31 mai, îi omagiază personalitatea Iorgu Iordan, Zaharia Stancu, Mihai Beniuc, Mircea Zaciu.
A fost înmormântat în cimitirul Hajongard din Cluj. Mormântul său a fost declarat monument istoric în anul 2012

Józsi Jenő Tersánszky

Józsi Jenő Tersánszky (n. Baia Mare, 12 septembrie 1888 – d. Budapesta, 12 iunie 1969) a fost un scriitor maghiar.
Tersánszky Józsi Jenő a fost o personalitate proeminentă a prozei maghiare din secolul 20. Născut în noaptea de 12 spre 13 septembrie al anului 1888 ca primul copil al unei familii burgheze din Baia Mare, copilăria sa este marcată de anturajul lumii artistice din jurul lui Hollósy Simon - fondatorul școlii de pictură din orașul natal, lume cu care tatăl său întreținea legături strânse, fiind unul din susținătorii locali ai mișcării artistice din oraș. Sub influența pictorilor din colonia de artiști de la Baia Mare, unde avea să activeze ca ucenic, tânărul Tersánszky se pregătea să devină pictor, dar la presiunile tatălui său este nevoit să renunțe în favoarea carierei de notar.  După absolvirea liceului în Baia Mare, devine practicant la un birou notarial din Szapáryfalva. Reîntors la Baia Mare în 1907, timp de un an se ocupă de jurisprudență în calitate de practicant, apoi se înscrie la Academia de Drept din Eperjes. Plănuia să-și continue studiile la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta, dar în cele din urmă, banii strânși pentru taxa de școlarizare îi cheltuie prin localuri, astfel că este nevoit să se angajeze ca ajutor de muncitor[necesită citare]. Prima nuvelă din cariera sa, Csöndes emberek (Oameni tăcuți) o scrie tot din nevoia de a-și ameliora situația materială. Talentul tânărului Tersánszky este remarcat de Ernő Osvát. Mulțumită acestuia, poate publica în februarie 1910 în prestigioasa revistă literară Nyugat (Occident) prima scriere cu titlul Firona[necesită citare]. În 1911 colecția Nyugat Könyvtár (Biblioteca Occident) editează primul volum de nuvele al lui Tersánszky. Caracterul ușor boem al autorului[necesită citare], care i se manifestă chiar din prima tinerețe avea să-l însoțească toată viața sa lungă, cauzându-i dificutăți în anumite momente ale existenței.
În primul război mondial participă ca voluntar și este trimis pe frontul italian, unde în 1918 cade prinzonier. După eliberarea din prinzonierat în 1919, se întoarce la Budapesta, unde în scurt timp publică romanul Viszontlátásra, drága... (La revedere, dragă...), în care descrie propriile sale experiențe de pe front. Romanul scris încă în 1916, adăugit și reviuzuit în anul editării, este considerat de critică de specialitate o creație remarcabilă a scrierilor antirăzboi din literatura maghiară, fiind totodată consacrarea autorului ca scriitor de prim rang.Încă din 1918 îi sunt publicate operele alese, însă cu toate aceste succese literare situația materială nu i se îmbunătățește, în mare parte și din cauza modului său de viață risipitor Încep să apară una după alta un număr însemnat de romane, printre care și Kakuk Marci ifjúsága (Tinerețea lui Martinaş Cucu), prima parte din opera sa fundamentală, ciclul de romane Kakuk Marci(Martinaş Cucu).
Scris într-o tonalitate dulce-amară, în roman se descoperă lumea pestriță de la sfârșitul secolului al 19-lea din orașul Baia Mare și împrejurimile sale, perioadă în care mică localitate minieră începe să treacă prin etapele traumatizante ale formării burgheziei și disoluției comunităților tradiționale[necesită citare]. Stilul abordat este anecdotic-umoristic cu dese răsturnări de situații, aspect care, probabil s-a aflat la baza imensul succes de care să bucurat romanul încă de la apariție.

Maurice Chevalier

Maurice Chevalier (numele real Maurice-Edouard Saint-Léon Chevalier) (n. 12 septembrie 1888, Paris; d. 1 ianuarie 1972, Marnes-la-Coquette, Paris) a fost un actor francez (teatru și film) și un cântăreț de operetă.
El s-a născut în capitala pariziană și a devenit vedetă a comediilor muzicale, apărând de la o vârstă fragedă în public, ca dansator și cântăreț. În 1901 și-a făcut intrarea în show business, la fragedă vârstă de 13 ani. El cânta pe gratis într-o cafenea unde a fost văzut de un cunoscut membru al unui teatru care i-a sugerat să dea o probă pentru un musical. Chevalier a făcut acest lucru și a obținut rolul. În 1909, a devenit partenerul de scena al celei mai mari vedete feminine din Franța vremii respective, Mistinguett. Cei doi au început mai apoi o lungă relație amoroasă.
În Primul Război Mondial, s-a înrolat în armată, a fost împușcat în spate, a obținut decorația Crucea Războiului și a fost făcut prizonier de război. După război, a devenit cunoscut în Marea Britanie și a început o carieră în film. De asemenea, a făcut prima încercare de a avea o carieră pe Broadway, însă a trebuit să renunțe la teatru vreme de câteva luni, din cauza unei căderi psihice. Până în 1929, și-a revenit și s-a mutat la Hollywood, unde a obținut primul său rol într-un film american, Innocents of Paris. În 1930, Chevalier a fost nominalizat la premiile Oscar pentru cel mai bun actor, pentru două roluri, din filmele The Love Parade și The Big Pond. S-a întors în țara natală în anul 1935 și și-a petrecut cea mai mare parte din Al Doilea Război Mondial izolat de lume, având totuși scurte apariții în public. După război, s-a afirmat că a colaborat cu regimul de la Vichy, însă aceste susțineri au fost combătute, iar Chevalier a fost achitat în mod oficial.
În anii ’50 și ’60, a câștigat în popularitate datorită aparițiilor în filmul muzical Gigi (1958), cu Leslie Caron și Hermione Gingold, împreună cu care a interpretat cântecul I Remember It Well și în câteva filme ale lui Walt Disney. Semnul distinctiv al marelui actor era o pălărie de paie (canotieră), pe care o purta întotdeauna pe scenă, alături de costum. Maurice Chevalier are o stea pe faimoasa Hollywood Walk of Fame. El a murit la 1 ianuarie 1972 la vârsta de 83 de ani.

Eiji Toyoda

Eiji Toyoda  născut la 12 septembrie 1913 lângă Nagoya în Japonia, a fost un proeminent industriaș japonez, el fiind răspunzător de aducerea companiei Toyota Motor Corporation la profitabilitate și recunoașterea mondială. Toyoda a deținut această poziție până în 1994. Născut într-o familie de industriași textili, Eiji Toyoda este fiul lui Heihachi Toyoda, fratele fondatorului companiei Toyoda Loom Works, Sakichi Toyoda. Toyoda a studiat ingineria la Tokyo Imperial University între 1933 și 1936. În acest timp, vărul lui Toyoda, Kiichiro a înființat o fabrică de automobile la sediul Toyoda Automatic Loom Works. Toyoda s-a alăturat vărului său, la terminarea studiilor, între ei existând o mare prietenie pe parcursul întregii vieți. În 1936 compania și-a schimbat numele din Toyoda Automatic Loom Works în Toyota. Tot în acest an primul automobil a ieșit de pe linia de producție, construit din componente General Motors. Intrarea Japoniei în cel de-al doilea război mondial în 1941 a dus la transformarea capacității de producție a industriei japoneze. La încheierea războiului, Toyoda se aștepta că restricțiile impuse de forțele ocupaționiste pe zaibatsu să afecteze Toyota. În schimb, procesul de reconstrucție al Japoniei a dus la o cerere sporită de autovehicule. În ciuda creșterii masive a volumului de autovehicule produse, Toyota era foarte aproape de insolvență, din care a ieșit prin reducerea masivă a personalului angajat. Toyoda a vizitat uzina Ford de la Dearborn, Michigan la începutul anilor 1950. Toyota era în afacerea construcției de mașini de aproximativ 13 ani la acel moment, dar produsese aproximativ 2500 autovehicule. Uzina Ford producea 8 000 de vehicule zilnic. Toyoda a decis să adopte metodele de producție în masă din Statele Unite.
În 1960 Toyota a propus un joint venture cu Ford pentru fabricarea automobilelor în Japonia. Propunerea originală fiind o înțelegere 40-40-20, în care cele 20 de procente erau alocate pentru distribuitorii din Japonia. Mai târziu s-a întocmit o nouă distribuire a profitului pentru a îi permite lui Ford un procent de 50%, dar înțelegerea nu a fost încheiată din diferite motive. Eiji Toyoda spunea că "metoda lui Ford de a ne refuza ne-a lăsat cu un puternic sentiment de dorință." Toyota a încercat din nou în 1980, la puțin timp înainte ca administrația Reagan să impună constrângeri voluntare asupra importurilor auto japoneze. Toyota a propus mai apoi un joint venture în Statele Unite. "Am încercat să formăm parteneriate cu Ford de patru ori înainte și după război, și de fiecare dată nimic nu s-a concretizat" scria Toyoda. "Cred că nu a fost dat să devenim parteneri". În 2001, CEO-ul Ford, Jacques Nasser s-a întâlnit cu CEO-ul Toyota Hiroshi Okuda și i-a propus un joint venture între cele două companii în producerea unor modele mici de mașini.
În 1983, NUMMI (New United Motor Manufacturing) a fost deschis într-un joint venture cu General Motors și produce Corolla și vehiculele bazate pe ea. În 1987, Toyota și-a deschis prima uzină deținută în totalitate în America de Nord în Cambridge, Ontario, Canada. În anul umator, prima fabrică deținută în totalitate de Toyota din Statele Unite ale Americii s-a deschis în Georgetown, Kentucky. Toyota a deschis în 1998 uzina de la Princeton, Indiana, și este prevăzut să mai deschidă una în San Antonio, Texas în 2007.
În 1955, Toyota a început producția în masă a Crown, care a avut un mare succes în Japonia, dar care a avut o influență foarte mică de la introducerea sa în anul 1957 în Statele Unite. Din anii 1960, Corona și Corolla au atins o penetrare de piață importantă în Statele Unite. În 1975 l-a depășit pe Volkswagen ca producătorul cu cele mai multe importuri în Statele Unite.
În 1983, Toyoda a decis să intre și în competiția mașinilor de lux, și a introdus în anul 1990 brandul Lexus. Toyota este în prezent cel mai mare producător de autovehicule din Japonia, și se situează pe locul secund mondial după General Motors.
Toyoda s-a retras din conducerea companiei Toyota în anul 1994.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN  12 SEPTEMBRIE

Evenimente 

    1609: Exploratorul englez Henry Hudson a început să exploreze râul Hudson, punând bazele colonizării olandeze a regiunii actualului stat New York.
    1789: Jean-Paul Marat publică primul număr al ziarului L'Ami du peuple.
    1846: Poeta engleză Elizabeth Barrett fuge cu poetul Robert Browning.
    1848: Elveția a adoptat o nouă constituție, organizându-se ca stat federal.
    1878: La Londra, pe malul Tamisei, s-a ridicat obeliscul egiptean numit "Acul Cleopatrei".
Acest obelisc a fost sculptat în urmă cu 3500 de ani şi era un dar pentru un faraon egiptean.
În 1819  Mohamed Ali, viceregele Egiptului a făcut cadou Angliei unul dintre obeliscurile din Alexandria, cu condiţia ca englezii să se ocupe de mutarea lui. De-abia în 1875 s-au găsit mijloacele necesare. “Cel care s-a ocupat de această operaţie a fost un mason, generalul Sir James Alexander, ajutat de banii altui mason, Dr Erasmus Wilson care a donat banii necesari pentru transportul cu vaporul şi ridicarea lui. Cei doi ingineri care au planificat transportul Dixon şi Stephenson erau tot masoni. Pentru cheltuielile făcute Erasmus Wilson a primit titlul de Sir. (numele său ca şi numele celorlalţi francmasoni care au contribuit la mutarea obeliscului se află înscrise pe cele 4 plăci comemorative de la baza obeliscului) 
În 1877 obeliscul a ajuns după multe peripeţii la Londra. Nava Cleopatra care îl aducea (după numele căruia a şi fost botezat Acul Cleopatrei) a trebuit să înfrunte o teribilă furtună în Golful Biscaia. Şase marinari s-au înnecat şi obeliscul a fost salvat în ultima clipă pentru a nu ajunge pe fundul apei. A fost ridicat pe 13 septembrie 1878 pe debarcaderul Victoria de pe malul Tamisei”(1). În momentul ridicării lui, au fost îngropate în piedestal mai multe obiecte: “o cutie cu ace de păr, un portret ale reginei Victoria şi versetul 16, capitolul 3 din Evanghelia după Ioan tradus în 215 limbi: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”.  Puţini sunt cei care ştiu de aceste obiecte, ele aflându-se acum îngropate în piedestal, însă toţi pot citi inscripţiile de pe obelisc care vorbesc despre Osiris, adică despre un alt fiu (al lui Ra) care a fost înviat” 

    1890: Este fondat orașul Salisbury, numit ulterior Harare, din 1980 capitală a statului Zimbabwe.
    1919: Decret-lege privind înființarea Universității Regele Ferdinand din Cluj. Primul rector a fost Sextil Pușcariu.
    1919: Decret-lege dat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei pentru reforma agrară și introducerea votului universal.
    1920: La Anvers, la Jocurile Olimpice de vară, se folosește pentru prima dată steagul olimpic cu cinci inele Olympic rings with white rims.svg.
    1940: În peștera de la Lascaux, Franța sunt descoperite picturi rupestre preistorice. 

Peștera din Lascaux este un complex de galerii subterane aflate în departamentul Dordogne, regiunea Aquitania, Franța. Peștera face parte din patrimoniul mondial al umanității UNESCO datorită importantelor mostre de artă rupestră din paleolitic.
Peștera a fost decoperită pe 12 septembrie 1940 de către patru adolescenți: Marcel Ravidat, Jacques Marsal, Georges Agnel, și Simon Coencas, însoțiți de Robot, câinele lui Marcel. După terminarea celui de-al doilea război mondial peștera s-a deschis publicului vizitator. Din cauza dioxidului de carbon care era emanat de cei 1200 vizitatori pe care îi primea peștera zilnic, picturile aveau de suferit și peștera a fost închisă publicului în 1963. După închiderii peșterii pentru vizitatori, picturile au fost restaurate.

    1958: Americanul Jack Kilby prezintă primul circuit integrat din lume.
    1959: S-a lansat misiunea sovietică Lună 2, prima navă care a atins suprafața lunară.
    1966: A fost lansată misiunea Gemini 11

 S -a născut în.................  

    1829: Anselm Feuerbach, pictor german (d. 1880)
    1882: Ion Agârbiceanu, scriitor român, membru al Academiei Române (d. 1963)
    1888: Józsi Jenõ Tersánszky, scriitor, dramaturg maghiar, născut la Baia Mare (d. 1969)
    1888: Maurice Chevalier, actor și șansonetist francez (d. 1972)
    1897: Irène Joliot-Curie, fizician și chimist, laureată a Premiului Nobel pe anul 1935 (d. 1956)
    1901: Gusztáv Abafáy (Gusztáv Öffenberger), scriitor, istoric literar și publicist român de etnie maghiară (d.1995)
    1913: Eiji Toyoda, om de afaceri, fondatorul firmei de automobile „Toyota Motor Company Limited" (1937)
    1913: Jesse Owens, atlet american de culoare supranumit torpila umană (d. 1980)
    1921: Stanislav Lem, scriitor polonez (d. 2006)
    1930: Akira Suzuki, chimist japonez, laureat Nobel
    1931: Roger Planchon, dramaturg, actor și regizor de teatru francez (d. 2009)
    1940: Linda Gray, actriță americană
    1944: Barry White, cântăreț-compozitor și producător american (d. 2003)
    1986: Emmy Rossum, actriță american[

Decese..................................

    1683: Regele Afonso al VI-lea al Portugaliei (n. 1643)
    1764: Jean-Philippe Rameau, compozitor francez (n. 1683)
    1819: Gebhard Leberecht von Blücher, mareșal prusac (n. 1742)
    1836: Christian Dietrich Grabbe, dramaturg german (n. 1801)
    1874: François Guizot, istoric și politician francez, al 22-lea prim-ministru al Franței (n. 1787)
    1889: Numa Denis Fustel de Coulanges, istoric francez (n. 1830)
    1919: Leonid Andreev, dramaturg, nuvelist și fotograf rus (n. 1871)
    1981: Eugenio Montale, poet și jurnalist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, 1975 (n. 1896)
    1992: Anthony Perkins, actor american (n. 1932)
    1995: Jeremy Brett, actor englez (n. 1933)
    2003: Johnny Cash, cântăreț-compozitor american, chitarist și actor (The Highwaymen) (n. 1932)



Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More