Se afișează postările cu eticheta La Multi Ani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta La Multi Ani. Afișați toate postările

marți, 31 decembrie 2013

marți, 27 august 2013

La multi ani Alexandra Nechita ! „ Micuța Picasso “ album 1( famous painters )

Alexandra Nechita este una dintre cele mai cunoscute pictoriţe românce din lume. La vârsta de 8 ani a fost numită „micuţa Picasso “, iar acum, după terminarea studiilor la UCLA, expune din nou. „Aceasta va fi prima ei apariţie la Fort Worth într-o perioadă de 10 ani, iar în acest timp munca ei a ajuns să fie preţuită de colecţionari din întreaga lume.



Alexandra Nechita s-a născut pe 27 august 1985 la Vaslui, este o pictoriţă şi muralistă cubistă americană de origine română, care locuieşte în Statele Unite ale Americii. Părinţii ei au fost persecutaţi sub regimul comunist şi s-au refugiat în Statele Unite ale Americii. De fapt, Alexandra s-a născut la trei luni după ce tatăl ei a fugit în SUA. Împreună cu mama ei, Viorica Nechita, a aşteptat doi ani până au reuşit să ajungă în SUA. Familia s-a stabilit în California, unde tatăl ei şi-a găsit de lucru ca tehnician într-un laborator, iar mama ca office manager. La vârsta de doi ani, a început să picteze. A avut prima ei expoziţie la vârsta de opt ani, într-o bibliotecă publică din Whittier. A apărut la emisiuni de televiziune celebre precum cea a lui Oprah Winfrey Show, alături de alte personalităţi precum Bill Clinton.
Datorită telentului ei a fost supranumită „Micuţa Picasso“, etichetă de care acum încearcă să se detaşeze. Alexandra Nechita a fost desemnată ca ambasador al Păcii din partea Naţiunilor Unite.

40 Minutes Line 



An Angel At My Door



Blissful Over You 



Caught Between Love



Checkered Armchair 



Coffee Culture



Concierto



Destined For Great 



Diamond Tree



Earthly Flower



Expect the Unexpected



Fighting your Fears




Nació en Vaslui, tres meses después de que su padre se había escapado de la Rumania comunista. Su madre y ella esperaron dos años para reunirse con él en los Estados Unidos. La familia se estableció en California, donde su padre encontró trabajo como técnico de laboratorio, y su madre como mánager de una oficina.
Cuando tenía solo dos años, trabajaba ya en bolígrafo y tinte, y a los cinco años trabajaba en acuarela. A los siete años había pasado ya al óleo y acrílico. Su primera exposición individual fue a los ocho años, en la biblioteca pública de Whittier, en el distrito de Los Angeles, California.
Fue invitada al Oprah Winfrey Show y conoció varias celebridades, incluyendo a Bill Clinton. Por su talento llegó a ser llamada "La pequeña Picasso", ya que su obra estuvo influenciada por el pintor español. Fue llamada un niño prodigio hasta el fin de su adolescencia.
En noviembre de 1999, Alexandra fue elegida por la Federación Mundial de la Asociación de las Naciones Unidas para liderar una Iniciativa Artística Global que involucró a más de 100 naciones. En 2005, Alexandra Nechita desveló su Monumento a la Paz en Asia (bajo el patrocinio de las Naciones Unidas), en Singapore. Se expondrá en el Instituto Católico de Singapore. Fue elegida también para pintar una serie de cuadros con el tema "Ganamos juntos", para las Olimpiadas especiales.
Dedicó un teatro al Instituto Luterano de Orange Country, donde había estudiado. Es conocido como "El Centro Nichita para las Artes", y tiene 740 asientos.
Alexandra participó también en una exposición organizada por el Museo Nacional del Arte de Bucarest,1 y entre sus cuadros figura uno inspirado por "El lucero", el poema más conocido de Mihai Eminescu.2

joi, 15 august 2013

Mulțumesc și La Multi Ani !

Mulțumesc tuturor pentru urările trimise de ziua mea !

Azi  toți creștinii sărbătoresc Adormirea şi ridicarea la cer a Sfintei Maria care este un prilej de bucurie pentru creştini, bucuria credinţei că viaţa nu se termină cu moartea. 



  De asemenea azi putem şi sărbătorii şi onomastica deoarece Dumnezeu ne îndeamnă la a fii împreună (chiar dacă nu este scris în dogme şi este doar un obicei). Obiceiurile care ne aduc împreună în suflet şi în bine reprezintă ele însăşi o sărbătoare!

La mulţi ani tuturor ce poartă numele Maria, Mariana, Ana Maria, Marian, Marin!




Boldog nevnapot kívánok  mindekinek aki a Maria , Marian , Ana Maria   nevet horgya ! 



La multi ani și celor care își sărbătoresc ziua de naștere ! La multi ani Gina Dumitrașcu , Elena Bucea , Liliana Năstase .... ! 

 

sâmbătă, 10 august 2013

La multi ani ! ... Tamara Buciuceanu-Botez

Tamara Buciuceanu Botez si Stela Popescu la "Profesionistii"





Tamara Buciuceanu (alternativ Tamara Buciuceanu-Botez) (n. 10 august 1929Tighina) este una dintre cele mai apreciate actrițe române de teatrufilm și televiziune din generația de aur


Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă în anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Ion Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca). Tamara Buciuceanu termină studiile în 1952. Este una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc. Este supranumită "Doamna comediei românești", fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria "Liceenii". În anul 2009 a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani și 57 de ani de cariera impresionantă în teatru și film.


Momente de aur - Tamara Buciuceanu Botez partea 1 din 2



Momente de aur - Tamara Buciuceanu Botez partea 2 din 2



A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: GiuleștiBulandraNaționalTeatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.
A avut roluri importante în teatru în piese precum "Coana Chirița", "Romeo și Julieta la început de noiembrie", "Scaunele", "Cumetrele", "Doctor fără voie", "Nepotul", "Așteptând la arlechin", "Domnișoara Nastasia", "Mamouret" etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa "Dimineață pierdută" după Gabriela Adameșteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul "Tamara Buciuceanu" ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.
A fost căsătorită din 1962 cu medicul anestezist Alexandru Botez (decedat în 1996). Nu are copii.

Filmografie (selectiv)

  • Titanic vals (1964)
  • Anecdota (1972) - film TV
  • Scorpia (1973) -film TV
  • Vegetarian (1973)
  • La spațiul locativ (1975) - film TV
  • Doctor fără voie (1976) - film TV
  • Ma-ma (1976)
  • Ultimele zile ale verii (1976)
  • Domnișoara Nastasia (1976) - film TV
  • Premiera (1976)
  • Serenadă pentru etajul XII (1976)
  • Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 2, 12
  • Vis de ianuarie (1978)
  • Melodii, melodii (1978)
  • Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1979) - Maria Herdelea
  • Cântec pentru fiul meu (1980)
  • Alo, aterizează străbunica!... (1981)
  • De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
  • Grăbește-te încet (1981)
  • Înghițitorul de săbii (1981)
  • Șantaj (1981)
  • Prea tineri pentru riduri (1982)
  • Chirita in provincie (1982) - teatru TV
  • Sfantul Mitica Blajinu (1982) - teatru TV
  • Bocet vesel (1983)
  • Declarație de dragoste (1985) - Isoscel
  • Cuibul de viespi (1986)- adaptare cinematografica dupa piesa "Gaitele"
  • Liceenii (1986) - Isoscel
  • Primăvara bobocilor (1987) - Varvara
  • Punct și de la capăt (1987)
  • Extemporal la dirigenție (1988) - Isoscel
  • Dimineața pierdută (1990) - teatru TV
  • Liceenii Rock'n'Roll (1991) - Isoscel
  • Titanic vals (1993) - film TV
  • Liceenii în alertă (1993) - Isoscel
  • Paradisul în direct (1994)
  • Dublaj de voce la seria animată Povești cu Mac-Mac, în rolul doamnei Bentina Beakley, în original vocea aparținându-i lui Joan Gerber (1996)
  • Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
  • Agenția matrimonială (2005) - serial TV
  • Cuscrele (2005) - serial TV
  • Nunta mută (2008)
  • Dublaj memorabil de voce, record de dublaj Disney (interpretare la 81 de ani, și 58 de ani în activitate), la filmul Prințesa și Broscoiul, în rolul Mamei Odie, în original vocea aparținându-i lui Jeniffer Lewis (2010)

vineri, 2 august 2013

La multi ani Marcel Iureș !

La multi ani Marcel Iures !




 


Marcel Iureș (n. 2 august 1951, Băilești) este actor român de compoziție.

    Absolvent al Institutului de Arta Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1978, Marcel Iureş a debutat pe scena teatrului Bulandra în piesa "Fermă". Din 1978 până în 1981 a fost angajat al Teatrului Naţional Cluj, unde a jucat în piese precum "Afară în faţa uşii" şi "Perşii". În paralel, Marcel a primit primul său rol de cinema, Franz Lizt, din filmul "Vis de ianuarie" (regia Nicolae Opriţescu). În anii ’80, Marcel a jucat atât la Bulandra cât şi la Odeon iar dintre rolurile din această perioadă amintim trei dintre cei mai importanţi eroi shakespearieni, Hamlet, Henric al IV-lea şi Richard al III-lea. În paralel, actorul şi-a continuat cariera cinematografică cu roluri în filmele "Artistă, dolarii şi ardelenii" şi "Să mori rănit din dragoste de viaţă" (r. Mircea Veroiu), "Domnişoara Aurica" şi "Cei care plătesc cu viaţa" (r. Şerban Marinescu), "Un bulgăre de humă" (r. Nicolae Mărgineanu), "Balanţa" şi "O vară de neuitat" (r. Lucian Pintilie). Cariera internaţională a lui Marcel Iureş a început după turneul din 1994, susţinut în Marea Britanie cu spectacolul "Richard al III-lea", în regia lui Mihai Măniuţiu. 

     După un mic rol în "Interviu cu un vampir" (r. Neil Jordan), alături de Tom Cruise şi Brad Pitt, a urmat un rol episodic dar crucial pentru plotul filmului în "Misiune imposibilă" (r. Brian De Palma), tot cu Tom Cruise şi trei roluri principale, în "Pacificatorul" (r. Mimi Leder), cu Geroge Clooney şi Nicole Kidman, "Războiul lui Tom Hart" (r. Gregory Hoblit), cu Colin Farrell şi Bruce Willis şi "Layer Cake" (r. Matthew Vaughn), cu Daniel Craig.

    Dintre filmele sale cele mai recente amintim "Piraţii din Caraibe: La capătul lumii" (r. Gore Verbinski), "Tinereţe fără tinereţe" (r. Francis Ford Coppola) sau "Călătoria lui Gruber". 

    În stagiunea 1992-1993, Marcel Iureş a fost nominalizat la premiul UNITER pentru rolul principal din spectacolul "Richard III"; în 1998 şi 2001 a primit premiul UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolurile din "Richard al II-lea" şi, respectiv, "Creatorul de teatru"; în 2003 a prmit premiul UNITER de excelenţă pentru fondarea Teatrului Act - catalizator al mişcării teatrale independente; în 2009 a primit premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană pentru cel mai bun rol masculin din spectacolul "Acasă la tata" de Mimi Brănescu.
Din 1995, Marcel Iureș este președinte al Fundației Cultural Artistice Teatrul ACT, punând bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România. 


      În prezent, el joacă pe scena Teatrului Act în trei piese regizate de Alexandru Dabija: "Creatorul de Teatru" (de Thomas Bernhard), "Ultima bandă a lui Krapp" (de Samuel Beckett) și "Capra sau Cine e Sylvia?" (de Edward Albee). Cele mai importante roluri în teatru: "Richard al II-lea", "Richard al III-lea" (regizată de Mihai Măniuțiu), "Hamlet" (regizată de Liviu Ciulei), "Caligula" de Albert Camus (regizată de Mihai Măniuțiu), Beckman ("Afară în fața ușii") de Wolfgang Borchert (regizată de Mihai Măniuțiu). La Teatrul ACT a mai jucat în piesa "Cetatea Soarelui" (în regia lui Mihai Măniuțiu). Cariera internațională a lui Marcel Iureș este legată de câteva roluri în filme, dintre care cele mai cunoscute:Amen, Războiul lui Tom Hart, Misiune Imposibilă, Interviu cu un vampir, Cronicile Vampirului și Pacificatorul.
     Performanțele sale artistice în domeniul teatral sunt legate și de importante roluri în teatrul de televiziune (înainte de 1990) și în teatrul radiofonic național.
Din 2004 este preşedintele Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Nemulţumiţi că B1 TV a preluat Vanghelionul

Telespectatorii anti-USL ai B1 TV sunt foarte supăraţi că postul de televiziune a preluat Vanghelionul de la Romexpo în noaptea de Anul Nou şi consideră acest lucru un act de trădare:

Atentie, dragii mei. Stocul de vitamine B1 este aproape epuizat. Dupa baia de vangelizare din noaptea Anului Nou, peste foarte putina vreme vitamina B1 se va administra numai in combinatie cu vitamina A3. Noile retete pentru vitamina B1 au reusit sa elimine incompatibilitatile totale manifestate in vara trecuta. 

Asemănător, unii dintre ei cred că interviul realizat de Nelu Barbu cu Dan Diaconescu este un alt compromis mediatic important.

luni, 31 decembrie 2012

Bursa Vanghelionului se face pe piaţa neagră


10 ani de Vanghelion, măi, tată, măi...
Nu ştim să se fi scos oficial anul acesta biletele la vânzare la Vanghelion. Nu am văzut nicăieri nici un astfel de anunţ. În general, biletele de anul acesta la Vanghelion s-au dat pe pile şi relaţii.

Ieri, spre exemplu, cineva s-a dus la Primăria Sectorului 5, să ia patru bilete la Vanghelion. Ce să vezi? Nici nu a fost lăsat măcar să intre în clădire. În aceleaşi momente, în şi din clădire intrau şi ieşeau o mulţime de inşi foarte fericiţi, ceea ce spune multe.

Persoana a plecat şucărită de la faţa locului (Nina Cassian: "Am fost la faţa locului / Şi faţa locului era umflată") şi ne-a sunat, să ne spună ce a păţit. Ce trebuia să facem? Să ne astupăm urechile? Iaca, scriem ici tot ce ştim, după o investigaţie jurnalistică de profunzime, cu audierea mai multor surse încrucişate şi răsucite, dar şi împletite, doi pe faţă - doi pe dos şi dez-uselizate frumos (şi mănos).

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More