Se afișează postările cu eticheta Gaultier. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gaultier. Afișați toate postările

miercuri, 24 aprilie 2013

24 aprilie 2013 by Viorica Crainic

Bine v -am regăsit!

"Dacă vreţi să realizaţi Trezirea, trebuie să o practicaţi neîntârziat aici şi acum."(Dogen Zenji)

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea privind înfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.





Preşedintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea OUG 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară.


Herman Van Rompuy se întâlneşte joi la Bucureşti cu preşedintele şi premierul.

Potrivit programului oficial al lui Van Rompuy, postat pe site-ul Consiliului European, întâlnirea cu preşedintele Băsescu ar urma să aibă loc în jurul orei 17,15, iar cea cu premierul Ponta la 18,30. Ambele întrevederi vor fi urmate de declaraţii de presă.
Pe 16 aprilie, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de decorare a preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, pentru sprijinul acordat României în parcursul său de integrare 'în structurile fundamentale' ale UE. Şeful statului român i-a conferit lui Van Rompuy Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Mare Cruce, 'în semn de înaltă apreciere pentru sprijinul constant acordat României în parcursul său de integrare în structurile fundamentale ale Uniunii Europene, pentru viziunea şi abnegaţia puse în definirea, avansarea şi realizarea priorităţilor şi construcţiei europene'. Potrivit Preşedinţiei, decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean. Preşedintele Consiliului European a mai fost în România în octombrie 2012, când Bucureştiul a găzduit Congresul Partidului Popular European.

Greva foamei la Uzinele Sodice Govora.

"Sunt 47 de salariaţi în greva foamei, iar în acest moment încercăm să intrăm la discuţii cu cei de la Inspecţia Muncii veniţi de la Bucureşti, de la Ministerul Muncii. Dacă nu vom ajunge la rezultate concrete, angajaţii vor continua conflictul de muncă, iar începând cu mâine, ora 7.00, vom intra în grevă generală cu întreruperea activităţii, pe perioadă nedeterminată. Acum se lucrează la Govora, sunt comenzi, este profit, dar conducerea nu respectă legislaţia muncii", a declarat preşedintele Sindicatului "Sodistul", Adrian Gheorghe Mugioiu.
Acţionarul majoritar Uzinelor Sodice Govora este Ciech Varşovia, cu 92,9% din titluri. În structura acţionariatului se mai regăseşte AVAS, cu 0,68% din titluri.

Magistraţii îi cer preşedintelui revocarea numirii lui Daniel Morar la Curtea Constituţională.

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) a trimis preşedintelui Traian Băsescu o plângere administrativă prealabilă în care cere "revocarea în tot" a decretului nr. 326 din 25 martie 2013 privind numirea lui Daniel Morar în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, susţinând că actul este "nelegal".
În opinia AMR, actul administrativ contestat este contrar articolului 143 din Constituţie şi articolului 61 alineatul 3 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constuituţionale, care stabilesc trei condiţii de legalitate pentru numirea unei persoane în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, respectiv pregătirea juridică superioară, înalta competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică ori în învăţământul juridic superior. AMR susţine că aceste trei condiţii sunt de legalitate, nu de oportunitate, care să fie lăsate la puterea de apreciere a organului care decide numirea. Astfel, numirea ca judecător al Curţii Constituţionale a unei persoane care nu are studii juridice superioare sau care nu are o activitate juridică ori în învăţământul juridic superior de cel puţin 18 ani este nulă. "Sunt astfel de notorietate publică trei cazuri în care domnia sa, ca procuror, a încălcat grav normele juridice internaţionale convenţionale şi, prin acestea, dispoziţiile constituţionale referitoare la raporturile dintre dreptul naţional şi dreptul internaţional", se mai arată în plângerea administrativă prelabilă trimisă preşedintelui.

Parlamentul i-a validat pe membrii Consiliului ASF.

Parlamentul i-a validat, astăzi, cu 323 voturi "pentru" şi unul "împotrivă", pe membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, la care Dan Radu Ruşanu va fi preşedinte şi Daniel Dăianu va fi prim-vicepreşedinte.
Daniel Tudor, Mircea Ursache şi Ion Giurescu vor ocupa funcţiile de vicepreşedinţi ai ASF, iar Dorina Mihăilescu, Gheorghe Marcu, Gavrilă Alexe, Gheorghe Albu, Lorand-Istvan Kralik, Marian Mârzac, Marian Sârbu, Cornel Moldoveanu, Tudor Baltă, Doru Frunzulică, Nina Puiu şi Gheorghe Cornel Coca Constantinescu vor fi membri ai acestui Consiliu. Votul parlamentarilor a fost secret, cu buletine. Membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară vor avea un mandat de 5 ani.

Vasile Blaga:Conducerea ASF e stabilită pe criterii de clientelism politic.


Vasile Blaga a declarat, după ce şi-a exercitat votul pentru membrii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, că desemnarea persoanelor aflate în conducerea acestei instituţii a fost făcută "pe aceleaşi criterii de clientelism politic", iar nouă membri nu au studii economice.

Gabriel Berca consilier prezidenţial a demisionat din PDL.

"Astăzi am demisionat de tot din partid pentru că nu pot să accept blatul care se face la Bacău cu ştirea lui Gheorghe Flutur. Adică urmează să fie pusă o conducere interimară la această organizaţie, oameni care nu vor face opoziţie cu USL, ci sunt la înţelegere cu USL", a explicat Gabriel Berca. Gabriel Berca a fost ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Ungureanu. El a fost de asemenea secretar general al Guvernului în perioada în care Executivul era condus de Călin Popescu Tăriceanu. A fost ales în 2008 senator de Bacău pe listele PNL, iar în 2010 a trecut la PDL, preluând şefia organizaţiei judeţene a democrat-liberalilor. În 2012 a fost ministru de Interne în Guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu, a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al PDL, iar la alegerile din 9 decembrie 2012 a candidat pentru un loc de deputat, pierzând însă în faţa contracandidaţilor de la USL şi PPDD.

Ungaria va avea consulate la Târgu Mureş şi Oradea.

Ungaria va deschide consulate generale în Croaţia, Polonia şi Canada şi consulate în Australia şi România, potrivit unui anunţ publicat marţi în gazeta oficială, Magyar Kozlony.
Consulate generale vor fi deschise la Osijek, Cracovia şi Toronto, iar consulate la Melbourne, Târgu Mureş şi Oradea, relatează MTI.
Consulatul din Melbourne va aparţine de Ambasada Ungariei din Canberra, Consulatul din Târgu Mureş de Consulatul General din Miercurea Ciuc, iar Consulatul din Oradea de cel din Cluj.

Titus Corlăţean: Lavrov mi-a spus că ar fi o "neînţelegere" ideea că România ar putea deveni o ţintă a Rusiei.

Ministrul român de externe, Titus Corlăţean, a discutat marţi, pe marginea Consiliului NATO-Rusia, cu omologul său rus, Serghei Lavrov. "Am avut o scurtă discuţie cu ministrul rus al afacerilor externe în legătură cu atât de discutata acasă, în mass-media românească, temă a posibilei identificări a României ca ţintă de către Federaţia Rusă în contextul scutului antirachetă. N-am să intru în toate detaliile, dar discuţia, aşa cum mă aşteptam de altfel, şi contrar unor interpretări apărute în presă, a dus la concluzia că ceea ce s-a întâmplat a fost o 'misunderstanding' ca să citez formula folosită de ministrul rus şi eu cred că am clarificat şi închis acest subiect", a declarat Titus Corlăţean în cadrul unei conferinţe de presă.
"Este un lucru cunoscut, sistemul antirachetă la care lucrăm este un sistem cu caracter pur defensiv şi în niciun caz nu putea să genereze cu adevărat preocupări în partea cealaltă", a adăugat el.

Autorităţile canadiene au blocat intrarea în ţară a 100 de romi din România.

Guvernul canadian a blocat în ultimul moment intrarea în Canada a aproximativ o sută de imigranţi clandestini romi, originari din România, care se aflau în Statele Unite şi se îndreptau către Stanstead cu ajutorul unei reţele criminale, relatează marţi La Presse, în ediţia electronică. "Potrivit informaţiilor noastre, ar putea fi aproximativ o sută de persoane cu conexiuni la aceeaşi reţea, care se află în Statele Unite şi nu au intrat încă aici. Motivul pentru care am acţionat rapid şi agresiv este de a trimite un mesaj pentru (cetăţenii) români care se află în Statele Unite că nu îi vom accepta aici", a explicat ministrul pentru Cetăţenie, Imigraţie şi Multiculturalism, Jason Kenney. Kenney afirmă că este "la curent" cu furturile comise de această reţea.
"Unii dintre cei veniţi în Quebec au mers către vest până la Thunder Bay şi chiar la Winnipeg. Şi, în toate comunităţile pe unde s-au dus, ne-am confruntat cu o problemă de criminalitate", a anunţat el.

ŞTIRI  METEO  

 

JOI   25  APRILIE 2013

Vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări ziua în regiunile nordice şi estice, dar condiţiile de ploaie vor fi extrem de reduse. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zonă înaltă de munte.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade în Delta Dunării şi 28 de grade în sudul extrem, iar cele minime între 2 grade în estul Transilvaniei şi 15 grade în Dealurile de Vest.
BUCUREŞTI
Vremea va fi frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 26...27 de grade, iar cea minimă de 10...12 grade.

PERSONALITĂŢI

Jean Paul Gaultier

Jean Paul Gaultier (n. 24 aprilie 1952, Arcueil, Franța) este un creator de modă.
Gaultier nu a luat niciodată lecții de design vestimentar dar a început să trimită schițe la faimoși stiliști de la o vârstă destul de fragedă. Pierre Cardin a fost impresionat de talentul lui și l-a angajat ca asistent în anul 1970. După aceea a lucrat cu Jacques Esterel, în anul 1971, și cu Jean Patou mai târziu în același an.
În anul 1976 a apărut prima lui colecție individuală, iar caracteristicile hainelor relevau stilul anilor ’80, fiind considerat mult timp bad boy-ul modei franceze. A produs costume pentru Madonna, şi a creat îmbrăcăminte pentru Confessions Tour, în anul 2006. A lucrat de asemenea în strânsa colaborare cu Wolford Hosiery La sfârșitul anului 1980 Gaultier a suferit mai multe pierderi pe plan personal, partenerul său de afaceri Francis Menge murind, iar prietena sa părăsindu-l. Gaultier creează haine pentru mai multe evenimente, inclusiv: filmul lui Luc Besson The Fifth Element; The Cook; The City of Lost Children. Deasemenea creeză un număr mare de costume pentru Marilyn Manson, inclusiv hainele necesare videoclipului intitulat Golden Age, creează și pentru Kylie Minoque, hainele necesare turneului KYLIEX 2008.
Gaultier este cunoscut şi pentru o linie de parfumuri foarte populară. În anul 1993 apare primul parfum intitulat Classique, iar parfumul Le Male ajunge să fie nr.1 în Europa.

    în anul 2000 apare un parfum dedicat femeilor Fragile
    în anul 2005 este lansat parfumul Unisex
    în anul 2007 lansează un parfum pentru bărbați Fleur du Male
    ultimul parfum este dedicat tot femeilor - Madame.

S- A ÎNTÂMPLAT ÎN 24 APRILIE.....

24 aprilie este a 114-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente
    1184 î.Hr.: Războiul troian: Potrivit legendei, grecii intră în Troia folosind un cal.
    1800: Președintele american John Adams semnează un act prin care era alocată suma de 5000$ în vederea achiziționării de cărți "pentru uzul Congresului". Astfel, s-au pus bazele Bibliotecii Congresului SUA.
    1870: S–a pus piatra de temelie a Capelei Sf. Elisabeta, ale cărei picturi murale au fost executate în 1874 de Gheorghe Tăttărescu.
    1877: Începe războiul ruso–turc, la care ia parte și România, dornică să–și consfințească independența de stat deplină.
    1918: Tratatul de pace de la București, dintre România, pe de o parte și Germania, Austro–Ungaria, Bulgaria și Turcia, pe de altă parte. Pacea, înrobitoare pentru țara noastră, nu a fost niciodată ratificată de către regele Ferdinand, tratatul devenind nul.
    1967: Cosmonautul sovietic Vladimir Komarov moare în naveta Soyuz 1 când parașuta nu se deschide. Este primul om care moare în timpul misiunilor spațiale.
    2002: Eugen Simion a primit distincția Doctor Honoris Causa din partea Universității din Craiova
    2004: S–a deschis, la Viena, un nou muzeu "Sisi" la palatul imperial Hofburg.
S -- a născut...............

    1533: Wilhelm Taciturnul (d. 1584)
    1824: Zsigmond Ács, scriitor și traducător maghiar (d. 1898)
    1845: Carl Spitteler, scriitor elvețian, laureat al Premiului Nobel (d. 1924)
    1868: Gheorghe Balș, inginer și istoric de artă român (d. 1934)
    1886: Ștefan Bezdechi, filolog și traducător român (d. 1958)
    1911: Eugen Jebeleanu, poet român (d. 1991)
    1932: Florin Pucă, artist plastic din România (d. 1990)
    1945: Gheorghe Turcu, sculptor român, stabilit la Melbourne, Australia
    1947: Roger D. Kornberg, chimist american, laureat Nobel
    1952: Jean-Paul Gaultier, designer francez
Decese

    1731: Daniel Defoe, scriitor englez (n. 1660)
    1953: Gheorghe I. Brătianu, istoric, om politic român (n. 1898)
    1960: Max von Laue, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1879)
    2005: Ezer Weizman, politician israelian (n. 1924)
    2008: Marcel Chirnoagă, grafician român (n. 1930)
Sărbători

    Ziua Mondială a Protecției Animalelor de Laborator
    Armenia -- Ziua victimelor genocidului religios din anul 1915
   
   

   

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More