joi, 30 octombrie 2014

Oglindă, oglinjoară, vom mai vedea și-o altfel de țară?


Lehamite și silă pe de-o parte. Dispreț și infatuare pe de alta.
Chiar dacă în aceste zile ne-ar pune cineva o oglindă în față iar în ea am putea vedea ultimii 70 de ani scurși de la instaurarea comunismului în România, probabil că tot aceleași decizii le-am lua. Dacă am putea vedea grozăviile care au decimat sute de mii de oameni în timpul comunismului, dacă am vedea măcar cîteva minute din ceea ce s-a întîmplat în închisoarea Pitești, acolo unde oamenii au fost forțați să-și tortureze prietenii în acel experiment care s-a numit crearea omului nou, dacă am privi în această oglindă revoluția și mineriadele, probabil că tot la fel am trece prin istoria recentă. Lehamitea și sila care au pus stăpînire pe acest popor nu pot fi eradicate cu dispreț și infatuare.
Dacă ne-ar pune cineva o oglindă în față iar în ea am putea vedea anii care vin și urmașii care ne vor reproșa că din cauza lehamitei și silei sînt nevoiți să trăiască într-o țară condusă de urmașii acestor politicieni disprețuitori și infatuați, la fel vom proceda? Vom strîmba din nas, vom lua în brațe pe „toți sînt la fel” și ne vom vedea în continuare de micile dispute sterile despre avort?
Vedem în această oglindă fețele schimonosite de ură și frică ale celor care așteaptă  2 și apoi 16 noiembrie pentru a răsufla ușurați. Singura lor miză e să scape de pușcărie, să controleze din nou justiția așa cum au făcut-o pînă în 2004. Vor fi zile mai lungi decît un veac, zile în care putem să ne luăm înapoi țara. În care putem să le spunem prin vot, NU, mulțumim, dar ne-am trezit. Degeaba ne puneți în față ecranele televizoarelor cu mutrele voastre îmbuibate după atîta furt, am văzut într-o oglindă cum arătați de fapt. Sînteți răi, hoți și inculți. Și ne-ați făcut prea mult rău.  Dacă  după 16 noiembrie veți lua toată puterea, ne veți face și mai mult rău. Marioneta asta pe care ați scos-o în față pentru a vă ține spatele,  o dată ajunsă la Cotroceni ne sperie. Îi vedem în oglindă micimea sufletească, ignoranța și duplicitatea. Zîmbetul fals nu ne mai păcălește. Nici promisiunile pe care le face atunci cînd ne îmbie cu pomeni. Dacă marioneta asta care răspunde la numele de Victor Viorel Ponta ajunge președinte, în oglindă nu vom mai vedea nimic. Vor avea grijă să aștearnă o pînză neagră peste ea.
PSD e pe cale să ajungă stăpîn absolut al României, să instaureze domnia hoției și controlul asupra justiției, iar pe unii îi preocupă ce crede Monica Macovei despre avort.

PS. Văd că e la modă o nouă atitudine electorală. Stat acasă în primul tur, mers și votat anti-Ponta în turul doi.  (Dragoș Ghițulete)

Ii dam dreptate lui Moise Guran cu privire la afirmația că Victor Ponta poate fi anchetat pentru subminarea economiei.

 "  Datele furnizate de Eurostat arată că România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în luna august 2014 privind scăderea volumului cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul după ce în luna iulie a acestui an s-a situat pe locul al doilea. În luna august 2014 volumul cifrei de afaceri privind comerțul cu amănuntul a înregistrat o scădere de 0,6% faţă de luna precedentă.


Situația volumului cifrei de afaceri privind comerțul cu amănuntul este şi mai proastă atunci când vorbim de vânzarea carburanților care în luna august 2014 a scăzut cu 3,2% faţă de luna precedentă a acestui an şi cu 7,3% faţă de luna august din anul precedent.
Anunțul Eurostat privind evoluția comerțului în Uniunea Europeană vine după alte două anunțuri devastatoare pentru Victor Ponta. Eurostat a anunțat recent că la sfârșitul trimestrului II 2014 România a înregistrat cea mai abruptă cădere economică din Uniunea Europeană iar în luna iulie 2014 România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește reducerea locurilor de muncă.
Se știe că principalul indicator privind puterea de cumpărare a populației îl reprezintă volumul cifrei de afaceri a comerțului cu amănuntul. Scăderea volumului cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a avut loc din cauza politicilor de supraimpozitare a mediului de afaceri şi a românilor şi a tăierii investițiilor, politici aplicate de Victor Ponta încă de la instalarea la Palatul Victoriei. Victor Ponta nu poate compensa pomenile electorale oferite românilor din banii publici cu reducerea dramatică a locurilor de muncă în sectorul privat în urma intrării în faliment a câtorva mii de firme.
Din păcate şi la ultima rectificare bugetară Victor Ponta a continuat să taie banii de investiții pentru a îi folosi în campania electorală deși știa ca principala cauză a intrării României în recesiune a reprezentat-o reducerea dramatică a resurselor pentru investiții.
Victor Ponta se încăpățânează şi în privința aplicării în continuare a cursului aberant de 4,73 lei/euro privind calculul accizei şi a taxei de 7 eurocenți pe litrul de carburant măsuri care au reprezentat cauza principală a reducerii dramatice a volumului cifrei de afaceri privind comerțul cu carburanți. Din păcate trebuie să îi dam dreptate lui Moise Guran cu privire la afirmația că Victor Ponta poate fi anchetat pentru subminarea economiei.
Sperăm că romanii îl vor sancționa pe Victor Ponta la alegerile prezidențiale din cauza proastei guvernări.

sursa : FB 


ponta ti-e frica sa stai fata in fata cu doamna Monica Macovei intr-o dezbatere electorala ?

Nu a fost nici un scrutin electoral in care in competiția electorala candidații principali nu au stat fata în fata . Este mai clar ca lumina zilei ca ponta si gasca de mafioți pregătesc o noua frauda electorala . Comuniștii din toate timpurile au putut conduce doar prin dictatura , minciuna , hoție și incompetenta . Te mai întreb odata ponta , va mai întreb odată borfașilor din politica : 

Aveți curaj sa va puneți slugoiul de ponta sa stea fata in fata cu doamna monica Macovei intr-o dezbatere televizata ? Ei da și sa o transmiteți pe toate televiziunile ! ( inclusiv celor care se numesc televiziuni antene și rtv-uri ) 



Asadar Ponta fuge:
- de romani (in campanie a fost doar acolo unde PSD a putut regiza momentul);
- de Victoria Nuland (e celebra fuga in Italia);
- de dezbatere electorala, confruntarea cu ceilalti candidati producandu-i spaima;
- de raspundere (a modificat avizul favorabil privind Legea ce interzice dezvaluirile din dosare).
In schimb:
- a dat aviz favorabil purtatoarei de cuvant sa-l atace pe Iohannis in mod jegos, privind familia acestuia;
- s-a ascuns la Antena 3 ca sa nu mearga la o confruntare televizata la TVR cu Iohannis;
- a folosit Posta Falimentara Romana ca sa trimita fluturasi ce induc frica in pensionari;
-a protejat Lukoil in dosarul de evaziune fiscala deschis de parchetul Prahova;
- a distribuit bani cu nemiluita bisericii ortodoxe romane pentru sustinere in campanie;
- a racolat cu banii din acciza pe carburant primari pentru PSD;
- protejeaza penalii din parlament de DNA.
Bun de presedinte, nu?


marți, 28 octombrie 2014

ALO! BAIETII! DNA VA BATE LA USA!



Stiti cine il vrea pe ...ponta presedinte ? 

 Cei fugiti si cei care il vor pe ...ponta : 

Colegul criminal ( cel care este vinovat de moartea procurorului Panait ) : procuror cu masura ( in cazul Megapower ...disculpa marea majoritate a inculpatilor ) ...angajat 2014 npentru gratierea celor care DNA le-a descoperit jafurile ... Cine este ? ... Ghiciti ? ... desigur VICTOR PONTA !

Ganditi-va de doua ori cand puneti stampila duminica ... Cei care aveti intentia sa puneti Victor Ponta : veti pune un criminal dovedit , un procuror corupt si un angajat umil a mafiei arestate ( si inca in libertate ) de DNA care v-au furat timp de 25 de ani . Cei care 25 de ani au pus Romania pe butuci pot intra la puscarie si reda inapoi banii furati sau pot fi eliberati . Iar voi veti devenii partasii mafiei ...cu o singura diferenta ...ei se lafaie in bani si va privesc cu dispret ...iar voi umil va uitati si faceti pe slugile lor .

Colegul criminal ( cel care  este vinovat de moartea procurorului Panait ) : procuror cu masura ( in cazul Megapower ...disculpa marea majoritate a inculpatilor ) ...angajat 2014 npentru gratierea celor care DNA le-a descoperit jafurile ... Cine este ? ... Ghiciti ? ... desigur VICTOR PONTA !


Nu repetati greseala " NU NE VINDEM TARA ! ! ...va amintiti nu candva l-ati respins pe Ratiu si l-ati ales pe Iliescu ( ( tatucul mafiotilor si criminalul din 1989 ) . NU ALEGETI " MAREA LINISTE NATIONALA !
Cititi si minunati-va ( poate va reveniti in ultimul moment ) : 

" Afacerea Megapower îl va îngropa pe procurorul corupt Victor Ponta. Încet, încet, dovezile că Ponta a fost sluga SISTEMULUI care a pus capacul pe un caz de corupţie în care au fost implicaţi înalţi demnitari ai statului român şi şefi ai serviciilor de informaţii apar ca ciuprcile după ploaie. Nume ca Ion Iliescu, Adrian Năstase, Florin Georgescu-despre care se spune că şi-a tras 5 milioane de dolari din această afacere- au girat acest furt cu acte DIN BANII românilor. Iar faptul că şi-au găsit în Ponta instrumentul prin care să chiureteze public acest BUBOI menit să-i bage la puşcărie pe mai marii PDSR dar şi nişte mahări din servicii se vede din grija pe care i-au purtat-o acestui maimuţoi. Ponta este acum la mâna DNA. Corupţia cu bani publici nu comportă prescriere. Ponta, din zeci de implicaţi în Dosarul Megapower, a găsit un singur acar Păun. Judecătorii l-au condamnat la 11 ani de închisoare. Ion Iliescu l-a graţiat după numai 2 ani şi ceva la propunerea lui Adrian Năstase. Şi este de-abia începutul dezvăluirilor din acest caz. Pentru că securiştii din spatele lui Sebastian Ghiţă ştiu şi ei ceva...
În 2003, Ion Iliescu si Adrian Nastase l-au gratiat pe singurul condamnat in dosarul MEGAPOWER! Cu sase luni inainte, Curtea Suprema de Justitie stabilea caNEFONDAT recursul inaintat de Cornel Moldovan privind intreruperea executarii pedepsei

Documentul de mai jos consemneaza un fapt uluitor: singurul condamnat in dosarul MEGAPOWER, fostul director IIRUC, Cornel Moldovan, a fost gratiat in anul 2003 de presedintele Ion Iliescu! Moldovan fusese condamnat la zece ani de inchisoare pe baza rechizitoriului intocmit in anul 2000 de procurorul Victor Ponta. Prin decretul nr 568 din 26 septembrie 2003, presedintele de la acea vreme, Ion Iliescu l-a gratiat pe Cornel Moldovan care mai avea de facut inca sapte ani de inchisoare. Decretul de gratiere este contrasemnat de fostul prim-ministru Adrian Nastase. Bonus, a apărut peste noapte şi fila 9 din Rechizitoriul procurorului corupt Victor Ponta. 

Rechizitoriul fara pagina 9 il gasiti accesand linkul : 


Ca de obicei spune una in public si ...pe ascuns sluga umila face altceva :



















Personajele cheie in afacere au fost Robert Deutsch si Cristian Lazarovici, cei care urmau sa puna bazele firmei Megapower in Statele Unite.

Robert Deutsch, care se va implica si intr-un scandal legat de primul Guvern Ponta, a fost -potrivit jurnalistului Cornel Dumitrescu (co-editor la publicatia “Lumea Noua” din Statele Unite) -, coleg cu Ion Iliescu in timpul studiilor pe care fostul Presedinte le-a facut in URSS. Fiu de activisti ilegalisti, Deutsch isi termina studiile la Moscova, revine in tara si in 1966 se casatoreste cu fiica lui Dumitru Petrescu, membru in CC al PCR, bun prieten al lui Walter Roman, dar si un apropiat al lui Ceausescu.
Deutsch ocupa mai multe functii importante in ministerul Invatamantului, in mandatul lui Mircea Malita, care il trimite in 1972 la o bursa de specializare la Universitatea Tubingen in Germania Federala.
“In 1974, ramane definitiv in Germania, dupa ce a reusit sa “convinga” autoritatile germane, ca atat el cat si sotia sa, a carei mama este evreica, sunt, de fapt, germani pur-sange. Desi refugiati in Occident, sotii Deutsch isi pastreaza cetatenia romana si intretin, pana prin anii ‘80 legaturi cu regimul ceausist, frecventand chiar Ambasada romana de la Bonn. Foarte abil, nu lipsit de inteligenta si vorbitor de rusa, germana si engleza, reuseste sa-si faca relatii si in Germania, ajungand, la un moment dat, nici mai mult, nici mai putin, decat un fel de consilier-specialist in problemele Europei Rasaritene al lui Helmut Kohl, cel care mai tarziu va ajunge cancelarul Germaniei Federale.
Cu cativa ani inaintea evenimentelor din decembrie ‘89, Robert Deutsch este trimis impreuna cu familia, prin interventia guvenului german, la o bursa de studii a Universitatii Stanford, din California ca specialist in probleme est-europene, dar unde s-a ocupat in principal de “studiul si ameliorarea sistemului de invatamant din… Mexic” (?!). Se zice ca Robert Deutsch ar fi reusit, prin cunoscuta-i abilitate, sa devina prieten cu fostul secretar de stat american George Schulz, care se ocupa, la vremea aceea (1991) de realizarea unor programe pentru diplomatii americani ce vor lucra in tarile est-europene. Ametitoare ascensiune, dle profesor! Prietenia lui Walter Roman cu Dumitru Petrescu, socrul lui Robert Deutsch, cimentata de faptul ca amandoi au fost, la un moment dat, cazuti in dizgratia lui Dej si apoi reabilitati de Ceausescu, pe care l-au servit cu credinta pana la moarte, precum si afinitatile dintre parintii lui Robert si tatal lui Petre Roman stau la baza relatiei dintre cei doi fii de nomenclaturisti. Trebuie remarcat in mod special ca Robert Deutsch, specialist in problemele marxist-leninismului, nici macar dupa ce s-a stabilit in Germania si apoi in Statele Unite nu a criticat vreodata regimul dictatorial comunist al lui Ceausescu”. Cornel Dumitrescu
Imediat dupa Revolutie, Robert Deutsch se deplaseaza la Bucuresti unde este primit oficial de Ion Iliescu si Petre Roman. Ulterior pune bazele afacerii Megapower cu Guvernul Romaniei.
Christian Lazarovici a fost profesor la Institutul Politehnic din Bucuresti si, la sosirea sa in Statele Unite, prin anii 1975-1976, s-a vorbit ca ar fi fost agent DIE. Fiind specialist in electronica a reusit in scurt timp sa isi asigure un statut material de invidiat.

Cazul Megapower

In 1998, un container abandonat in Portul Constanta este deschis de autoritatile vamale in prezenta unor ofiteri superiori de politie. Containerul continea documente din arhiva companiei Megapower, firma intrata in faliment dupa legislatia statului american. Autoritatile vamale solicitata ajutorul SRI-ului, considerand ca nu este de competenta politiei sa ajunga in posesia unor documente care vizau securitatea nationala.

Dezvaluirile integrale ale lui Lazarovici

“Majoritatea informatiilor canalizate catre presa din Romania in ultimii ani privind afacerea MEGAPOWER au fost premeditat confectionate in scopul de a acoperi un trist adevar: “MEGAPOWER a fost distrusa de catre reprezentantii investitorului din Romania pentru scopuri ce nu au avut nimic in comun cu obiectul de lucru al unei antreprize comerciale”.
As dori sa prezint pe scurt cronologia reala a principalelor evenimente legate de existentta firmei MEGAPOWER. Firma a fost fondata de catre mine in anul 1989 in scopul de a dezvolta o noua generatie de surse de putere folosind o versiune modificata a tehnologiei VICOR. La acea data, functionam ca vicepresedinte de inginerie la una din diviziile firmei VICOR si primisem acordul presedintelui firmei de a urma acest plan. La sfarsitul anului 1989 si inceputul anului 1990 am contactat primele grupuri de “venture capital”: MOHR, ALPHA PARTENERS si CONCORD PARTENERS in scopul ridicarii fondurilor necesare de capitalizare. In primavara anului 1990, Robert Deutsch imi propune sa prezint planul de afaceri si in Romania. Capitalizarea previzionata pentru centrala din SUA si deschiderea diviziei din Romania dupa doi ani de functionare s-a ridicat la 12 milioane de dolari, dublu decat era necesar pentru o singura operatiune in SUA. IIRUC SA a fost desemnat ca investitor oficial din partea romana si in schimbul unei investitii de 11,4 milioane de dolari achizitioneaza un pachet majoritar de actiuni. Patru din cele cinci pozitii ale Consiliului de Directori au fost alocate investitorului roman, dupa cum urmeaza: Cornel Moldovan, Director General IIRUC SA – chairman, Vasile Baltac, ministrul Industriei Electronice – membru, Robert Deutsch, consilier al Guvernului Romaniei – membru, si o pozitie vacanta ce urma sa fie ocupata de catre Theodor Stolojan, Primul Ministru al Romaniei, dupa terminarea mandatului in Guvernul Romaniei in toamna anului 1992. Cea de-a cincea pozitie a Consiliului a fost ocupata de catre mine ca reprezentant al managementului american si director general al firmei.
Prin stipulatiile contractului de cumparare de actiuni, oricare din membrii managementului firmei putea fi inlocuit prin patru voturi. Deci investitorul roman a avut controlul total al conducerii firmei de la bun inceput. Chiar fara Primul Ministru Stolojan in conducere, se putea numi instantaneu un alt reprezentant roman in consiliu. Tot prin contractul de cumparare s-a prevazut ca deschiderea diviziei din Romania sa aiba loc la doi ani dupa inceperea operatiunilor firmei, exceptand situatia in care toti cei cinci membri ai conducerii voteaza unanim s-o deschida mai devreme. De asemenea, in contractul de cumparare se prevazuse inceperea prospectarii pietei de desfacere europene in primavara anului 1992, unde divizia din Romania urma sa-si desfaca produsele.
Dupa achizitionarea licentei VICOR, firma isi incepe efectiv activitatea in februarie 1992. Catre sfarsitul anului 1992, MEGAPOWER avea deja dezvoltata prima linie de produse si era in plin proces de marketare. Firma avea 54 de angajati si avea aprobarea agentiilor pentru siguranta in functionare. Din pacate, in aceeasi perioada, cateva evenimente nefericite aveau sa pecetluiasca soarta tragica a firmei. Robert Deutsch, care functiona ca vicepresedinte pentru afaceri internationale cu un salariu de 10.000 de dolari pe luna, a refuzat sa indeplineasca dispozitiile conducerii si nu s-a prezentat la serviciu nici macar o zi. Managementul american a cerut eliberarea sa din functie, fapt ce a declansat un razboi total intre partea romana, condusa de ministrul Baltac si partea americana. In vara anului 1992, partea romana a cerut sa se foloseasca o parte din fondurile firmei pentru diverse plati in Germania (nici o legatura cu firma) si sa se cumpere echipamente electronice pentru IIRUC SA. Managementul american a inceput sa primeasca nenumarate faxuri de la domnii Baltac, Deutsch si Moldovan continand amenintari si insulte. Actiunea de prospectare a pietii europene in folosul diviziei din Romania este anulata de catre ministrul Vasile Baltac. Intregul personal al firmei este stupefiat de aceasta situatie nemaiintalnita: ministrul roman insarcinat cu activitatea firmei in Romania se opune fara motiv la o actiune esentiala pentru viitorul firmei. Acesta este primul semn pentru managementul american ca partea romana avea alte planuri cu firma MEGAPOWER.
Nu mult mai tarziu, o serie de evenimente stranii incep sa se petreaca. Proaspatul sosit in consiliul de directori in toamna lui 1992, ministrul de Finante, Florin Georgescu, cere imediat deschiderea diviziei europene si hotaraste plasarea a cinci milioane de dolari din fondurile firmei intr-un cont separat controlat de catre investitorul roman. Acest fapt conduce imediat la pierderea credibilitatii firmei in mod oficial: firma de auditori Ernst&Young retrage imediat calificativul de credibilitate (“on going concern”). Firmele doritoare de a folosi sursa MEGAPOWER (Tektronix, HP si altele) refuza sa angajeze comenzi din cauza lipsei de “on going concern”. La inceputul anului 1993, firma nu isi poate plati obligatiile de licenta deoarece ministrul Florin Georgescu vrea sa deschida divizia europeana in schimbul eliberarii de fonduri pentru functionare. Ministrul Vasile Baltac cere sa fiu inlaturat de la firma. Conflictul se agraveaza prin pregatirea unei actiuni de judecata de catre managementul firmei in scopul prezervarii existentei firmei. Subit, ministrii Georgescu si Baltac demisioneaza. Sunt inlocuiti de functionari superiori de la MF (consilierul Alexandru Iordachescu) si de la MI (directorul Iancu Dumitrescu). O comisie de audit de la MF condusa de Alexandru Iordachescu este trimisa la firma. Angajatii romani de la firma sunt amenintati cu confiscarea averilor din tara si revocarea vizei de lucru, si li se cere imediat sa se reintoarca in Romania. La cererea partii romane, doi dintre ei sunt concediati ilegal, fapt ce conduce la o actiune de judecata castigata de catre cei concediati. In aceste conditii, conducerea departamentului de inginerie isi da demisia. Situatia instabila a firmei devine publica in comunitatea industriala din SUA. Nici una dintre marile firme utilizatoare de surse nu mai doresc sa considere MEGAPOWER ca un potential furnizor. Treptat, alti angajati de valoare parasesc firma. Devine evident ca o actiune de refinantare este necesara. Firma ACMA din Singapore este dispusa sa investeasca 3,5 milioane de dolari daca va imparti controlul firmei cu partea romana. Partea romana refuza sa cedeze controlul absolut al firmei. Ca urmare, MEGAPOWER falimenteaza la inceputul anului 1994 si intra sub protectia Capitolului 11 al legii federale de faliment a SUA.
Guvernul Vacaroiu, prin Hotararea de Guvern din 6 mai 1994, deleaga Ministerul de Finante si BANCOREX sa recapitalizeze firma. Ca urmare, recapitalizarea se face printr-o firma fantoma, CONFIDENTIA, care achizitioneaza pachetul majoritar de actiuni. Devine evident ca domnul Alexandru Iordachescu nu are nici cea mai simpla idee cum sa recupereze firma din situatia de faliment. Politica de conducere a domnului Iordachescu era sa numere bucatile de hartie de la Xerox si sa scrie rapoarte zilnice ministrului Georgescu. Dovezi de necontestat ca MEGAPOWER este mentinuta in viata numai pentru alte scopuri ma determina sa informez Guvernul Romaniei si conducerea BANCOREX despre situatia firmei. Imediat, ministrul Florin Georgescu cere bordului de directori sa fiu eliberat din functia de presedinte. Dupa plecarea mea de la firma, in octombrie 1994, fostii angajati ai firmei mi-au adus la cunostinta ca noii directori generali, George Popescu si apoi Grigore Maimut nu au facut altceva decat sa continue activitatea domnului Iordachescu, la salarii de peste 100.000 dolari pe an. Recent am aflat ca firma nu mai are sediu, dar ca este inca inregistrata. Ultimii ingineri si muncitori (patru la numar) nu au fost platiti pentru ultimele trei luni de lucru prestate la inceputul acestui an. O actiune legala este in plina desfasurare la departamentul Muncii al Statului California. Este foarte probabil ca firma sau actionarii principali sa plateasca amenzi importante“.

Instrumentarea cazului Megapower

Dosarul a fost ingropat dupa trei ani, din lipsa de dovezi impotriva acuzatilor si pentru ca nu s-a identificat traseul final al celor 12 milioane de dolari cu care statul roman a fost prejudiciat.
Toate personajele citate mai sus au fost implicate direct in afacerea Megapower, insa singurul care a fost trimis in judecata de procurorul Ponta si condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare a fost directorul IIRUC SA, Cornel Moldovan., cel care a trasferat banii catre partenerii americani.
Directorul SIE Catalin Harnagea avea informatii despre afacere, SRI a preluat documentele, iar cativa ofiteri superiori de Politie au reusit sa copieze o parte din documente.

surse : comisarul .ro ; turcescu blog 






ALEGAND MONICA MACOVEI LASATI DNA-ul sa lucreze liber ... lasati ca cei care v-au furat 25 de ani sa isi castige locul de drept : LA PUSCARIE ! 

sâmbătă, 25 octombrie 2014

42 ani de la cel mai mare accident genetic din lume! În 1972 se năştea vctor ponta ( by TNR )

 " Zi tristă pentru întreaga Românie! Comemorăm 42 ani de la unul din cele mai tragice accidente genetice căruia românii i-au căzut victime. În Bucureşti, pe 20 Septembrie 1972, se năştea premierul victor ponta. Se spune că în ziua naşterii lui s-au arătat semne:



 Pe clădirea Comitetului Central a apărut chipul lui Troţky, iar Nicolae Ceauşescu a avut un vis premonitoriu, în care i se arăta că s-a născut un comunist mai mare decât el.
“Eram pe stradă, s-a făcut întuneric ca la eclipsă şi din ceruri am auzit vocea lui Stalin: Priviţi, s-a născut! Activişti, securişti, politruci, bucuraţi-vă!”, povesteşte cu mândrie Adrian Năstase, care era în Bucureşti în ziua naşterii lui Ponta.

Venirea pe lume a celui supranumit Molima Democraţiei fusese înţeleasă cu luni bune în urmă de cei trei torţionari de la Răsărit, care au pornit de la Moscova cu autoturisme Volga şi Gaz, pentru a-i aduce pruncului Viorel cadourile cele mai de preţ ale socialismului: aroganţa, incompetenţa şi prostia

sursa : http://www.timesnewroman.ro/politic/42-ani-de-la-cel-mai-mare-accident-genetic-din-lume-in-1972-se-nastea-victor-ponta

un avorton 

vineri, 24 octombrie 2014

Organizația Națiunilor Unite.


Organizația Națiunilor Unite (ONU) este o organizație internațională care a fost fondată la 24 octombrie 1945 și are astăzi 193 de membri.

Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, Taiwan, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine, Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicană, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică, Uruguay, Venezuela.

Obiective : 
- Menținerea păcii și securității
- Drepturile omului
- Dezvoltarea economică și asistența umanitară
- Obiectivele de dezvoltare ale mileniului

    -  Reducerea sărăciei severe
    -  Realizarea accesului universal la educația primară
    -  Promovarea egalității între sexe și afirmarea femeilor
    -  Reducerea mortalității infantile
    -  Îmbunătățirea sănătății materne
    -  Combaterea HIV/SIDA, malariei și a altor boli
    -  Asigurarea sustenabilității mediului
    -  Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare

Organizația Națiunilor Unite este formată din următoarele entități:

 1. Adunarea Generală a Națiunilor Unite

Adunarea Generală este principala adunare deliberativă a Națiunilor Unite. Compusă din toate statele membre a Națiunilor Unite, adunarea se întâlnește în sesiuni regulate în fiecare an, dar se pot efectua și adunări de urgență. Adunarea este condusă de un președinte, ales dintre statele membre printr-o bază regională rotativă, și de 21 de vicepreședinți.

2. Consiliul de Securitate

Consiliul de Securitate este însărcinat cu menținerea păcii și securității în state. În timp ce alte organe ale Națiunilor Unite pot face doar „recomandări” statelor membre, Consiliul de Securitate are puterea să ia decizii obligatorii pe care statele membre au înțeles să le accepte, sub termenii Articolului Cartei 25. Deciziile Consiliului sunt cunoscute ca rezoluțiile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

3. Secretariatul

Secretariatul ONU este condus de către Secretarul General, asistat de o echipă internațională de funcționari civili din întreaga lume. Acesta asigură studii, informații și facilități necesare entităților Națiunilor Unite pentru ședințele lor. De asemenea, preia și efectuează sarcini de la Consiliul de Securitate, Adunarea Generală, Consiliul Economic și Social, și de la alte entități ONU.
Sediul central al organizației este la New York.

4. Curtea Internațională de Justiție.

Curtea Internațională de Justiție (CIJ) se află în Haga, Olanda. Aceasta este principalul organ judiciar al ONU. Stabilită în 1945 de Carta ONU, Curtea a fost pusă în funcțiune în 1946, ca succesorul Permanentei Curți Internaționale de Justiție. CIJ este compusă din 15 judecători care dețin funcția pentru 9 ani și sunt numiți de Adunarea Generală; fiecare judecător în funcție trebuie să fie de naționalitate diferită.


5. Consiliul Economic și Social.

Consiliul Economic și Social (ECOSOC) asistă Adunarea Generală în promovarea cooperării și dezvoltării economice și sociale globale. ECOSOC are 54 de membri, care sunt aleși de Adunarea Generală timp de trei ani. Președintele este ales pentru un an din puterile mici sau medii reprezentate de ECOSOC. Consiliul are o ședință anuală în iulie, ținută în New York sau Geneva. Văzut separat față de entitățile pe care le coordonează, funcțiile ECOSOC includ strângerea de informații, sfătuirea statelor membre și propunerea de recomandări.Avându-și mandatul extins de coordonare a mai multor agenții, ECOSOC a fost uneori criticat ca fiind nenecesar sau instabil.

6. Agenții specializate
Carta Organizației Națiunilor Unite stipulează că fiecare organ primar a ONU poate stabili variate agenții specializate pentru a-și îndeplini datoriile. Unele dintre cele mai bine cunoscute agenții sunt Agenția Internațională pentru Energie Atomică, Organizația pentru Alimentație și Agricultură, UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), Banca Mondială, și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). ONU efectuează majoritatea acțiunilor umanitare prin aceste agenții. Exemplele includ programe de vaccinare mondiale (prin OMS), ocolirea foametei și malnutriției (prin PAM), și protecția oamenilor vulnerabili sau strămutați (prin Marele Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați - MCNUR).

Națiunile Unite declară în fiecare an o tematică. În general tematicile sunt stabilite de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, dar unele agenții specializate își aleg singure tematica. Spre exemplu, anul 2005 a fost Anul sportului și al educației, anul 2006 a fost declarat Anul secetei, anul 2009 a fost Anul reconcilierii, iar anul 2010 a fost Anul biodiversității.

Organizația Națiunilor Unite utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola.
Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste șase limbi. În funcție de anumite circumstanțe, unele conferințe și documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă.

Organizația Națiunilor Unite  este finanțată prin contribuții evaluate și voluntare de la statele membre. 
Adunarea Generală acceptă bugetul regulat și determină evaluarea fiecărui membru. Aceasta este bazată în mod principal pe capacitatea de plătire a statului, măsurată prin venitul național brut (VNB), cu ajustări pentru datoriile externe și pentru veniturile pe cap de locuitor scăzute. Bugetul pentru doi ani în 2012-2013 a fost de 5.512.000.000 dolari americani.

La 14 decembrie 1955, Adunarea Generală a decis, prin rezoluția nr. 995 (X), primirea României în ONU, alături de alte 15 state.
În prezent, România ocupă locul 70 din 113 state membre contribuitoare cu trupe și poliție la operațiunile Națiunilor Unite de menținere a păcii . Reprezentanții României (în total 69) se află în următoarele misiuni:

    Misiunea ONU de Stabilizare în Republica Democrată Congo (MONUSCO)
    Misiunea de Administrație Interimară a Organizației Națiunilor Unite în Kosovo (UNMIK)
    Misiunea ONU din Coasta de Fildeș (ONUCI)
    Misiunea ONU din Haiti (MINUSTAH)
    Misiunea ONU din Liberia (UNMIL)
    Misiunea ONU din Sudanul de Sud (UNMIS)
    Misiunea ONU din Timorul de Est (UNMIT)

În plus, SPP participă cu ofițeri de pază si protecție imediată sub conducerea Departamentului de Siguranță și Protecție (DSS) în misiunile pentru menținerea păcii din Afganistan, Sudan/Khartoum și Sudan/Darfur. În mai 2011, România a fost aleasă pentru a doua oară, membru al Consiliului Drepturilor Omului (CDO), pentru mandatul iunie 2011- decembrie 2014.

La Timișoara există un centru de tranzit pentru refugiați cu 200 de locuri, finanțat și coordonat în mare parte de Națiunile Unite. În munca sa de sprijinire a refugiaților, România este susținută de țări precum Olanda, Suedia și SUA. Din noiembrie 2008 pînă în 2011, Centrul de Tranzit în Regim de Urgență din Timișoara a găzduit temporar 638 de refugiați. Aceștia sunt de origine eritreeană, sudaneză, palestiniană, etiopiană, srilankeză, irakiană si nigeriană.

joi, 23 octombrie 2014

Revoluția Ungară din 1956.


Revoluția Ungară din 1956 împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice  a început în ziua de 23 octombrie. Sătui de conducerea lui Mátyás Rákosi, studenții au declanșat o demonstrație pașnică, care s-a transformat în revoluție violentă, sfârșită printr-un masacru comis de trupele sovietice în 10 - 11 noiembrie 1956. La 23 octombrie 1956, sute de mii de unguri au cerut demisia guvernului bolșevic opresiv, fiind suținuți, chiar în aceași zi, de majoritatea populației. În 1956 drapelul maghiar cu emblema comunistă a fost dat jos, iar spre seara zilei de 23 octombrie 1956, studenții de la Universitatea Tehnică au demonstrat pe bulevardul Bem, afișându-și solidaritatea cu manifestanții pro-Gomułka din Polonia. Foarte repede, studenții au reuțit să-i coopteze și pe alții, cu intenția schimbării demonstrației în protest. Mulți soldați maghiari s-au alăturat protestatarilor, scoțându-și steaua sovietică de pe șapcă și aruncând-o la gunoi. Fără a avea vreun lider, cca 100.000 de demonstranți au traversat Dunărea spre clădirea Parlamentului, manifestând pașnic. Situația s-a schimbat, însă, dramatic în momentul când trupele securității maghiare, numită (ÁVH), au deschis focul și au omorât sute de oameni.

În 23 octombrie 1956 Uniunea Sovietică a executat o intervenție militară în Ungaria. Această intervenție fusese plănuită încă din aprilie (atunci când conducerea sovietică a aflat că Rákosi a plănuit eliminarea unui mare număr de intelectuali maghiari, iar Gerő a pierdut controlul asupra țării, situația internă putând deveni explozivă). Trupele sovietice erau staționate de mai multă vreme, în așteptare, pe teritoriul României.

Intervenția sovietică a avut loc pe data 23 octombrie 1956, chiar în aceeași zi când, la Budapesta, avea loc un mare miting studențesc - desfășurat la Universitatea Tehnică. Timp de 5 zile s-au dus lupte dure între studenții unguri și forțele AVH (poliția secretă maghiară), ajutate de trupele sovietice (sub pretextul de a apăra țara de invazia NATO). În această etapă, trupele sovietice au luptat numai în Budapesta, neintervenind în restul țării. Comandanții sovietici negociau cu revoluționarii în cazurile schimburilor de focuri locale. Ungaria, la acea vreme, era condusă de un guvern prezidat de Imre Nagy, un executiv care nu va obține credibilitatea în fața populației decât în momentul în care va negocia statutul trupelor sovietice de pe teritoriul ungar. La 30 octombrie 1956, sovieticii mimează intenția de negociere, iar la 3 noiembrie își schimbă radical poziția, procedând la ocuparea prin forță militară a Budapestei. Imre Nagy este înlocuit și va fi pus în fruntea guvernului János Kádár. Insurecția se soldează cu mii de morți (2500 - 3000), 13.000 de răniți, cu deportarea a 16.000 de persoane și exilarea a peste 100.000.


     Mișcările studențești din Timișoara din 1956.

Mişcările studenţeşti anticomuniste din Timişoara s-au declanşat şi s-au desfăşurat în timpul şi în contextul creat de Revoluţia anticomunistă din Ungaria.
În  Timişoara, tinerii care au ieşit în stradă au fost încercuiţi la Catedrala Mitropolitană de forţele de ordine. Ei au fost bătuţi cu pumnii şi picioarele, cu bastoanele şi paturile armelor şi au fost avertizaţi cu focuri de armă, după care cu toţii au fost urcaţi în camioane.
Un număr mare de studenţi s-au baricadat în propriile cămine. Gloanţele au început să şuiere şi pe lângă geamurile lor, fapt ce i-a făcut şi mai îndărătnici. A fost nevoie de intervenţii în forţă pentru a-i captura. Facultăţile au început a fi păzite de blindate şi militari.
Timişoara este învinsă.
Până pe 4 noiembrie jumătate din numărul total al studenţilor timişoreni au fost arestaţi şi duşi la o tabăra militară din Becicherecul Mic, ca peste 800 să fie în continuare reţinuţi pentru anchete ulterioare. Cei care erau eliberaţi au fost obligaţi să semneze declaraţii prin care se dezavuau de mişcarea de protest pentru a li se permite să continue facultatea. Mulţi nu au vrut să le iscălească aşa că au fost torturaţi şi bătuţi până când au fost convinşi.
Principalii organizatori ai protestelor din Timisoara au fost judecati separat si au primit ani grei de închisoare.

                                                     Mișcările studențești din București din 1956.

Desfășurarea evenimentelor din Ungaria a fost urmărită cu atenție și de studenții din București. La început se schimbă informațiile pe care diferiți studenți le-au obținut de la radio sau din alte surse și se încep discuții în diferite universități, în cadrul cărora se ridică problema oportunității trecerii la acțiuni similare cu cele din Ungaria. Conștienți că orice cadru organizatoric riscă să atragă atenția și reacția organelor de securitate, studenții nu au format comitete care puteau fi considerate de către autorități organizații clandestine; în schimb, apar grupuri de acțiune locală, la nivel de facultăți.
În octombrie 1956, atitudinea studenților față de evenimentele din Ungaria nu a fost omogenă. Grupurile cele mai active au fost cele din facultățile de Științe Juridice, Filologie, Teatru, Medicină, Arhitectură, Politehnică, Filozofie precum și de la Institutul Medico-Militar. A fost mult mai rezervată reacția studenților de la majoritatea instituțiilor de învățământ tehnic (Petrol și Gaze, Agronomie), de la facultățile de Matematică, Geografie și Istorie din cadrul Universității București și de la Institutul de Științe Economice.

Mișcările anticomuniste studențești au fost brutal reprimate de autoritățile regimului comunist iar numeroși studenți protestatari au fost arestați sau excluși din facultăți. Mulți dintre ei și-au văzut cariera distrusă sau, numai după o lungă perioadă de timp, au reușit să găsească alte modalități de a se realiza. Cu toate că nu au reușit să determine o schimbare de regim, mișcările studențești din 1956 au arătat că inclusiv în România exista un puternic curent împotriva comunismului și un tineret dispus să facă sacrificii pentru exprimarea punctului său de vedere.
Organele de partid au trecut însă imediat la măsuri de represiune, pentru a preveni alte acțiuni potențiale similare în viitor. Cea mai mare parte a arestărilor a avut loc în noiembrie-decembrie 1956, însă arestările au continuat și în tot cursul anului 1957. O parte dintre cei arestați sunt condamnați la închisoare pe termene între 1 și 6 ani.

miercuri, 22 octombrie 2014

Pinacoteca malefică : Evitabila eternitate a plagiatorului Ponta..



 În extraordinarul articol "Fie-vă milă de noi, domnule Ponta",  Gabriel Liiceanu numeşte marele pericol al României de azi şi, mai ales, de mâine: terapia-şoc a minciunii, a cinismului şi a corupţiei endemice care se numeşte Victor Ponta. Dacă acest personaj ajunge preşedintele României, nu va dura mult până când ţara va fi tratată că un stat-paria în comunitatea statelor democratice, asemeni Ungariei lui Viktor Orban. Pe plan extern, ar urma izolarea, despărţirea de Occident. Pe plan intern, mizeria, autocraţia (pontocraţia), batjocorirea drepturilor civile, distrugerea educaţiei. Pe scurt, Belarus.

Victor Ponta are un scop precis: vrea să se înscăuneze la Cotroceni pentru a-şi eterniza domnia asupra resurselor ţării, pentru a perpetua marele jaf pesedist, pentru face din miselie modul de existenţa al oricui vrea să nu fie o victima a sistemului autoritar-cleptocratic. Victor Ponta nu crede în cetăţeni, ci în supuşi. Pluralismul îl sperie şi îi repugnă. Este dictatorial, deci anti-democratic, prin convingeri, emoţii, instinct, afinităţi şi aspiraţii.

Victor Ponta nu crede în alternanţă, în feed-back, în dreptul alegătorilor de trage la răspundere pe cei aleşi. Urmaş al marelui mistificator şi profitor al băii de sânge din decembrie 1989, Ion Iliescu, şcolit în universul de intrigi bizantine al grupului condus de Adrian Năstase, Ponta nu crede în nimic în afară de propriile interese. Este narcisist, egoman, megaloman şi mitoman. Nu mă lansez in hiperbole. Descriu cât pot de exact caracteristicile profilului sau psihologic.

Victor Ponta priveşte cu admiraţie spre Est şi cu suspiciune, poate chiar spaimă, spre Vest. Este intruchiparea demagogiei populiste. Nu crede în valorile liberale şi nu dă doi bani pe drepturile omului. Este ahtiat de avere, faimă şi putere, valorile morale i se par un moft intelectualist. Iar pentru intelectuali nu are decât dispreţ. Este vorba de un dispreţ ciocoiesc, născut de fapt din insurmontabile complexe ale arendasului, între care un mistuitor complex de inferioritate.

Ce să-i răspundă mega-plagiatorul lui Gabriel Liiceanu? Ce să-i răspundă gnomul gigantului? Sunt convins că ne putem aştepta la unul din bancurile sale de mahala, la ironii scabroase şi la schimonoseli batjocoritoare. Omul este încarnarea vulgaritătii hâde. Se crede năstruşnic, dar cultivă cu succes nerozia. Aş mai adăuga un element care, poate, întregeşte portretul desenat de Gabriel Liiceanu, un exercitiu de caracterologie menit să devină clasic. Victor Ponta este laş. Este nevolnic, fuge de orice răspundere, se fofilează in spatele minciunilor pentru că adevarul il arde, il ustură, il pulverizează.

Un lucru ignoră Victor Ponta. El nu înţelege că nu poate prosti o ţară întreagă, că ulciorul netrebniciei nu merge la apă de-a pururi că există o raţiune a democraţiei pe care acţiunile sale iraţionale nu o pot distruge. Lui Victor Ponta trebuie să i se demonstreze, prin votul responsabil al cetăţenilor acestei ţări, că eternitatea sa, o fictiune propagandistică, nu este câtuşi de puţin inevitabilă. (Vladimir Tismăneanu)

Fie-va mila de noi, domnule Ponta! ( Gabriel Liiceanu, magistral, despre limbajul, tupeul, minciuna și incompetența lui Ponta )

Portret „fenomenologic” (în formă de epistolă) al unui candidat la președinția României

" N-am simțit niciodată nevoia să vă vorbesc. Dacă o fac acum este pentru că aspirați, cu șanse mari se zice, la funcția de președinte al țării. Iar fiind și țara mea, „îmi pasă”. Așa se face că mi-ați ajuns în mod fatal interlocutor.

N-am simțit niciodată nevoia să vă vorbesc. Dacă o fac acum este pentru că aspirați, cu șanse mari se zice, la funcția de președinte al țării. Iar fiind și țara mea, „îmi pasă”. Așa se face că mi-ați ajuns în mod fatal interlocutor.


Nu știu dacă m-am așezat vreodată cu mai multă nerăbdare (sentiment al urgenței?) să scriu o scrisoare cuiva. Deși este, după cum vedeți, o „scrisoare deschisă”, îmi imaginez tot timpul, scriind, că sunteți singurul cititor al rândurilor mele. Mai mult: am senzația, începând să scriu, că eca și cum vom sta de vorbă singuri, privindu-vă în ochi și căutând punctul acela de inflexiune care trimite la ultima fărâmă de receptivitate din ființa cuiva. Altfel spus, deși suntem pe scenă, am uitat de sală înainte de a începe spectacolul.
Aș vrea să știți de la bun început că nimic din ce-am să vă spun nu e menit să vă jignească. Nu de un „pamflet” e vorba aici, oricât de abrupte vor fi pe alocuri cuvintele. Ele nu vor face decât să descrie. Voi încerca să vă plimb prin față o oglindă, în speranța că ați putea fi dispus, fie și o clipă, să deslușiți în ea imaginea celui care, candidând, își propune să conducă o țară. Vă las să judecați apoi  dacă, punându-vă în locul meu, v-ați da sau nu pe mâna lui.

Limbajul

Înainte de a deveni prim-ministru în urmă cu doi ani și jumătate, v-am remarcat prin cele câteva intervenții din Parlament. Erau în linia maestrului dvs într-ale politicii, Adrian Năstase. Împărtășeați cu el aroganța aceea neșlefuită caracteristică indivizilor care se confruntă cu puterea la primagenerație și care, la nivelul cuvântului, se manifestă sub forma jignirii, a deriziunii și prin introducerea „glumiței” în limbajul politic. Ați supralicitat cât ați putut stilistica aceea bășcălios-năstăsiană de genul poantei cu număratul ouălor. Era de un prost gust desăvârșit. Pe dvs v-a cucerit. Și v-a provocat. Îmi amintesc și-acum de scheciurile vulgare pe care le compuneați acasă și pe care apoi le citeați, mândru de umorul lor inexistent, amuzându-vă singur, de la tribuna Parlamentului.
O să-mi răspundeți poate că ăsta e un detaliu, care nu are nimic de-a face cu soarta țării și cu celelalte lucruri mărețe de care vorbim aici. Dar nu e deloc așa și, nu întâmplător, trag prima tușă a portretului dvs începând cu acest „detaliu”: pe poarta „miștocărelii”, care, cu aportul dvs deloc neglijabil, a devenit un loc comun al limbajului public de la noi, a intrat golănismul în clasapolitică. Au intrat analfabeții, tipii al căror limbaj, înregistrat pe când puneau la cale afaceri dubioase, te făceau să crezi că ai descins în inima Ferentarilor. Au intrat miniștri ai culturii și ai învățământului incapabili de un acord gramatical corect. A intrat o șleahtă de huligani publici, prezenți în fiecare seară la televizor, care făceau din cuvinte materia primă pentru minciună, sofism, amenințare, jignire. Ați transformat clovnii în vedete ale partidului și ați lăsat neamendate înjurăturile lansate de la tribună la adresa procurorilor. Ați cauționat parlamentari PSD agresivi care, în discursurile lor, se inspirau din biografia lui Nero (?!), cerându-le colegilor de partid „să pună foc la toate județele din țară necolorate în roșu”. Pe scurt, ați reușit, prin propriile performanțe lingvistice (un fel de insolențe de puber devenite stil de exprimare), cât și prin oamenii pe care i-ați tras după dvs  odată ajuns prim-ministru, să degradați nu numai climatul public și starea noastră de spirit, dar și funcțiile politice și administrative cele mai importante ale țării. V-ați obligat adversarii politici să folosească replici pe măsură și ați dus astfel la escaladarea fără precedent a vulgarității în viața politică. Din acest punct de vedere, comparativ cu ce se întâmplă acum, primele parlamente românești de după 1990 semănau cu Camera Lorzilor. Ne-ați obligat pe toți să ne scăldăm zi de zi în această mocirlă lingvistică și, astfel, să devenim în proporție de masă răi, agresivi și dureros de neciopliți.

Tupeul

În materie de cutezanță impudică ce depășește orice limită, sunteți în clipa de față un performer. Cel mai mare. Sunteți campionul. Ați mers atât de departe cu tupeul în planul realului, încât nimeni nu are pretenția că vă mai poate urma în planul cuvintelor. Pe scurt, ne-ați condamnat la Inexprimabil. Când e vorba de comportamentul dvs, pentru a-l  descrie, nu ne-a rămas decât interjecția. Cam toți cei care ne pierdem timpul scriind am simțit că, în fața libertăților pe care vi le luați, puterea noastră de a formula intră în criză. Nu există în clipa de față un om al condeiului capabil să vă „cânte” insolențele de pe scena publică, comportamentul discreționar scăldat în dispreț, așa cum, pe vremuri, cronicarii reușeau să dea o narațiune convenabilă a isprăvilor pe care le făcea câte un personaj pitoresc scăpat la cârma țării. Așa încât, nu pot decât să enumăr, fad formulate pe lângă formidabila lor suculență, câteva dintre „faptele dvs de arme”.
Să luăm ca pildă pentru început – nu vă grăbiți să dați, sastisit, din mână! – faimosul dvs plagiat. O, nu sperați că trecerea timpului îl va șterge din memoria celor care contează! El vă însoțește ca o umbră și, la un moment dat, ea vă va ajunge din urmă și vă va înhăța. Plagiatul ăsta face parte din arhivele eterne ale lumii românești. Nu și dacă ați fi stat pitit prin nu știu ce cută a societății. Dar așa, ați ieșit pe scenă și ați început să faceți bezele cu aceeași mână cu care vă trecuserăți în cont, printr-un simplu copy paste,aproape o sută de pagini. Chiar nu înțelegeți că nu puteți defila fălos, la nesfârșit, ca procuror, prim-ministru și ca eventual președinte, cu o asemenea mârșăvie în portofoliul vieții dvs? Ceea ce ne-a stupefiat pe toți cei care înțelegeam caracterul scandalos al faptei dvs (în epocă, Dan Tăpălagă și-a încercat primul forțele în lupta cu punerea în cuvinte a acestei escrocherii – vezi articolul antologic De ce furi, procurorule?) a fost că ați putut, psihic și omenește vorbind, să țineți piept acestei grozăvii date pe față. Faptul că ați reușit nu e un motiv de mândrie, ci mai degrabă un simptom îngrijorător. Orice om sănătos, după ce pățește o poveste ca asta, moare de rușine, dispare o vreme, se duce acasă și se bagă sub plapumă.
Îmi amintesc prima conferință de presă după declanșarea scandalului, când le arătați ziariștilor cartea născută din furt. O tot răsfoiați sub ochii camerelor și, încolăcindu-vă în minciuni puerile, cu o mină senină, explicați de zor inexplicabilul. Doi ani mai târziu, ați avut tupeul să readuceți singur vorba despre „chestia aia” și să spuneți că până și o crimă se prescrie, darămite „așa ceva”. Ei bine, cred că ar fi cazul să știți că un plagiat n-are cum să se prescrie, nici măcar dacă, așa cum v-a sugerat recent dna Alina Mungiu, ați mai da un doctorat „pe bune”, sub privirea ei exigentă.
Ce n-ați făcut atunci ca să ștergeți de pe podeaua vieții dvs petele astea de sânge care nu se lasă șterse? Ați desființat comisii academice constituite anume pentru acreditarea titlurilor universitare. V-ați pus mercenarii să le stingă membrilor comisiei lumina, în timp ce deliberau. Ați înființat alte comisii, mamut, de câte patruzeci de oameni, ca rușinea participării la acoperirea unei crimei să se distribuie, verhovenskian, pe cât mai multe capete și verdictul să se piardă în anonimat. Ne-ați explicat, lăsându-ne perplecși, că în anul susținerii, 2003, nu existau reguli ferme pentru punerea ghilimelelor (?!), ca și cum, în lumea modernă, regulile citării sunt perisabile și ar putea evolua (sau s-ar negocia) de la un secol la altul. Ați pus un coleg de partid, ministru și el, să ne explice (nouă!) că plagiatul face parte, de la Aristotel încoace, din obiceiurile academice ale Europei. Ce energie, ce armate de oameni ați pus în mișcare, ca să ne convingeți că de fapt nu vă văzuserăm toți în pielea goală, ci bine îmbrăcat, în complet, de la chiloți la șubă! Vi s-a atras atenția că, de-acum înainte, toți șefii de state, dând mâna cu dvs, vor ști mereu cu cine au de-a face și că hoția asta se va rabate asupra imaginii poporului român: popor de hoți, vor spune, de vreme ce și-a ales un hoț să-l reprezinte.
Totul a fost în zadar! Ați fost, de fapt, redutabil! V-ați bazat oare pe faptul că 90% din poporul român nu știe ce-i un plagiat? (Asta e prima întrebare pe care, de doi ani încoace, i-o pun fiecărui șofer deîndată ce mă urc într-un taxi. Și, spre bucuria mea, am constatat că toți știau. Unul dintre ei mi-a spus: „Sigur că știu: îi furi unuia în cinci minute munca lui de un an-doi”.) S-ar putea să fie așa. Poate că 90% dintre români nu știu, și prea puțin le pasă, de plagiatul dvs. Da, dar alde noi (plus șoferii de taxi!) și străinii pe care-i întâlniți – știu. Și-atunci, dacă aș vrea să mă exprim prețios, v-aș spune că vă ascundeți după o judecată cantitativă, acolo unde e nevoie de una de esență.
Aș mai pomeni încă vreo două-trei din recentele dvs isprăvi. Legate tot de tupeu. Prima: în 2010, l-ați numit pe Mircea Cărtărescu „intelectualul Führer-ului”. Acum, pe 8 octombrie, în preajma anunțării câștigătorului Nobel pentru Literatură, i-ați transmis că-i țineți pumnii pentru a doua zi, „ca să ne bucure cu un nou laureat”. Un adevărat salt mortal pe care, privindu-l, Cărtărescu s-a mărginit să spună că „respinge cu dezgust” urările pe care i le făceați. Nu v-a dat mai multă importanță. Nu a scos din recuzita scrisului său cuvinte pompoase pentru a-și exprima perplexitatea și sila.
Iarăși, recent, v-ați purtat față de ruși, cum bine s-a spus, ca un avocat al lor, căci ați intervenit în treburile justiției și ați cerut procurorilor să ridice sechestrul pus pe stocurile de la Lukoil pentru fraudarea banilor poporului român. După care v-ați grăbit să-l denunțați pe Băsescu ambasadelor din România că atentează la independența justiției!
Românii n-au mai avut parte, în țara lor, de un spectacol de contorsionism de o asemenea anvergură. Patentul este sovietic. Hrușciov se ducea să instaleze rachete în Cuba, după care declara că marele popor sovietic luptă pentru pace. Astăzi, Putin ocupă teritorii ucrainiene, după care îi acuză pe ucrainieni de agresivitate. Nu vreau să spun că tupeul dvs e cultivat sau că are surse de inspirație răsăritene. Sunt convins, dimpotrivă, că are puritatea unui zăcământ autohton. Și că ar putea să fie un dar al lui Dumnezeu făcut, prin dvs, poporului român: o terapie de șoc, „terapia Ponta”. Încep să cred că prin dvs lucrurile sunt împinse hăt-departe, până în punctul-limită al degradării lor. Și că, odată ajunse acolo, ele se vor retrage, cu maxima viteză de recul, într-un „înapoi” salvator. Iar în acel „înapoi” – către care ne îndreptăm dramatic cu ajutorul „terapiei Ponta” – vom redescoperi poate cândva tot ceea ce dvs ne-ați furat: decența, pudoarea, bunul simț și locul pe care fiecare dintre noi se cuvine să-l ocupe în societate. Și asta pentru motivul simplu că nimic nu poate stărui la nesfârșit în inomabil.
Aș mai spune că, înnăscut fiind, tupeul dvs s-a manifestat de fiecare dată în forme compatibile cu vârsta. Dar de-abia din clipa în care ați intrat în viața politică, el și-a găsit debușeul, a devenit vizibil, nociv și a început să  înflorească cu adevărat, atingând, în ultimii doi-trei ani, formele lui de exprimare mature. Asta a fost pentru dvs politica românească de la ora actuală: debușeul pentru un viciu. Iar viața politică de la noi s-a rostogolit atât de jos în acești 25 de ani, încât s-a dovedit pregătită pentru a-l primi și pentru a vi-l cultiva.

Minciuna

Este de fapt o componentă a tupeului dvs. Pentru că e minciună împotriva evidențelor. Dvs, de pildă, dacă ați fi pe jos, în țărână, ați susține sus și tare că sunteți în șa și călăriți voios. Minciuna are sens câtă vreme induce în eroare, câtă vreme își păstrează forța de desfigurare. Dar minciuna dvs nu păcălește pe nimeni (mă rog, pe nimeni dintre cei care au ieșit din minoratul mental). Cei care v-au împins înainte vă acceptă așa cum sunteți și consideră pesemne că minciunile fac parte din „arsenalul” dvs, că asta e arma pe care o preferați. Oricum pe ei nu-i afectează, câtă vreme vă pot utiliza în mod eficient. Nouă, celorlalți, minciunile dvs ne sunt băgate cu forța pe gât, devenind astfel o nemaipomenită formă de sfidare și dispreț. „Îți bați joc de mine?, se spune. Mă minți de la obraz?” Mințind în mod public și de la obraz, dvs ne disprețuiți pe toți.
Felul dvs de a minți a devenit legendar. „Minte și când îl întrebi cât e ceasul”, mi-a spus despre dvs un prieten după vara lui 2012. Ceea ce-nseamnă că prezentarea distorsionată a lucrurilor a devenit la dvs un reflex. Mințiți și când nu e necesar, ca să fiți sigur că veți minți cu rost dacă la o adică va fi necesar. Iarăși, acest tip de a minți nu face parte dintr-un sistem, așa cum se-ntâmpla în comunism. Acolo politicienii mințeau solemn și uniform, de la nivelul unei minciuni colective și impersonale care, ca ideologie, îi îngloba pe toți și-i străjuia de undeva de deasupra capetelor lor. Pentru că toți mințeau la fel, minciuna lor nici nu mai avea relief.
Dvs practicați minciuna oportună, ocazională, la firul ierbii. La dvs, minciuna are personalitate. Mințiți numai pe cont propriu, nu inspirat de vreo mare minciună colectivă. Mințiți după cum vă bate vântul minciunii, după cum cad zarurile în ziua aceea, după ce potlogărie sau minciună anterioară trebuie să cârpiți. Rezultatul? O suită de afirmații punctuale care nu se adună în caracterul unificator al unei linii. Comportamentul dvs nu poate depăși nivelulpunctului, nu poate deveni liniar, ca să nu mai vorbim că nu poate alcătui harta cu contururi ferme care e necesară pentru nașterea unui caracter. Fiind făcut din milioanele de puncte dipersate ale minciunilor dvs, așadar neputând oferi garanția unei coerențe morale, dvs nu aveți, obiectiv vorbind, caracter. E, și acesta, un viciu de construcție, o malformație, un handicap din naștere. Cum naiba să vrei să conduci o țară în felul ăsta? Gândiți-vă că, sculându-se dimineața, românii nu vor ști niciodată în ce punct al minciunilor dvs se află în ziua aceea. Or, e extrem de neliniștitor, de inconfortabil și de văduvitor de proiecte să nu știi niciodată exact pe ce lume ești. Cu dvs ne putem culca seara în Europa și trezi a doua zi în China.

Incompetența

Nimeni nu ar putea spune ce anume știți să faceți. Cred că nici dvs nu știți. Formal vorbind, ați făcut studii juridice. Formal vorbind, ați dat și un doctorat în drept penal, dar, ținând cont că un sfert din lucrare este un plagiat, adică un furt, faptul de a-ți atesta calificarea în  penal recurgând la un gest infracțional (plagiatul este o infracțiune) a reușit să împingă, în România, paradoxul pe culmi. Iarăși, deși o vreme ați fost procuror  în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție („secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică”), ba chiar, se zice, ați fost trimis în Italia pentru a studia obiceiurile mafiei, România nu a beneficiat cu nimic de pe urma acestor funcții și experiențe. Ați fi avut din plin ce face în anii aceia, odată revenit în țară. Erau anii în care în România se nășteau și începeau să se organizeze „grupuri infracțonale”. Nici unul dintre borfașii politici care și-au început cariera atunci, marea majoritate din PSD, și care de câțiva ani trec pe bandă pe la DNA nu apare în palmaresul dvs profesional. V-ați remarcat în schimb, odată ajuns șef al PSD-ului, prin zidul de protecție pe care l-ați ridicat în jurul colegilor dvs de partid trimiși în judecată, al urmăriților  și al condamnaților penal. Ați pus astfel în circulație un nou paradox: un procuror care conduce un partid de infractori și care ține, public, partea infractorilor!
Așadar, ce știți să faceți? Sigur este că știți să-i jigniți pe cei care nu fac parte din lumea dvs. „Fasciști” i-ați numit pe câțiva dintre intelectualii de seamă ai țării, folosind cuvinte al căror sens vă scapă. Știți, așadar, să criminalizați opțiunile politice care nu vă convin. Deși oficial trăim într-o democrație care garantează libertatea alegerii, v-am auzit în mai multe rânduri amenințând cu o justiție viitoare care, reglându-și conturile cu actualul președinte, ar urma să și-o regleze și cu cei care au optat, politic, pentru el („O să dea ei seama!”).
Însă efectele incompetenței (și nepăsării) dvs care au lovit țara vor apărea din plin la anul, când se va face bilanțul celor doi ani și jumătate de guvernare. Deja de-acum, pentru un ochi avizat, situația este alarmantă. E al treilea trimestru (neîncheiat) în care, pe fondul unei economii emergente, România se află în recesiune tehnică. Cu felul în care cheltuiți banii era firesc să ajungem aici. Nu vă pasă de unde se vor putea umple găurile finaciare apărute prin cheltuielile de la buget menite să vă atragă un capital de simpatie. Uluitoare este generozitatea electorală cu care împărțiți alocații și subvenții de stat, fără să știți din ce vor fi acoperite în viitor datoriile făcute în numele lor. Când mai aruncați cu câte o pomană în stânga și-n dreapta, folosiți cuvântul magic „sustenabil”. Spuneți: e „sustenabilă” pomana. Dar n-ați explicat niciodată cum anume „se susține” ea și nici cu ce drept o faceți, din banii noștri, tocmai în campania electorală.
Două sunt lucrurile pe care, cred, știți să le faceți cu adevărat. Primul: aveți în mod cert vocație de arivist. V-ați cățărat atât de tenace pe scara vieții încât iată, deși „cârlan” încă (vorba „bunicului” dvs Ion Iliescu), sunteți gata-gata să ajungeți la vârf. Ați făcut-o cu o năucitoare lipsă de scrupule și cred că atunci când culisele acestei ascensiuni vor fi date complet pe față, lumea, amețită până acum de „comedia Spânului”, se va trezi în cele din urmă, îngrozită de anvergura mistificării. Deocamdată, din trusa dvs de cățărător, fac parte și tehnicile pentru secretizarea culiselor urcării.
Al doilea lucru pe care-l practicați cu voluptate sunt giumbușlucurile. Le faceți în ședințele de guvern, la televizor, în public, deîndată ce vă pomeniți în fața microfoanelor. Giumbușlucuri, glumițe, bănculețe, bășcăliuțe, miștocăreli, răspunsuri în doi peri peste tot… Măști, mascarale și mascarade. Și totul cu o mină zâmbăreață și trădând o nemăsurată încântare de sine.
Dar până la urmă, toate astea nu vă conferă decât pitorescul punctual al unui personaj. În fond, în spațiul diversiunii, al populismului și al tehnicilor acaparării, n-ați inventat nimic nou. Până la urmă, nu sunteți decât un urmaș: nu faceți decât să duceți mai departe ceea ce ați primit de la înaintașii dvs.

Moștenirea primită de la bunicul

Bunicul dvs politic, Ion Iliescu, s-a pomenit, la sfârșitul lui ’89, cu un popor bolnav în brațe. După patruzeci și cinci de ani de comunism, pacientul avea febră peste 40 de grade. Orice bun patriot ajuns în locul primului președinte liber ales ar fi încercat să joace rolul medicului. I-ar fi predat bolnavului primele lecții de democrație, l-ar fi învățat primele noțiuni de piață liberă și ar fi încercat să-l facă să se obișnuiască, încet-încet, cu lumina, prea tare după atâția ani de umilință, a libertății. L-ar fi integrat, pe scurt, într-un vast program de recuperare.
Dar bunicul dvs (ales în mod liber de bolnavul febril) a preferat să-i crească bolnavului febra și să-i sporească delirul. Singurul lucru care l-a interesat a fost să le asigure celor care ne inoculaseră virusul înainte de 1990 o aterizare lină pe celălalt mal al istoriei. Avea nevoie în continuare de febra noastră. Cu un popor incult politic, ținut decenii la rând departe de orice decizie, poți face orice. Și mai ales, vei fi sigur că-l va vota ani la rând, ca salvator, pe cel care nu va face decât să-l îmbolnăvească mai rău.
Așadar, „bunicul” n-a vrut să facă din poporul român o societate de alegători liberi într-o democrație matură, ci o masă de manevră în mâna unui partid unic, dusă cu zăhărelul pomenii de la un ciclu electoral la altul. Ce nu face un om sărac pentru un litru de ulei, pentru o masă în curtea bisericii, pentru un bal al primăriei cu mici și sarmale? Sărăcia este un ingredient esențial în scenariul manipulării. Oamenii săraci nu pot gândi dincolo de ziua de mâine, nu fac planuri, nu caută soluții. Oamenii săraci pot fi lesne introduși în ecuația lui „a cere” și „a primi”.
Așadar, bunicul dvs i-a crescut bolnavului febra, i-a cultivat maladia, a continuat să-l țină cu mințile sucite. Și toate astea spunând că, „om de stânga” fiind (inexact: un comunist nu e niciodată om de stânga, ci de extrema-stângă),  moare de dragul poporului. A dat drumul peste țară armatei de activiști și securiști ajunse cu bine, cum spuneam, pe noul țărm al istoriei. S-au uitat o vreme, temători, în jur, și-au pus o vreme piciorul în ghips, s-au lămurit cum stau lucrurile, apoi și-au aruncat vechile uniforme de „activiști” și au reapărut radioși la rampă: acum purtau costume de „democrați” și „oameni de afaceri”.
Primul lucru pe care l-au făcut: preluând canalele de comunicare ale societății, au folosit sistematic sofismul ca mod de manipulare. Orice tentativă de lustrație a fost denunțată ca „vânătoare de vrăjitoare”. Le-au creat investitorilor  străini, concurenți nedoriți, portretul de „capitaliști rapace” și au ridicat împotriva lor scutul demagogic al formulei „nu ne vindem țara!”. Aceste cuvinte magice le-au permis s-o acapareze ei și, obiectiv vorbind, au condamnat la subdezvoltare economia României. Împotriva celor care ar fi putut juca rolul de medic al societății, au pus „masele muncitoare” să strige „moarte intelectualilor!”. Sub pulpana lungii  guvernări iliesciene a înflorit corupția și s-a născut baronetul României, „capitalismul de cumetrie”, cum l-a botezat atât de inspirat dl Iliescu însuși, tot el, apoi, asigurându-i toate condițiile ca să se dezvolte. Au pus, și au ținut sub control politic până în ultima clipă, justiția țării. Au pronat cu toții pacea socială („un președinte pentru liniștea noastră”), care nu era altceva decât privilegiul acordat noului activ de partid de a fura în liniște și impunitate.
Pe această temelie a așezat „bunicul” dvs tranziția. Cine ar putea să numere exact deceniile cu care a întârziat el România să  apuce pe drumul bunăstării și al civilizației? Cine ar putea să măsoare întinderea răului inaugural pe care ni l-a făcut?

Exploatarea febrei pacientului


Trecând la conducerea  PSD-ului, ați preluat această moștenire. În fapt, un imperiu al corupției și furtului organizat, producând pentru populația României, „ceas de ceas și clipă de clipă”, sărăcie și dezolare. Fiul spiritual al dlui Iliescu și tatăl dvs politic, Adrian Năstase, i-a întărit granițele, punând la punct tehnicile profesioniste de drenare ale banului public în buzunare particulare. Ați preluat bolnavul bine îmbolnăvit. Aveați de făcut două lucruri. Mai întâi, trebuia să-i administrați în continuare drogul febrei, al pomenii și al minciunii. Dar, mai ales – și asta vă punea de la început o uriașă răspundere pe umeri – să le redați jefuitorilor de bugete aflați în vârful ierarhiei, pe lângă certitudinea conservării surselor de îmbogățire, și siguranța că se vor bucura, netulburați de justiție, de rodul furturilor trecute, prezente și viitoare.
Și prilejul nu s-a lăsat așteptat. Ne pregăteam să ieșim din criză. Eram cu toții la greu. Fără „măsuri de austeritate” se pare că nu prea aveam cum s-o scoatem la capăt. Știați și dvs prea bine că altă soluție nu exista. Ar fi fost – momentul acesta de opintire pentru o țară întreagă – o minunată ocazie de conciliere politică a societății și un început de reconstrucție a României. Într-un context ca acela, adversitățile politice ar fi trebuit să amuțească o vreme. Dar, în loc să vă pese de noi, ați mai crescut febra pacientului cu un grad. Ați ațâțat în mod cinic și sălbatic populația împotriva celor care, pentru a ne scoate întregi la mal, se văzuseră constrânși să ia măsuri nepopulare. Au făcut-o știind foarte bine că opoziția îi poate transforma  în victima unui populism la îndemână. Ați avut lipsa de fair play să recurgeți la el. I-ați demonizat pe cei care, alegând să scoată țara la liman, știau prea bine că riscă să se înece ei. Din acel moment, eliminarea lui Traian Băsescu, tăietorul-de-pensii-și-salarii, a devenit și a rămas singurul punct în programul dvs politic. N-ați pierdut ocazia să-i dați în cap adversarului când era cu mâinile legate. Încercarea disperată de a-l da jos nu era altceva decât un mod de a împacheta în „bine național” spaimele care vă bântuiau fără încetare. Erați terorizat pur și simplu de gândul unei justiții scăpate total de sub control politic. În locul unei solidarizări politice la greu, care v-ar fi legitimat pentru prima oară după 1990 ca un „partid pentru țară”, și nu ca unul al răului organizat, ați preferat să sădiți, în mințile noastre febrile, fantasma dictatorului. De fapt, n-ați făcut decât să lipsiți România de punctul ei intern de echilibru. De când ați preluat guvernul, România nu mai e guvernată. Combinațiile de gașcă, pe care le numiți „politică”, vă acaparează tot timpul. Iar pe noi ne țin cu sufletul la gură și ne dau senzația că ne aflăm în epicentrul unui cutremur perpetuu.  Ne-ați furat direcția în care trebuia să mergem. Ce s-a petrecut în vara lui 2012 reprezintă, după mineriadele „bunicului”, cel mai neprietenos act la adresa poporului român. Ați fost atunci leit băieților răi din Portocala mecanică. Păreați un huligan adolescent scăpat în magazinul de porțelanuri al fragilei noastre democrații. Ați spart cu bâta obiecte prețioase, arse la foc mocnit, ani la rând, în cuptoarele renașterii chinuite ale acestui popor. Tot ce se căznise să iasă cu greu la lumină – Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, Institutul Cultural Român, Parlamentul însuși (ați încurajat migrarea subvenționată a politicienilor de la un partid la altul) – a fost făcut zob în câteva zile.

Vin alegerile


Iar acum suntem în preajma alegerilor prezidențiale. Febra  pacientului trebuie exploatată din nou la maximum. O vreme, i se aduce acestuia la pat pomană. „I se dă.” Ca și pe vremuri. „Ce se dă aici?” era întrebarea standard pe care o punea orice trecător când vedea o coadă. Și dacă socotea că are vreo șansă „să primească”, se așeza și el la coadă „să i se dea”. O, „se dădeau” de toate! Partidul, în grija și iubirea lui pentru noi, ne dădea când pâine, când ouă, când brânză, când schelete de pui. Câte puțin din toate, pentru ca instinctul foamei și al vânătorii să fie mereu în alertă. Iar noi „primeam”, când primeam,  pâine, ouă, brânză, schelete de pui. În aceste condiții, mărfurile încetaseră să fie mărfuri, iar banii ajunseseră o formalitate. Se umbla cu banii într-un buzunar, și cu punga de plastic pliată în celălalt buzunar. Esențial era să poți face ceva cu banii și punga. Iar când făceai, pentru că totul avea alura unui hazard binevoitor și a unei generozități al cărei autor rămânea în umbră (știai, doar, că e „Partidul”), nu te puteai desprinde de senzația că ți „se dăduse” și că „primiseși”. Evident, ceea ce ni se „dădea” și ceea ce „primeam” era o infimă parte din ceea ce ni se lua.
Și dvs luați din banii noștri și-i dați fără să ne-ntrebați ce vrem să se facă cu ei. Îi dați sub formă de „alocații” lăcașelor de cult,  primăriilor comunale, copiilor de etnie romă – toate astea în plină campanie electorală.  Evident, pentru toată acestă generozitate țintită, practicată pe banii noștri, primiți voturi. În fapt, ați alocat o parte din banii noștri alegerii dvs ca președinte. Slujbașii clerului sunt tranformați în agenți electorali, primarii își conduc plutoanele rurale la vot, etnia romă își face peste noapte partid și declară pe față că „vă așteaptă la negocieri” și vă „sprijină”. În preajma alegerilor, folosind banii publici, v-ați pus astfel la punct o adevărată armată electoralăfăcută din preoți, romi și primari. Ce democrație e asta și ce „cursă electorală”, când unul dintre candidații la prezidențiale ia startul avantajat de funcția de prim-ministru și-și cumpără din bugetul de rezervă al țării alegători și agenți electorali? Până și locuitorul ultimului cătun ar trebui să țipe de indignare.
Dar lucrul cel mai grav este că ați ridicat la rang de politică de stat cea mai teribilă formă a ne-patriotismului: populismul. „Mândri că suntem români”? Într-un moment în care România se află în coada clasamentelor europene la mai toate capitolele importante ale vieții (civilizație, salarii, sănătate, educație, mediu, șosele…)? Mândri că suntem români putem fi când ne gândim la domnitorul Cuza, la Brătieni, la Carol I, la Spiru Haret, la Carol Davila, la Regina Maria, la Eminescu și Caragiale, la Cioran și la Mircea Cărtărescu, dar nu la Ponta și la guvernarea lui. Când unul dintre noi ridică glasul să spună în ce hal ne-a adus țara clasa politică a tranziției, e denunțat de corul huiduitorilor de profesie ca nepatriot. Nu patriotismul de paradă e pus în discuție. Nu participarea ipocrită la hramuri și la plimbări de moaște e nepatriotică.  Nu anexarea politică în emisiuni de televiziune a unor copii medaliați la concursuri de gimnastică sau la olimpiade de matematică e nepatriotică.  Nu menținerea în analfabetism a populației e nepatriotică. Nu surparea permanentă a instituțiilor statului de drept și oblăduirea borfașilor sunt nepatriotice. Arătați cu degetul sunt cei care îndrăznesc să spună că se întâmplă toate astea. Și care o fac pentru că sunt răniți de moarte de imaginea unei populații care bântuie prin lume, fugind unde vede cu ochii de o țară devastată de hoție, circ și minciună.
Final neașteptat. Un prinț shakespearian pe drumul Damascului
Am obosit să vă scriu. În momentele în care nu mai văd ieșire din urâțenia în care ne faceți să trăim și pe care vreți s-o instalați de-acum în inima vieților noastre, îmi imaginez o miraculoasă convertire. Îmi spun că aveți toate datele să faceți cel mai formidabil salt: să deveniți din persecutor al binelui – misionar al lui. Încerc să vă tentez, încerc să vă conving. Ascultați.
Cine servește răul în mod călduț, meschin, nespectaculos nu are de unde se converti. În schimb, cine e instalat în epicentrul lui – cine minte la scară mare, fură doctorate, face zid în jurul jefuitorilor de țară și-și pricopsește anturajul – are din plin terenul solid pentru a executa saltul mântuirii  sale. E nevoie de întreaga vizibilitate a răului, pentru ca binele să poată apărea la lumină prin contrast, ca forță eliberată. I-am invidiat întotdeauna pe cei care au ajuns să pășească pe drumul Damascului. Pentru că acolo alchimia morală e mirifică. Noi, ceilalți, trăim o viață întreagă zidiți în mediocritatea păcatelor noastre, pe care încercăm s-o domolim din când în când cu câte o faptă bună la fel de mediocră. Măreția binelui, în schimb, apare când ea se opune unui rău măreț venit nu din afară, ci din chiar viscerele lui. Dinlăuntrul aceleiași persoane. Nu cred să existe fericire mai mare decât să trăiești ziua în care simți cum pleacă demonii din tine. Închipuiți-vă cum arată o inimă care bate diavolește în slujba tuturor netrebniciilor lumii, schimbând deodată direcția bătăilor, cu aceeași patimă și forță, întru alinarea suferințelor omenești. "

sursa :  http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-18350866-fie-mila-noi-domnule-ponta.htm

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More