joi, 8 august 2013

8 august 2013 by Viorica Crainic

Bine v - am regăsit!

“Există speranță pentru toată lumea. Speranța este cea care pune lumea în mișcare.” (Paul Auster)

Preşedintele Traian Băsescu : Mesaj  pentru comunitatea musulmană din România cu prilejul încheierii lunii Ramadanului.

"La încheierea lunii Ramadanului, doresc să transmit tuturor reprezentanţilor comunităţii musulmane din România gândurile mele cele mai bune însoţite de sincere urări de bucurie şi prosperitate".
"Sărbătoarea tradiţională de Bairam, care marchează încheierea acestei perioade cu semnificaţii adânci pentru spiritualitatea musulmană, este un prilej de bucurie în familie şi comunitate şi, în acelaşi timp, o bună ocazie de a reflecta asupra importanţei tradiţiilor şi a valorilor spirituale în identitatea unei comunităţi".
"Sunt bucuros că în România avem o comunitate musulmană de care ne leagă tradiţia unei convieţuiri armonioase, care ne-a prilejuit mereu o cunoaştere vie a culturii şi a obiceiurilor musulmane şi care pune în valoare solidaritatea şi dialogul între culturi şi credinţe. Luna sacră a Ramadanului, considerată a fi unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, readuce în atenţie fundamentele religiei islamice: pacea, libertatea, demnitatea şi respectul faţă de adevărurile revelate de divinitate".
"Doar cunoscându-ne unii pe alţii din perspectiva bogăţiei tradiţiilor şi a credinţelor care ne definesc putem înţelege pluralitatea ca pe o cale privilegiată de dezvoltare şi de solidaritate creativă".
"Cu prilejul încheierii lunii Ramadanului, doresc să mulţumesc comunităţii musulmane din România pentru modul în care contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti şi să exprim îndemnul ca, pornind de la modelul convieţuirii noastre exemplare într-un cadru multietnic, să promovăm în continuare, generozitatea, toleranţa şi respectul pentru binele comun al întregii societăţi".

Raluca Turcan:  Guvernul USL este un tonomat de taxe şi impozite.


"Noul acord cu FMI este dovada cea mai bună că guvernul USL este un tonomat de taxe şi impozite, noi sau mărite. Nu are soluţii de creştere economică pentru România aşa că se hrăneşte din banii românilor şi ai firmelor. Acest acord este despre nerealizările Guvernului Ponta din ultimul an şi jumătate - lipsa reformei în sănătate, companii nerentabile de stat şi finanţe publice la pământ", a arătat Raluca Turcan.

"O astfel de măsura este anti-liberală, şi trebuie să atragă respingerea fermă din partea PNL! Creşterea veniturilor la bugetul ţării se obţine prin stimulente fiscale, predictibilitate fiscală, investiţii, creare de locuri de muncă, îmbunătăţirea colectării. Nu prin noi biruri, birocraţie, politizare şi haos legislativ. Avem un guvern de stânga care nu apară nici măcar interesele angajaţilor la stat. Partea liberală a guvernului este total aservită premierului şi torpilată de beneficiile guvernării", a spus Raluca Ţurcan.
Referitor la restructurarea ANAF, vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat :

"Prin Ordonanţa 74/2013 privind restructurarea ANAF Guvernul Ponta politizează instituţiile fiscale, sub ochii românilor şi ai Băncii Mondiale. Această ordonanţă ar fi trebuit să modernizeze administraţia fiscală prin îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei. În loc de modernizare, mii de persoane sunt lăsate pe drumuri fără explicaţii şi fără criterii, în afara legii ".
Potrivit acesteia, 2.700 de români îşi vor pierde locurile de muncă în urma Ordonanţei 74/2013 privind restructurarea ANAF.
"Ordonanţa spune clar la articolul 100 că se face reorganizare prin fuziune ceea ce ar însemna că angajaţii instituţiilor se pot regăsi în nouă structură pe alte poziţii. Acest lucru nu se întâmpla şi zilele trecute, doar în Sibiu 240 de persoane au primit preaviz, cu posibilitatea de a opta pentru 160 de posturi noi, ceea ce înseamnă că 80 de persoane pleacă acasă direct. (...) La nivelul ţării sunt 2.700 de astfel de persoane minţite, cărora premierul le-a dat speranţe, iar acum e obligat să le dea explicaţii. Vestea bună este că justiţia îi poate apăra".

Anca Boagiu  : A depus plângere la Parchet împotriva lui Dan Şova.


"Am depus astăzi, 7 august, plângere penală cu nr. înregistrare 11.258 la Parchetul General, împotriva lui Dan Şova, pentru acţiunea suspectă a ministrului reclamat de ascundere a contractului original Bechtel semnat în anul 2003 de Guvernul Adrian Năstase. Îl acuz public pe Dan Şova de faptul că ascunde contractul original Bechtel semnat de Adrian Năstase în anul 2003, unul dintre cele mai costisitoare contracte asumate vreodată de un Guvern al României. Intenţia lui Dan Şova este evidentă: vrea să-l apere pe fostul său şef de partid. Altfel, îmi pun întrebarea: cui, din PSD, îi este frică de contractul parafat de un alt Guvern PSD?", afirmă Anca Boagiu.

Prim-vicepreşedintele PDL subliniază că înţelegerile contractuale dintre Guvern şi Bechtel Internaţional Inc. au încetat şi, ca atare, îi aminteşte lui Dan Şova - ministrul pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine - că acesta ar avea "obligaţia să facă public tot contractul, inclusiv contractele şi comisioanele firmelor de avocaţi implicate în această afacere, în frunte cu firma sa şi a mamei sale".

Andreea Paul : Partidele se reaşează pe altă strategie.

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Sfântu Gheorghe, că Traian Băsescu "rămâne cel mai bun politician pe care România l-a avut până-n prezent".
"PSD nu mai are un Ion Iliescu, PDL nu mai are un Traian Băsescu. Trăgând linie la cei 23 de ani de democraţie post-decembristă, îmi este clar că Traian Băsescu rămâne cel mai bun politician pe care l-a avut România până-n prezent", a spus Andreea Paul.
De acum încolo, a adăugat prim-vicepreşedintele PDL, partidele se reaşează pe o altă strategie politică, una de echipă politică, pentru că nu mai au locomotive în tot spaţiul politic românesc de anvergura lui Ion Iliescu şi cea a lui Traian Băsescu.
"PDL a intrat într-o cursă accelerată de întărire a tuturor organizaţiilor locale şi de reformare în ansamblu. Chiar sper să putem să facem diferenţa în bine la următoarea cursă electorală care bate la uşă, şi sunt convinsă că o vom face", a spus prim-vicepreşedintele PDL.
"În primul rând ne concentrăm la alegerile europarlamentare, unde trebuie să confirmăm că PDL este cel mai puternic partid de centru dreapta, în jurul căruia să unificăm dreapta din România, acesta este primul obiectiv. Al doilea obiectiv este să confirmăm că PDL este cel mai puternic partid de opoziţie, care renaşte speranţa românilor în guvernarea alternativă pe care o propune", a spus ea.

Vasile Blaga: Nu sunt adeptul excluderilor.

Vasile Blaga a negat existenţa unei liste negre a PDL pe care s-ar afla nume ca Elena Udrea sau Theodor Paleologu şi spune că nu este adeptul excluderilor, iar acest subiect nu se află pe agenda Colegiului Director care va avea loc în 17 august la Baia Mare.

"Vom discuta stadiul în care noi ne îndeplinim obligaţiile pe care ni le-am asumat în programul nostru politic. Nu ţinem pe nimeni cu forţa în partid, dacă cineva îşi doreşte un alt drum e liber să îl abordeze", a precizat Vasile Blaga, care a spus că nu s-a referit la cineva anume atunci când a declarat că "nu poţi fi un membru fidel al PDL contribuind la construcţia altui partid; ipocrizia nu poate fi dusă la maximum".

Mircea Geoană : Scandalul CFR Marfă provocat de atacurile preşedintelui generează o alunecare înspre instabilitate politică.

"Anul 2013 nu este unul electoral şi trebuie să profităm de acest aspect pentru a ne concentra asupra creşterii economice. A întrerupe tendinţa pozitivă a economiei prin declanşarea prematură a campaniei pentru 2014 reprezintă un atac împotriva interesului general, în condiţiile în care în ultima perioadă avem parte de semnale pozitive care trebuie susţinute de toată lumea, nu doar de Guvern. Mă refer aici la ieşirea Zonei Euro din recesiune, la scăderea ratei dobânzii de referinţă, la acordul cu FMI, la creşterea absorbţiei fondurilor europene în luna iunie. Reducerea dobânzii de referinţă, de exemplu, este un subiect mult mai important decât politizarea nesfârşită a privatizării CFR Marfă de către preşedintele Băsescu. Prin reducerea dobânzii de referinţă, atât cetăţenii, cât şi firmele se pot împrumuta mai uşor, în condiţii mai avantajoase, fapt ce va conduce la salarii mai bune şi la locuri de muncă noi", a spus Miircea Geoană potrivit unui comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Dan Şova: Dacă nu se va găsi contractul original cu Bechtel până pe 30 august, ne vom adresa Parchetului.

"Cei care au preluat sarcina căutării acestui contract sunt cei de la Corpul de Control al Guvernului şi s-a stabilit în discuţii, de comun acord, că, dacă acest contract, în urma căutărilor, nu se va găsi până cel târziu la data de 30 august, ne vom adresa Parchetului, pentru că acesta este calea legală. Ca atare, plângerea făcută de doamna Boagiu (Anca Boagiu, prim-vicepreşedintele PDL, fost ministru al Transporturilor, n.r), pe care eu nu pot să o privesc decât cu foarte mult umor, până la urmă este binevenită. Dacă se declanşează o acţiune a Parchetului de găsire a contractului cât mai rapid, acesta este un lucru bun şi sper să avem şi rezultate. În rest, nu pot decât să mă gândesc cu mult umor la ridicolul acţiunilor doamnei Boagiu", a declarat Dan Şova.
"Dacă nicio instituţie nu are aceste acest contract, ne vom adresa, fireşte, companiei Bechtel. Corpul de Control avea în intenţie să sesizeze Bechtel şi probabil s-a adresat deja pentru a le pune la dispoziţie, dacă vor dori, originalul dânşilor, contractul propriu-zis. Toată lumea are acest contract, cei care aveau dreptul îl au, dar îl au în copie, nu au originalul. Ori, chestiunea desecretizării este o chestiune de procedură formală. Ca să poţi să desecretizezi, trebuie să aplici ştampila de desecretizare pe contractul original. Ideea care s-a vehiculat, că nu ar avea cineva contractul, este o idee falsă, există mai multe copii ale contractului, care se află în posesia persoanelor care au dreptul să vadă acest contract. Nu se găseşte originalul. Şi, sincer vă spun, cu toate responsabilitatea, cine a făcut să dispară acest contract, cei vinovaţi, vor răspunde penal", a explicat ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură.

Cătălin Ivan : Traian Băsescu este ultima persoană care să dea lecţii de guvernare.

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat Cătălin Ivan califică atitudinea lui Traian Băsescu drept "perfidă" şi consideră că preşedintele este ultima persoană care să dea lecţii de guvernare, "în condiţiile în care nu înţelege nici acum cât rău a făcut, în toţi aceşti ani, României".
"Vizitele de vară ale lui Traian Băsescu au un singur scop, acela de a provoca scandal. Ceea ce e cu adevărat revoltător este însă că preşedintele lansează o serie de acuze fără nicio legătură cu realitatea, făcându-se că uită că el însuşi a patronat ani de zile incompetenţa şi neputinţa guvernelor PDL, adevăraţii vinovaţi pentru problemele pe care el acum le critică. Înfuriat că nu îşi poate asuma progresele guvernării USL, Traian Băsescu este dispus să pună beţe în roate şi să dinamiteze tot ce s-a construit în ultimul an", informează Ivan într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.
El adaugă că Traian Băsescu "este ultimul om care ar trebui să vorbească despre taxe şi impozite", după ce a majorat TVA la 24%, a tăiat salariile şi pensiile şi i-a trimis pe doctori şi pe profesori să muncească în afara ţării.

Ministerul Justiţiei: România, singurul stat UE care nu are conectată baza de date legislative naţionale la sistemul N-Lex.

"În acest moment, România este singurul stat membru care nu are dezvoltat sau în curs de dezvoltare conectarea bazei de date legislative naţionale la sistemul N-Lex, în condiţiile în care România şi-a asumat participarea la proiectul european privind accesul neîngrădit la legislaţia comunitară a tuturor cetăţenilor, încă de la momentul aderării", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de minister.
Precizarea vine ca urmare a unui articol referitor la faptul că MJ vrea să cheltuiască 4,4 milioane de euro pentru un portal online care să ofere acces liber la legislaţie.

Adrian Severin: De ce să mă gândesc la demisie?

"De ce să mă gândesc la demisie? Sub nicio formă nu se pune problema de demisie pentru că indiferent de ceea ce se va întâmpla în continuare eu mă simt cu conştiinţa absolut împăcată", a afirmat Severin la ieşirea din sediul DNĂ, unde a stat aproximativ patru ore.
Adrian Severin a fost citat marţi pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privind ''bani în schimbul amendamentelor'' relatat de publicaţia "The Sunday Times".
"Nu e o faptă spontană pe care cineva a descoperit-o, ci este una provocată sau încercarea de a se provoca o faptă. Oamenii aceia au venit în intenţia de a ne determina pe unii sau pe alţii să facem anumite lucruri care nu sunt în regulă şi mai ales din intenţia de a demonstra la sfârşit că noi am făcut ceea ce nu era în regulă", a adăugat Severin. Demnitarul a susţinut că nu i s-a reproşat nimic, deşi a fost ministru al privatizării şi preşedinte al Curţii de arbitraj comercial. De asemenea, Adrian Severin a subliniat că nu se gândeşte în prezent dacă va candida sau nu pentru un nou mandat.
Europarlamentarul ar urma să revină la DNA şi în zile următoare să studieze dosarul.
La intrarea în sediul DNĂ, Adrian Severin a reiterat că dosarul este o " înscenare" pusă la cale de pe plan extern, că nu a depus niciun amendament şi nu a luat bani pentru acest lucru.

 Klaus Johannis : A fost declarat în conflict de interese de ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală de către primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis.
Potrivit unui comunicat al ANI remis joi AGERPRES, Klaus Iohannis a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Sibiu şi SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).
Klaus Johannis a deţinut funcţia de preşedinte al FDGR în perioada 2002 - 2013.

Timişoara : Protest inedit al studenţilor.

Aproximativ 200 de studenţi din întreaga ţară au protestat, miercuri seară, la Timişoara, nemulţumiţi de nerespectarea Pactului Naţional pentru Educaţie, tinerii, care au purtat pancarte şi au scandat lozinci, aducând cu ei şi o vacă închiriată, sugerând astfel că au ajuns "la coada vacii".
Aproximativ 200 de studenţi sosiţi din întreaga ţară au protestat, miercuri seară, la Timişoara, în Piaţa Unirii, purtând pancarte şi strigând lozinci, tinerii aducând cu ei şi o vacă pe care au închiriat-o de la o fermă. Tinerii au strigat lozinci precum "Educaţia salvează naţia", "Ne-au minţit toţi guvernanţii, am ajuns la coada vacii", "Minciunile se plătesc, studenţii fac iar protest", "Noi de-aicea nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu ne finanţaţi educaţia noastră" sau "Finanţarea e săracă, educaţia e-n găleată". Unii dintre ei au purtat pancarte cu mesaje precum: "Şi vacile ne vor la şcoală", "Fii student, adoptă o vacă", 'Studentul de azi, văcarul de mâine", "Vaca n-are nicio vină", "Generaţia happy meal", "Ăsta-i doar începutul", "Doi km de autostradă = un cămin de 700 locuri", "Ai 6%, ai şanse!" sau "Vrem 6% din PIB pentru educaţie".

Timişoara : Consiliul Naţional al Elevilor sprijină demersul ANOSR.

Consiliul Naţional al Elevilor susţine iniţiativa ANOSR, de miercuri, de la Timişoara, prin care studenţii vor trage "un semnal de alarmă" în ceea ce priveşte "subfinanţarea" sistemului educaţional.
"Educaţia este considerată ca fiind o prioritate naţională, însă nu a fost tratată corespunzător. Trebuie să ne conformăm normelor europene, iar creşterea finanţării pentru educaţie reprezintă calea spre dezvoltarea unui sistem adaptat nevoilor socio-economice actuale", a declarat miercuri preşedintele CNR, Iulia Flavia Miron.
"Printre priorităţile de finanţare şi evaluare ale sistemului se află şi şcolile tehnologice, care nu pregătesc elevii pentru piaţa muncii şi nu sunt promovate ca o alegere viabilă în defavoarea învăţământului teoretic. Totodată, sistemul este foarte afectat de lipsa pregătirii resursei umane. În ţările dezvoltate, finanţarea corespunzătoare a educaţiei determină dezvoltarea gradului de pregătire a forţei de muncă, creşterea angajabilităţii pe piaţa muncii, dezvoltarea competenţelor tehnice şi vocaţionale, care să corespundă cerinţelor pieţei economice şi angajatorilor, respectiv dezvoltării unor noi tehnologii în diverse domenii", se arată într-un comunicat de presă al CNR remis AGERPRES.

Constanţa: Herghelia de la Mangalia, redeschisă publicului.

Herghelia de la Mangalia va fi redeschisă publicului prin organizarea pe 17 august a unui eveniment hipic, după ce a fost reabilitată şi modernizată de Consiliul Judeţean Constanţa.

"Este un eveniment important, care marchează repornirea motoarelor la herghelia de la Mangalia, unde România este proprietara acestei herghelii cu cai rasa pur sânge arab. (...) Din păcate, în ultimii ani ea a fost neglijată, iar pe baza parteneriatului între Consiliul Judeţean şi Romsilva am reuşit în ultimele trei luni să reabilităm aleile, grajdurile, hipodromul. (...) Vom asista la reluarea curselor la hipodrom şi la prezentarea a ceea ce a putut să facă CJ, cu forţe proprii, având în vedere solicitarea noastră de a trece herghelia în administrarea CJ, în viitorul nu prea îndepărtat. Am demonstrat că avem voinţă, capacitate şi am reintrodus calul pur sânge arab în circuitul inclusiv turistic", a declarat miercuri preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

EURES: 632 de persoane angajate în străinătate, în primul semestru din 2013.

"Consilierii EURES România au mediat în primul semestru din acest an 632 de persoane care au fost declarate acceptate de către angajatorii din şapte ţări europene (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Norvegia, Spania), iar mai mult de jumătate, respectiv, 338 de persoane, au obţinut contracte de muncă în Spania. În Danemarca au fost angajate 185 persoane, în Finlanda - 48, în Germania - 43, în Austria - 10. În Norvegia au fost angajate şapte persoane, iar în Belgia - una singură", a afirmat Liliana Bogdan.
În legătură cu ocupaţiile oferite, purtătorul de cuvânt al ANOFM a arătat că este vorba, în primul rând, de lucrători necalificaţi în agricultură, în total 571 de posturi în Spania, Danemarca şi Finlanda.
Germania, Norvegia şi Belgia au avut nevoie de personal pentru domeniul hotelier-gastronomic, dar şi ingineri de petrol-gaze, constructori şi automatişti. În Germania a mai fost angajat un frizer cu un salariu brut de 1.340 euro/lună, iar cei zece drujbişti care au plecat în Austria primesc 1.300 euro net/lună. Salariile lucrătorilor necalificaţi care muncesc în agricultură sunt de 36,68 euro brut/zi (Spania), 1.250 euro brut/lună (Finlanda) şi 0,5 - 0,8 euro net/kg (Danemarca), potrivit datelor Direcţiei Relaţii internaţionale, EURES şi Mediere (DRIEM) din ANOFM.
Posturilor de ingineri sunt plătite cu 5.000 euro brut/lună (petrol-gaze - în Norvegia), 63.000 - 113.000 euro brut/an (automatist - în Norvegia) şi 2.500 euro/lună (constructor - în Belgia).

Ungaria : A rambursat împrumutul FMI în totalitate.


"În 6 august, Banca Centrală Ungară (MNB) a rambursat în totalitate suma restantă în baza unui împrumut acordat de FMI în iunie 2009", a indicat MNB pe site-ul său internet.
Budapesta a primit un împrumut de aproximativ 1,45 miliard de euro în 2009, a doua tranşă în cadrul unui ajutor de 11,7 miliarde de euro acordat de FMI Ungariei în 2008, în plină criză financiară, pentru a evita falimentul ţării." Astfel, nu mai există datorie restantă faţă de Fond', a adăugat Banca centrală. În iulie, guvernatorul MNB, Gyorgy Matolcsy, un apropiat al premierului conservator Viktor Orban, indicase FMI că poate să-şi închidă biroul reprezentanţei la Budapesta pentru că ultimele sume datorate Fondului vor fi rambursate înainte de sfârşitul anului şi deci înaintea scadenţei, prevăzută iniţial pentru 31 martie 2014.
Potrivit MNB, rambursările către FMI au început în septembrie 2012, iar ultima - în valoare de 721 milioane de euro - a avut loc marţi. În total, Budapesta obţinuse în noiembrie 2008 de la FMI, UE şi BM un ajutor de 20 de miliarde de euro.
Anul trecut, guvernul a criticat "ingerinţa" FMI în politica ungară.

Grecia  :  Număr record de turişti în primele şapte luni din 2013.

Numărul turiştilor care au sosit pe principalele 16 aeroporturi din Grecia a crescut cu 9,6% în perioada ianuarie-iulie 2013, a anunţat Asociaţia companiilor de turism din Grecia (SETE), transmite site-ul ekathimerini.com. În primele şapte luni din acest an numărul sosirilor a urcat la 6,9 milioane, de la 6,3 milioane în perioada similară din 2012. Cel mai semnificativ avans, de 43,5%, s-a înregistrat la Kalamata Internaţional Airport, urmat de Hănia, cu 20,2%, Santorini, cu 19,7%, Cefalonia, cu 17,7%, Iraklio, cu 17%, a anunţat Asociaţia companiilor de turism din Grecia.
Şeful SETE, Andreas Andreadis, a declarat recent că îmbunătăţirea stabilităţii politice, comparativ cu 2012, scăderea preţurilor cauzată de criză economică, precum şi anularea vacanţelor în Turcia, Egipt şi Tunisia au contribuit la redresarea turismului elen.
Dacă tendinţa de creştere va continua în timpul lunilor de vârf, iulie şi august, numărul de turişti străini ar urma să depăşească 17 milioane în 2013, faţă de 16 milioane anul trecut.
Turismul reprezintă 17% din PIB-ul Greciei, într-o ţară în care şomajul atinge aproape 27%.

SUA : Întâlnirea Obama-Putin a fost anulată.

Administraţia de la Washington a anunţat miercuri anularea întrevederii între preşedinţii SUA şi Rusiei, Barack Obama, respectiv Vladimir Putin, în luna septembrie la Moscova, înaintea summitului G-20 de la Sankt Petersburg (vestul Rusiei), unde liderul de la Casa Albă a anunţat că totuşi va merge. Washingtonul şi-a motivat decizia, între altele, prin faptul că Moscova a acordat azil temporar fostului consultant al NSA, Edward Snowden, dat în căutare de SUA pentru spionaj.
Kremlinul s-a declarat dezamăgit, dar invitaţia pentru Obama de a vizita capitala rusă rămâne în vigoare, scrie RIA Novosti. Moscova este gata să coopereze cu Statele Unite cu privire la toate problemele bilaterale şi internaţionale, conform sursei menţionate.
După cum a declarat Ben Rhodes publicaţiei New Republic, părţii americane nu i-a fost suficient de clar despre ce ar fi putut să discute cele două părţi. 'Problema stă astfel: despre ce voiau ei să vorbească? Pentru că nu au dorit să abordeze problema controlului armelor!', a spus acesta referitor la agenda discuţiilor.

ŞTIRI METEO

Şase judeţe din partea de vest a ţării se află, joi şi vineri, sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic, potrivit unei avertizări emise miercuri de meteorologi.
Astfel, în zilele de 8 şi 9 august, în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi
canicula se va intensifica, maximele termice se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În plus, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă în 18 judeţe, inclusiv în Municipiul Bucureşti, valabilă tot joi şi vineri.
În acest interval, vremea va fi călduroasă în toată ţara, dar în Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea vestică a Munteniei va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăşi 36-37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

PERSONALITĂŢI

Ernest Orlando Lawrence

Ernest Orlando Lawrence (n. 8 august 1901 – d. 27 august 1958) a fost un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1939, cunoscut pentru inventarea, utilizarea și îmbunătățirea ciclotronului, începând cu 1929, și pentru lucrările sale din domeniul separării izotopilor de uraniu în cadrul Proiectului Manhattan. A avut o carieră îndelungată la Universitatea Berkeley California unde a fost profesor de fizică.

Ciclotronul este un tip de accelerator de particule.
Deoarece particulele se deplasează pe o traiectorie în formă de spirală, ciclotronul este un model de accelerator intermediar între acceleratorul linear și cel circular. Ciclotronul nu poate accelera particule la viteze apropiate de cea a luminii. Din acest motiv, a fost înlocuit de betatron și de sincrotron.Ciclotronul a fost inventat în 1929 de Ernest Lawrence la Universitatea California (Berkeley). Primul dispozitiv funcțional a accelerat protoni în 1931 la o energie maximă de 1 MeV (un milion de electronvolți).
Elementul chimic numărul 103 este numit "lawrenciu" în cinstea lui.

Paul Adrien Maurice Dirac

Paul Adrien Maurice Dirac  (n. 8 august 1902 – d. 20 octombrie 1984) a fost un fizician britanic și unul din fondatorii domeniului mecanicii cuantice.
A fost Profesor Lucasian de Matematică la Universitatea Cambridge și și-a petrecut ultimii zece ani din viață la Universitatea de Stat Florida. Printre alte descoperiri, a formulat așa-numita „Ecuație Dirac”, care descrie comportamentul fermionilor și care a condus la anticiparea existenței antimateriei. Dirac a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1933 împreună cu Erwin Schrödinger, „pentru descoperirea de noi forme productive ale teoriei atomice”.
„Ecuația Dirac” - Marea Dirac e conceptul care face referire la un model teoretic al vidului printr-o analogie: o mare infinită de particule care poseda o energie negativă. Acest concept a apărut în 1930, cel care l-a propus e fizicianul britanic Paul Dirac. Prin acest termen, se dorea explicarea anomaliilor stărilor cuantice de energie negativă care erau formulate de ecuaţia Dirac a electronilor relativi. Pozitronul este antiparticula asociată electronului, în fizică nucleară un pozitron este numit şi antielectron. Pozitronul are sarcina electrică +1 şi spinul 1/2 şi are aceeaşi masă ca a unui electron. Când un pozitron cu o energie redusă ciocneşte un electron de joasă energie, are loc procesul de anihilare electron-antielectron, generându-se doi fotoni din spectrul radiaţiilor gamma. Acest proces este un exemplu tipic de transformare a masei în energie şi respecta principiul echivalentei masa-energie al lui Albert Einstein.
Atât Dirac, Einstein cât şi alţi fizicieni de renume, considerau ca pozitronul are legătură cu eterul metafizic.
… odată cu noua teorie a electrodinamicii suntem forţaţi să posedăm un eter.

Gheorghe Cartianu-Popescu

Gheorghe Cartianu-Popescu (n. 8 august 1907, Borca, Neamț, d. 26 iunie 1982, București) a fost un cunoscut profesor universitar, cercetător de valoare mondială, inventator și membru corespondent al Academiei Române. S-a specializat în domeniul radiocomunicațiilor. A realizat primele instalații românești de emisie cu modulație de frecvență, de concepție proprie, cu care s-au efectuat primele emisii experimentale, pe unde metrice, în România (1947 - 1950). A avut cercetări și numeroase lucrări în domeniul teoriei și practicii modulației de frecvență. De asemenea, a contribuit la organizarea și dezvoltarea învățământului românesc de radiocomunicații.
Din anul 1933, inginerul Gh. Cartianu este angajat de Societatea de Radiodifuziune, pentru a lucra la Studioul București și la stația de emisie Otopeni. Un an mai târziu, 1934, este solicitat de profesorul Ernest Abason să preia postul de asistent la cursurile de matematici speciale și geometrie descriptivă în Școala Politehnică. În același timp prof. Tudor Tănăsescu îl solicită și ca asistent la cursul nou înființat de radiotelecomunicații.
În anul 1937, renunță la postul de la Societatea de Radiodifuziune și rămâne ca asistent la Catedra de Radiocomunicații, dedicându-se cu pasiune cercetării, proiectând și realizând numeroase instalații. În 1940 publică o serie de articole privind stabilitatea sistemelor electrice liniare și neliniare, prin care a formulat noul criteriu de stabilitate, cunoscut sub numele de "Criteriul Cartianu-Loewe". În același an a devenit colaboratorul unor reviste ca: L’Onde Electrique, Electronics Letters, Annales des eletrocommunication.
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în reviste românești ca: Telecomunicații, Buletinul Institutului Politehnic din București, Memorii și Monografii ale Academiei Române.
Continuând activitatea didactică, în anul 1948, este avansat conferențiar la Catedra de radiocomunicații și predă disciplinele linii și antene, aparate și instalații de radiotehnică și electricitate. În 1949, realizează prima legătură cu radiorelee din țară, între studiourile din București și stația de emisie Tâncăbești, utilizând o stație de emisie de concepție proprie. În anul 1951, construiește o instalație originală cu care efectuează emisiuni și recepții pe unde ultrascurte cu modulație de frecvență, demonstrând superioritatea acestora față de modulația de amplitudine. În 1952 este numit șef al Catedrei de radiocomunicații, și predă cursul de bazele radiotehnicii. În anul 1963 este ales membru corespondent al Academiei.
S- a stins din viață la 26 iulie 1982, în plină activitate creatoare.
Toate realizările care îi poartă semnătura – invenții brevetate, instalații proiectate și realizate, articole și tratate publicate – sunt mărturie a marii sale personalități și îi atestă un loc important în istoria electrotehnicii și învățământului superior românesc.

Dustin Lee Hoffman

Dustin Lee Hoffman s-a născut pe 8 august 1937, în Los Angeles, California. A studiat la Pasadena Playhouse, unde s-a împrietenit cu un alt student, Gene Hackman, înainte de a se muta în New York pentru a-şi urma cariera în teatru şi televiziune. În 1961 şi-a făcut debutul pe Broadway în piesa A Cook For Mr. General. Debutul impresionant în film al lui Hoffman a rămas interpretarea lui Benjamin Braddock, studentul care este sedus de personajul lui Anne Bancroft, Mrs. Robinson în succesul lui Mike Nichols - The Graduate / Absolventul (1967).
Pentru acest rol, tânărul de 29 de ani Hoffman primeşte o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor. Cea de-a doua nominalizare avea s-o primească după doi ani, pentru interpretarea lui Ratso Rizzo din Midnight Cowboy (1969). În thriller-ul controversat al regizorului Sam Peckinpah, Straw Dogs(1971), el a interpretat un matematician care era nevoit să-şi apere soţia şi pe el însuşi atunci când violenta izbucneşte în micuţul oraş în care locuiesc. O altă interpretare de excepţie a sa a fost a comicului Lenny Bruce în filmul biografic din 1974, Lenny. Acest rol i-a adus lui Hoffman cea de-a treia nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor. În 1976, Hoffman a jucat alături de Robert Redford, în All the President’s Men, un film despre celebrul scandal Watergate. Hoffman pleacă în sfârşit acasă cu mult râvnita statueta Oscar pentru cel mai bun actor în 1979 pentru filmul Kramer vs. Kramer / Kramer contra Kramer.
În acesta, el interpreta rolul unui tată care trebuie să aibă grijă de fiul sau după ce soţia lui hotărăşte să se despartă de el.
A obținut în 2009 premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor la categoria muzical și de comedie pentru filmul Ultima șansă a lui Harvey. Fusese nominalizat pentru același premiu (aceeași categorie) în 2002 cu producția filmului Căpitanul Hook. A obținut Oscarul în 1988 pentru cel mai bun actor cu filmul Rain Man. Pentru același rol a fost nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun actor de dramă și un premiu BAFTA în 1990 pentru Cea mai bună prestație masculină. Pentru rolul din filmul Tootsie a câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în 1984 și Globul de Aur în 1983. A fost nominalizat tot în 1983 și pentru premiul Oscar.

S -A ÎNTÂMPLAT ÎN 8 AUGUST...............

 Evenimente

754: Sfârșitul Sinodului convocat de Constantin al V-lea la (10 februarie). A fost condamnat cultul icoanelor și s-a hotărât distrugerea acestora (mișcarea iconoclastă).
1870: A avut loc mișcarea antidinastică de la Ploiești, condusă de Alexandru Candiano-Popescu cunoscută ca Republica de la Ploiești.
1876: Thomas Edison primește brevet pentru șapirograf.




Șapirograful, mimeograful sau multiplicatorul cu șabloane este o presă pentru tipărire cu preț redus, formată dintr-un cilindru înfășurat cu o pânză îmbibată cu cerneală și care funcționează prin forțarea cernelii printr-un șablon pe hârtie.
Împreună cu multiplicatoarele spirit și hectografele, șapirografele au fost pentru multe decenii folosite pentru a tipări lucrările de necesitate momentană adiacente muncii de birou, materialelor sălilor de clasă și buletinelor bisericești. Au fost de asemenea de o importanță majoră dezvoltării fanzinelor timpurii deoarece costul lor scăzut și disponibilitatea a permis publicarea scrierilor amatorilor. Aceste tehnologii au început să fie înlocuite de fotocopiatoare și tipare ofset ieftine la sfârșitul anilor 1960.

Deși în cantități medii, șapirografele rămân mai economice și eficiente energetic, imprimarea ofset și fotocopierea, mai ușoare de folosit, au înlocuit șapirografia aproape complet în țările dezvoltate. Mașinile șapirograf continuă să fie folosite în țările în curs de dezvoltare deoarece reprezintă o tehnologie simplă, ieftină și robustă. Multe șapirografe pot fi acționate manual printr-o manivelă, prin urmare nu necesită electricitate.

1889: Prin Înalt Decret Regal 2073 s-a înființat, pe lângă Marele Stat Major al Armatei Române, o Școală Superioară de Resbel, în prezent Academia de Înalte Studii Militare.
1900: Prima ediție a „Cupei Davis”.
1929: Dirijabilul german Graf Zeppelin începe un zbor-tur în lume.
1942: Al cincilea film animat a lui Walt Disney, Bambi, a cărui producție a durat aproape cinci ani, are premiera mondială la Londra. Premiera SUA a urmat la 13 august la New York.
1963: România semnează "Tratatul privind încetarea experiențelor nucleare în atmosferă, în spațiul cosmic și sub apă", încheiat la 5 august între SUA, Marea Britanie și URSS.
1963: În Marea Britanie a avut loc cel mai mare jaf din lume, într–un tren („The Great Train Robbery”).
1967: Crearea Asociației Națiunilor din Asia de Sud Est (ASEAN).
1981: Președintele american, Ronald Reagan, a ordonat producerea bombei cu neutroni.
1990: Irakul ocupă Kuweit și statul este anexat Irakului. Acest lucru va duce la izbucnirea Războiului din Golf; emiratul este eliberat de forțele internaționale, sub conducerea Statelor Unite.
1996: A apărut primul număr al revistei Dosarele istoriei.

S -a născut în............

    1779: Benjamin Silliman, chimist american (d. 1864)
    1802: Germain Henri Hess, chimist elvețiano-rus (d. 1876)
    1819: Ștefan Emilian, matematician român (d. 1899)
    1870: Béla Ágai, scriitor, jurnalist și medic maghiar de origine evreiască (d. 1944)
    1875: Constantin Giurescu, istoric și istoriograf român (d. 1918)
    1879: Emiliano Zapata, liderul revoluției mexicane
    1901: Ernest Orlando Lawrence, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1939 (d. 1958)
    1901: Nina Berberova, scriitoare (d. 1993)
    1902: Sașa Pană, scriitor român (d. 1981)
    1902: Paul Adrien Maurice Dirac, fizician și matematician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1933)
    1905: André Jolivet, compozitor și dirijor (d. 1974)
    1907: Gheorghe Cartianu, inginer și inventator român (d. 1982)
    1919: Dino de Laurentis, producător de film
    1920: Carol Lambrino, fiul lui Carol al II-lea al României (d. 2006)
    1931: Paul Anghel, prozator, eseist și dramaturg român (d. 1995)
    1937: Dustin Hoffman, actor american

Decese

1827: George Canning, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (n. 1770)
1828: Karl Thunberg, botanist suedez (n. 1743)
1879: Immanuel Hermann Fichte, filosof german (n. 1797)
1897: Viktor Meyer, chimist german (n. 1848)
1919: Ernst Haeckel, biolog german (n. 1834)
1921: Juhani Aho, scriitor finlandez (n. 1861)
1929: Karl Auer baron von Welsbach, chimist austriac (n. 1858)
1943: Haig Acterian, soțul Marietei Sadova, scriitor, om de teatru român de etnie armeană (n. 1904)
1965: Constantin P. Bogdan, matematician român (n. 1910)
1982: Boris Caragea, sculptor român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1906)
1983: Emanoil Petruț, actor român de teatru și film (n. 1932)
1996: Nevill Francis Mott, fizician englez, laureat al Premiului Nobel




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More