STUDIU ETIMOLOGIC PE TEMA: „CĂCĂRĂU” by Tiberiu Vanca

STUDIU ETIMOLOGIC

                                  PE TEMA: „CĂCĂRĂU”

                        În satul românesc, „porecla” (după M.D.E, -Bucureşti 1978- pag. 759 = s.f. „Supranume  dat (de obicei în bătaie de joc) - unei persoane în legătură cu o trăsătură caracteristică fizicului, psihicul sau a activităţii- .etc.) are o dublă funcţionalitate, prima de identificare prin ceea ce caracterizează subiectul, iar a doua, sancţionatoare. Iar pentru că ţăranul este drept, şi asta pentru că pe segmente îndelungate, uneori de ordinul mileniilor, el a avut un dublu rol, primul de autor şi supus al normelor moralei, iar al doilea de judecător al încălcării acesteia, a sancţionat prin poreclă, pentru că porecla aşa ceva este,  Dacă ar fi să căutăm autorul sau autorii, în alţi termeni,inventării Justiţiei şi al spiritului justiţiar, va trebui să ne oprim la tagma ţărănească, pentru că ţăranul vine dintr-o epocă în care  a cumulat toate atributele sociale ale locului de habitat, producător, consumator şi veghetor de ordine. Atributele de  „Justiţiar” sunt îndeplinite prin promovarea curentelor de opinie, iar în această structură de justiţie ţărăneacă, intră „strigările peste sat”, eveniment pus în operă de obicei la lăsarea posturilor. Adunaţi pe locuri mai înalte, în jurul focurilor (n.n. în civilizaţia mitică focul are atribute de sacralitate.În întregul ei, cultura mitică, îi concedă rang de zeitate, iar autoritatea pe care a impus-o maselor de participanţi la manifestările cultuale precreştine a fost observată şi de către cei ce au impus cultul creştin, obligându-i într-un fel să-l aducă în biserici, şi aşa se face că îl regăsim în cădelniţele ce acompaniază serviciile liturgice), prin împlinirea unor gesturi  de sacralitate, cum ar fi „rostogolirea roţilor de foc”, opinia publică sătească, după strigările ce se fac pe  platforma justiţiară (deal, colină, sau orice loc înalt) află numele  păcătoşilor satului: X a furat; Y. a comis incest; fata… lui… este curvă; şi lista poate fi continuată. Porecla   aplicată poate să semnifice  dispreţul localnicilor faţă de subiectul purtător. În satul Miceşti judeţul Alba, localitate în care autorul rândurilor de faţă,  se regăsea în timpul războiului , unul din localnici era cunoscut drept „Tetea (n.n. analogul local la „bade”) Ghiuţ Beşina!”, , altul era „Paparada” (denumirea locală a omletei), altul, posibil pentru că cineva pe spiţa sa străbună, a tras cu ochiul la găinile altora, era strigat :”Găina” şi altele nu lipsite de o perfectă  descriptibilitate.

                        Despre unul ce în vara anului 2012 a fost implicat în imunda „lovitură de stat”, operaţie profund dăunătoare prestigiului naţional  al românilor, români, ce cu foarte mare greutate au reuşit să închidă , întrucâtva, cicatricele lăsate de mineriade, operă a ucigaşului din 25 decembrie  1989, s-a filtrat informaţia că în localitatea de baştină este cunoscut ca fiind  „A lui Căcărău”. Evident că dacă ne-ar preocupa, şi poate merită să ne preocupe, originea acestei porecle, va trebui să conchidem că are origini sancţionatoare. Subiectul  ce a adus-o cu titlu de caracterizare asupra urmaşilor, urmaşilor săi, a putut păşii „într-atât de strâmb” încât uimirea, întru-ocară” a colectivităţii s-a lăsat cu însemnarea , înspre hulă, a viitoarei sale linii genealogice.

                        Cum prin studiul de faţă ne-am propus să identificăm etimonul de la care s-a format porecla în discuţie vom aminti că acesta are la bază „cacofonia : „Că-că”(de la  cacofonia lui ca-că), hâtrii satului i-au accentuat gravitatea prin aplicarea adjectivului „rău” iar prin reunire  s-a ajuns la etimologicul „Că-că-rău” provenit dintr-o  asociere  a componentei cacofoniei cu adjectivul accentuator şi astfel „Cacă-Rău” a dus la finalitatea exprimată unilexical în cuvântul, cu funcţionalitatea unei porecle, respectiv, „Căcărău”.Prin adăugarea  adjectivului „rău” construcţia din ca şi că, prin aşezarea căciulei  care-l va transforma pe unul din „a” în  „ă”, ne conduce înspre credinţa că dispreţul public al sătenilor locului faţă de încălcătorul de ordine din  spiţa de referinţă a fost atât de mare încât unei asocieri, ori cum aducătoare de dispreţ să-i propună şi peste ceea ce aducea rădăcina de bază,  agravanta, „rău” văzut aici drept un mijloc de accentuare, întru gravitate,a comportamentului ce a oripilat opinia publică a locului.

                                   CĂCĂRĂU ŞI SPERJURUL DIN 2012

                        Ambiţiile personajului din Isaccea, pentru că trebuie spus că aceasta este localitatea ce ar trebui să breveteze  porecla ce am pus-o în discuţie, sunt alimentate de  ura pe care acesta o nutreşte faţă de o singură personalitate o vieţii publice, îl numim pe Preşedintele României, Traian Băsescu, care pe lângă unele calităţi, este şi un mare gafeur, amintim: modul licenţios în care s-a referit la Raed Arafat, personalitate fără cusur în ochii opiniei publice, şi împrejurarea că l-a făcut trădător pe Majestatea Sa Regele Mihai I a României , iar acum în tehnică de lins scuipătura aminteşte că un referendum care să-i chestioneze pe  români şi privitor la forma de guvernământ (republicană sau monarhică) ar fi oportun. Este evident că personajul poate fi amendat cu critici, dar ura faţă de acesta nu justifică sub nici o formă  subminarea statului de drept, cum a fost catalogată mârlănia din 2012 de către opinia publică naţională, şi cum rezultă  din actele de îndreptare punctuale ordonate de către Comisia Europeană şi comisia de la Veneţia. Pe lângă faptul că şi-a dat cuvântul că în situaţia că lovitura de stat va eşua v-a ieşi, odată şi pentru totdeauna din viaţa politică. Aşa cum ştie un popor întreg lovitura de stat nu a reuşit iar personajul n-a ieşit din viaţa politică. Justificarea sa a fost: „Nu  ies pentru că 7.200.000 de români au cerut demisia, preşedintelui!” Şi împreună cu întreg sistemul complicitar a sacotit că referendumul a fost o mare victorie şi că doar ticăloşirea Curţii Constituţioanale le-a furat victoria. Să judecăm prin cifre. Referendumul ar fi reprezentat voinţa poporului român dacă:

                        Jumătate plus 1 din numărul de alegători înscrişi pe listele electorale (18.306.612)  şi-ar fi exprimat voia de înlăturare a preşedintelui de pe scaunul prezidenţial, în situaţia limită a prezentării la vot a unei jumătăţi + unu din alegători la urne. Am asistat astfel la o dublă condiţionalitate.

                        Prima ca la rezultatul scrutinului să voteze pentru înlăturarea preşedintelui  jumătate plus 1 din alegătorii înscrişi pe liste, respectiv  9.153.306+1 . Ori este a se vedea că 7.200.000  nu se înscrie în jumătate plus unu.

                        A doua condiţie: Că indiferent care este numărul  majoritar al celor ce doresc demiterea, la urne trebuie să se prezente jumătate plus 1 din numărul electorilor înscrişi pe liste.

                        Ne aflăm în faţa unui calcul simplu Pentru că condiţia de valabilitate a referendumului era legată indiferent de opţiuni şi de prezenţa unui număr minim de electori la urne. În acest fel la calculul final avem cifrele.

                        7.200.000 de electori  au cerut prin vot demisia, însă  numărul n-a fost îndestulător.

                      10.776.411 şi-au manifestat dorinţa rămânerii preşedintelui în funcţie, pentru că prezenţa la urne într-un număr prestabilit era condiţie  de validare sau invalidare a referendumului 9.833.411 nu s-au prezentat la vot iar  neprezentarea acestora constituie vot indirect în favoare preşedintelui, la care dacă adăugăm numărul electorilor care au spus nu, totalizăm 10.776.411 persoane din care uni au votat direct iar alţii indirect .Pe cale de consecinţă numărul absenţilor s-a socotit şi se socotesc voturi indirecte în favoarea preşedintelui.

                        Cuvântul dat este asimilabil jurământului. Nerespectându-şi  „promisiunea echivalentă unui jurământ” îl duce pe Căcărău în structurile sperjurului, a promisiunilor nerespectate. Speculaţia au votat 7.200.000 deci sunt în „victorie”, fără să ţină seama de votul indirect  9.833.411 electori îi pun în situaţii jenante pe toţi cei ce au socotit că 7.200.000  ar fi mai mare decât 10.776.411 .

                                               APOCALIPSA DUPĂ ANTONESCU

                      Cititorii noştri  şi-o vor  aminti desigur pe „Bunicuţa”, personajul „biblic”  ce a presărat ţara cu morţi, povestea cu inexistenţii terorişti din 89-90, mineriadele şi de ce nu şi asasinatele din 25 decembrie 1989, care trompeta pe la televiziuni că România ar trebui să se dezvolte după modelul  suedez. Ei bine modelul suedez, a fost uitat, însă marele preşedinte al Comisiei de  Revizuire a Constituţiei ne duce în faţa  modelului japonez. Pentru că cititorii noştri nu prea ştiu cum vine acest model, să-i lămurim. Într-o constituţie de pe la începutul  secolului trecut Japonia era sub puterea unei constituţii alcătuită din câteva mii de articole, iar unul din acestea ne-a atras atenţia. Acolo se norma că: „Elevii de liceu n-au voie să fumeze.”  Ei bine! Cam la acest fel de prostioare ne duce şi proiectul rezultat din zilele de somn adânc în care, stând pe verticală, Antonescu dormea. Că a ajuns şef la o astfel de comisie, este vinovat personal, pentru că nu-şi cunoaşte limitele, precum vinovaţi sunt şi cei doi  cotriumviri, de la lovitura din 2012, îi numim pe Ponta şi pe Voiculescu  care au decis că cel de al treilea (Antonescu) nu poate fi lăsat fără jucării, iar ca o consecinţă au inventat o operaţie pe care au numit-o „Revizuirea Constituţiei” şi i-au spus  „Joacă-te Crin!” Şi Crin jucându-se, iată c e a rezultat:

                        Parlamentul în viziunea otrăvită de Crin ar Înghiţii şi celelalte două puteri în stat (executiva şi judecătoreasca) în sensul că are dreptul să cheme la „spovedanie” pe reprezentanţii   celor două, unde vor fi strânşi de  c…e  până vor face precum vrea parlamentul, şi vor face după canonul primit . Parlamentul v-a fi abilitat să cheme în faţa sa pe oricine şi să-i ia până la a le impune ieşirea din libertatea lor , de a „face” (după „Carta Drepturilor Omului”) şi să execute  după voia lui Chiuariu,  Ghişe şi alţii ca ei.

                        „Că familia este structura socială dintre  femeie şi bărbat”. Adică femeia care a procreeat din relaţii libere şi are  trei la cinci copii,  nu realizează o familie pentru că inconştienţii cu care a procreat au lăsat-o în voia valurilor iar la inventarul membrilor acesteia lipseşte inconştientul subsumat sub calitatea prevăzută în proiect respectiv bărbat. Mai este de amintit prevederea cu falimentul universităţilor private şi care sunt persoanele ce au acces la patrimoniul rămas după acestea.

                        Nu mai amintim şi celelalte idioţenii pe care maculatura numită proiect de revizuire a constituţiei le prezintă.

                        20 iunie 2013

                                                                                              Tiberiu Vanca

Posted in: