duminică, 17 februarie 2013

Umblăm după potcoave (şi căpăţâni) de cai morţi pe câmpurile patriei. Asigurăm discreţie. Dau un cal (căpăţână putrezită, mai exact), pentru un loc bun de muncă/cerşit în Regat

Victor Ponta câştigă din orice
Pentru cei care se pricep să facă distincţia dintre un nechezat de cal şi unul de vită, atunci când vine vorba de profiturile scandaloase pe care le înregistrează anumite trusturi din industria agro-alimentară, scandalul cărnii de cal care a izbucnit în ianuarie, când autorităţile irlandeze au descoperit că hamburgerii "de vită" conţineau carne de cal, nu a fost o surpriză. În schimb, zvâcnirile naţionaliste de vită încălţată ale premierului Victor Ponta când a văzut că lasagna calului din vârful dealului britanic se apropie de noi, i-au făcut pe mulţi să se-nchine...

Campania electorală fără sfârşit a unui premier depăşit de (orice) situaţie
După ce, în primul moment al declanşării scandalului legat de carnea de cal, care circulă neetichetată corespunzător prin burdihanurile europenilor atât de loviţi de criză încât au ajuns să-şi cumpere de mâncare chiar şi congelături pe care noi nu le-am da nici la câini, domnul Victor Ponta s-a legat de scaun simţind cum acesta i se clatină înfiorător când a auzit că România e suspectată de noi nechezării, cum a simţit că a trecut niţel urgia, s-a arătat viteaz din cale afară…
Victor Ponta a ridicat buzduganul propagandei useliste deasupra capului şi a trântit cu el în imperialiştii care îi acuză preacurata ţărişoară, condusă de hoţii care acum sunt pe placul poporului, pe nedrept, pentru a încerca să arate cât de european este el şi coaliţia domniei sale, pentru care respectarea regulilor europene este deasupra oricărei bănuieli, mişcarea de înviorare.
"Prin Ministerul Agriculturii, cu sprijinul ministrului pentru Comerţ, va trebui să lucrăm un pic mai mult la imaginea noastră. Noi avem un talent extraordinar să ne stricăm singuri imaginea, adică noi din România spunem cât de răi suntem noi, pe diverse domenii, nu doar pe agricultură, atunci poate ar tebui să fim mai solidari şi mai inteligenţi şi să înţelegem că bătălia internă este bine să o ţinem intern, nu să o exportăm. Am oprit atacul şi acum trebuie să mergem în ofensivă, să spunem că am fost acuzaţi pe nedrept, în special din cauza noastră a românilor, că tăceam mereu, s-a creat impresia că, orice se întâmplă, România şi Bulgaria sunt vinovaţii de serviciu. Acum trebuie să promovăm că în România se respectă toate regulile europene. Din fericire nu e problema în România, sunt probleme chiar şi în Marea Britanie, Germania, alte ţări. Nu trebuie să începem noi acum să blamăm altă ţară, ci să colaborăm,", a bătut câmpii Victor Ponta ca să priceapă tot electoratul uselist cine e de vină în România când nu e nimeni de vină...
În afară de această reacţie de politicianist ordinar de cea mai joasă speţă care încearcă să scoată capital electoral şi de pe urma unei înşelătorii pe scară largă în care nu suntem implicaţi, românii pot reţine totuşi şi un element pozitiv. La sugestia Franţei, legislaţia pe plan european privind reţeaua de distribuţie şi etichetarea produselor din carne va fi îmbunătăţită substanţial. Până atunci, Comisia Europeană a rezolvat scandalul cărnii de cal cerând tuturor statelor membre UE sa efectueze teste ADN pe produse care ar trebui să conţină carne de vită.

Craniile descoperite la Drăguşeni reprezintă un morcov din carne de cal prea mare pentru Ponta
Chiar dacă în urma lansării unor imbecilităţi de acest gen, mai mulţi oficiali europeni s-au întrebat dacă nu cumva premierul Victor Ponta are asemenea ieşiri pentru că mănâncă prea multă carne de cal, l-au lăsat pe acesta foarte curând în plata celor care l-au votat, pentru a-şi arăta năucirea faţă de un alt fenomen balcanic – straniu pentru oricare alt colţ de lume decât acesta.
Este vorba despre reacţia la faptul că într-un canal de pe raza localităţii Drăguşeni, din comuna Turulung s-au găsit 68 de căpăţâni descărnate de cai. Acestea se aflau în diferite stadii de descompunere, lucru care i-a încurajat într-atât pe bieţii reprezentanţi ai uselimii în teritoriu încât aceştia au încercat să-i facă pe jurnalişti să creadă că respectivele cranii sunt de la nişte porci sau vaci cu nasul ceva mai mare, numai ca nu cumva să-i supere pe stăpânii de la centru...
Inevitabil, acest lucru s-a produs, mai ales că cei de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare au trecut la mărturisiri complete: "Caii au fost asomaţi, se vede locul în care au fost împuşcaţi în cap. Este vorba despre un fenomen care are loc, cu preponderenţă, în Oaş. Sunt tot felul de persoane care cumpără cai fără forme legale şi pe care îi sacrifică în abatoare neautorizate. Este un fenomen pe care nu îl putem ţine sub control. Dar un astfel de caz nu am mai întâlnit niciodată până în prezent", au recunoscut veterinarii.
Deşi capetele de cai nu au căzut din cer ca meteoritul acela în Rusia, ci au fost abandonate la circa un kilometru de sat, la rândul lor localnicii nu au vrut să-i provoace emoţii suplimentare domnului Victor Ponta. "Nu am ştiut nimic, vă spun sincer. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat la noi. Prima dată când mi s-a spus am crezut că e vorba despre un cadavru de cal, dar asta deja e altceva. Nu ştiu ce să spun, e ceva de speriat", a minţit cu eleganţă un localnic anti-băsist.
Chiar dacă acest lucru s-ar fi înţeles aproape de la sine, menţionăm totuşi că localitatea Drăguşeni din comuna Turulung este situată în apropierea frontierei cu Ungaria şi… şi chiar dacă căpăţânile de cai morţi nu erau înfăşurate în steagul Ţinutului Secuiesc, ele ar fi putut să fie! Dispersate pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp, cele 68 de cranii de cal, ar fi trebuit să-l pună serios în gardă pe specialistul în diversiune Ponta care, dacă ar fi avut oricare altă trăsătură dominantă a personalităţii sale decât iresponsabilitatea, ar fi tresărit mai mult la această ştire…

Ne facem că nu înţelegem de ce suntem aşteptaţi cu braţele strânse în Regatul Unit
Căzutul din lac în puţ fiind o trăsătură specifică a naţiei la care ţinem foarte mult şi chiar veghem ca nu cumva aceasta să se piardă prin contactul nostru cu alte popoare, aşa cum s-a văzut şi din cazul cărnii de cal din care ne-am ales cu 68 de cranii aruncate într-un şanţ, românul nu poate înţelege de ce majoritatea statelor UE ne trânteşte uşa în nas – ce-i drept, fără să ne-o spună în faţă. Spre deosebire de acestea, Marea Britanie consideră, în mod oficial, că un probabil exod al românilor şi bulgarilor către ţara lor trebuie oprit cu orice preţ. Astfel, conform unui studiu care, nefiind comandat de USL, devine credibil, aproape 8 din 10 britanici (79%) dintre cei care au răspuns unui sondaj de opinie legat de acordarea dreptului de muncă neîngrădit noilor veniţi în Europa, şi-au exprimat dorinţa ca guvernul lor să introducă vize pentru cei mai est-europeni dintre europeni. Rezultatele demonstrează faptul că britanicii s-au mobilizat ca în timpul celui de-al doilea război mondial în faţa bombardamentelor hitleriştilor pentru a face şi acum faţă unei invazii, cel puţin la fel de periculoase ca cea de acum 70 de ani: cea a românilor şi bulgarilor care ameninţă să arunce în derizoriu ideea de graniţă a ţării.
Odată cu ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii, care ar trebui să intre în vigoare la începutul anului 2014, Marea Britanie are temeri crescute legate de coşmarurile pe care i le-ar putea provoca un număr copleşitor de imigranţi proveniţi din estul… sălbatic. În cadrul sondajului amintit, 89% dintre cei intervievaţi cu vârste peste 65 de ani s-au opus deschiderii pieţei muncii pentru toţi cetăţenii europeni. Interesant că această unitate în frica lor faţă de români a britanicilor a depăşit orientarea politică, astfel că 75% dintre alegătorii laburişti şi 73% dintre alegătorii liberal-democraţi au fost împotriva scoaterii restricţiilor de pe piaţa muncii din Regatul Unit pentru români şi bulgari.
Conform unor estimări care, iarăşi, sunt credibile pentru că nu s-au făcut la comanda USL, ar rezulta că cel puţin 70.000 de imigranţi est-europeni ar putea invada teritoriul britanic în anul următor. Mai rău decât de carnea de cal pe care scrie "vită", britanicii se tem de faptul că cetăţenii români şi bulgari aflaţi la muncă în Spania sau Italia, de exemplu, s-ar putea răzgândi în privinţa încercării norocului şi le-ar putea lua cu asalt ceaţa de pe Insulă. Noroc că ai lor au hotărât ca restricţiile de muncă pentru români şi bulgari să se extinde până la sfârşitul anului 20…

Chiar dacă francezii umblă după copite de cai morţi, Ponta le găseşte în pachete cu propagandă
Reacţia nefirească a oficialităţilor din România la suspiciunea că le prieşte din cale afară speciei cabalinelor spaţiul mioritic, i-a scârbit într-atât pe francezi încât aceştia s-au simţit nevoiţi să confirme în mod oficial faptul că firma franceză "Spanghero" a primit din România "carne de cal" pe care scria (contrar obiceiurilor românilor, şi-or fi zis ei) doar "carne de cal" şi atât…
Oficialii francezi, exonerând de orice responsabilitate cele două abatoare româneşti care sunt autorizate să comercializeze carne de cal, au mai precizat că au mers pe o pistă românească derutaţi de faptul că după ce USL a preluat puterea în România nu mai poţi avea încredere în nicio declaraţie oficială venită din acel loc. "Atunci când carnea ajungea la Spanghero, acesta avea menţiunea BF România, însă codul vamal este cel de carnea de cal", a subliniat franţuzul.
Văzând el acest lucru, precum şi că gluma s-a îngroşat prin retragerea licenţei firmei respective, premierul nostru cel viteaz, Victor Ponta, a sărit la bătaie urlând în gura mare că scandalul privind carnea de cal este unul european, nu românesc. Fără să-şi dea seama cât este de nemernic şi imbecil, premierului Ponta i-a ieşit porumbelul care purta ideea sa sinceră că din perspectiva sa şi a USL, consumatorul european este cu mult mai important decât cel autohton. "Fiecare om din UE este interesat direct şi personal, nu de cine candidează la şefia PDL, ci fiecare european este interesat de ce mănâncă şi de încrederea în ce mănâncă", a dat cu mucii în fasole Ponta.
Cei care au scormonit urmele actorilor principali ai scandalului cărnii de cal au ajuns la trustul Spanghero/Poujol, producătorul botoşănean Iulian Căzăcuţ şi un intermediar belgian suspect, director al unei firme cipriote de intermedieri dubioase, interpusă între abatorul românesc şi compania franceză. Oricum, dacă n-ar fi existat tabuul britanicilor faţă de sacrificarea cailor pentru consum, este probabil ca scandalul să nu fi căpătat o asemenea amploare. Dar aşa, autorităţile britanice au considerat că populaţia a fost înşelată pentru că i­-a fost vândută lasagna cu carne de cal, deşi eticheta produsului respectiv menţiona doar prezenţa cărnii de vită.
Odată cu extinderea anchetei în mai multe ţări, după ce companiile implicate în comercializarea produselor incriminate au încercat să dea vina pe furnizorii lor, s-a putut descoperi faptul că lasagna ­distribuită în supermarketurile din Marea Britanie de către grupul suedez Findus ­a fost preparată de fapt într­-o uzină din Luxemburg, controlată de firma Tavola, care aparţine grupului francez Comigel ş.a.m.d.

Morala unei poveşti în care am schimbat scuzele oficiale pe care trebuia să le primim, în stat sluj
Aşa cum ne-am obişnuit că este firesc în astfel de cazuri, ca nimeni să nu-şi recunoască vina decât în faţa evidenţei, suedezii vor să dea în judecată firma Spanghero, iar francezii au încercat până în ultimul moment să-şi susţină nevinovăţia pe baza implicării unor firme internaţionale care nu aveau ce căuta pe lanţul alimentelor respective. Cu toate acestea, de abia cu această ocazie începem să înţelegem şi noi câte ceva din maşinaţiunile offshore-urilor care îi alimentează cu venituri incredibile pe cei care ştiu să manipuleze fiscal marile tranzacţii.
Complexat de faptul că ipocrizia sa fără margini nu-i impresionează pe europeni, premierul Victor Ponta a declarat: "Guvernul român a acţionat bine şi rapid iar francezii au fost foarte corecţi şi vreau să mulţumesc Ministerului Agriculturii din Franţa, care a fost extrem de fair-play cu noi. Cred ca de acum încolo aşa trebuie să acţionăm: rapid, hotărât şi demn". În consecinţă, cum să nu fie demn de palme o jigodie ca Victor Ponta care la începutul scandalului îmbrăcase pielea unei vitei nebune şi mugea fioros împotriva celor care ne folosesc drept "vinovaţi de serviciu", pentru ca la finalul poveştii – pentru a mai câştiga puţină îngăduinţă europeană faţă de guvernarea anti-românească şi anti-umană a uselimii prădătoare – să se gudure pe lângă socialiştii francezi care, orice ar face şi orice etichetă şi-ar pune, tot n-o să-l înghită niciodată…
În esenţă, deşi carnea de cal este mai ieftină decât cea de vită, prin scandalul produs de prezenţa acesteia din urmă, neetichetată ca atare, în produse care s-au comercializat nu doar în Irlanda şi Marea Britanie ci şi în Norvegia, Austria, Germania, Elveţia şi Franţa, s-a dorit, pe de o parte, să se demonstreze vigilenţa celor care răspund de siguranţa consumatorilor din Uniunea Europeană iar, pe de altă parte, să se acorde britanicilor satisfacţia unui statut privilegiat de consumatori ale căror exigenţe de informare corectă sunt deasupra oricăror interese.
Căzut şi el ca musca-n lapte, Victor Ponta al nostru în loc să-şi vadă de minciunile lui cotidiene cu care ne asasinează de când electoratul român a dat cu votul în baltă, a încercat să-şi aducă nepreţuita-i contribuţie la consolidarea relaţiei de prietenie care-i leagă pe naivii şi lipsiţii de orice urmă de rafinament consumatori români de mofturoşii şi suspicioşii consumatori din UE.
Eşuând lamentabil şi în această tentativă ipocrită, domnul Victor Ponta nu realizează că îi îndepărtează tot mai mult pe muncitorii români de şansa de a face treabă bună în Regatul Unit prin atitudinea sa de curvă proastă care, în loc să ceară despăgubiri francezilor care au lansat acuzaţia nefondată la adresa furnizorului român, pleacă la braţ cu oricine pare a fi dispus să accepte faptul că vaca şi cu calul pot face tocătură bună împreună…

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Va rog sa va spuneti parerea , fiecare parere conteaza , doar o singura rugaminte am pastrati limbajul decent , fara cuvinte urate injuraturi , instigare la rasism ,xenofobie si jignire a celui caruia va adresati ( vom modera doar aceste comentarii ),va multumesc si asteptam cu interes comentariile dumneavoastra. .

Share

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More